ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin

sentința nr. 1560 din 23 noiembrie 2006 a respins, ca neîntemeiată, contestația

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatoarea O.D. în contradictoriu

cu Primăria municipiului București, prin primar general.

În motivarea hotărârii se arată că imobilul solicitat

prin notificare nu face parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 2

din Legea nr. 10/2001, întrucât a fost preluat în

temeiul unei sentințe

penale, urmare a obligării autorului

contestatoarei, B.G., în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata

sumei de 3752,77 lei către fostul Sfat popular al capitalei.

Prin decizia nr. 430 din 11 iunie 2007 Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

contestatoare împotriva sentinței arătate pentru considerentele ce urmează.

Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului

prin punerea în executare a sentinței penale 14996/1959. Prin această sentință,

fratele contestatoarei, P.G., a fost obligat la plata sumei de 277,10 lei

contravaloarea obiectelor furate precum și la plata sumei de 3752,77 lei. Tatăl

contestatoarei, B.G., dat fiind faptul că la data săvârșirii faptelor B.G. era

minor, a fost obligat, ca parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 240

lei către U.C.F.S. și la 6.500 lei către Întreprinderea de transporturi nr.

304.

Contestatoarea nu a tăcut dovada că executarea

titlului executor, sentința penală, s-a tăcut cu încălcarea dispozițiilor în

vigoare, așa încât imobilul în litigiu nu se încadrează în dispozițiile art. 2

lit. a)-i) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea,

susținând nelegalitatea acesteia sub următoarele aspecte :

Executarea silită a sentinței penale a fost efectuată

de către executorul judecătoresc de pe lângă fostul Tribunal al Capitalei, în

baza prevederilor Decretului nr. 221/1960 și art. 46 din H.C.M. nr. 792/1960,

în sensul preluării fără plată a cotei indivize de ½ din imobilul în

litigiu, emițându-se în acest sens decizia nr. 483 din 30 mai 1961.

Recurenta a solicitat

restituirea în natură a cotei indivize de 3/8 din imobil, dobândită în baza

certificatului de moștenitor nr. 198 din 4 noiembrie 1960.

Dispozițiile

Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile , respectiv art. 2 lit. h), prevederi care

acoperă orice alte situații decât cele enumerate

la lit. 1)-f), astfel încât legea să reglementeze toate cazurile în

care

Statul Român a preluat imobilele de la particulari.

Criticile neîncadrate

de recurentă în drept, urmează să fie analizate de instanță, în condițiile art.

306 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor dispoziții de

drept notarial în soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat pentru

considerente ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. h) prin

imobile preluate în mod abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate de stat

cu titlu valabil,

astfel cum este definit

la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, conform

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 fac

parte din domeniul public sau privat al statului sau

al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în

vigoare la data preluării lor de către stat.

Din coroborarea celor

două texte rezultă că pentru a fi incidente

dispozițiile legii de reparații, în prezenta cauză

este necesar a se face dovezi cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 31

din Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor

fizice, a plății impozitelor și a taxelor neachitate în termen și a creanțelor

bănești ale organizațiilor socialiste, precum și cu privire la executarea

confiscării, precum și de art. 46 din Hotărârea nr. 792 pentru aplicarea

Decretului nr. 221/1960.

Primul articol cuprinde dispoziții privitoare

la modalitatea de valorificare a bunurilor enumerate de art. 31 alin.

II

lit.

d) se arată că bunurile imobile trec în proprietatea statului când urmărirea se

face pentru cerințele statului prin predare, pe seama creanței, comitetului

executiv al unității administrative.

Dispozițiile art. 46 din H.C.M. nr. 792/1960

se referă la obligația organului de executare de a întocmi un proces-verbal în

care va consemna cele constatate.

În cauza de fată, astfel cum au reținut

ambele instanțe de fond, cota de ½ a trecut în proprietatea statului în

contul unei creanțe a statului, ce a rezultat din hotărârea penală ce a

constituit titlu executoriu. Situația de fapt arătată rezultă și din conținutul

procesului-verbal din 30 decembrie 1960 încheiat în dosarul execuțional cu nr.

14996/1959.

Cum nu s-au constatat încălcări ale

dispozițiilor în temeiul cărora cota de ½ din imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului, instanțele de fond au aplicat corespunzător

dispozițiile Legii nr. 10/2001, atunci când au constatat că față de modalitatea

de preluare a imobilului, acesta nu face parte din categoria bunurilor

menționate la art. 2 din lege.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat, reținând că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu are

incidență în cauză.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta O.(B.)D. împotriva deciziei nr. 430 din 11 iunie 2007 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 ianuarie

2008.