ÎCCJ, decizie (scj.ro #86734)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86734) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
.
Imobil
preluat preluat în temeiul unei sentințe penale. Inaplicabilitatea art. 2
din Legea nr. 10/2001.
Cuprins pe materii
. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat de
stat în temeiul unei sentințe penale. Inaplicabilitatea art. 2 din Legea
nr. 10/2001.
Index alfabetic.
Drept civil
- Imobil
- Sentință penală
Legea
nr. 10/2001: art. 2
Decretul nr. 221/1960
H.C.M.
nr. 792/1960: art. 46
Bunurile trecute în
proprietatea statului în contul unei creanțe a statului, ce a rezultat
dintr-o hotărârea penală care a constituit titlu executoriu nu pot fi
restituite în baza Legii nr. 10/2001, întrucât față de
modalitatea de preluare a imobilului, acesta nu face parte din categoria
bunurilor menționate la art. 2 din lege.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 26 din 8 ianuarie 2008.
Tribunalul București, Secția a
III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația
formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatoarea O.D. în
contradictoriu cu Primăria municipiului
București, prin primar general.
În motivarea hotărârii se arată
că imobilul solicitat prin notificare nu face parte din categoria
imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât a fost
preluat în temeiul unei sentințe penale, urmare a obligării autorului
contestatoarei, B.G., în calitate de parte responsabilă civilmente, la
plata sumei de 3752,77 lei către fostul Sfat popular al capitalei.
Curtea de Apel București, Secția
a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare
împotriva sentinței tribunalului pentru considerentele ce urmează.
Imobilul în litigiu a trecut în
proprietatea statului prin punerea în executare a sentinței penale
14996/1959. Prin această sentință, fratele contestatoarei,
P.G., a fost obligat la plata sumei de 277,10 lei contravaloarea obiectelor
furate precum și la plata sumei de 3752,77 lei. Tatăl contestatoarei,
dat fiind faptul că la data săvârșirii faptelor B.G. era minor,
a fost obligat, ca parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 240
lei către U.C.F.S. și la 6.500 lei către Întreprinderea de
Transporturi. Contestatoarea nu a făcut dovada că executarea titlului
executor, sentința penală, s-a făcut cu încălcarea
dispozițiilor în vigoare, așa încât imobilul în litigiu nu se
încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a-i din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs
contestatoarea, susținând nelegalitatea acesteia sub următoarele
aspecte :
Executarea silită a
sentinței penale a fost efectuată de către executorul
judecătoresc de pe lângă fostul Tribunal al Capitalei, în baza
prevederilor Decretului nr. 221/1960 și art. 46 din H.C.M. nr. 792/1960,
în sensul preluării fără plată a cotei indivize
de 1/2 din imobilul în litigiu, emițându-se în acest
sens Decizia nr. 483 din 30 mai 1961.
Recurenta a solicitat restituirea în
natură a cotei indivize de 3/8 din imobil, dobândită în baza
certificatului de moștenitor nr. 198 din 4 noiembrie 1960.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt
aplicabile, respectiv art. 2 lit. h, prevederi care acoperă orice alte
situații decât cele enumerate la literele a-f, astfel încât legea să
reglementeze toate cazurile în care Statul Român a preluat imobilele de la
particulari.
Criticile neîncadrate de recurentă în
drept, au fost analizate de instanță, în condițiile art. 306
alin.(3) C.proc.civ., din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9
C.proc.civ., față de împrejurarea că s-au invocat nesocotirea
unor dispoziții de drept notarial în soluționarea cauzei.
Recursul este nefondat pentru considerente
ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. h
prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate
de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin.(1) din Legea
nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al
acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, conform art. 6 alin.(1) din
Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului
sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile
dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au
intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea
Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte
și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Din coroborarea celor două texte
rezultă că pentru a fi incidente dispozițiile legii de
reparații, în prezenta cauză este necesar a se face dovezi cu
privire la încălcarea dispozițiilor art. 31 din Decretul nr. 221/1960
cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice, a
plății impozitelor și a taxelor neachitate în termen și a
creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste, precum
și cu privire la executarea confiscării, precum și de art. 46
din Hotărârea nr. 792 pentru aplicarea Decretului nr. 221/1960.
Primul articol cuprinde dispoziții
privitoare la modalitatea de valorificare a bunurilor enumerate de art. 31
alin. II lit. d se arată că bunurile imobile trec în
proprietatea statului când urmărirea se face pentru cerințele
statului prin predare, pe seama creanței, comitetului executiv al
unității administrative.
Dispozițiile art. 46 din H.C.M. nr.
792/1960 se referă la obligația organului de executare de a întocmi
un proces-verbal în care va consemna cele constatate.
În cauza de față, astfel cum au
reținut ambele instanțe de fond, cota de 1/2 a trecut în
proprietatea statului în contul unei creanțe a statului, ce a rezultat din
hotărârea penală ce a constituit titlu executoriu. Situația de
fapt arătată rezultă și din conținutul
procesului-verbal din 30 decembrie 1960 încheiat în dosarul execuțional cu
nr. 14996/1959.
Cum nu s-au constatat încălcări
ale dispozițiilor în temeiul cărora cota de 1/2 din imobilul în
litigiu a trecut în proprietatea statului, instanțele de fond au aplicat
corespunzător dispozițiile Legii nr. 10/2001, atunci când au
constatat că față de modalitatea de preluare a imobilului,
acesta nu face parte din categoria bunurilor menționate la art. 2 din
lege.
Pentru considerentele arătate, în
temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursul a fost
respins ca nefondat, reținând că dispozițiile art. 304 pct. 9
C.proc.civ. nu au incidență în cauză.