ÎCCJ, decizie (scj.ro #86734)

.

Imobil

preluat preluat în temeiul unei sentințe penale. Inaplicabilitatea art. 2

din Legea nr. 10/2001.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat de

stat în temeiul unei sentințe penale. Inaplicabilitatea art. 2 din Legea

nr. 10/2001.

Index alfabetic.

Drept civil

- Imobil

- Sentință penală

Legea

nr. 10/2001: art. 2

Decretul nr. 221/1960

H.C.M.

nr. 792/1960: art. 46

Bunurile trecute în

proprietatea statului în contul unei creanțe a statului, ce a rezultat

dintr-o hotărârea penală care a constituit titlu executoriu nu pot fi

restituite în baza  Legii nr. 10/2001, întrucât față de

modalitatea de preluare a imobilului, acesta nu face parte din categoria

bunurilor menționate la art. 2 din lege.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 26 din 8 ianuarie 2008.

Tribunalul București, Secția a

III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatoarea O.D. în

contradictoriu cu Primăria municipiului

București, prin primar general.

În motivarea hotărârii se arată

că imobilul solicitat prin notificare nu face parte din categoria

imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât a fost

preluat în temeiul unei sentințe penale, urmare a obligării autorului

contestatoarei, B.G., în calitate de parte responsabilă civilmente, la

plata sumei de 3752,77 lei către fostul Sfat popular al capitalei.

Curtea de Apel București, Secția

a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare

împotriva sentinței tribunalului pentru considerentele ce urmează.

Imobilul în litigiu a trecut în

proprietatea statului prin punerea în executare a sentinței penale

14996/1959. Prin această sentință,  fratele contestatoarei,

P.G., a fost obligat la plata sumei de 277,10 lei contravaloarea obiectelor

furate precum și la plata sumei de 3752,77 lei. Tatăl contestatoarei,

dat fiind faptul că la data săvârșirii faptelor B.G. era minor,

a fost obligat, ca parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 240

lei către U.C.F.S. și la 6.500 lei către Întreprinderea de

Transporturi. Contestatoarea nu a făcut dovada că executarea titlului

executor, sentința  penală, s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor în vigoare, așa încât imobilul în litigiu nu se

încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a-i din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a declarat recurs

contestatoarea, susținând nelegalitatea acesteia sub următoarele

aspecte :

Executarea silită a

sentinței penale a fost efectuată de către executorul

judecătoresc de pe lângă fostul Tribunal al Capitalei, în baza

prevederilor Decretului nr. 221/1960 și art. 46 din H.C.M. nr. 792/1960,

în sensul  preluării fără plată a cotei  indivize

de 1/2 din imobilul în litigiu, emițându-se în acest

sens Decizia nr. 483 din 30 mai 1961.

Recurenta a solicitat restituirea în

natură a cotei indivize de 3/8 din imobil, dobândită în baza

certificatului de moștenitor nr. 198 din 4 noiembrie 1960.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt

aplicabile, respectiv art. 2 lit. h, prevederi care acoperă orice alte

situații decât cele enumerate la literele a-f, astfel încât legea să

reglementeze toate cazurile în care Statul Român a preluat imobilele de la

particulari.

Criticile neîncadrate de recurentă în

drept, au fost analizate de instanță, în condițiile art. 306

alin.(3) C.proc.civ., din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9

C.proc.civ., față de împrejurarea că s-au invocat nesocotirea

unor dispoziții de  drept notarial în soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat pentru considerente

ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. h

prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg orice alte imobile preluate

de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin.(1) din Legea

nr. 213/1998 privind  proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, conform art. 6 alin.(1) din

Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau  privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile

dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au

intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte

și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Din coroborarea celor două texte

rezultă că pentru a fi incidente dispozițiile legii de

reparații, în prezenta cauză este necesar a se face  dovezi cu

privire la încălcarea dispozițiilor art. 31 din Decretul nr. 221/1960

cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice, a

plății impozitelor și a taxelor neachitate în termen și a

creanțelor bănești ale organizațiilor socialiste, precum

și cu privire la executarea confiscării, precum și de art. 46

din Hotărârea nr. 792 pentru aplicarea Decretului nr. 221/1960.

Primul articol cuprinde dispoziții

privitoare la modalitatea de valorificare a bunurilor enumerate de art. 31

alin. II lit. d se arată că  bunurile imobile trec în

proprietatea statului când urmărirea se face pentru  cerințele

statului prin predare, pe seama creanței,  comitetului executiv al

unității administrative.

Dispozițiile art. 46 din H.C.M. nr.

792/1960 se referă la obligația organului de executare de a întocmi

un proces-verbal  în care va consemna cele  constatate.

În cauza de față, astfel cum au

reținut ambele instanțe de fond, cota de 1/2 a trecut în

proprietatea statului în contul unei creanțe a statului, ce a rezultat din

hotărârea penală ce a constituit titlu executoriu. Situația de

fapt arătată rezultă și din conținutul

procesului-verbal din 30 decembrie 1960 încheiat în dosarul execuțional cu

nr. 14996/1959.

Cum nu s-au constatat încălcări

ale dispozițiilor în temeiul  cărora cota de 1/2 din imobilul în

litigiu a trecut în proprietatea statului, instanțele de fond au aplicat

corespunzător dispozițiile Legii nr. 10/2001, atunci când au

constatat că față de modalitatea de preluare a imobilului,

acesta nu face parte din categoria bunurilor menționate la art. 2 din

lege.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursul a fost

respins ca nefondat, reținând că dispozițiile art. 304 pct. 9

C.proc.civ. nu au incidență în cauză.