ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 999/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București,

reclamanții B.L., B.G., B.M., C.G., F.D., D.G., D.V., G.H., I.V., M.L., N.I.,

O.S., P.P., R.I., S.V., Ș.Ș. au chemat în judecată M.E.C., solicitând obligarea

acestuia la eliberarea adeverinței - tip, prevăzută la pct. 14 din Normele de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a

membrilor personalului diplomatic și consular, aprobate prin Ordinul M.M.S.S.F.

și al Ministrului delegat pentru comerț și să se constate că îndeplinesc

condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform O.U. nr. 36/2003.

Cauza a fost reținută pentru

soluționare pe fond la 10 aprilie 2006, dar la 26 aprilie 2006, cauza a fost

repusă pe rol pentru că, prin concluziile scrise depuse de reclamanți a fost

invocată nelegalitatea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 și pentru a

putea fi pusă în discuția părților.

În ședința publică din 5 iunie

2006, reclamanții au renunțat la invocarea excepției de nelegalitate a Normelor

de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003.

Prin sentința nr. 1718 din 4

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamanților, s-a

constatat că reclamanții îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de

pensie de serviciu conform O.U.G. nr. 36/2003 și a fost obligat pârâtul să

elibereze pentru fiecare reclamant adeverința - tip necesară stabilirii pensiei

de serviciu și la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța de Fond a reținut faptul că din actele depuse de reclamanți

la dosarul cauzei rezultă că aceștia, fiecare în parte au desfășurat

activitatea profesională în comerțul exterior peste 20 de ani, din care în

misiune permanentă peste 4 ani, fiind trimiși ca reprezentanți economici și

comerciali, iar dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 36/2003,

modificată prin Legea nr. 554/2004 și ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

36/2003, modificată prin Legea nr. 554/2004, dovedesc că reclamanții fac parte

din categoria de persoane prevăzute de art. 4 alin. (1), nefiind necesar ca

aceștia să aibă grad diplomatic sau consular.

S-a reținut că dispozițiile art.

14 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 și Legea

nr. 554/2004 adaugă la lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.E.C., considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând

admiterea recursului, modificarea ei în întregime în sensul respingerii

acțiunii reclamanților.

Au fost invocate ca motive de

recurs:

- hotărârea a fost dată de alt

judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, art.

304 pct. 2 C. proc. civ., pentru că la 10 aprilie 2006 s-a constatat cauza în

stare de judecată și a acordat cuvântul părților pe cererea de chemare în

judecată. La termenul din 5 iunie 2006, Instanța de Fond a acordat un nou

termen de judecată la data de 4 septembrie 2006, când s-a pronunțat Instanța,

într-o altă componență, prin sentința civilă nr. 1718 din 4 septembrie 2006.

- hotărârea a fost dată de Instanță

cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești cu care a fost învestită, art.

304 pct. 4 C. proc. civ., pentru că Instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești stabilind că intimații, făcând parte din categoria de persoane

prevăzut la art. 4 alin. (1), nu mai este necesar ca aceștia să aibă grad

diplomatic sau consular, astfel cum este prevăzut în O.U.G. nr. 36/2003.

- hotărârea a fost dată de Instanță

acordând mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pentru că intimații - reclamanți au recunoscut că nu au avut calitatea de diplomat

sau funcție consulară și nu au solicitat recunoașterea unei asemenea calități, Instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiune.

- hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că nu a verificat

pentru fiecare intimat - reclamant dacă îndeplinește condițiile cerute de lege.

- hotărârea ce a fost pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că au fost nesocotite

prevederile exprese ale O.U.G. nr. 36/2003, aprobată cu modificări prin Legea

nr. 554/2003, pentru că personalul nediplomatic și neconsular poate beneficia

de aplicarea O.U.G. nr. 36, dar numai cu condiția să fi deținut funcții cu

grade diplomatice sau consulare, pe o perioadă de cel puțin 4 ani în misiune

permanentă și străinătate, asemenea celorlalte categorii de beneficiari.

- fiind atacată o hotărâre care

nu este supusă apelului, Instanța de Recurs va putea analiza cauza sub toate

aspectele art. 304

1

C. proc. civ.

Intimații - reclamanți au

formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

sentința fiind legală și temeinică.

Examinând actele depuse la dosar,

dispozițiile legale incidente, inclusiv dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, dar pentru următoarele

considerente:

Instanța de Fond a fost

învestită cu soluționarea unei cereri în care reclamanții sunt 16 persoane

fizice care au chemat în judecată M.E.C. și au solicitat obligarea acesteia să

le elibereze adeverințele - tip prevăzute la pct. 14 din Normele de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 și să se constate că îndeplinesc condițiile

pentru a beneficia de pensie de serviciu.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se poate dispune casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, iar conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au

format convingerea Instanței dar și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Hotărârea Instanței de Fond a

fost dată fără a fi motivată în fapt și în drept, nu au fost prezentate

motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Instanța de fapt s-a limitat la

a indica două texte din O.U.G. nr. 36/2003 și la a prezenta concluzia că

reclamanții fac parte din categoria de persoane prevăzută de O.U.G. nr.

36/2003, dar fără a analiza situația fiecărui reclamant în parte, mai ales că

intimatul - pârât a arătat că unii reclamanți nu ar îndeplini nici stagiile de

vechime pe care O.U.G. nr. 36/2003 le cere.

În motivarea hotărârii se fac

referiri la dispozițiile Legii nr. 554/2004, care ar fi modificat O.U.G. nr.

36/2003 și care ar fi adăugat la lege, dar Legea nr. 554/2004, legea

contenciosului administrativ nu a modificat O.U.G. nr. 36/2003 care se referă

la sistemul de pensionare al membrilor personalului diplomatic și consular,

acest act normativ a fost într-adevăr modificat dar de Legea nr. 595/2003, care

a aprobat și modificat O.U.G. nr. 36/2003 și nu de Legea nr. 554/2004.

Jurisprudența constantă a C.E.D.O.,

dar și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - dovedește că

dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O., include,

printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le

consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu are drept scop

garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste

observații sunt în mod corect examinate de către Instanța sesizată. Astfel

spus, art. 6 impune ca o jurisdicție internă să examineze efectiv problemele

esențiale ce îi sunt supuse examinării, să procedeze la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților.

De altfel și în dreptul intern

nemotivarea hotărârii este sancționată.

Dispoziția din art. 261 C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, principiu

care a fost cuprins în lege pentru a se asigura o bună administrare a justiției

și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către Instanțele de

control.

În același timp, Instanța de Fond

motivează că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 ar adăuga la lege.

Această referire echivalează cu

o veritabilă excepție de nelegalitate a acestor dispoziții, dar pe care Instanța

de Fond nu a analizat-o, așa cum cer prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care apărătorul

reclamanților a renunțat la invocarea excepției de nelegalitate a Normelor de

aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, iar Instanța aprecia că dispozițiile art. 14

alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, aprobate prin Ordinul M.M.S.S.F.M.

delegat pentru comerț nr. 137/3455/225758/2004 adaugă la lege, așa cum se

susține în hotărâre, se impunea analizarea excepției de nelegalitate, din

oficiu, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar acest lucru nu s-a

întâmplat.

Instanța de Fond s-a mulțumit să

declare că prin Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 se adaugă la lege,

fără să precizeze în ce constă această adăugare.

De aceea va fi admis recursul

declarat, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe,

în baza art. 313 alin. (1) C. proc. civ.

Se impune ca Instanța de Fond să

motiveze pentru fiecare dintre reclamanți dacă îndeplinesc condițiile pentru a

beneficia de prevederile O.U.G. nr. 36/2003 și dacă se impune obligarea

pârâtului la eliberarea adeverinței - tip, în raport de probele administrate în

cauză, pentru fiecare dintre reclamanți.

În cazul în care se va constata

că se impune din oficiu analizarea legalității dispozițiilor art. 14 alin.

(2)din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, Instanța de Fond va trebui să

procedeze conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv citarea autorității

emitente, respectiv a celor care au emis Ordinul de aprobare a Normelor metodologice.

În privința susținerilor că

hotărârea ar fi fost dată de alt judecător decât cel care a luat parte la

dezbaterea de fond se constată că susținerea este neîntemeiată pentru că la 26

aprilie 2006 cauza a fost repusă pe rol și s-a acordat termen la 5 iunie 2006. La

acest termen, din 5 iunie 2006, Instanța de Fond a acordat termen la 4

septembrie 2006, termen la care cauza a fost soluționată pe fond.

Dezbaterile au avut loc la

aceeași dată, la 4 septembrie 2006, în fața aceluiași complet care la același

termen a și pronunțat sentința civilă nr. 1718 din 4 septembrie 2006.

Hotărârea Instanței de Fond nu a

fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, pentru că Instanța

de Fond s-a pronunțat, în limitele învestirii sale, într-un litigiu de

contencios administrativ.

În legătură cu

celelalte motive de recurs, acestea vor fi avute în vedere, la rejudecare de

către Instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul M.E.C. împotriva sentinței civile nr. 1718 din 4 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2007.