ÎCCJ, Decizia nr. 278/2016
ÎCCJ, Decizia nr. 278/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia civilă nr. 278/2016
Asupra
recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.
proc. civ., constată următoarele:
La data de 6 octombrie 2015 a fost
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -
Completul de 5 Judecători recursul declarat de A.
, Budapesta, în
contradictoriu cu
B. Brașov - C. Mureș
, împotriva Deciziei nr.
2497 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Cererea
de recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin.
(1) C. proc. civ.
Recurenta
a invocat în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 și pe cele ale art. 509
- 513 C. proc. civ. și a criticat explicit decizia atacată din
perspectiva nelegalității, susținând, în esență,
că soluția atacată ar fi rezultatul unei interpretări
greșite a normelor de drept material, atât în ceea ce privește
obiectul unei cauze deduse judecății, cât și în privința
autorității de lucru judecat.
În
esență, autoarea recursului a susținut că, prin toate cele
trei hotărâri judecătorești definitive, invocate în cererea de
revizuire, s-ar fi stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că
autoritatea fiscală intimată ar fi decăzut din dreptul de
valorificare a creanțelor fiscale cu care nu s-ar fi înscris la masa
credală în procedura de insolvență derulată în Ungaria,
aceste creanțe fiind acelea asupra cărora s-ar fi calculat accesoriile
a căror punere în executare a fost solicitată în Dosarul nr. x/320/2014.
S-a
subliniat faptul că, în condițiile în care creanța fiscală
principală nu ar putea fi valorificată, iar acest fapt ar fi fost
constatat cu autoritate de lucru judecat, ar fi inadmisibilă executarea
accesoriilor calculate la creanța principală.
În
atare situație, recurenta consideră că ar exista identitate de
obiect între decizia a cărei revizuire s-a cerut și cele trei hotărâri
invocate.
Intimata a
formulat întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea
recursului, ca „vădit nefondat”.
După
ce i-au fost comunicate apărările intimatei, recurenta a depus la
dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea acestora și
învederând, în esență, că își menține cererea de
recurs astfel cum a fost formulată și motivată.
Constatând
că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă
prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de
admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.,
completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în
cauză.
Analizând
hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările
dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările
intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor
expune în continuare.
În
speță, prin Decizia nr.
2497 din 8 decembrie 2015,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015
, s-a respins cererea
de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 433 din 27
august 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă.
În mod
nejustificat se susține de către recurentă că ar fi
incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ.
Se
observă că argumentele dezvoltate de autoarea recursului în
susținerea acestui motiv vizează încălcarea legii de drept
substanțial, mai precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de
revizuire, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8
C. proc. civ.
Ipoteza de
nelegalitate expusă de parte nu se regăsește, însă, în
considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce
privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate
asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă
există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același
grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a
primei hotărâri.
Relativ la
existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire
formulate în cauză de
A.
, în cadrul controlului exercitat pe calea
recursului, se constată că secția a ll-a civilă a Înaltei
Curți de Casație si Justiție, ca instanță de
revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au
pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au același obiect
și cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a
autorității de lucru judecat.
Astfel, cauza
în care s-a pronunțat Decizia nr. 433/2015 a Tribunalului Mureș, a
cărei revizuire s-a solicitat, a avut ca obiect o contestație la
executarea silită a unor obligații fiscale accesorii.
Caracterul
accesoriu al acestor obligații fiscale, ca și invocarea principiului
accesorium sequitur principale, nu au relevanța atribuită de autoarea
recursului, dat fiind faptul că hotărârile pretins potrivnice au
vizat chestiuni cu totul diferite, respectiv: competența
soluționării deschiderii procedurii insolvenței societății
recurente (Decizia nr. 391/A/2014 a Curții de Apel Târgu Mureș);
reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul
insolvenței (Decizia nr. 370/R/2015 a Tribunalului Mureș) și
anularea unui aviz de ipotecă pentru punerea în executare a unui titlu
executoriu și, implicit, a dreptului de ipotecă instituit prin acesta
(Decizia nr. 413/2015 a Tribunalului Mureș).
În atare
situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ
cerințele de admisibilitate a căii de atac in discuție,
prevăzute de textul legal invocat.
Analizarea
aspectelor concrete menționate în cererea dedusă judecății
relevă faptul că ceea ce semnalează în fapt recurenta -
revizuentă sunt o pretinsă greșită aplicare a principiului
accesorium sequitur principale, precum și o pretinsă
depășire a limitelor sesizării referitoare la soluționarea
unei contestații la executare silită, critici de fond ale
soluției pronunțate, ce nu pot fi însă examinate și
soluționate prin mijlocul procedural ales de parte.
Prin urmare,
se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de
către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a
ll-a civilă, este conformă dispozițiilor legale incidente.
În raport cu
considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate
și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de
recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în
cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2497 din 8 decembrie
2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.