ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 52

pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.F., intimat fiind S.D.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele considerente:

La data de 3 august 2004,

petentul B.F. s-a adresat parchetului cu o plângere penală prin care a

solicitat efectuarea de cercetări față de numitul S.D., executor judecătoresc

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută  de art. 246 C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217

alin. (1) C. pen., constând în aceea că în această calitate a pus în executare

sentința civilă nr. 690/2000 a Tribunalului Botoșani, definitivă prin decizia nr.

332/2001 a Curții de Apel Suceava, fără a avea competența teritorială și prin

distrugerea unor bunuri.

Prin rezoluția nr. 1282/P/2004

din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani în temeiul

dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorul S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și

distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În urma plângerilor

formulate în baza art. 278 C. proc. pen., de petentul B.F. prin decizia penală nr.

543 din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Botoșani s-a dispus infirmarea

rezoluției sus-menționate și continuarea cercetărilor pentru verificarea

susținerilor petentului în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin rezoluția nr. 1282/P/2004

din 26 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani în temeiul art.

10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorul S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și distrugere prevăzută

de art. 217 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei soluții

petentul B.F. a formulat plângere criticând soluția sub aspectul legalității și

al temeiniciei.

Prin rezoluția nr. 97/II/2007,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins plângerea, reținând că

degradarea unor bunuri a avut loc cu ocazia executării silite și a reprezentat

o consecință inerentă și care, cu atât mai mult cu cât în cadrul executării

silite era necesară dezmembrarea utilajelor aferente stației de sortare a

balastierei, apreciindu-se că soluția dispusă de procuror cu privire la

infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., este corectă.

În ceea ce privește infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.

pen., s-a considerat că soluția dispusă prin rezoluția atacată este corectă,

nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Întrucât faptul că executorul

judecătoresc a efectuat executarea silită a unor bunuri care se aflau în afara

circumscripției sale teritoriale, încălcând dispozițiile art. 373 C. proc. civ.,

s-a concluzionat că nu se poate reține că acesta a acționat sub aspectul subiectiv

cu intenție în vederea lezării intereselor legale ale petentului, câtă vreme proprietarul

balastierei care forma obiectul executării silite, avea sediul în municip.

Botoșani, respectiv în raza de competență teritorială a executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, s-a

reținut că actele de executare efectuate de către un executor judecătoresc în

afara competenței sale teritoriale poate constitui un motiv de contestație la

executare.

Prin plângerea adresată

instanței, la data de 26 iunie 2007, petentul B.F. a solicitat desființarea

rezoluției nr. 97/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de pe lângă

Tribunalul Botoșani prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numitul S.D. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și distrugere prevăzută de art. 217 alin.

(1) C. pen.

În motivarea plângerii,

petentul a arătat că executorul judecătoresc a pun în executare decizia nr. 332/2001

prin care s-a constatat nulitatea absolută a vânzării la decizii nu aveau un

dispozitiv de executare și că deși aceste decizii se refereau doar la stația de

sortarea, executorul a procedat și la predarea unor utilaje, astfel încât soluția

dată de parchet este nelegală.

Petentul a mai susținut că

executorul judecătoresc a pus în executare bunuri care nu se aflau în raza

teritorială a instanței de care aparținea acesta, abuzuri a căror existența a

fost confirmată e către decizia nr. 1734 din 29 septembrie 2006 a Curții de

Apel Suceava, care a dispus întoarcerea executării silite și desființarea

actelor de executare.

Petentul a susținut, în

continuare că executorul judecătoresc a săvârșit și infracțiunea de distrugere.

Instanța a reținut că din

punct de vedere subiectiv, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., se

săvârșește cu intenție, iar în cauză nu s-a dovedit intenția intimatului de a

vătăma interesele petentului, prin efectuarea unei executări pentru care nu era

competent.

Referitor la infracțiunea de

distrugere, s-a reținut că de asemenea, intimatul nu a acționat cu intenție, ci

în scopul executării hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petentul pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține că în mod greșit instanța a menționat în practicaua hotărârii

atacate că dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședință publică iar

susținerile părților au fost consemnate încheierea de ședință, deoarece

intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.

În concluzie, se susține că

executorul judecătoresc se face vinovat de „abuzurile de natură penală” iar

organul de cercetare este obligat să stabilească vinovăția și să facă

încadrarea tuturor faptelor conform înscrisurilor din dosar și conform Constituției

care la art. 44 garantează proprietatea.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că hotărârea

instanței de fond este temeinică și legală.

În mod corect a reținut

instanța de fond soluția. procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de

intimat este legală, nefiind întrunite elementele constitutive ale celor două

infracțiuni pentru care s-a plâns petentul.

Chiar dacă executorul

judecătoresc a supus executării silite bunuri care nu se aflau în raza

teritorială, încălcând prevederile art. 3 din Legea nr. 188/2000 privind executorii

judecătorești nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., care constă în „fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință nu îndeplinește un act ori în îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale altei persoane”.

Atât în cazul infracțiunii

de abuz în serviciu cât și ale infracțiunii de distrugere, forma de vinovăție

cu care se săvârșește fapta este numai intenția. Culpa este exclusă, deoarece

termenul „ cu știință” pe care în conține textul de lege prevăzută de art. 246 C.

pen., implică cunoașterea de către agent a caracterului necorespunzător al

exercitării atribuțiilor lor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca, prin

aceasta, să ajungă la vătămarea intereselor legale ale un ei persoane.

Raportul de cauzalitate presupune,

în cazul infracțiunii de abuz în serviciu nu numai dovedirea caracterului

incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către autor, dar și

relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost,

nemijlocit o vătămare a drepturilor unei persoane.

În cauză, în mod corect s-a

reținut că nu s-a dovedit intenția intimatului de a vătăma interesele

petentului, prin efectuarea unei executări pentru care nu era competent. Din

actele de la dosar rezultă, așa cum a reținut și instanța de fond, faptul că

stația de sortare se află amplasată la podul Siret, pe șoseaua Botoșani -

Suceava, între localitățile Huțani, com. Vlădeni, jud. Botoșani și com.

Dumbrăveni, jud. Suceava.

În deciziile comerciale,

care au fost puse în executare nu se indică locul în care se află bunurile,

făcându-se referire la balastiera Huțani.

Încuviințarea executării

silite a fost făcută de către Judecătoria Botoșani toate acestea fiind de

natură a-l induce în eroare pe executorul judecătoresc cu privire la locul

situării bunurilor.

În mod corect s-a reținut și

faptul că, existând o încheiere prealabilă de încuviințare a executării silite,

pe care executorul judecătoresc nu avea posibilitate să o cenzureze sau să o

ignore, susținerile petentului că dispozițiile cuprinse în sentință și decizie

nu erau susceptibile de a fi executate silit nu pot atrage concluzia că

executorul judecătoresc a avut intenția de a vătăma interesele legale ale

petentului.

Nu există intenție nici în

cazul distrugerii bunurilor la care face referire petentul deoarece cu ocazia

executării silite sunt inerente astfel de acțiuni.

Toate aceste considerente

atrag concluzia că hotărârea pronunțată de instanță este legală și temeinică și

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins

recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.F. împotriva sentinței penale nr. 52 din 11

decembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2008.