ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3049/2008

Examinând recursurile de față constată:

Prin sentința penală nr. 40 din 20 iunie

2008, Curtea de Apel Suceava a respins, ca tardive, plângerile formulate de

petiționarii

B.C. și B.N. împotriva rezoluției nr. 114/P/2006

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

obligându-i pe petiționari la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că prin rezoluția atacată s-a dispus, în temeiul

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de Ș.C., executor

judecătoresc,

pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Soluția a fost confirmată de

prim-procurorul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Botoșani care, prin ordonanța nr. 579/11/2 din 12

aprilie 2007, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționari împotriva soluției procurorului.

Instanța a reținut că plângerile au fost

tardiv formulate întrucât,

conform

înscrisului aflat la dosar, petiționarul a semnat de primirea

ordonanței nr. 579/ll/2 din 12 aprilie 2007 la data de 23 noiembrie

2007, iar plângerea a fost formulată la 22

februarie 2008, deci după

expirarea termenului de 20 de zile.

Petiționarii au declarat recurs împotriva

sentinței susținând că executorul Ș.C., împreună cu G.S., a încălcat

abuziv legea.

Examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursurile sunt

fondate

întrucât în mod greșit prin hotărârea atacată plângerile

petiționarilor B.C. și B.N. au fost respinse

ca tardive.

La dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că ordonanța nr. 579/ll/2/2007

a fost comunicată individual fiecărui

petiționar

cu respectarea dispozițiilor art. 182 raportat la art. 176 și art. 181

C.

proc. pen.

În mod greșit instanța a reținut că înscrisul de la fila X a

dosarului nr. 114/P/2006 constituie dovada că, la

data de 23 noiembrie

2007, s-a

comunicat petiționarilor ordonanța nr. 579/ll/2/2007.

Actul avut în vedere de prima instanță este adresa nr. 5918/VIII/1 din

22 noiembrie 2007 prin care s-a răspuns

petiționarului

B.C. în legătură cu cererile formulate de

acesta la 12 noiembrie 2007 și

14 noiembrie 2007.

Această adresă, și nu comunicarea ordonanței nr. 579/ll/2 din

12 aprilie 2007, a fost înmânată personal

petiționarului B.

C.

Așa fiind, actul la care s-a referit prima

instanță nu face dovada

comunicării

soluției către petiționari conform art. 182 C. proc. pen.

În consecință, în mod greșit s-a reținut că termenul de 20 de

zile, în care petiționarii putea formula plângere

conform art. 278

1

C. proc. pen.

, a început să curgă la data

de 23

noiembrie 2007 împlinindu-se astfel

înainte de dată de 22 februarie

2008 când petiționarii s-au adresat

instanței.

Cum la dosar nu există dovada comunicării legale a soluției

date de procurorul ierarhic superior, se constă că

plângerile celor doi

petiționari au

fost formulate în termen fiind greșit respinse ca tardive.

În consecință, recursurile vor fi admise și conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va casa sentința

și se va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Întrucât cauza a fost soluționată în primă

instanță pe cale de

excepție,

Curtea nu poate examina motivele de recurs invocate de

recurenții petiționari întrucât acestea privesc

fondul cauzei asupra

căruia nu s-a hotărât prin sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

petiționarii B.C.

și B.N. împotriva sentinței penale nr. 40

din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza pentru rejudecare la

Curtea de Apel Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la 29

septembrie 2008.