ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3502/2009

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 985 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 598/39/2008 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.C. împotriva sentinței penale nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală. A obligat recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că la data de 14 mai 2008, petiționarul D.C. a formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc T.C. prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

constând în refuzul punerii în executare a sentinței civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava. Prin rezoluția nr. 123/P/2008 din 16 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitor pentru infracțiunea sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând că în cauză nu a fost comisă nicio faptă de natură penală. Plângerea petiționarului împotriva măsurii dispuse de procuror și întemeiată pe dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 411/II/2/2008 din 16 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Investită cu plângerea persoanei vătămate formulată în baza art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând că aceasta este legală și temeinică. S-a arătat că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc T.C. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, nici nu și le-a îndeplinit în mod defectuos, ci s-a conformat dispozițiilor legale în materie și limitelor investirii prin titlu executoriu. Executorul judecătoresc nu a făcut demersuri și în vederea recuperării unor drepturi salariale aferente perioadei 6 mai 1992 – 25 martie 1993 , - astfel cum i-a solicitat persoana vătămată -, întrucât prin sentința civilă nr. 1195/2005 a Judecătoriei Suceava, pusă în executare, U.J.C.C.

Suceava a fost obligată la plata drepturilor bănești începând doar cu 23 martie 1993, până la reintegrarea efectivă. Pentru valorificarea altor pretenții materiale ce exced acestei perioade de timp, persoana vătămată are la îndemână alte căi procedurale, pe care executorul judecătoresc, limitat de întinderea drepturilor stabilite prin titlul executor, nu le putea exercita. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul Dimitrie Constantin arătând că în ziua de 23 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Suceava, a avut trei pricini care s-au judecat în săli diferite, astfel că, deși a încercat,nu a putut fi prezent în sala de judecată la dezbaterea dosarului nr. 598/P/2008.

Recurentul susține că hotărârea atacată s-a dat fără cercetarea fondului și solicită casarea acesteia, admiterea, pe fond, a plângerii formulate și desființarea rezoluțiilor procurorului. Verificând hotărârea atacată potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică. Instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. și a verificat actele premergătoare pe care se întemeiază soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror. În mod justificat, instanța a constatat că din verificările efectuate nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de către executorul judecătoresc T.C.

cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava. Executorul judecătoresc și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a urmări, cu știință, prejudicierea intereselor legale ale persoanei vătămate, ci conformându-se doar dispozițiilor legale în materie și limitelor titlului executor. În aceste împrejurări, constatând că fapta sesizată nu există, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare din cauza motivului de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. În consecință, constatând că în cauză nu există temeiuri de casare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge recursul petiționarului ca nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. II. La data de 7 aprilie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația în anulare a contestatorului D.C. împotriva deciziei penale sus-indicate întemeiată pe disp. art. 386 lit. a), b) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință de la 28 mai 2009 (fila 12 dos. Înalta Curte de Casație și Justiție) s-a admis în principiu contestația în anulare de față, urmând ca la analiza cazurilor de contestație invocate să fie verificate înscrisurile existente la dosarul cauzei. Examinând actele și lucrările dosarului de recurs menționat Înalta Curte are în vedere că niciuna din criticile invocate de contestator și întemeiate pe cazurile de contestație în anulare descrise nu sunt pertinente și, în consecință, aceasta se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă, ca atare în temeiul disp.

art. 391 C. proc. pen. a) Astfel sub aspectul criticii întemeiate pe cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen. se are în vedere cu titlu de premisă că aceasta desemnează ipoteza când „ procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”. Or, în speță, din examinarea înscrisului de la fila 12 din dosarul nr. 598/39/2008 al instanței de recurs, rezultă confirmarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului D.C., la disp. art. 181 alin. (1) C. proc. pen., acesta fiind citat la domiciliul său în drept și fapt din jud. Suceava, ceea ce relevă nepertinența criticii arătate.

b) Concomitent nu este fondată nici critica întemeiată pe cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. b) C. proc. pen. Se are în vedere cu titlu de premisă că acest caz de contestație în anulare este relativ la ipoteza „când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare”. Or, în dosarul de recurs sus-indicat nu există nici un înscris de la contestator care să ateste că pentru termenul de judecată de la data de 18 martie 2009, când a fost soluționat recursul său era în imposibilitate de a se prezenta și că în mod cumulativ îndeplinise și condiția încunoștiințării instanței de recurs despre acea împiedicare.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva deciziei penale nr. 985 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.