ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3502/2009

Asupra contestației în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Prin decizia penală nr. 985 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 598/39/2008 s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.C. împotriva

sentinței penale nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

A obligat recurentul petiționar la 160

lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că la data de 14 mai 2008,

petiționarul D.C. a formulat o plângere penală împotriva executorului

judecătoresc T.C. prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de acesta

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. constând în refuzul punerii în

executare a sentinței civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei

Suceava.

Prin rezoluția nr. 123/P/2008 din 16

septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitor pentru infracțiunea sesizată, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

constatând că în cauză nu a fost comisă nicio faptă de natură penală.

Plângerea petiționarului împotriva

măsurii dispuse de procuror și întemeiată pe dispozițiile art. 275-278 C. proc.

pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 411/II/2/2008 din 16

noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava.

Investită cu plângerea persoanei vătămate

formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a

verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constatând că aceasta este legală și temeinică. S-a arătat că din

actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc T.C.

nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, nici nu și le-a îndeplinit în mod

defectuos, ci s-a conformat dispozițiilor legale în materie și limitelor

investirii prin titlu executoriu.

Executorul judecătoresc nu a făcut

demersuri și în vederea recuperării unor drepturi salariale aferente perioadei

6 mai 1992 – 25 martie 1993 , - astfel cum i-a solicitat persoana vătămată -,

întrucât prin sentința civilă nr. 1195/2005 a Judecătoriei Suceava, pusă în

executare, U.J.C.C. Suceava a fost obligată la plata drepturilor bănești

începând doar cu 23 martie 1993, până la reintegrarea efectivă. Pentru

valorificarea altor pretenții materiale ce exced acestei perioade de timp,

persoana vătămată are la îndemână alte căi procedurale, pe care executorul

judecătoresc, limitat de întinderea drepturilor stabilite prin titlul executor,

nu le putea exercita.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petiționarul Dimitrie Constantin arătând că în

ziua de 23 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Suceava, a avut trei pricini care

s-au judecat în săli diferite, astfel că, deși a încercat,nu a putut fi prezent

în sala de judecată la dezbaterea dosarului nr. 598/P/2008.

Recurentul susține că hotărârea atacată s-a

dat fără cercetarea fondului și solicită casarea acesteia, admiterea, pe fond,

a plângerii formulate și desființarea rezoluțiilor procurorului.

Verificând hotărârea atacată potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Instanța de fond s-a conformat

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. și a verificat

actele premergătoare pe care se întemeiază soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispusă de procuror.

În mod justificat, instanța a constatat

că din verificările efectuate nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de

către executorul judecătoresc T.C. cu ocazia punerii în executare a sentinței

civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava.

Executorul judecătoresc și-a îndeplinit

în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a urmări, cu știință,

prejudicierea intereselor legale ale persoanei vătămate, ci conformându-se doar

dispozițiilor legale în materie și limitelor titlului executor.

În aceste împrejurări, constatând că

fapta sesizată nu există, în mod corect procurorul a dispus neînceperea

urmăririi penale, acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare din cauza

motivului de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În consecință, constatând că în cauză nu

există temeiuri de casare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va

respinge recursul petiționarului ca nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

II. La data de 7 aprilie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația în

anulare a contestatorului D.C. împotriva deciziei penale sus-indicate

întemeiată pe disp. art. 386 lit. a), b) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință de la 28 mai

2009 (fila 12 dos. Înalta Curte de Casație și Justiție) s-a admis în principiu contestația

în anulare de față, urmând ca la analiza cazurilor de contestație invocate să

fie verificate înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului

de recurs menționat Înalta Curte are în vedere că niciuna din criticile invocate

de contestator și întemeiate pe cazurile de contestație în anulare descrise nu

sunt pertinente și, în consecință, aceasta se privește ca nefondată și urmează a

fi respinsă, ca atare în temeiul disp. art. 391 C. proc. pen.

a) Astfel sub aspectul criticii

întemeiate pe cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. a) C.

proc. pen. se are în vedere cu titlu de premisă că aceasta desemnează ipoteza

când „ procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza

de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.

Or, în speță, din examinarea înscrisului

de la fila 12 din dosarul nr. 598/39/2008 al instanței de recurs, rezultă

confirmarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului D.C.,

la disp. art. 181 alin. (1) C. proc. pen., acesta fiind citat la domiciliul său

în drept și fapt din jud. Suceava, ceea ce relevă nepertinența criticii

arătate.

b) Concomitent nu este fondată nici critica întemeiată

pe cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

Se are în vedere cu titlu de premisă că acest

caz de contestație în anulare este relativ la ipoteza „când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare”.

Or, în dosarul de recurs sus-indicat nu

există nici un înscris de la contestator care să ateste că pentru termenul de

judecată de la data de 18 martie 2009, când a fost soluționat recursul său era

în imposibilitate de a se prezenta și că în mod cumulativ îndeplinise și

condiția încunoștiințării instanței de recurs despre acea împiedicare.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva deciziei penale nr. 985

din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.