ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 13 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta B.C.R. SA București împotriva rezoluției din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava dată în dosarul nr. 168/P/2007 și a rezoluției nr. 403/ll/2/2008 din 29 octombrie 2008 a Procurorului General al aceleiași instituții, care au fost menținute. A fost obligată petenta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că B.C.R., sucursala Botoșani, a formulat plângeri penale împotriva numitului B.I.

(cauza fiind soluționată prin Ordonanța nr. 987/P/2006 din 24 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prin scoatere de sub urmărire penală și neînceperea urmăririi penale) dar și împotriva executorului judecătoresc S.D., cerând ca acesta din urmă să fie cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute de art. 208 – art. 209 C. pen., art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 289 și art. 291 C. pen. Prin rezoluția din 05 iunie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 168/P/2007, în temeiul art. 10 lit. a) și d) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 și 209 C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. Pentru a dispune astfel procurorul a reținut următoarele: Numitul B.I. în calitate de reprezentant al SC P. SRL Botoșani a beneficiat de credite pentru societate de la B.C.R., credite ce Ie-a garantat, printre altele, și cu un autofurgon, o semiremorcă și un Mercedes. Ulterior, B.C.R.

a scos la vânzare prin licitație acele autovehicule, fiind adjudecate de SC F. SA Botoșani, prin procesul-verbal nr. 4553 din 30 mai 1997. SC P. SRL Botoșani a făcut contestație la executare, ce a fost respinsă mai întâi, prin sentința civilă nr. 115 din 04 februarie 1997 a Tribunalului Botoșani, sentință ce a fost modificată în totalitate, prin decizia nr. 112 din 12 iunie 1997 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, care, admițând apelul SC P. SRL Botoșani, a admis în fond contestația la executare introdusă de aceasta, a anulat procesele-verbale de sechestru și procesul-verbal de vânzare prin licitație, dispunând repunerea în situația anterioară a actelor de executare ce au fost anulate și obligarea B.C.R.

Botoșani și SC F. SA Botoșani la restituirea către SC P. SRL Botoșani a bunurilor ce au făcut obiectul executării silite. Hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1870/1998 a Curții Supreme de Justiție, ce a respins, ca nefondate, recursurile părților. La 09 iulie 1997 SC P. SRL Botoșani a solicitat Judecătoriei Botoșani, în contradictoriu cu B.C.R. Botoșani și SC F. SA Botoșani să constate valoarea bunurilor aparținând societății, la data sechestrării cât și la data, efectuării expertizei. Prin încheierea din 02 octombrie 1997 (dosar nr. 7094/1997 al Judecătoriei Botoșani) s-a constatat diferența și în temeiul ari. 998 C. civ., B.C.R. a fost obligată să plătească în favoarea SC P. SRL Botoșani, prin lichidator, întrucât acesta din urmă se afla în faliment, suma totală de 175.619.000 ROL.

B.I. a solicitat în mod insistent executarea silită. Între timp, vehiculele i-au fost restituite, dar nu și diferența lor de valoare stabilită prin încheierea din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoșani, fapt considerat atât de B.I. cât și de executorul judecătoresc S.D., ce se ocupă de această executare, ca fiind o executare incompletă. În decursul anilor au existat între părți o multitudine de procese privind această executare, procese în care instanțele au dat câștig de cauză ba uneia, ba alteia dintre părți. La un moment dat executorul judecătoresc S.D., care avea înființat dosarul de executare nr. 386/2005, unde Judecătoria Botoșani prin încheierea din 27 octombrie 2005 a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 115/1997 a Tribunalului Botoșani (astfel cum a fost modificată în apel), i-a comunicat lui B.I.

că nu dorește să mai continue executarea. Acesta a formulat plângere împotriva lui, iar Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 1883 din 12 aprilie 2006 (dosar nr. 3267/2006) a admis plângerea formulată de B.I. și a dispus ca S.D. să continue executarea în dosarul nr. 386/2005. Mai mult, executorul a mai dispus odată (în mod unilateral) închiderea executării și ridicarea popririi, fapt menționat în sentința civilă nr. 3179/2006 a Judecătoriei Botoșani, iar instanța „anulează actele executorului judecătoresc D.S. de suspendare și încetare a executării” și „respinge, ca neîntemeiată, cererea de abținere a B.E.J. D.S.”. B.C.R., prin plângerea formulată, apreciază ca abuzive încercările repetate ale executorului judecătoresc de a indisponibiliza sumele de bani reprezentând diferența de valoare dintre bunurile sechestrate și cele restituite, diferență stabilită de instanța de judecată.

Se mai pretinde în plângere că această sumă nu poate face obiectul unei executări silite, căci ea nu face parte integrantă din sentința ce este titlu executoriu și nici nu poate să o completeze, fapt afirmat în unele hotărâri judecătorești. Cu toate acestea, în contestația la executare formulată la 21 noiembrie 2005 de B.C.R. pentru dosarul B.E.J. 386/2005, Judecătoria Botoșani prin sentința civilă nr. 3179 din 04 iulie 2006 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de B.C.R. și a reținut că executarea făcută de B.C.R. contra SC P. SRL Botoșani, în baza contractelor de creditare a fost greșită, întrucât acestea nu constituiau titlu executoriu, în sensul prevederilor legii.

Instanța a reținut în principal că există titlul executoriu care prevede restituirea bunurilor sechestrate, a mai reținut că modul de restituire trebuie să îndeplinească o condiție esențială, și anume să stingă obligația, prin predarea bunurilor în aceeași stare, că potrivit încheierii de asigurare de dovezi se arată pe deplin că nu s-a stins obligația, bunurile predate fiind incomplete și uzate din culpa debitoarei B.C.R., care era ținută să stingă obligația sa, prin plata sumei reactualizate, ce reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor și arătat în încheierea de asigurare de dovezi. De asemenea, instanța de judecată a reținut că executorul judecătoresc a întocmit acte de executare corecte și a indicat baza de calcul de la care a efectuat actualizarea, acesta fiind, de altfel, scopul asigurării de dovezi.

Cu privire la actele de executare, se contestă practic faptul că executorul judecătoresc ar fi ținut cont de încheierea Judecătoriei Botoșani din 02 octombrie 1997 ca de un titlu executoriu, ceea ce este inexact. Se reține în hotărâre că executorul a procedat corect la urmărirea sumei datorate pentru stingerea integrală a obligației de restituire bunuri mobile folosind, în acest scop, o asigurare de dovezi, fără de care este imposibilă întoarcerea executării în forma prevăzută de procedura civilă, până la re actualizarea dreptului recunoscut în titlul executoriu. Împotriva sentinței civile nr. 3179 din 04 iulie 2006 a Judecătoriei Botoșani a declarat recurs B.C.R., iar prin decizia civilă nr. 379/ R din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, s-a admis recursul, s-a desființat sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Botoșani.

Aici dosarul a fost înregistrat la nr. 5880/193/2007 iar prin sentința civilă nr. 1027 din 05 martie 2008 s-a dispus: „s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a creditorului și pe cale de consecință, respinge contestația la executare, ca inadmisibilă”. Prin încheierea de ședință din 17 martie 2007 pronunțată în același dosar, s-a dispus îndreptarea de eroare materială, în sensul că dispozitivul sentinței civile nr. 1027 din 05 martie 2008 va fi citit „admite excepția lipsei calității procesuale active a creditorului și, pe cale de consecință, anulează actele de executare silită emise”. Împotriva sentinței civile nr. 1027 din 05 martie 2008 a Judecătoriei Botoșani, B.I. a declarat recurs, ce este în curs de soluționare.

Față de împrejurările că pe rolul instanțelor mai sunt cauze ce tind a stabili dacă actele de executare tăcute în dosarul nr. 386/2005 de executorul S.D. sunt corecte sau nu, dacă B.I. are dreptul sau nu la despăgubirile din încheierea din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoșani, față de hotărâre a instanței prin care S.D. este obligat să continue executarea în dosarul nr. 386/2005, procurorul a apreciat că nu este dată vinovăția sub aspectul intenției în ce privește comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dispunând pentru această infracțiune neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Se mai arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune, întrucât lipsește intenția de a comite astfel de fapte cât timp executorul judecătoresc era convins de legalitatea actelor, îndeplinite bazându-se pe justificările din sentința civilă nr. 3719 din 04 iulie 2006 a Judecătoriei Botoșani, chiar dacă aceasta fusese ulterior desființată, iar cauza era în curs de rejudecare, iar infracțiune a de furt nu există. Soluția procurorului a fost confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava care prin rezoluția nr. 403/11/2/2008 din 29 octombrie 2008 a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei B.C.R. - S.A.

împotriva rezoluției nr. 168/ P din 05 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva celor două rezoluții ale procurorului, reiterând motivele inițiale a tăcut plângere la instanță petenta B.C.R. - SA București. Petenta arată că prin rezoluțiile procurorilor au fost apreciate în mod greșit dispozițiile legale în materia executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, că în mod greșit s-a reținut că temeiul executării l-ar prezenta încheierea din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoșani deși în realitate executarea silită s-a tăcut în temeiul deciziei nr. 112/1997 a Curții de Apel Suceava dar această decizie nu a avut încuviințată executarea silită, fiind executată deja în anul 1997 prin intermediul altui executor și prevedea doar obligații în natură.

Examinând plângerea, Curtea de Apel a constatat că aceasta este nefondată. Petenta reclamă că intimatul ar fi comis infracțiunile cu ocazia actelor pe care acesta în calitate de executor judecătoresc Ie-a efectuat în dosarul de executare nr. 386/2005, că intimatul a insistat în repetate rânduri în executarea petentei, că actele întocmite de executor sunt falsuri, uzuri de fals, etc. Este de observat că în dosarul de executare nr. 386/2005, Judecătoria Botoșani, prin încheierea din 27 octombrie 2005 a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 115/1997 a Tribunalului Botoșani așa cum a fost ea modificată prin decizia civilă nr. 112 din 12 iunie 21997 a Curții de Apel Suceava și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1870/1998 a Curții Supreme de Justiție.

Deși petenta susține că decizia civilă nr. 112/1997 a Curții de Apel Suceava a fost executată în anul 1997 prin alt executor și că privește doar restituirea unor bunuri în natură, că ar fi nelegală executarea silită a încheierii din 02 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoșani prin care s-a stabilit și a fost obligată petenta la plata diferenței de valoare a bunurilor degradate, totuși intimatul a refuzat să mai continue executarea silită, creditorul B.l. a formulat plângere împotriva executorului, iar Judecătoria Botoșani prin sentința civilă nr. 1883 din 12 aprilie 2006 a admis plângerea și a dispus ca S.D. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 386/2005 . Or, cenzura asupra legalității titlului executoriu nu a făcut-o executorul judecătoresc ci instanța, care inițial a încuviințat executarea silită iar ulterior prin sentința civilă nr. 1883/2006 chiar a obligat executorul să continue executarea.

Dacă executarea silită a respectivului titlu ar fi avut loc deja cu ani în urmă, potrivit normelor de procedură civilă petenta putea formula contestație la executare. Apoi, reluările executării silite au fost făcute ca urmare a cererilor insistente ale creditorului B.l., intimatul abținându-se de câteva ori de la executare, cereri ce i-au fost însă respinse, fiind și obligat de instanță să continue executarea. În aceste împrejurări, este dovedit că intimatul nu a avut intenția de a comite vreo faptă penală, infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., lipsindu-i unul dintre elementele constitutive, respectiv vinovăția sub forma intenției. Cât privește săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 și 209 C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., pretins a fi fost săvârșite în ipoteza în care, petenta, deși nu datora nicio sumă de bani creditorului B.l., executorul judecătoresc a procedat la executarea silită, întocmind actele procedurale prin care s-a atestat și s-a urmărit executarea debitului ne datorat, acestea nu există, întrucât toate aceste activități și actele întocmite s-au efectuat în conformitate cu procedura legală a executării silite, declanșate oficial la cererea creditorului cât și a obligării intimatului de către instanță de a continua executarea. În plus, chiar și în prezent continuă litigiile civile între părți pentru a se stabili întinderea creanței datorate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta B.C.R.

SA București, susținând în esență că intimatul S.D., în calitate de executor judecătoresc a pornit executarea silită pentru a treia oară, prin poprire, pentru o hotărâre judecătorească, care prevedea doar obligații în natură și care fusese deja executată .respectiv decizia civilă nr. 112/1997 a Curții de Apel Suceava. Se mai arată că intimatul a mai introdus ca titlu executoriu, pe lângă cel pentru care s-a încuviințat executarea silită, și încheierea din 2 octombrie 1997 a Judecătoriei Botoșani, pentru care nu avea încuviințarea executării silite, nu era titlu executoriu, era ulterioară deciziei nr. 112/1997 și era prescrisă. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat. O asemenea procedură se limitează la a verifica soluția dată de procuror prin prisma cazului care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se cenzura pe această cale alte aspecte, care sunt supuse controlului judiciar în condițiile prevăzute de lege. În acest context, Curtea reține că procedura înscrisă în art. 278 1 C. proc.

pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată ori, cum este cazul în speță, împotriva actelor întocmite de executorii judecătorești în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu. Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite de intimați (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimații au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Referitor la activitatea executorilor judecătorești, Curtea reține că aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, ca re statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse. În condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. În speță, petenta B.C.R. SA a formulat plângere penală împotriva intimatului S.D., reclamând aspecte ce țin de executarea silită a sentinței civile nr. 115 din 4 februarie 1997 a Tribunalului Botoșani, definitivă prin decizia civilă nr. 112 din 12 iunie 1997 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și irevocabilă prin decizia nr. 1870 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Curtea constată că toate susținerile făcute de petentă atât în motivarea plângerii penale, cât și a recursului ce face obiectul cauzei de față nu se circumscriu ilicitului penal, ci reprezintă aspecte ce pot fi cenzurate exclusiv pe calea contestației la executare în condițiile Codului de procedură civilă. De altfel, din multitudinea de acte aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că atât petenta B.C.R SA, în calitate de debitor, cât și SC P. SRL Botoșani, reprezentată de numitul B.I., în calitate de creditor au uzitat de-a lungul timpului de această procedură judiciară, o asemenea cauză fiind în curs de soluționare (după casare cu trimitere-dosar 3/193/2005 al Judecătoriei Botoșani) inclusiv la data emiterii rezoluției atacate.

În aceste condiții, în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimatul executor judecătoresc a infracțiunilor menționate de petentă în plângerea penală, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.C.R. S.A. București împotriva sentinței penale nr. 13 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 31 martie 2009.