ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2349/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 1426 din 21 februarie 2005 la Tribunalul Arad, secția comercială și

contencios administrativ, reclamanta SC R.T.I. SRL BUCUREȘTI a chemat în

judecată pe pârâta SC A. SRL ARAD solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei de a restitui componentele

provenite din exploatarea activului A. SA ARAD sau obligarea la plata

contravalorii acestora, în cuantum de 600.000 dolari S.U.A., cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 1606

din 3 iulie 2006, Tribunalul Arad respinge acțiunea formulată, precizată de

reclamanta SC R.T.I. SRL BUCUREȘTI împotriva pârâtei SC A. SRL ARAD, pentru

revendicare imobiliară. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.570

Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii

condițiilor legale prevăzute de art. 1909 alin. (1) și (2) C. civ., respectiv

condiția posesiei reclamantei asupra bunurilor mobile din litigiu, prin chiar

notele de la dosar, reclamanta menționând că a intrat în posesia efectivă a

bunului mobil în luna septembrie 2004, totodată nefăcând proba pierderii ori

furtului acestor bunuri după luna septembrie 2004.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia nr. 11 din 16 ianuarie 2007, respinge, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței

civile nr. 1606 din 3 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1426/2005

în contradictoriu cu pârâta intimată SC A. SRL ARAD. Fără cheltuieli de

judecată.

În pronunțarea acestei

decizii, Curtea de Apel a rețiut următoarele:

Hotărârea instanței de fond

este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea

nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate aprecieri a

probelor administrate în dosar.

În mod corect tribunalul a

reținut că nu sunt întrunite cerințele alin. (2) al art. 1909 C. civ., pentru

ca acțiunea reclamantei să poată fi admisă și pârâta să fie obligată la restituirea

componentelor provenite din exploatarea activului A. SA ARAD sau la plata

contravalorii acestora în cuantum de 600.000 dolari S.U.A.

Este de necontestat faptul

că prin decizia nr. 7378 din 4 decembrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 7505/2001

Curtea Supremă de Justiție a reținut cu putere de lucru judecat că între SC R.T.I.

SRL BUCUREȘTI și S.P. SRL a intervenit convenția de vânzare-cumpărare a bunurilor

prevăzute în contractul încheiat între părți la data de 18 februarie 2000 și

ale căror semnături au fost legalizate prin încheierile nr. 1559 și 1560 din 18

februarie 2000 la B.N.P. E.B., în condițiile și la prețul stipulat în convenția

părților.

Textul art. 1909 alin. (1) C.

civ. carea statuează că lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii

lor fără să fie trebuință de vreo curgere de timp nu este incident în cauză,

întrucât pentru aplicabilitatea acestei dispoziții este imperios necesar

întrunirea mai multor condiții, respectiv proprietarul să se fi desesizat

voluntar de bunul său mobil, încredințându-l prin contract unui detentor

precar; detentorul să înstrăineze cu orice titlu bunul mobil respectiv unei

terțe persoane, fără să aibă consimțământul proprietarului care i l-a

încredințat; terțul să dobândească bunul mobil cu bună-credință de la

detentorul precar și nu de la adevăratul proprietar, printr-un act translativ

de proprietate cu titlu oneros; posesia terțului dobânditor de bună-credință a

bunului mobil să fie efectivă sau reală.

Intimata cumpărător de

bună-credință a bunurilor în litigiu, nu poate fi obligată la restituirea lor

către reclamantă până ce convenția de vânzare-cumpărare perfectată cu SC S.P. SRL

nu a fost desființată, această convenție fiind materializată în facturile

centralizate în anexele nr. 1 și 2 la raportul de expertiză contabilă efectuat

în cauză, în virtutea principiului ocrotirii bunei-credințe în scopul

asigurării securității dinamice a circuitului civil. Or, titlul de proprietate

al pârâtei nu a fost desființat în condițiile în care nicio instanță de

judecată nu a constatat pretinsa înstrăinare nevalabilă a bunurilor litigioase

susținută de apelantă.

S-a reținut că, într-o

situație similară, societatea apelantă a înțeles să promoveze o acțiune pentru

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între SC S.P. SRL și o altă societate comercială (SC D.C. SRL) cu consecința

repunerii părților în situația anterioară, cerere care a fost admisă prin

sentința civilă nr. 382 din 19 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 929/2003, învestită cu formulă executorie.

În temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta SC R.T.I. SRL BUCUREȘTI a declarat recurs,

susținând că decizia recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivului de

recurs a precizat că prezumția de proprietate instituită prin alin. (1) art. 1909

C. civ., în favoarea terțului posesor, este pe deplin înlăturată, ori de câte

ori se face dovada că „lucrul a fost pierdut de către proprietar sau i-a fost

furat”, bunul ieșit din patrimoniul proprietarului fără voia sa.

În acest sens, prevederile

exprese ale art. 1909 alin. (2) sunt fără echivoc: „cel care a pierdut sau cel

căruia i s-a furat un bun, poate să-l revendice, în curs de trei ani din ziua

când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel care-l găsește, rămânând

acestuia recurs în contra celui de la care îl are…”.

În ceea ce privește

componenta activului combinatului A. SA, aceasta a cuprins „toate bunurile așa

cum sunt ele enumerate și descrise în contractul pentru achiziționarea A.F.I.U.A.

SA Arad, încheiat la 10 decembrie 1999, incluzând toate bunuirile tangibile și

intangibile, proprietatea personală și mixtă după cum sunt detaliate la Anexa

1, care este parte integrantă din același contract…”.

Întregul material probator

administrat în cauză a dovedit indubitabil posesia deplină și neviciată a

recurentei asupra bunurilor parte integrantă a combinatului achiziționat, până

la momentul (septembrie 2000) în care S.P. SRL a ocupat abuziv întreaga

platformă.

Ca o consecință a statutului

de proprietar și posesor absolut, recurenta SC R. SRL a îndeplinit

formalitățile de intabulare a dreptului dobândit în evidențele cadastrale Arad,

respectiv înscrisurile din Cartea Funciară nr. 5475 (partea a II-a B),

localitatea Vladimirescu, prin încheierile nr. 11095 (poziția 2) înregistrată

la data de 1 iunie 2000 și nr. 11533 (poziția 3) înregistrată la data de 20

septembrie 2000.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

hotărârea în raport de motivul invocat de recurentă, de actele dosarului și de

dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă

la modificarea hotărârii, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile invocate.

Recurenta nu a făcut

distincție între caracterul imperativ sau dispozițiv al normei de drept

material ce a fost nesocotită.

Privitor la reiterarea

situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor

referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de

căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în

concordanță cu acestea.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL BUCUREȘTI împotriva

deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R.T.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 11 din 16

ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2007.