ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5626/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Vaslui sub nr. 660/89 din 22 februarie 2007, T.V. a solicitat

obligarea Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la

plata sumei de 5.000.000 Euro, echivalent în lei cu titlu de daune materiale și

la suma de l5.000.000 Euro echivalent în lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că prin sentința civilă nr. 105/1982 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat

că reclamantul este tatăl minorului I.G., și s-a încuviințat ca acesta să

poarte numele de T. Prin aceeași sentință reclamantul a fost obligat la plata

pensiei de întreținere precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În urma admiterii cererii de revizuire a

sentinței nr. 105/1982, prin sentința nr. 2061/2006 a Judecătoriei Bârlad,

rejudecându-se cauza acțiunea pentru stabilirea paternității, a fost respinsă

constatându-se că revizuentul pârât nu este tatăl copilului.

Reclamantul pretinde că hotărârea nr.

105/1982 l-a prejudiciat material, deoarece pe durata existenței sentinței a

fost lipsit de o parte importantă a veniturilor bănești, la început mai mari,

deoarece a trebuit să suporte atât cheltuielile inerente derulării procesului,

cât și pensia de întreținere la care a fost obligat, la care s-a adăugat

diminuarea veniturilor, datorită reducerii capacității de muncă, în urma unui

șoc nervos cauzat de proces.

Mai arată reclamantul că prin acest

proces i s-a lezat onorarea, demnitatea, prestigiul profesional, afectată fiind

și familia în urma repetatelor invitații la poliție pentru abandon.

Tribunalul Vaslui, prin sentința nr. 724

din 6 iunie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamantul T.V.

S-a reținut că prin revizuirea sentinței

nr. 105/1982 a Judecătoriei Bârlad în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., proba

nouă fiind expertiza medico-legală de examinarea ADN, s-a stabilit cu

certitudine că reclamantul este exclus de la paternitatea minorului T.I.G.

În cauză, a reținut instanța, nu este

vorba de o eroare judiciară în condițiile în care hotărârea de stabilire a

paternității a fost pronunțată în baza unui raport de expertiză, așa cum

aceasta se efectua la acel moment. Faptul că mai târziu reclamantul a avut

posibilitatea efectuării examenului ADN, nu este culpa statului. Evoluția științei

medicale a permis în anul 2006 ca reclamantul să facă examenul ADN, care a

stabilit cu precizie că acesta este exclus de la paternitatea copilului.

Soluția tribunalului a fost

confirmată prin decizia nr. 121 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași

care a înlăturat motivarea instanței de fond, precizând că în speță nu se poate

pune în discuție existența unei erori judiciare, respectiv o greșeală gravă de

judecată, deoarece proba științifică în temeiul căreia s-a admis cererea de

revizuire a sentinței nr. 105/1982 a fost imposibil de efectuat la momentul

judecării cauzei în fond.

Totodată s-a

reținut că proba științifică a fost administrată într-o cale extraordinară de

atac, astfel că apelantul nu a fost prejudiciat, deoarece în cauză nu sunt

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul declarat.

Împotriva

deciziei Curții de Apel Iași a declarat recurs motivat în drept pe nulitățile

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7, T.V., susținând că a demonstrat legal și

științific cu raportul de expertiză ADN culpa statului.

Nu există

nici un text de lege care să precizeze că prin evoluția ulterioară a

mijloacelor de investigare este înlăturată culpa statului care rezidă și din

faptul că la momentul judecării cauzei, instanța a respins neargumentat și

nemotivat în drept cererea pârâtului din acel proces, de efectuare a unei

contraexpertize.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art.

52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile

cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în

condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat

funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

În cauză,

reclamantul recurent și-a întemeiat acțiunea privitoare la răspunderea statului

pentru eroarea judiciară comisă prin soluția din sentința nr. 105/1982, pe

dispozițiile art. 998 C. civ. Aceasta presupune administrarea probelor necesare

dovedirii existenței și întinderii prejudiciului generat de fapta ilicită,

aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul. Sub aspect subiectiv, această

răspundere a statului are un caracter obiectiv, de garanție pentru faptele

altora.

În speță, așa

cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate în precedent, nu poate fi

vorba de o eroare judiciară, privită ca faptă ilicită, cauzatoare a

prejudiciului, deoarece revizuirea sentinței civile nr. 105/1982 a fost

posibilă ca urmare a evoluției științifice, care a integrat în activitatea

judiciară noi mijloace de investigație, generatoare a unei certitudini în

stabilirea paternității, așa cum este examinarea ADN. Desființarea efectelor

sentinței nr. 105/1982 exclude culpa acelora pentru care statul este chemat să

răspundă, deoarece noile mijloace de investigație generate de progresul

științific, necunoscute la data pronunțării sentinței nr. 105/1982 au

constituit în accepțiunea art. 322 pct.5 C. proc. civ., mijloacele de

probațiune, imposibil de a fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților.

Eroarea

judiciară nu poate fi cantonată la interpretarea probelor sau la refuzul mult

sau mai puțin justificat al instanței de a încuviința administrarea unor probe

solicitate de părți, așa cum susține recurentul, atâta timp cât acestea nu

implică reaua credință sau neglijența gravă a judecătorului în exercitarea

funcției.

Or, în speță,

reclamantul recurent nu a probat nici unul din elementele răspunderii civile

delictuale prevăzute de textul legal, art. 998 C. civ. pe care și-a întemeiat

acțiunea, căci simpla desființare prin revizuire a sentinței nu presupune

existența lor.

Pentru aceste considerente,

criticile formulate de T.V. la recursul de față sunt nefondate, motiv pentru

care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamantul T.V.

împotriva deciziei nr. 121 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie

2008.