ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5626/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 660/89 din 22 februarie 2007, T.V. a solicitat obligarea Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 5.000.000 Euro, echivalent în lei cu titlu de daune materiale și la suma de l5.000.000 Euro echivalent în lei cu titlu de daune morale. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 105/1982 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat că reclamantul este tatăl minorului I.G., și s-a încuviințat ca acesta să poarte numele de T. Prin aceeași sentință reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreținere precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În urma admiterii cererii de revizuire a sentinței nr. 105/1982, prin sentința nr. 2061/2006 a Judecătoriei Bârlad, rejudecându-se cauza acțiunea pentru stabilirea paternității, a fost respinsă constatându-se că revizuentul pârât nu este tatăl copilului. Reclamantul pretinde că hotărârea nr. 105/1982 l-a prejudiciat material, deoarece pe durata existenței sentinței a fost lipsit de o parte importantă a veniturilor bănești, la început mai mari, deoarece a trebuit să suporte atât cheltuielile inerente derulării procesului, cât și pensia de întreținere la care a fost obligat, la care s-a adăugat diminuarea veniturilor, datorită reducerii capacității de muncă, în urma unui șoc nervos cauzat de proces.

Mai arată reclamantul că prin acest proces i s-a lezat onorarea, demnitatea, prestigiul profesional, afectată fiind și familia în urma repetatelor invitații la poliție pentru abandon. Tribunalul Vaslui, prin sentința nr. 724 din 6 iunie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamantul T.V. S-a reținut că prin revizuirea sentinței nr. 105/1982 a Judecătoriei Bârlad în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., proba nouă fiind expertiza medico-legală de examinarea ADN, s-a stabilit cu certitudine că reclamantul este exclus de la paternitatea minorului T.I.G. În cauză, a reținut instanța, nu este vorba de o eroare judiciară în condițiile în care hotărârea de stabilire a paternității a fost pronunțată în baza unui raport de expertiză, așa cum aceasta se efectua la acel moment.

Faptul că mai târziu reclamantul a avut posibilitatea efectuării examenului ADN, nu este culpa statului. Evoluția științei medicale a permis în anul 2006 ca reclamantul să facă examenul ADN, care a stabilit cu precizie că acesta este exclus de la paternitatea copilului. Soluția tribunalului a fost confirmată prin decizia nr. 121 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași care a înlăturat motivarea instanței de fond, precizând că în speță nu se poate pune în discuție existența unei erori judiciare, respectiv o greșeală gravă de judecată, deoarece proba științifică în temeiul căreia s-a admis cererea de revizuire a sentinței nr. 105/1982 a fost imposibil de efectuat la momentul judecării cauzei în fond.

Totodată s-a reținut că proba științifică a fost administrată într-o cale extraordinară de atac, astfel că apelantul nu a fost prejudiciat, deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul declarat. Împotriva deciziei Curții de Apel Iași a declarat recurs motivat în drept pe nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7, T.V., susținând că a demonstrat legal și științific cu raportul de expertiză ADN culpa statului. Nu există nici un text de lege care să precizeze că prin evoluția ulterioară a mijloacelor de investigare este înlăturată culpa statului care rezidă și din faptul că la momentul judecării cauzei, instanța a respins neargumentat și nemotivat în drept cererea pârâtului din acel proces, de efectuare a unei contraexpertize.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. În cauză, reclamantul recurent și-a întemeiat acțiunea privitoare la răspunderea statului pentru eroarea judiciară comisă prin soluția din sentința nr. 105/1982, pe dispozițiile art. 998 C. civ. Aceasta presupune administrarea probelor necesare dovedirii existenței și întinderii prejudiciului generat de fapta ilicită, aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul. Sub aspect subiectiv, această răspundere a statului are un caracter obiectiv, de garanție pentru faptele altora.

În speță, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate în precedent, nu poate fi vorba de o eroare judiciară, privită ca faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului, deoarece revizuirea sentinței civile nr. 105/1982 a fost posibilă ca urmare a evoluției științifice, care a integrat în activitatea judiciară noi mijloace de investigație, generatoare a unei certitudini în stabilirea paternității, așa cum este examinarea ADN. Desființarea efectelor sentinței nr. 105/1982 exclude culpa acelora pentru care statul este chemat să răspundă, deoarece noile mijloace de investigație generate de progresul științific, necunoscute la data pronunțării sentinței nr. 105/1982 au constituit în accepțiunea art. 322 pct.5 C. proc.

civ., mijloacele de probațiune, imposibil de a fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Eroarea judiciară nu poate fi cantonată la interpretarea probelor sau la refuzul mult sau mai puțin justificat al instanței de a încuviința administrarea unor probe solicitate de părți, așa cum susține recurentul, atâta timp cât acestea nu implică reaua credință sau neglijența gravă a judecătorului în exercitarea funcției. Or, în speță, reclamantul recurent nu a probat nici unul din elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de textul legal, art. 998 C. civ. pe care și-a întemeiat acțiunea, căci simpla desființare prin revizuire a sentinței nu presupune existența lor. Pentru aceste considerente, criticile formulate de T.V.

la recursul de față sunt nefondate, motiv pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 121 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2008.