ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6245/2008

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 17

noiembrie 2004, I.O.M., prin reprezentanții săi legali I.V. și I.A., au

solicitat instanței, în contradictoriu cu A.G., U.G., V.O., Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și

Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui obligarea pârâților, în solidar, la

plata sumelor de 0,5 miliarde lei daune materiale, 1,5 miliarde lei daune

morale precum și a sumei de 500 Euro lunar rentă viageră, ce urmează a fi

achitată de la data săvârșirii infracțiunii.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile art. 998, art. 1003 și urm. C. civ., reclamanta a învederat că în

ziua de 3 martie 1996 a fost victima unui accident de circulație produs din

culpa pârâților, persoane fizice, în urma căruia a suferit leziuni traumatice

ireversibile ce i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea

unui organ, respectiv splina, cu consecințe în timp asupra calității vieții și

capacității de muncă.

Tot astfel, se mai arată, pârâții

persoane juridice, în calitate de organe ale statului abilitate să soluționeze

dosarul penal întocmit în cauză, au dat dovadă de o pasivitate condamnabilă,

privând-o pe reclamantă, timp de 9 ani, de posibilitatea de a acționa pe cale

civilă împotriva autorilor accidentului.

Investit în primă instanță, Tribunalul

Vaslui, prin sentința civilă nr. 792 din 15 noiembrie 2005 a admis în parte

acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții A.G. și U.G., pe care i-a

obligat, în solidar, să plătească reclamantei suma de 50.000 lei (RON) cu titlu

de daune morale.

A respins celelalte pretenții,

precum și acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și

Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui.

S-a luat act de renunțarea

reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâtul V.O.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că urmare evenimentului rutier produs la data de 3

martie 1996, când autoturismele conduse de pârâții A.G. și U.G. au intrat în

coliziune, pe raza comunei Muntenii de Jos, județul Vaslui, obturând sensul de

mers pe care rulau și alte autovehicule și producând ciocniri în lanț, au

decedat două persoane și au fost rănite grav alte patru, printre care și

reclamanta I.O.M. care a suferit leziuni traumatice de tipul rupturii de splină

cu hemiperitoneu masiv, fractură cominutivă femur stâng și plagă zdrobită gamba

stângă.

Toate aceste vătămări corporale au

necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale și practicarea splenectomiei, urmare

traumatismelor suferite reclamanta rămânând, potrivit opiniei specialiștilor,

cu infirmitate fizică permanentă.

S-a mai reținut că, din ansamblul

probelor administrate, care au reconstituit dinamica accidentului, a rezultat că

cei doi pârâți conduceau cu viteze mari, neadaptate la condițiile

carosabilului, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra autoturismelor,

ce au dobândit autonomie în deplasare, și au intrat în coliziune, unul din

acestea obturând banda șoselei pe care circula autoturismul condus de V.O.

Chiar dacă organele de cercetare

penală nu au putut stabili cu certitudine gradul de vinovăție al celor

implicați în producerea evenimentului rutier, neputându-se stabili exact cine a

generat, prin fapta sa culpabilă, accidentul, instanța a concluzionat că răspunderea

acestora poate fi atrasă, în condițiile art. 1000 C. civ.

Astfel, s-a stabilit că la

producerea accidentului au concurat faptele ambilor pârâți, prin aceea că

indiferent de cine a pătruns pe contrasens, celălalt nu avea viteza adecvată

pentru a-l evita pe cel care a intrat pe sensul său de mers, ajungându-se

astfel la producerea coliziunii, din momentul ciocnirii cei doi pârâți,

pierzând controlul autoturismelor.

Cât privește daunele materiale

solicitate de reclamantă, cererea a fost respinsă pe considerentul că nu s-au

dovedit prin nici un mijloc de probă, cheltuielile ocazionate de spitalizare și

administrarea medicației adecvate fiind suportate de unitățile medicale.

Cât privește cererea vizând

despăgubirile periodice și aceasta a fost respinsă pe considerentul că, chiar

dacă reclamanta a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, în condițiile în

care aceasta este minoră, criteriile de stabilire vizează împrejurări de fapt

care țin de situația persoanei vătămate, îngrijirile pe care trebuie să le primească,

cheltuielile și eforturile suplimentare ce trebuiesc făcute, aspecte care de

asemenea nu au fost dovedite.

Instanța a apreciat însă că, față de

afecțiunile suferite de reclamantă, suferința cauzată ca urmare a producerii

accidentului și a intervenției chirurgicale ce a urmat, atitudinea de

indiferență a pârâților, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu moral al cărui

cuantum solicitat prin cererea introductivă, este rezonabil.

În ceea ce-i privește pe pârâții

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, cărora reclamanta le-a

solicitat aceleași daune morale, despăgubiri periodice și daune materiale,

prima instanță a apreciat cererile ca nefondate, în condițiile în care pârâții

nu au legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu, întinderea cercetărilor

penale pe o perioadă îndelungată de timp, motivată și de complexitatea cauzei,

nefiind de natură să creeze vreun prejudiciu moral sau material, atâta timp cât

actele de urmărire penală au fost de natură să întrerupă prescripția dreptului

la acțiune al reclamantei, față de ceilalți doi pârâți.

Prin decizia civilă nr. 1 din 27

iunie 2007, Curtea de Apel Iași, secția minori și familie, a respins apelul

formulat de I.O.M. și I.V. și admițând apelul declarat de pârâtul U.G., a

schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată de I.O.M.,

prin reprezentanți legali și continuată personal, în contradictoriu cu acest

pârât.

A păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că suma acordată de prima instanță ca

daune morale este judicios stabilită iar în ceea ce privește daunele materiale,

acestea nu au fost dovedite.

Cât privește stabilirea unei

prestații periodice în sarcina pârâților, era necesară evaluarea pe bază de

expertiză medicală a urmărilor accidentului și a modului în care acesta a

afectat capacitatea de muncă a reclamantei, expertiză care nu a putut fi efectuată

întrucât reclamanta nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Iași, cu

toate că i s-au acordat mai multe termene în acest sens, înainte de a se

dispune decăderea din probă.

Referitor la cererea formulată în

contradictoriu cu Parchetele de pe lângă Tribunalul Vaslui, și Judecătoria

Vaslui precum și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, în legătură cu care

reclamanta a invocat lipsa de diligență în soluționarea într-un termen

rezonabil a cauzei penale, s-a apreciat că răspunderea delictuală a celor trei

instituții nu poate fi, în nici o interpretare, una proprie, în înțelesul

dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

În soluționarea acestei cereri, se

mai reține, nu se conturează nici elementele culpei prepușilor, caz în care nici

art. 1000 C. civ. nu-și găsește incidența în speță.

Soluționând apelul formulat de U.G.,

Curtea a reținut ca fondate unele dintre criticile formulate de pârât,

referitor la fondul pricinii.

Astfel, s-a apreciat că, în

aplicarea art. 1000 și respectiv art. 1003 C. civ., tribunalul s-a bazat pe un

probatoriu incomplet, ce a determinat o concluzie eronată în ce privește

imputabilitatea accidentului.

Din suplimentul expertizei

criminalistice, efectuată în apel, a rezultat că starea de pericol concretizată

în coliziune, a fost creată de pârâtul A.G., care a pierdut controlul asupra

direcției de deplasare a autoturismului „Fiat Regata” și a pătruns pe sensul

opus unde s-a ciocnit de autovehiculul „Mercedes” condus de U.G.

În consecință, instanța de control

judiciar a constatat că doar în ce-l privește pe pârâtul A.G. sunt întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale, în forma prevăzută de art. 1000 alin. (1) teza

2, C. civ., pentru U.G., lipsind actul ilicit culpabil care atrage răspunderea

delictuală.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal, reclamanții I.O.M. și I.V. care, fără a indica temeiul pe care

își fundamentează calea extraordinară de atac, susțin în esență că hotărârea

dată în apel este greșită sub aspectul menținerii soluției fondului vizând

respingerea capătului de cerere privind daunele materiale, în condițiile în

care la dosar au fost depuse un număr mare de acte medicale, utile efectuării

unei expertize de specialitate care nu avea decât a stabili urmările în plan

material, cheltuieli cu alimentația și medicamentele, ale accidentului în urma

căruia reclamanta a rămas fără un organ vital.

Văzând criticile formulate de recurenți împotriva deciziei din apel, se

constată că acestea pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., urmând a fi examinate în consecință.

Recursul se privește ca fondat, în

limitele și pentru considerentele ce succed.

Prejudiciul, ca element esențial al

răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană,

urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană ori, de un animal sau

lucru, pentru care aceasta este ținută a răspunde, unul din cazurile

particulare prezentându-l vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca urmare

fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă.

Atât în doctrină cât și în practica

majoritară a instanțelor judecătorești s-a decis că atingerea adusă

integrității corporale a unei persoane, potențează existența unui prejudiciu

care trebuie să fie reparat chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru

ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale

celui vătămat.

Din această perspectivă, respingerea

cererii vizând acordarea daunelor materiale de către cel ce a săvârșit fapta

prejudiciabilă este greșită, în condițiile în care din actele cauzei rezultă cu

pregnanță că reclamanta a suferit, urmare accidentului produs la 3 martie 1996,

leziuni traumatice ce au generat numeroase internări și intervenții

chirurgicale, concretizate în final într-o infirmitate fizică permanentă.

În acest context, decăderea

reclamantei din proba cu expertiză medico-legală nu este utilă cauzei, în

condițiile în care aceasta a învederat instanței că este în imposibilitate a se

prezenta la Institutul de Medicină Legală Iași iar, nu în ultimul rând,

expertiza putea fi efectuată, la dispoziția instanței, în baza numeroaselor

acte medicale și chiar constatări medico-legale anterioare, aflate la dosar (f.

55-59, 138-144 – dos. nr. 1089/45/2006 al Curții de Apel Iași, secția minori și

familie).

Chiar dacă s-ar aprecia că

reclamanta, urmare diminuării certe a capacității sale de muncă, ar putea

realiza venituri, ea este îndreptățită la echivalentul efortului suplimentar pe

care ar trebui să-l depună în acest scop, printr-o cantitate mai mare de muncă,

ori sporire a intensității acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării

fizice.

Ca atare, fără a avea ca și

consecință constituirea unei surse de dobândire a unor venituri suplimentare,

repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesității de a înlătura integral

efectele faptei ilicite, iar aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor

materiale care ar urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării unui regim

alimentar corespunzător, a unui tratament medicamentos adecvat și nu în ultimul

rând, a dozării efortului fizic și intelectual.

Așa fiind, recursul urmează a se

admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei aceleiași

instanțe, în vederea rejudecării apelului, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții I.O.M.

și I.V. împotriva deciziei nr.

1 din 27 iunie 2007, a Curții de Apel Iași, secția minori și

familie.

Casează decizia atacată în parte și

trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți la aceeași

curte de apel.

Păstrează celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie

2008.