ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1593/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1593/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 112 din 23 ianuarie

2012 Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins acțiunea reclamantei A.M. pe

care a obligat-o la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către

pârâta SC C.A. SRL.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că pretențiile solicitate de

reclamant își au punctul de plecare dintr-un accident cauzat de o mașină, el

fiind cel accidentat fiind necesare 85 - 90 zile de îngrijiri medicale, ceea ce

a declanșat cercetarea penală a făptuitorului cel care a cauzat accidentul. De

aceea constată instanța că soluția din prezenta cauză trebuie stabilită și în

raport direct de soluția dată în respectiva cauză penală.

S-a constatat că prin

rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui,

nr. 3161/P/2009, s-a dispus în temeiul art. 10 alin. (1) li. h) raportat la

art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. încetarea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.

(1), (4) C. pen., motivat de împrejurarea că partea vătămată, în speța de față

reclamantul, a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală, învinuitul

achitându-i despăgubiri materiale.

În aceste condiții,

instanța de fond, raportând soluția procurorului cu motivarea acesteia, la

dispozițiile art. 132 C. proc. civ. a constatat că acțiunea civilă a fost

stinsă, și deci nu mai pot fi ridicate pretenții de această natură nici de la

persoana vinovată de producerea daunelor vizând integritatea corporală și

psihică a vătămatului, nici de la oricare altă persoană care ar putea sta în

proces în locul primului.

S-a mai reținut că

apărarea reclamantului, bazată pe dispozițiile prev. de art. 46 din Ordinul

C.S.A. nr. 20/2008, nu poate fi primită de instanță fiind interpretată greșit,

ca fiind aplicabilă speței dedusă judecății.

Cheltuielile de

judecată solicitate de pârâtă au fost diminuate într-o limită rezonabilă.

Curtea de Apel Iași,

secția civilă, prin Decizia nr. 94/2012 din 11 iunie 2012 a admis apelul

declarat de apelanta A.M. împotriva Sentinței civile nr. 112 din 23 ianuarie

2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, sentință pe care a

schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să achite

reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, a respins cererea de

obligare a pârâtei la plata de daune materiale și a obligat pârâta să plătească

reclamantei sumele de 500 RON cheltuieli de judecată la fond și 500 RON în

apel.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență că în mod greșit

instanța de fond a aplicat dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, act

normativ aplicabil evenimentelor rutiere produse la momentul introducerii

acțiunii, considerând Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 ca fiind abrogat și, pe cale

de consecință, lipsit de efecte juridice.

Curtea a reținut ca

în vigoare la momentul producerii evenimentului asigurat, era Ordinul nr.

7/2008 emis de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor modificat prin

Ordinul nr. 9/2009 (publicat în M. Of. nr. 512/27 iulie    2009).

S-a reținut că, din

actele dosarului, nu rezultă că păgubita A.M. ar fi fost despăgubită de

asiguratul D.N.I., în considerentele rezoluției procurorului din 9 decembrie

2010 consemnându-se doar că vătămata nu are pretenții de natură penală sau

materială față de învinuit.

Dispozițiile Legii

nr. 136/1995 se coroborează cu cele ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008 modificat

prin Ordinul C.S.A. nr. 9/2009, art. 46 pct. 1: "În cazul în care

accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi

stabilite dacă, potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea

părților".

Instanța de apel a

constatat că, cum reclamanta A.M. a dovedit că nu a fost despăgubită de către

asigurat și că acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților, în mod

nelegal instanța de fond a constatat că reclamanta nu avea deschisă acțiunea în

pretenții împotriva asigurătorului autorului accidentului.

S-a stabilit că

reclamanta A.M. nu a făcut dovada că a efectuat cheltuieli cu tratamentele

medicale și recuperatorii și nici cu transportul, astfel că, în temeiul art.

1169 C. civ., acestea vor fi respinse.

În privința

stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale,

instanța de apel a reținut că reclamantei i-au fost cauzate leziuni traumatice

de tipul plăgii contuze cu avulsie, lipsă substanță tegumentară și interesarea

circulației venoase profundă cu suprainfecție gambă stângă, leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 85 - 90 de zile de îngrijiri medicale și s-a constatat

că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și traumele fizice și

psihice produse reclamantei, aceasta fiind îndreptățită să fie despăgubită cu

contravaloarea acestor prejudicii, sub forma daunelor morale în cuantum de

10.000 RON.

În ceea ce privește

acordarea dobânzii legale, instanța de apel a constatat că Ordinul C.S.A. nr.

20/2008 prevede la art. 36 o procedură specială ce trebuie urmată și anume

despăgubirea se efectuează de către asigurătorul R.C.A. în maxim 15 zile de la

data la care acesta a primit hotărârea judecătorească definitivă cu suma de

despăgubire pe care este obligat să o plătească. Sancțiunea pentru

neîndeplinirea acestor obligații în termenul stipulat, dă dreptul

solicitantului la o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de

întârziere, ceea ce exclude acordarea dobânzii legale.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta A.M. cât și pârâta SC C.A. SA.

Recursul reclamantei

A.M. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

susținerea căruia, a arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit

dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, incident în

cauza dedusă judecății, dispozițiile art. 24 alin. (3) și trebuia să aibă în

vedere și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 cu

aplicare de la data de 11 iunie 2007.

Recurenta consideră

că, prin acordarea de către instanță a sumei doar de 10.000 RON raportat la

suma indicată drept limită de despăgubire - 1.500.000 euro, s-a ajuns la o sumă

derizorie ce nu reflectă suferința îndurată de recurentă, nefiind luate în

considerare legislația și jurisprudența din România.

Referitor la cererea

de acordare a daunelor materiale, recurenta susține că instanța de apel în mod

greșit a respins solicitarea recurentei stabilind că nu a făcut dovada

efectuării de cheltuieli cu tratamentele medicale și recuperatorii și cu

transportul, întrucât instanța nu a valorificat întreg probatoriul administrat

în cauză, înlăturând în mod eronat depoziția martorului S.V., apreciind că

daunele materiale se ridică la cel puțin 10.000 RON.

Recurenta susține că

instanța de apel a încălcat textele legale în materie comercială aplicabile

speței, reținând în mod eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din

Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, deși se impunea aplicarea legii comerciale. Astfel,

susține recurenta, prin producerea riscului asigurat, pentru terții

prejudiciați se naște un drept de creanță, iar acest drept de creanță este

purtător de dobândă, fiind incidente dispozițiile art. 43 C. com. De asemenea,

instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că urmează să

fie respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor, dar nu a prevăzut

această măsură și în dispozitiv.

Totodată, recurenta

susține ca în mod cu totul nejustificat instanța de apel a dispus diminuarea

cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat, întrucât nu se poate

reține că onorariul de avocat ar fi disproporționat față de valoarea pricinii,

complexitatea și durata acesteia și munca depusă de avocat, aceste cheltuieli

fiind legale și justificate.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar

pe fondul cauzei admiterea capetelor de cerere astfel cum au fost formulate.

Recursul pârâtei SC

C.A. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

susținerea căruia a arătat, în esență, că instanța de apel apreciază în mod

greșit că aplicabil în speță este Ordinul nr. 8/2008, modificat prin Ordinul

nr. 9/2009 care nu are aplicabilitate la data producerii accidentului.

Recurenta apreciază

că instanța de apel nu a făcut o coroborare corectă a tuturor textelor egale și

astfel a ajuns la concluzia greșită că societatea trebuie să răspundă civil

chiar dacă din procesul penal s-au împăcat. O dată stinsă acțiunea penală

bazată pe faptul că partea vătămată nu mai are niciun fel de pretenții (penale,

materiale, morale) împotriva persoanei vătămate, susține recurenta, este

evident că blochează și o acțiune civilă împotriva persoanei vinovate,

raționamentul Curții de Apel este evident eronat și apreciază recurenta,

decizia trebuia casată, iar răspunderea civilă a societății trebuie înlăturată.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei atacate în

sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.

Recursurile sunt

nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantei

A.M.

Prin prisma motivului

de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a

criticat decizia instanței de apel privind aplicarea eronată a dispozițiilor

art. 49 pct. 1 lit. f) și art. 24 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și

art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 apreciind că trebuia să

aibă în vedere și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai

2007 cu aplicare de la data de 11 iunie 2007.

Criticile recurentei

sunt nefondate.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 "La

stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor

persoane, se au în vedere următoarele:

corporală:

f) daunele morale: în

conformitate cu legislația și jurisprudența din România"

Din analiza deciziei

recurate se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor incidente cauzei constatând în raport corect că actele normative

incidente sunt Legea nr. 136/1995 și Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 modificat prin

Ordinul nr. 9/2009, constatând judicios că reclamanta A.M. a dovedit că nu a

fost despăgubită de către asigurat, că acțiunea penală a fost stinsă prin

împăcarea părților și că reclamanta avea deschisă acțiunea în pretenții

împotriva asigurătorului autorului accidentului.

Susținerea recurentei

conform căreia trebuiau să se aibă în vedere și dispozițiile art. 10 din

Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 cu aplicare de la data de 11 iunie

2007 nu pot fi reținute întrucât dispozițiile respectivei directive au fost

transpuse în legislația internă, respectiv în Ordinele C.S.A. ce au constituit

temeiul legal în soluționarea cauzei.

Nici susținerea

conform căreia instanța de apel reține în eronat aplicabilitatea dispozițiilor

art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și nu la dispozițiile art. 43 C. com. nu

poate fi reținută, întrucât instanța de apel în analiza pricinii a constatat în

mod corect că Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 prevede la art. 36 o procedură

specială ce trebuie urmată privind efectuarea despăgubirii, iar sancțiunea

pentru neîndeplinirea acestor obligații în termenul stipulat, dă dreptul

solicitantului la o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de

întârziere, ceea ce exclude acordarea dobânzii legale.

Totodată, se reține

că nu era necesară trecerea în dispozitivul deciziei a măsurii privind

respingerea capătului de cerere de actualizarea sumelor, întrucât soluția

pronunțată se completează cu considerentele hotărârii, instanța neavând

obligația de a trece în dispozitivul deciziei măsurile dispuse pentru fiecare

capăt de cerere.

Ultima critică

vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, care va fi respinsă întrucât

aprecierea cuantumului acestora se realizează de instanța de apel și în raport

de dovezile care s-au făcut se aplică dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care

în speță nu au fost încălcate.

Celelalte critici

privind valorificarea întregului probatoriu administrat în cauză, înlăturarea

depoziției martorului S.V., sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot face

obiectul analizei de nelegalitate a deciziei recurate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

Recursul pârâtei SC

C.A. SA

Prin prisma motivului

de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a

apreciază că în mod greșit instanța de apel a aplicat în cauza Ordinul nr.

8/2008, modificat prin Ordinul nr. 9/2009 care nu are aplicabilitate la data

producerii accidentului.

Susținerea recurentei

nu poate fi primită spre analiză, întrucât, așa cum s-a arătat anterior,

instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 136/1995 coroborate cu

cele ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008 modificat prin Ordinul C.S.A. nr. 9/2009

reținându-se corect că reclamanta A.M. a dovedit că nu a fost despăgubită de

către asigurat, că acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților și că

reclamanta avea deschisă acțiunea în pretenții împotriva asigurătorului

autorului accidentului.

Stingerea acțiunii

penale bazată pe faptul că partea vătămată nu are niciun fel de pretenții, nu

poate bloca acțiunea civilă privind răspunderea asigurătorului autorului

accidentului întrucât potrivit dispozițiilor art. 20 C. proc. civ., titularul

dreptului la acțiunea civilă în procesul penal - respectiv persoana vătămată -

are dreptul să sesizeze instanța civilă de drept comun, în ipoteza în care

instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă.

Or, în speță, astfel

cum a arătat și instanța de apel, din actele dosarului nu rezultă că păgubita

A.M. ar fi fost despăgubită de asiguratul D.N.D., în considerentele rezoluției

procurorului din 9 decembrie 2010 consemnându-se doar că vătămata nu are

pretenții de natură penală sau materiala față de învinuit, instanța de apel

făcând o corectă aplicare a dispozițiile art. 46 pct. 1 din Ordinul C.S.A. nr.

9/2009.

Pentru considerentele

mai sus prezentate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta A.M. și de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei

nr. 94/2012 din 11 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS