ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1593/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 112 din 23 ianuarie 2012 Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins acțiunea reclamantei A.M. pe care a obligat-o la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC C.A. SRL. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că pretențiile solicitate de reclamant își au punctul de plecare dintr-un accident cauzat de o mașină, el fiind cel accidentat fiind necesare 85 - 90 zile de îngrijiri medicale, ceea ce a declanșat cercetarea penală a făptuitorului cel care a cauzat accidentul. De aceea constată instanța că soluția din prezenta cauză trebuie stabilită și în raport direct de soluția dată în respectiva cauză penală.

S-a constatat că prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, nr. 3161/P/2009, s-a dispus în temeiul art. 10 alin. (1) li. h) raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. încetarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1), (4) C. pen., motivat de împrejurarea că partea vătămată, în speța de față reclamantul, a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală, învinuitul achitându-i despăgubiri materiale. În aceste condiții, instanța de fond, raportând soluția procurorului cu motivarea acesteia, la dispozițiile art. 132 C. proc. civ. a constatat că acțiunea civilă a fost stinsă, și deci nu mai pot fi ridicate pretenții de această natură nici de la persoana vinovată de producerea daunelor vizând integritatea corporală și psihică a vătămatului, nici de la oricare altă persoană care ar putea sta în proces în locul primului.

S-a mai reținut că apărarea reclamantului, bazată pe dispozițiile prev. de art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, nu poate fi primită de instanță fiind interpretată greșit, ca fiind aplicabilă speței dedusă judecății. Cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă au fost diminuate într-o limită rezonabilă. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 94/2012 din 11 iunie 2012 a admis apelul declarat de apelanta A.M. împotriva Sentinței civile nr. 112 din 23 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, sentință pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de daune materiale și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 500 RON cheltuieli de judecată la fond și 500 RON în apel.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență că în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, act normativ aplicabil evenimentelor rutiere produse la momentul introducerii acțiunii, considerând Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 ca fiind abrogat și, pe cale de consecință, lipsit de efecte juridice. Curtea a reținut ca în vigoare la momentul producerii evenimentului asigurat, era Ordinul nr. 7/2008 emis de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor modificat prin Ordinul nr. 9/2009 (publicat în M. Of. nr. 512/27 iulie 2009). S-a reținut că, din actele dosarului, nu rezultă că păgubita A.M. ar fi fost despăgubită de asiguratul D.N.I., în considerentele rezoluției procurorului din 9 decembrie 2010 consemnându-se doar că vătămata nu are pretenții de natură penală sau materială față de învinuit.

Dispozițiile Legii nr. 136/1995 se coroborează cu cele ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008 modificat prin Ordinul C.S.A. nr. 9/2009, art. 46 pct. 1: "În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite dacă, potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților". Instanța de apel a constatat că, cum reclamanta A.M. a dovedit că nu a fost despăgubită de către asigurat și că acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților, în mod nelegal instanța de fond a constatat că reclamanta nu avea deschisă acțiunea în pretenții împotriva asigurătorului autorului accidentului. S-a stabilit că reclamanta A.M. nu a făcut dovada că a efectuat cheltuieli cu tratamentele medicale și recuperatorii și nici cu transportul, astfel că, în temeiul art. 1169 C. civ., acestea vor fi respinse.

În privința stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale, instanța de apel a reținut că reclamantei i-au fost cauzate leziuni traumatice de tipul plăgii contuze cu avulsie, lipsă substanță tegumentară și interesarea circulației venoase profundă cu suprainfecție gambă stângă, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 85 - 90 de zile de îngrijiri medicale și s-a constatat că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și traumele fizice și psihice produse reclamantei, aceasta fiind îndreptățită să fie despăgubită cu contravaloarea acestor prejudicii, sub forma daunelor morale în cuantum de 10.000 RON. În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, instanța de apel a constatat că Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008 prevede la art. 36 o procedură specială ce trebuie urmată și anume despăgubirea se efectuează de către asigurătorul R.C.A. în maxim 15 zile de la data la care acesta a primit hotărârea judecătorească definitivă cu suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Sancțiunea pentru neîndeplinirea acestor obligații în termenul stipulat, dă dreptul solicitantului la o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce exclude acordarea dobânzii legale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta A.M. cât și pârâta SC C.A. SA. Recursul reclamantei A.M. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia, a arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008, incident în cauza dedusă judecății, dispozițiile art. 24 alin. (3) și trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 cu aplicare de la data de 11 iunie 2007. Recurenta consideră că, prin acordarea de către instanță a sumei doar de 10.000 RON raportat la suma indicată drept limită de despăgubire - 1.500.000 euro, s-a ajuns la o sumă derizorie ce nu reflectă suferința îndurată de recurentă, nefiind luate în considerare legislația și jurisprudența din România. Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale, recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a respins solicitarea recurentei stabilind că nu a făcut dovada efectuării de cheltuieli cu tratamentele medicale și recuperatorii și cu transportul, întrucât instanța nu a valorificat întreg probatoriul administrat în cauză, înlăturând în mod eronat depoziția martorului S.V., apreciind că daunele materiale se ridică la cel puțin 10.000 RON.

Recurenta susține că instanța de apel a încălcat textele legale în materie comercială aplicabile speței, reținând în mod eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, deși se impunea aplicarea legii comerciale. Astfel, susține recurenta, prin producerea riscului asigurat, pentru terții prejudiciați se naște un drept de creanță, iar acest drept de creanță este purtător de dobândă, fiind incidente dispozițiile art. 43 C. com. De asemenea, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că urmează să fie respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor, dar nu a prevăzut această măsură și în dispozitiv.

Totodată, recurenta susține ca în mod cu totul nejustificat instanța de apel a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat, întrucât nu se poate reține că onorariul de avocat ar fi disproporționat față de valoarea pricinii, complexitatea și durata acesteia și munca depusă de avocat, aceste cheltuieli fiind legale și justificate. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea capetelor de cerere astfel cum au fost formulate. Recursul pârâtei SC C.A. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat, în esență, că instanța de apel apreciază în mod greșit că aplicabil în speță este Ordinul nr. 8/2008, modificat prin Ordinul nr. 9/2009 care nu are aplicabilitate la data producerii accidentului.

Recurenta apreciază că instanța de apel nu a făcut o coroborare corectă a tuturor textelor egale și astfel a ajuns la concluzia greșită că societatea trebuie să răspundă civil chiar dacă din procesul penal s-au împăcat. O dată stinsă acțiunea penală bazată pe faptul că partea vătămată nu mai are niciun fel de pretenții (penale, materiale, morale) împotriva persoanei vătămate, susține recurenta, este evident că blochează și o acțiune civilă împotriva persoanei vinovate, raționamentul Curții de Apel este evident eronat și apreciază recurenta, decizia trebuia casată, iar răspunderea civilă a societății trebuie înlăturată. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Recursul reclamantei A.M. Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel privind aplicarea eronată a dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) și art. 24 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 apreciind că trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 cu aplicare de la data de 11 iunie 2007. Criticile recurentei sunt nefondate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008 "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor incidente cauzei constatând în raport corect că actele normative incidente sunt Legea nr. 136/1995 și Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 modificat prin Ordinul nr. 9/2009, constatând judicios că reclamanta A.M. a dovedit că nu a fost despăgubită de către asigurat, că acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților și că reclamanta avea deschisă acțiunea în pretenții împotriva asigurătorului autorului accidentului.

Susținerea recurentei conform căreia trebuiau să se aibă în vedere și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007 cu aplicare de la data de 11 iunie 2007 nu pot fi reținute întrucât dispozițiile respectivei directive au fost transpuse în legislația internă, respectiv în Ordinele C.S.A. ce au constituit temeiul legal în soluționarea cauzei. Nici susținerea conform căreia instanța de apel reține în eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și nu la dispozițiile art. 43 C. com. nu poate fi reținută, întrucât instanța de apel în analiza pricinii a constatat în mod corect că Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 prevede la art. 36 o procedură specială ce trebuie urmată privind efectuarea despăgubirii, iar sancțiunea pentru neîndeplinirea acestor obligații în termenul stipulat, dă dreptul solicitantului la o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce exclude acordarea dobânzii legale.

Totodată, se reține că nu era necesară trecerea în dispozitivul deciziei a măsurii privind respingerea capătului de cerere de actualizarea sumelor, întrucât soluția pronunțată se completează cu considerentele hotărârii, instanța neavând obligația de a trece în dispozitivul deciziei măsurile dispuse pentru fiecare capăt de cerere. Ultima critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, care va fi respinsă întrucât aprecierea cuantumului acestora se realizează de instanța de apel și în raport de dovezile care s-au făcut se aplică dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care în speță nu au fost încălcate. Celelalte critici privind valorificarea întregului probatoriu administrat în cauză, înlăturarea depoziției martorului S.V., sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiectul analizei de nelegalitate a deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Recursul pârâtei SC C.A. SA Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a apreciază că în mod greșit instanța de apel a aplicat în cauza Ordinul nr. 8/2008, modificat prin Ordinul nr. 9/2009 care nu are aplicabilitate la data producerii accidentului. Susținerea recurentei nu poate fi primită spre analiză, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 136/1995 coroborate cu cele ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008 modificat prin Ordinul C.S.A. nr. 9/2009 reținându-se corect că reclamanta A.M.

a dovedit că nu a fost despăgubită de către asigurat, că acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților și că reclamanta avea deschisă acțiunea în pretenții împotriva asigurătorului autorului accidentului. Stingerea acțiunii penale bazată pe faptul că partea vătămată nu are niciun fel de pretenții, nu poate bloca acțiunea civilă privind răspunderea asigurătorului autorului accidentului întrucât potrivit dispozițiilor art. 20 C. proc. civ., titularul dreptului la acțiunea civilă în procesul penal - respectiv persoana vătămată - are dreptul să sesizeze instanța civilă de drept comun, în ipoteza în care instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă. Or, în speță, astfel cum a arătat și instanța de apel, din actele dosarului nu rezultă că păgubita A.M.

ar fi fost despăgubită de asiguratul D.N.D., în considerentele rezoluției procurorului din 9 decembrie 2010 consemnându-se doar că vătămata nu are pretenții de natură penală sau materiala față de învinuit, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiile art. 46 pct. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 9/2009. Pentru considerentele mai sus prezentate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.M. și de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei nr. 94/2012 din 11 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS