ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1333/2021

Ședința publică din data de 03 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13.11.2017 sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 9796/11.10.2017 emise în urma cererii de plată înregistrată sub nr. x/27.07.2016 și obligarea intimatei la plata sumei de 450.000 RON, reprezentând daune morale și materiale, în urma suferințelor și cheltuielilor avute în urma accidentului suferit în data de 11.11.2005.

Prin sentința civilă nr. 2528 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 9796/11.10.2017 emise de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților. A fost anulată Decizia nr. 9796/211.10.2017. A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și respingerea contestației ca nefondată, urmând în consecință, a fi menținută decizia nr. 9796/11.10.2017.

În motivarea recursului, au fost formulate critici ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se dispună anularea Deciziei nr. 9796/11.10.2017 emise în urma cererii de plată înregistrată sub nr. x/27.07.2016 și obligarea intimatei la plata sumei de 450.000 RON, reprezentând daune morale și materiale, în urma suferințelor și cheltuielilor avute în urma accidentului suferit în data de 11.11.2005.

Prin sentința atacată, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 9796/11.10.2017 emise de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată Decizia nr. 9796/211.10.2017 și a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 11.11.2005 a avut loc evenimentul rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a reclamantului care a suferit leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 90 de zile de îngrijiri medicale, accidentul fiind produs ca urmare a acroșării sale de către autoturismul cu nr. x, condus de B., asigurat la C. S.A..

În urma plângerii penale formulate de reclamant s-a constituit dosarul penal x/2010, B. fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (1) și (3) din vechiul C. pen.

Prin sentința penala nr. 1007/08.12.2010 Judecătoria Sectorului 2, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămare A. (reclamantul din dosarul de față), a dispus încetarea procesului penal pornit fata de inculpatul B., în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen..(vechiul cod) și în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. civ..pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Ulterior, la data de 20.05.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2011 a fost înregistrată acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și S.A. C. prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 450.000 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit din cauza accidentului.

Prin sentința civilă nr. 6424 din 27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București menținută în apel prin decizia civilă nr. 962 A/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 569R pronunțată la data de 07.10.2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 962 A/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011 în contradictoriu cu intimații B. și C. S.A., a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul, a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza la aceeași instanță de fond pentru continuarea judecății.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a apreciat:

"pe de o parte, că până la data la care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, recurentul - reclamant nu avea interes să se adreseze instanței civile, iar, pe de altă parte, că retragerea plângerii prealabile produce efecte numai sub aspectul laturii penale a procesului neputând fi echivalată cu o renunțare la acțiunea civilă, în contra voinței exprese a părții.

Prin urmare, apreciind că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru acțiunea civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind în mod eronat admisă, Curtea, având în vedere și solicitarea recurentului - reclamant de trimitere a cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București, cu observarea prevederilor art. 312 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul, va anula hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru continuarea judecății."

Cauza a fost suspendată ca urmare a deschiderii procedurii falimentului a societății de asigurare C. S.A..

Astfel fiind, prin cererea din data de 27.07.2016 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x reclamantul A. a solicitat o despăgubire în cuantum de 450.000 RON, pentru vătămarea corporală suferită în urma accidentului din data de 11.11.2005, când avut loc accidentul rutier, din culpa conducătorului auto B. care, în timp ce conducea auto x, a schimbat direcția de mers acroșând bicicleta condusa de reclamant A..

În cadrul analizării cererii, autoritatea publică pârâtă a stabilit respingerea dosarului de daune numărul x(nr. unic x) întrucât a intervenit împlinirea termenului de prescripție extinctiva iar pe de alta parte, cererea formulata de numitul A. a fost apreciată ca neîntemeiata raportat la prevederile art. 131-132 C. pen. privind retragerea plângerii prealabile.

Curtea de apel a reținut că Decizia nr. 9796/11.10.2017 a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.

Astfel, judecătorul fondului a constatat că autoritatea publică pârâtă a interpretat eronat prevederile legale cuprinse în vechiul C. pen. și de procedură penală, care într-adevăr, pot conduce la încetarea procesului penal însă, instituția retragerii plângerii produce efecte diferite de cea a împăcării părților sub aspectul laturii civile din cadrul procesului penal.

Cum în cazul retragerii plângerii de către persoana vătămată, procesul penal încetează, deci latura penală se stinge, în ceea ce privește acțiunea civilă, potrivit art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. (vechiul cod), (latura civilă) rămâne nesoluționată, partea vătămată având deschisă acțiunea în fața instanței civile.

Așadar, respingerea cererii de plată formulată de reclamant, în cadrul dosarului de daună, pe motiv că aceasta a devenit inadmisibilă întrucât, reclamantul în calitate de parte vătămată, în cadrul dosarului penal și-a retras plângerea se situează în afara prevederilor legale. O astfel de soluție ar fi fost posibilă în cazul încetării procesului penal ca urmare a împăcării părților întrucât împăcarea este totală și necondiționată, latura civilă se stinge la rândul său fără ca partea vătămată să mai aibă posibilitatea să-și valorifice pretențiile pa cale separată așa cum este cazul în situația retragerii plângerii.

De asemenea, nelegală este si reținerea de către autoritatea publică pârâtă a intervenției prescripției, câtă vreme, reclamantul, după ce s-a dispus încetarea procesului penal prin sentința penală nr. 1007/08.12.2010, la data de 20.05.2011, s-a adresat cu acțiune instanței civile, soluționată irevocabil în sensul constatării neintervenirii prescripției prin decizia civilă nr. 569R pronunțată la data de 07.10.2015 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, după cum s-a arătat mai sus, dosarul fiind ulterior suspendat de drept ca urmare a declanșării procedurii falimentului cu asiguratorul C. S.A..

Cum, la data de 27.07.2016 a fost înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x cererea reclamantului A., în nici un caz nu se poate susține cu temei că dreptul material la acțiune al reclamantului s-ar fi prescris întrucât termenul de prescripție 3 ani a fost întrerupt ca urmare a acțiunii introdusă de reclamant pe rolul instanței civile la data de 20.05.2011, dosarul fiind în prezent suspendat ca urmare a intrării în faliment a asiguratorului iar cererea din data de 27.07.2016, adresată Fondului, se situează în interiorul termenului de prescripție.

Nu în ultimul rând, instanța fondului, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., a reținut cu efect de lucru judecat aspectele de fapt și de drept dezlegate și statuate de instanța civilă prin decizia civilă nr. 569R pronunțată la data de 07.10.2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În aceste condiții Decizia de respingere nr. 9796/2017 contestată de reclamant este nelegală astfel că s-a dispus anularea deciziei menționate.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală în raport cu motivele de recurs invocate.

Nu este întemeiată critica prin care se susține că la data deschiderii procedurii de faliment a C. S.A. dreptul de a solicita această sumă asigurătorului era deja prescris. Înalta Curte are în vedere că, astfel cum s-a arătat și în considerentele sentinței atacate, prin decizia civilă nr. 569R pronunțată la data de 07.10.2015, definitivă, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de recurentul A. (contestatorul din prezenta cauză) împotriva deciziei civile nr. 962 A/06.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011 în contradictoriu cu intimații B. și C. S.A., a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul, a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza la aceeași instanță de fond pentru continuarea judecății acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și S.A. C. prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 450.000 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit din cauza accidentului rutier produs în data de 11 noiembrie 2005. În motivarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru acțiunea civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind în mod eronat admisă.

Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici explicite ale argumentului instanței de fond referitoare la efectul de lucru judecat produs în temeiul art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. de aspectele de fapt și de drept dezlegate prin decizia menționată. Oricum, în condițiile în care această decizie a fost pronunțată și în contradictoriu cu C. S.A., nu se poate susține că ar fi fost prescris dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri asigurătorului menționat.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu se poate considera că în speță termenul de prescripție ar curge, în condițiile Decretului nr. 167/1958 de la data producerii evenimentului rutier și nici că retragerea plângerii penale prealabile ar fi determinat stingerea acțiunii civile, atâta timp cât prin sentința penală nr. 1007/2010 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost lăsată nesoluționată (iar nu respinsă) acțiunea civilă pornită în procesul penal de reclamantul din prezenta cauză, iar potrivit art. 20 alin. (1) din C. proc. pen. (forma în vigoare la data producerii evenimentului rutier), persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2528 din 30 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2528 din 30 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 martie 2021.