ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 381/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 5603/24.04.2017 emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 1.371,38 RON, precum și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să se admită cererea de plată a respectivei sume.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 3846 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, sens în care a anulat Decizia nr. 5603/24.04.2017 emisă de pârât și a obligat pârâtul să analizeze pe fond cererea înregistrată sub nr. x/30.12.2015 prin emiterea unei noi decizii.

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

De asemenea, a obligat pârâtul la plată către reclamantă a sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional celor admise.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A declarat recurs și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prevalându-se de incidența aceluiași motiv de casare prevăzut de art. 488 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Prin Decizia nr. 5603/24.04.2012, pârâta-recurentă a respins cererea de plata, in considerarea următoarelor motive:

- penalitățile de întârziere si cheltuielile de judecata stabilite prin hotărârea judecătoreasca atașata nu reprezintă creanțe de asigurări, astfel cum acestea au fost definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015. Doar debitul principal datorat de societatea insolventa reprezintă creanțe de asigurări, însa acesta a fost plătit de către B. in timpul procesului in care a fost chemata in calitate de parata.

- fata de creditorul de asigurări A. S.A. s-a atins plafonul de garantare de 450.000 Iei prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, pentru cererile de plata aferente asigurătorului B..

Prin sentința contestată s-a arătat că în privința susținerii privind împrejurarea că aceste sume nu au natura juridică a unei creanțe de asigurări în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, Curtea apreciază de asemenea că aceste neîntemeiată, având în vedere că astfel cum rezultă din textul normativ menționat sumele constând în penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată au același izvor juridic-legal și contractual, determinat de încheierea între asigurătorul RCA, garantat de pârât în temeiul legii, a unui contract de asigurare obligatorie pentru daune produse în accidente de autovehicule și propriul asigurat vinovat de producerea unui prejudiciu în dauna asiguratului CASCO al reclamantei, aceste sume fiind consecințe ale producerii aceluiași risc asigurat de B., astfel încât beneficiază de același regim juridic conform prevederilor Legii nr. 213/2015 ca și debitul principal constând în debitul principal-despăgubirea efectivă, luând în considerare că reprezintă expresia prejudiciului determinat de lipsa de folosință a sumei constând în debitul principal și a sumei afectată pentru soluționarea litigiului declanșat tocmai pentru recuperarea debitului principal determinat prin fapta asiguratului B., urmând a fi înlăturate aceste motive invocate de pârât în decizia atacată, actul atacat fiind nelegal emis sub acest aspect.

Pe de altă parte, cu privire la cea de-a doua categorie de motive invocate de pârât în justificarea respingerii cererii de plată formulată de reclamantă, respectiv aplicarea disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.", Curtea apreciază că reprezintă împrejurări care nu rezultă din documentația atașată dosarului în condițiile în care pârâtul avea obligația de a face dovada că la data soluționării cererii administrative formulată de reclamantă acest fond era epuizat în privința reclamantei.

În ceea ce privește plafonul de garantare de 450.000 RON pe creditor de asigurare chestiune de drept a fost tranșată prin HP nr. 29/2.03.2020, astfel că o analiză din această perspectivă nu are a mai fi făcută, dezlegarea dată subiectului fiind obligatorie.

Prin cererea de recurs s-a arătat că

- dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect pretenții, iar prin sentința civila nr. 3220/06.03.2015 Judecătoria Sector 3 București a obligat S.C. B. S.A Ia plata penalităților de întârziere, calculate pana la data de 22.10.2014, data achitării de către aceasta societate de asigurare -a debitului principal, precum si la plata cheltuielilor de judecata, nefiind niciun fundament juridic pentru plata acestor creanțe.

- potrivit Legii 213/2015, Fondul plătește din disponibilitățile sale doar creanțe de asigurări, asa cum acestea au fost definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015, " a) creanța de asigurări -creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

În fond litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 3229/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București a vizat penalitățile de întârziere, calculate de la data scadenței debitului și până la plată, precum și cheltuieli de judecată în cauză.

Rezultă că debitul rezultat dintr-o asigurare fusese plătite, chiar dacă cu întârziere.

Despre cheltuielile de judecată aferente acelei pricini, cu atât mai mult nu se poate vorbi ca despre o creanță din asigurări.

Rezultă că în mod greșit prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 instanța de fond a apreciat că acea creanță era una de asigurare.

În fapt reclamanta S.C. A. S.A. trebuia să se înscrie cu suma la masa credală a debitoarei S.C. B. S.A..

Cât privește recursul declarat de reclamanta S.C. A. aceasta a urmărit în fapt obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să admită cererea de plată a sumei de 1.371,38 RON.

Pentru motivele mai sus analizate respectiv faptul că suma pretinsă nu reprezintă o creanță de asigurare, cererea nu poate fi primită.

Însă trebuie subliniat că în situația unei creanțe de asigurare nu se putea eluda legea, câtă vreme decizia nr. 5603/2017 a FGA nu a analizat cererea pe fond. A fi realizat acest lucru pentru prima dată de către instanța de judecată nu este posibil pe calea contenciosului fiscal și administrativ.

În aceste condiții față de argumentele mai sus expuse Decizia nr. 5669/24.07.2017 emisă de FGA apare legal și corect emisă.

Ca parte căzută în pretenții reclamanta-recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs față de pârâta - recurentă.

Cum recursul pârâtei se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentința, respingând acțiunea.

Recursul reclamantei neîncadrându-se în prevederile art. 488 pct. 8 urmează a fi respins în baza aceluiași temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3846 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3846 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul- pârât.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2021