ÎCCJ, decizie (scj.ro #86823)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86823) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea

integrității corporale sau sănătății unei

persoane. Daune materiale.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Obligații. Răspundere civilă

delictuală.

Index alfabetic :

faptă ilicită

-

vătămare corporală

-

prejudiciu

-

daune materiale

C.civ

.,

art

. 998-999

Prejudiciul, ca element esențial

al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit

de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă

persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este

ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l

vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca

urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă.

Atingerea adusă

integrității corporale a unei persoane, potențează

existența unui prejudiciu care trebuie să fie reparat, chiar

dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se

poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective  ale

celui vătămat.

Ca atare, fără a avea ca

și consecință  constituirea unei surse de dobândire a unor

venituri suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să

răspundă necesității de a înlătura integral efectele

faptei ilicite, iar aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor

materiale care ar urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării

unui tratament medicamentos adecvat iar, pe de altă parte, urmare a

diminuării capacității de muncă, persoana

vătămată este îndreptățită la echivalentul

efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în  acest scop,

printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a intensității

acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă

nr

. 6245 din 24

octombrie 2008

Prin acțiunea formulată la 17

noiembrie 2004, I.O.M. și I.V. au solicitat în contradictoriu  cu

A.G., U.G., V.O., Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vaslui

,

Parchetul de pe lângă Judecătoria

Vaslui

și Inspectoratul Județean de Poliție

Vaslui

obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de 0,5 miliarde lei

daune materiale, 1,5 miliarde lei daune morale precum și a sumei de 500

Euro

lunar rentă viageră, urmând a fi achitate de

la data săvârșirii infracțiunii.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile

art

. 998, art.1003 și urm.

C.civ

., reclamanta I.O.M. a învederat că a fost

victima unui accident de circulație produs din culpa pârâților,

persoane fizice, în urma căruia a suferit leziuni traumatice ireversibile

ce i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea unui

organ, respectiv splina, cu consecințe în timp asupra calității

vieții și capacității de muncă.

Se mai arată că pârâții

persoane juridice, în calitate de organe ale statului abilitate să

soluționeze dosarul penal întocmit în cauză, au dat dovadă de

pasivitate, privând-o pe reclamantă, timp de 9 ani, de posibilitatea de a

acționa pe cale civilă împotriva autorilor accidentului.

Tribunalul

Vaslui

,

prin sentința civilă

nr

. 792 din 15

noiembrie 2005 a admis în parte acțiunea a obligat pârâții persoane

fizice, în solidar, la plata sumei de 50.000 lei (RON) cu titlu de daune

morale.A

respins celelalte  pretenții, precum

și acțiunea formulată în contradictoriu cu Parchetul de pe

lângă Tribunalul

Vaslui

, Parchetul de pe

lângă Judecătoria

Vaslui

și

Inspectoratul Județean de Poliție

Vaslui

.

S-a luat act de renunțarea la

judecată în contradictoriu cu pârâtul V.O.

Instanța a reținut că urmare

evenimentului rutier produs la data de 3 martie 1996 – când autoturismele

conduse de  pârâții A.G. și U.G. au

intrat în coliziune, pe raza comunei Muntenii de Jos,

obturând sensul de mers pe care rulau și alte autovehicule și

producând ciocniri în lanț – au decedat două persoane și au fost

rănite grav alte patru, printre care și reclamanta I.O.M. care a

suferit leziuni traumatice de tipul rupturii de splină cu

hemiperitoneu

masiv, fractură cominutivă femur

stâng și plagă zdrobită gamba stângă.

Toate aceste vătămări

corporale au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale și practicarea

splenectomiei

, urmare traumatismelor suferite reclamanta

rămânând, potrivit opiniei specialiștilor, cu infirmitate fizică

permanentă.

S-a mai reținut că cei doi

pârâți conduceau cu viteze mari,

neadaptate

la

condițiile carosabilului, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra

autoturismelor, ce au dobândit autonomie în deplasare, și au intrat în

coliziune, unul din acestea obturând banda șoselei pe care circula

autoturismul condus de V.O.

Chiar dacă organele de cercetare

penală nu au putut stabili cu certitudine gradul de vinovăție al

celor implicați în producerea evenimentului rutier,

neputându-se

stabili exact cine a generat, prin fapta sa culpabilă, accidentul,

instanța a concluzionat că răspunderea acestora poate fi

atrasă, în condițiile

art

. 1000 din

C.civ

.

Astfel, s-a stabilit

că la producerea accidentului au concurat faptele ambilor pârâți,

prin aceea că indiferent de cine a pătruns pe

contrasens

,

celălalt nu avea viteza adecvată pentru a-l evita pe cel care a

intrat pe sensul său de mers, ajungându-se astfel la  producerea

coliziunii, din momentul ciocnirii cei doi pârâți, pierzând controlul

autoturismelor.

Cât privește daunele materiale

solicitate, cererea a fost respinsă pe considerentul că nu au fost

dovedite  cheltuielile ocazionate de spitalizare și administrarea

medicației adecvate fiind suportate de unitățile medicale.

Cererea vizând despăgubirile periodice

a fost respinsă pe considerentul că, chiar dacă reclamanta

I.O.M. a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, criteriile de

stabilire vizează împrejurări de fapt care țin de situația

persoanei vătămate, îngrijirile pe care trebuie să le

primească, cheltuielile și eforturile suplimentare ce trebuiesc

făcute, aspecte care de asemenea nu au fost dovedite.

Instanța a apreciat însă că,

față de afecțiunile suferite de reclamantă, suferința

cauzată ca urmare a producerii accidentului și a intervenției

chirurgicale ce a urmat, atitudinea de indiferență a pârâților,

acesteia i s-a cauzat un prejudiciu moral al cărui cuantum solicitat prin

cererea introductivă, este rezonabil.

În ceea ce privește Parchetul de pe

lângă Tribunalul

Vaslui

, Parchetul de pe

lângă Judecătoria

Vaslui

și

Inspectoratul Județean de Poliție

Vaslui

,

instanța a apreciat cererea ca

nefondată

,

în condițiile în care pârâții nu au legătură cu fapta

cauzatoare de prejudiciu.

Prin decizia civilă

nr

. 1 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Iași,

Secția Minori și Familie a respins apelul formulat de I.O.M. și

I.V. și admițând apelul declarat de pârâtul U.G., a schimbat în

parte sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată

în contradictoriu cu acest pârât. A păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut că suma acordată de prima

instanță ca daune morale este judicios stabilită iar în ceea ce

privește daunele materiale, acestea nu au fost dovedite.

Cât privește stabilirea unei

prestații periodice în sarcina pârâților, era necesară evaluarea

pe bază de expertiză medicală a urmărilor accidentului

și a modului în care acesta a afectat capacitatea de muncă a

reclamantei I.O.M., expertiză care nu a putut fi efectuată întrucât

reclamanta nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală

Iași.

Referitor la cererea formulată în

contradictoriu cu Parchetele de pe lângă Tribunalul

Vaslui

și Judecătoria

Vaslui

precum și

Inspectoratul Județean de Poliție

Vaslui

,

s-a apreciat că răspunderea delictuală a celor trei

instituții nu poate fi, în nici o interpretare, una proprie, în

înțelesul dispozițiilor

art

. 998 - 999

C.civ

.

Soluționând apelul formulat de U.G.,

s-au reținut ca fondate unele dintre criticile formulate de pârât,

referitor la fondul pricinii.

Astfel, s-a apreciat că, în aplicarea

art

. 1000 și

art

. 1003

C.civ

., tribunalul s-a bazat pe un probatoriu incomplet, ce

a determinat o concluzie eronată în ce privește imputabilitatea

accidentului.

Din suplimentul expertizei criminalistice,

efectuată în apel, a rezultat că starea de pericol concretizată

în coliziune, a fost creată de pârâtul A.G., care a pierdut controlul

asupra direcției de deplasare a autoturismului „

Fiat

Regata” și a pătruns pe sensul opus unde s-a ciocnit de autovehiculul

condus de U.G.

În consecință, instanța de

control judiciar a constatat că  doar în ce-l privește pe

pârâtul A.G. sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale,

în forma prevăzută de

art

. 1000 alin.(1)

teza II

C.civ

., pentru U.G., lipsind actul ilicit

culpabil care atrage răspunderea delictuală.

În cauză, au declarat recurs

reclamanții I.O.M. și I.V. care au susținut că

hotărârea dată în apel este greșită sub aspectul

menținerii soluției fondului vizând respingerea capătului de

cerere privind daunele materiale, în condițiile în care la dosar au fost

depuse un număr mare de acte medicale, utile efectuării unei

expertize de specialitate care nu avea decât a stabili urmările în plan

material – cheltuieli cu alimentația și medicamentele – ale accidentului

în urma căruia reclamanta a rămas fără un organ vital.

Recursul este fondat.

Prejudiciul, ca element esențial al

răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o

persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă

persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este

ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l

vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca

urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă.

Atât în doctrină cât și în

practica majoritară a instanțelor judecătorești s-a decis

că atingerea adusă integrității corporale a unei

persoane,  potențează existența unui prejudiciu care

trebuie să fie reparat chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat,

pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a

drepturilor subiective  ale celui vătămat.

Din această perspectivă,

respingerea cererii vizând acordarea daunelor materiale de către cel ce a

săvârșit fapta prejudiciabilă este greșită, în

condițiile în care din actele cauzei rezultă cu pregnanță

că reclamanta a suferit, urmare accidentului produs la 3 martie 1996,

leziuni traumatice  ce au generat numeroase internări și

intervenții chirurgicale, concretizate în final într-o infirmitate

fizică permanentă.

Chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta,

urmare diminuării certe a capacității sale de muncă, ar

putea realiza venituri, ea este îndreptățită la echivalentul

efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în  acest

scop, printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a

intensității acesteia, de natură a grăbi procesul

epuizării fizice.

Ca atare, fără a avea ca și

consecință  constituirea unei surse de dobândire a unor venituri

suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să răspundă

necesității de a înlătura integral efectele faptei ilicite, iar

aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor materiale care ar

urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării unui regim alimentar

corespunzător, a unui tratament medicamentos adecvat și nu în ultimul

rând, a dozării efortului fizic și intelectual.

Așa fiind, recursul a fost admis, cu

consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei

aceleiași instanțe, în vederea

rejudecării

apelului, în limitele arătate.