ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 189/F din 16 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 193 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 61 alin. (2) și (4) lit. b) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 RON (180 zile-amendă 30 RON), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 371 din C. pen. raportat la art. 61 alin. (2) și (4) lit. b) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 RON (180 zile-amendă 30 RON), pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea a amenzii penale în cuantum de 5.400 RON pe care a sporit-o cu 1.800 RON, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 7.200 RON (240 zile-amendă 30 RON).

În temeiul art. 63 alin. (1) din C. pen., a atras atenția inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credință, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii penale, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 din C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B., iar, în baza art. 1357 din C. civ., a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 3 octombrie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, aflate în concurs real, prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către persoana vătămată B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 C. pen. de către A.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În data de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla pe Aleea x din București, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului București, a exercitat violențe asupra persoanei vătămate B. prinzând-o cu mâna de păr pentru a o imobiliza și a comis în public fapte prin care a tulburat liniștea și ordinea publică, constând, pe lângă cele menționate, în strigăte și în manevre efectuate cu autoturismul său cu scopul de a o intimida pe persoana vătămată, toate acestea determinând persoane care locuiau în zonă să se alarmeze și să apeleze serviciul de urgență 112.

Situația de fapt reținută de parchet a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângere și declarații persoană vătămată B., fișă de intervenție la eveniment întocmită de lucrători din cadrul secției 13 Poliție în data de 7 iulie 2016, ora 20:35, declarațiile martorilor C., D., E., F., suport optic tip CD-R 52X 700MB 80 min marca x, proces-verbal din data de 24 septembrie 2018 privind redare apeluri efectuate la serviciul de urgență 112, declarații inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018 la data de 10 octombrie 2018.

Prin Încheierea de ședință din data de 3 decembrie 2018, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus începerea judecății în ceea ce-l privește pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen.

În cursul judecății, inculpatul nu a dorit sa se prevaleze de procedura recunoașterii învinuirii, cauza fiind soluționată potrivit procedurii de drept comun.

La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2019, partea civilă B. a precizat cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă în cauză, și anume 2500 euro reprezentând daune morale.

Pe parcursul judecății, inculpatul A. a solicitat, iar instanța a încuviințat, emiterea unei adrese către secția 15 Poliție cu solicitarea de a comunica dacă, în urma unor presupuse fapte contravenționale constatate la data de 7 iulie 2016, s-ar fi întocmit vreun proces-verbal de constatare a contravenției pe numele inculpatului, proba testimonială cu martorii G., H. și I., proba cu înscrisuri și emiterea unor adrese către Judecătoria Pătârlagele în vederea comunicării cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. x/2016 și a adresei de returnare a corespondentei, respectiv către Serviciul 112 cu solicitarea de a comunica timpul scurs de la preluarea apelului și până la venirea organelor de poliție la fața locului.

Instanța a respins proba testimonială solicitată de inculpatul A., constând în audierea celor trei ofițeri de poliție, care au întocmit procesul-verbal de contravenție aflat la Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016, testarea la poligraf a persoanei vătămate și a martorilor F. și C. și emiterea unei adrese către baroul București pentru a comunica dacă la dosarul său profesional se mai regăsește vreo sesizare cu privire la acte nedemne exercitării profesiei de avocat.

Inculpatul a renunțat la audierea martorei H., instanța de fond dispunând ca această probă să nu mai fie administrată.

Partea civilă a contestat declarațiile martorilor C., D., E. și F., probe readministrate în cauză. La solicitarea părții civile B., în dovedirea pretențiilor civile, instanța a încuviințat proba testimonială cu martora J.

Din oficiu, în baza art. 374 alin. (10) C. proc. pen., instanța de fond a dispus audierea martorului K., probă cu privire la care, ulterior, a constatat imposibilitatea de administrare, și emiterea unei adrese către Casa de Asigurări a Avocaților pentru a preciza situația veniturilor declarate de către inculpat pentru anul 2018.

La dosar s-a depus fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului.

În cauză au fost audiați, la termenul din 28 ianuarie 2019, inculpatul A. și partea civilă B., la 25 februarie 2019 și 25 martie 2019 martorii F. (44 - 46), D., I., J., C., E., G. ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei; a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului A.; relațiile solicitate de la Judecătoria Pătârlagele; adresa emisă de STS - UM X București; înscrisuri depuse de inculpatul A.; relații solicitate Casei de Asigurări a Avocaților .

Examinând actele și lucrările dosarului, atât pe baza probelor administrate de către procuror în faza de urmărire penală cât și în timpul cercetării judecătorești, Curtea a reținut că din plângerea și declarațiile părții civile B., date atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul judecății, a rezultat că, anterior incidentelor din data de 7 iulie 2016, aceasta s-a despărțit, în fapt, de soțul său, martorul F. și s-a mutat la o prietenă, martora J., care locuiește în București, Aleea x, bl. 31 sc. 2, cu intenția de a introduce acțiune de divorț și pentru stabilirea custodiei copilului.

Conform declarațiilor inculpatului și ale martorului F., martorul apelase la inculpat, la momentul deteriorării relațiilor de familie, pentru a-i acorda asistență juridică, inculpatul redactând cererea de desfacere a căsătoriei părților și două plângeri penale împotriva persoanei vătămate, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie și rele tratamente aplicate minorului, plângeri ce au fost depuse la organele abilitate.

După aproximativ o săptămână, persoana vătămată s-a întors în domiciliu conjugal, de unde, fără consimțământul martorului F., soțul ei și tatălui copilului, l-a luat pe minorul în vârstă de 1 an și 9 luni, cu care s-a mutat la aceeași adresă a martorei J.

În acest context, conform declarațiilor inculpatului și ale persoanei vătămate, în timp ce persoana vătămată discuta la telefon cu soțul său, a intervenit în discuție, de pe telefonul martorului, și inculpatul, care i-a spus că nu o să câștige niciodată custodia copilului, conform declarației persoanei vătămate discuția degenerând, inculpatul spunându-i că "o paște pușcăria pentru că a luat copilul". Mai mult, conform declarațiilor persoanei vătămate și ale martorei J., inculpatul s-a deplasat la administratorul imobilului și s-a interesat dacă, persoana vătămată locuia la acea adresă cu copilul.

La data de 7 iulie 2016, martorul F. s-a întâlnit cu inculpatul, care l-a condus până la adresa unde persoana vătămată locuia împreună cu minorul. Cei doi s-au deplasat fiecare cu autoturismele proprii și au avut o înțelegere, în sensul ca inculpatul să îl sprijine pe martorul F. pentru a-l lua pe minorul părților la fostul domiciliu conjugal al soților din Buzău, chiar fără consimțământul persoanei vătămate. Inculpatul i-a lăsat autoturismul său martorului F., pentru ca acesta să îl folosească în demersul său. În acest sens, martorul F. declară pe parcursul cercetării judecătorești că nu putea folosi propria mașină, pe care a parcat-o în zonă, la 500 de metri de blocul unde locuia persoana vătămată, pentru ca aceasta să nu recunoască autoturismul, să poată lua copilul și să plece cu mașina. Mai mult, contrar susținerilor inculpatului, martorul a arătat că a stat 2 ore în mașină, până când persoana vătămată a ieșit din casă cu copilul, și că inculpatul avea cunoștință despre încercarea sa de a lua copilul de la persoana vătămată fără consimțământul acesteia.

Astfel, s-a reținut că, declarația inculpatului, în sensul că acesta nu i-a lăsat mașina martorului, ci a lăsat pornit motorul, pentru a funcționa instalația de aer condiționat, un interval scurt de timp cât s-a deplasat cu martorul la ușa locuinței persoanei vătămate, nu poate fi reținută, fiind infirmată de declarația martorului F. dată pe parcursul cercetării judecătorești, menționată anterior.

S-a mai reținut că, inculpatul s-a deplasat în intervalul de timp în care martorul a stat în autoturismul său la domiciliul lui, situat în aceeași zonă, la o distanță foarte apropiată de blocul în care locuia persoana vătămată.

Astfel, în data de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:15, persoana vătămată a ieșit cu copilul din locuință și în timp ce se afla pe stradă, s-a apropiat de aceasta soțul său, care a luat copilul în brațe, persoana vătămată l-a întrebat dacă merg împreună în parc, însă, acesta s-a îndreptat spre o mașină de culoare închisă ce staționa în apropiere. Persoana vătămată l-a văzut pe soțul său intrând în autoturismul respectiv și blocând portierele. Persoana vătămată s-a așezat în fața mașinii, pentru a-l împiedica pe martor să plece cu mașina și, pentru că acesta nu putea să plece fără să o accidenteze pe persoana vătămată, iar fiul lor începuse să plângă, martorul a rămas în mașină și a liniștit copilul, lăsându-l să se joace la bordul autoturismului. Martorul l-a sunat pe inculpat, care a venit, în foarte scurt timp, la fața locului. Când a ajuns lângă persoana vătămată, conform declarațiilor acesteia, i-a spus să își ia mâinile de pe mașina lui, iar conform declarațiilor inculpatului, i-a spus că o să-și mai vadă copilul, când o să aibă o hotărâre judecătorească.

Inculpatul s-a urcat la volanul mașinii și martorul a trecut pe scaunul din dreapta al șoferului, însă persoana vătămată a stat în continuare în fața mașinii și nu l-a lăsat pe inculpat să plece cu mașina. Acesta a pornit motorul și a încercat să o impresioneze pe persoana vătămată, în sensul că o să plece cu mașina, chiar dacă persoana vătămată a rămas în fața autoturismului. În tot acest timp, persoana vătămată țipa și plângea, strigând că vor să îi ia copilul. La derularea evenimentelor asistau mai multe persoane ce se aflau la parterul blocului și se răcoreau după o zi caniculară, conform declarațiilor inculpatului date pe parcursul cercetării judecătorești.

Față de atitudinea persoanei vătămate, care a rămas în fața autoturismului, martorul F. a ieșit din autoturism cu copilul în brațe și s-a deplasat în direcția unde avea parcată propria mașină, fiind urmat de către persoana vătămată și de către inculpatul A., acesta din urmă aflat la volanul autoturismului.

Ajuns din urmă de inculpat cu mașina, martorul F. a intrat din nou în autoturism, pe bancheta din spate, iar persoana vătămată a reușit să intre și ea în mașina inculpatului pe locul din dreapta șoferului.

Inculpatul A. i-a spus persoanei vătămate să coboare și a început să-i adreseze injurii, întrucât aceasta nu a vrut să iasă din autoturism. De asemenea, inculpatul a imobilizat-o parțial pe persoana vătămată și a început să o agreseze fizic trăgând-o cu putere de păr și amenințând-o, în continuare, cu acte de violență. De asemenea, inculpatul a împiedicat-o pe persoana vătămată să sune la 112, trăgând-o de geantă.

Cu privire la comportamentul inculpatului s-a sesizat martora C., care nu cunoștea pe niciuna dintre părți, la acel moment se întorcea de la serviciu și se îndrepta spre locuința sa, care atunci când a ajuns lângă mașina în care se aflau părțile și martorul a văzut că inculpatul o agresa pe persoana vătămată și a întrebat-o pe aceasta ce se întâmplă. Persoana vătămată i-a răspuns că vor să-i ia copilul, condiții în care martora a sunat la 112 (apel înregistrat la ora 20:24, conform adresei aflate la fila x d.i.) și s-a postat în fața autoturismului inculpatului, întrucât acesta intenționa să plece, rămânând, astfel, până la sosirea organelor de poliție. În acest timp, inculpatul, conform declarației martorei și a persoanei vătămate, i-a atras atenția martorei să nu se implice, întrucât nu este treaba ei, adresându-se acesteia pe un ton agresiv.

S-a arătat că, martora a declarat că l-a văzut pe șoferul autoturismului prinzând-o pe femeie cu mâna de păr, lovind-o cu capul de bordul autoturismului și trăgând în același timp de geanta sa, declarație ce se coroborează parțial cu declarația persoanei vătămate în ceea ce privește agresiunile fizice și declarațiile părților și ale martorului în ceea ce privește comportamentul inculpatului de a o trage pe persoana vătămată de geanta pe care aceasta o avea în mână. Astfel, persoana vătămată a precizat că inculpatul a tras-o de păr, fără a o lovi cu capul de bordul autoturismului, situație de fapt ce a fost reținută de instanță, prin raportare la declarația persoanei vătămate ce se coroborează cu declarația martorei, susținerile martorei în sensul lovirii fiind denaturate de poziția persoanei vătămate, care a fost și imobilizată de inculpat.

Comportamentul inculpatului, într-un loc public, pe o stradă pe care se aflau imobile de locuințe, a sesizat mai multe persoane, care se aflau în zonă, printre acestea numărându-se martorii E. și D., care au dat declarații în cauză, alături de martora C., serviciul 112 fiind sesizat de alte 2 persoane, una identificată cu numele de L. și o altă persoană de sex masculin neidentificată .

Ulterior, în scurt timp de la sesizarea prin serviciul 112 (aproximativ 9 minute), conform mențiunilor din cadrul fișei de intervenție la fața locului au sosit organele de poliție care au aplanat conflictul, copilul rămânând în grija persoanei vătămate.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, persoana vătămată B. a precizat că, atunci când martorul F. a intrat cu copilul din nou în autoturismul condus de către inculpatul A. și a reușit și ea să intre pe locul din dreapta șoferului, inculpatul a încercat să-i deschidă portiera martorului pentru ca acesta să iasă din autoturism și tot în acel moment inculpatul a prins-o de păr. Inculpatul a continuat să o țină strâns de păr, punând-o pe persoana vătămată într-o poziție ce nu-i permitea să se miște. Persoana vătămată a încercat să scoată din geantă telefonul mobil, însă nu a reușit, fiind imobilizată de către inculpat.

Din fișa de intervenție la eveniment întocmită de lucrători din cadrul secției 13 Poliție în data de 7 iulie 2016 ora 20:35, urmare sesizării la numărul unic de urgență 112, rezultă că aceștia s-au deplasat pe Aleea x, unde au luat legătura cu B., care a declarat verbal că a avut o altercație cu soțul său și cu avocatul acestuia, cei doi soți aflându-se în proces de divorț și având neînțelegeri cu privire la custodia copilului. Conflictul a fost aplanat. B. a mai comunicat faptul că în zilele următoare se va deplasa la sediul secției 13 Poliție pentru a depune plângere. La fața locului au fost identificați martorii E., C., K. și D.

Martorul C. a declarat, pe parcursul urmăriri penale, că, în data de 7 iulie 2016, ora 20:00, în timp ce se deplasa pe Aleea x din București, aceasta a observat un autoturism de culoare închisă, oprit neregulamentar în mijlocul străzii, în interiorul căruia se aflau trei persoane adulte și un copil: o persoană de sex bărbătesc la volanul autoturismului, o persoană de sex femeiesc în dreapta acestuia și o altă persoana de sex bărbătesc cu un copil în brațe pe bancheta din spate. Martora l-a văzut pe șoferul autoturismului prinzând-o pe femeie cu mâna de păr, lovind-o cu capul de bordul autoturismului și trăgând în același timp de geanta sa. Martora a întrebat-o pe femeia respectivă ce se întâmplă, aceasta răspunzând că vor să-i ia copilul, condiții în care martora a fost de acord să sune la 112. După ce a sunat la 112, martora s-a postat în fața autoturismului în cauză, întrucât șoferul intenționa să plece, rămânând, astfel, până la sosirea organelor de poliție. În acest timp, șoferul autoturismului i-a atras atenția martorei să nu se implice, întrucât nu este treaba ei și i-a adresat cuvinte injurioase, respectiv "Du-te dracului de aici!".

Pe parcursul cercetării judecătorești, martora și-a menținut declarația dată pe parcursul urmăririi penale, precizând că inculpatul nu i-a adresat injurii, dar, după ce a anunțat organele de poliție, inculpatul a vrut să o determine să plece din fața autoturismului său și i-a spus "că umblă cu un țigan".

Martorul D. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că, în seara zilei de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce ieșea din scara blocului, acesta a auzit țipete venind dinspre o scară învecinată, unde a observat un bărbat cu un copil în brațe și o femeie ce striga la acesta să-i dea copilul înapoi. În fața aceleiași scări de bloc era staționat un autoturism de culoare închisă, la volanul căruia se afla un bărbat. Bărbatul cu copilul în brațe a plecat, iar femeia respectivă l-a urmărit, fiind urmați de autoturismul de culoare închisă, care îi tot tăia calea femeii, aproape intrând în aceasta. La un moment dat, persoanele mai sus menționate au intrat pe o alee și martorul nu a văzut ce s-a mai întâmplat. Pe tot parcursul incidentului, cei doi bărbați i-au adresat cuvinte injurioase femeii, în timp ce aceasta se ruga de ei să-i dea copilul. Martorul a mai relatat că pe aleea unde s-au deplasat persoanele în cauză s-au adunat mai multe persoane și au sosit și organele de poliție, care i-au legitimat pe cei implicați în incident și pe martori. Din declarația martorului a rezultat că după sosirea organelor de poliție, conducătorul autoturismului de culoare închisă, despre care a aflat că este avocat, a avut o atitudine arogantă și necuviincioasă față de agenții de poliție și față de martori.

Pe parcursul cercetării judecătorești, martorul și-a menținut declarația dată pe parcursul urmăririi penale.

Martora E. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că, în data de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în locuința sa din București, str. x, a auzit țipetele persoanei vătămate strigând "Dați-mi copilul", iar când s-a uitat pe fereastră, a văzut-o pe persoana vătămată stând în fața unui autoturism de culoare închisă, cu mâinile pe capotă, strigând la cei din autoturism să-i dea copilul. Martora a relatat că a fost contrariată de ceea ce a văzut și a coborât să o ajute pe femeie. Când martora a ajuns la locul incidentului, femeia respectivă avea deja copilul în brațe și sosise la fața locului și un echipaj de poliție, legitimând toate persoanele prezente.

Pe parcursul cercetării judecătorești, martora și-a menținut declarația dată pe parcursul urmăririi penale.

Martorul F. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că, în seara zilei de 7 iulie 2016 s-a deplasat la adresa unde știa că locuiește soția sa, persoana vătămată B., pentru a-și lua copilul. Martorul a așteptat pe Aleea x din București până ce persoana vătămată a ieșit din bloc împreună cu copilul și după o discuție de aproximativ 10 minute pe care a avut-o cu aceasta, i-a luat copilul din brațe și a intrat în autoturismul inculpatului A., care în acel moment nu se afla de față, dar îi dăduse martorului cheile. După ce martorul a intrat în autoturism cu copilul, persoana vătămată s-a așezat în fața acestuia, ținând mâinile pe capotă. În acest timp, martorul l-a sunat pe inculpatul A., care a venit la fața locului și s-a urcat la volanul autoturismului. Ulterior, martorul a ieșit din autoturism cu copilul în brațe, persoana vătămată deplasându-se după el pe jos, iar avocatul - la volanul autoturismului. După aproximativ 30 de metri, martorul s-a urcat din nou în autoturism cu copilul, pe bancheta din spate, iar persoana vătămată s-a urcat pe locul din dreapta inculpatului. Acesta din urmă a început să țipe la persoana vătămată să coboare din autoturism și a tras de geanta pe care o avea asupra ei. O martoră la incident a intervenit în urma strigătelor persoanei vătămate și a sunat la serviciul de urgență 112, martora respectivă postându-se în fața autoturismului până la sosirea organelor de poliție.

Pe parcursul cercetării judecătorești, martorul a relatat aceeași desfășurare a evenimentelor, cu completările la care am făcut referire anterior.

Declarațiile martorului cu privire la faptul că inculpatul nu a tras-o de păr pe persoana vătămată vor fi înlăturate, însă, ca nesincere, având în vedere că acestea sunt date pro causa, având în vedere contribuția sa la derularea evenimentelor, fiind contrazise de declarațiile persoanei vătămate și ale martorei C., după cum am precizat anterior.

Deși au fost efectuate demersuri în vederea audierii martorului K., acestea au rămas fără rezultat.

Cu Adresa nr. x din 11 iulie 2018, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Direcția Operare și Exploatare Servicii a transmis organelor de urmărire penală pe suport electronic înregistrările apelurilor efectuate la serviciul de urgență 112 în data de 7 iulie 2016, ora 20:23, solicitându-se intervenția organelor de poliție pe Aleea x din București, acestea fiind redate în proces-verbal în data de 24 septembrie 2018 de către organele de urmărire penală.

Inculpatul A. a negat săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute de către organele de urmărire penală, declarațiile acestuia fiind nesincere atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

Astfel, din declarațiile inculpatului date pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că, aproximativ cu o săptămână înainte de data de 7 iulie 2016, martorul F., pentru care anterior redactase o cerere de divorț și o plângere penală împotriva soției sale, persoana vătămată B., a venit la biroul său, spunându-i că soția sa a părăsit domiciliul conjugal împreună cu copilul și că bănuia că aceasta se afla la o prietenă în București, locuind într-un bloc situat în vecinătatea blocului în care locuiește inculpatul. În data de 7 iulie 2016, inculpatul l-a condus pe F. la apartamentul unde acesta bănuia că se afla soția sa, însă nu a răspuns nimeni la adresa respectivă. Inculpatul l-a lăsat pe F. în fața blocului prietenei soției sale, deplasându-se apoi la locuința sa pentru a vorbi cu muncitorii care efectuau lucrări de renovare. La un moment dat, inculpatul a fost sunat de către martorul F., care i-a spus să vină, întrucât nu se înțelege cu soția sa. Când a ajuns în fața blocului respectiv, inculpatul i-a găsit pe cei doi soți certându-se, martorul F. având copilul în brațe, în timp ce soția sa trăgea de acesta. Martorul F. s-a urcat în autoturismul inculpatului spunându-i să pornească, însă inculpatul a refuzat, motivând că nu vrea să se implice. Martorul F. a coborât din autoturism cu copilul în brațe, persoana vătămată B. urmărindu-l. Pe o alee, inculpatul i-a ajuns din urmă pe cei doi soți, martorul F. urcând cu copilul pe bancheta din spate a autoturismului, iar soția sa pe scaunul din dreapta șoferului. Inculpatul a oprit motorul autoturismului și le-a cerut ambilor soți să coboare, urmând o discuție între aceștia până la sosirea organelor de poliție, care fuseseră sesizate prin apel la numărul de urgență 112 de către o martoră. Inculpatul a negat că ar fi agresat-o fizic pe persoana vătămată sau că i-ar fi adresat injurii și amenințări și că martora care a apelat numărul de urgență la 112 a sesizat un accident de circulație.

Inculpatul a mai declarat că incidentul s-a petrecut între soții M., iar discuția pe care acesta a purtat-o cu persoana vătămată B. a avut loc în interiorul autoturismului.

Pe parcursul judecății, inculpatul și-a menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, relatând, în esență, aceleași aspecte, precizând, însă, că nu a avut cunoștință de faptul că martorul F. intenționa să ia copilul părților fără consimțământul persoanei vătămate.

Declarațiile inculpatului sunt evident nesincere, aflându-se în contradicție cu celelalte mijloace de probă administrate, inclusiv cu declarația martorului F., (concordantă cu declarația inculpatului cu privire la un singur aspect și anume că nu ar fi tras-o de păr pe persoana vătămată, susțineri ce au fost înlăturate, după cum am reținut anterior), întrucât, conform probelor analizate, inculpatul s-a deplasat în data de 7 din 2016, în jurul orei 20:15, pe Aleea x din București, cu scopul de a-l ajuta pe martorul F., clientul său, să-l ia pe minorul N. de la persoana vătămată B.

Cei doi s-au lovit, însă, de comportamentul persoanei vătămate, care a manifestat o opoziție puternică, s-a așezat în fața mașinii inculpatului, a urcat în mașina inculpatului când soțul său a urcat cu minorul și a refuzat să coboare fără copil, motiv pentru care inculpatul a tras-o de păr, a avut un limbaj agresiv față de aceasta și a împiedicat-o să sune la 112. La intervenția martorei C., o persoană de bună-credință, care, deși nu cunoștea părțile a ajutat-o persoana vătămată sunând la 112 și împiedicându-l pe inculpat să plece cu mașina, postându-se în fața autoturismului, inculpatul a avut și față de aceasta un comportament violent, cu scopul de a o intimida.

Toate aceste manifestări ale inculpatului le-au determinat pe unele dintre persoanele care au auzit sau au asistat la evenimente să apeleze serviciul de urgență 112 pentru a solicita prezența organelor de poliție la fața locului.

În drept, fapta inculpatului A. care, în data de 7 din 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla pe Aleea x din București, sectorul 4 a exercitat violențe asupra persoanei vătămate B. și a comis în public fapte prin care a tulburat liniștea și ordinea publică, constând, pe lângă agresiunile fizice menționate, în strigăte și în manevre efectuate cu autoturismul său, menite să o intimideze pe persoana vătămată B., determinând mai multe persoane care locuiau în zonă să se alarmeze și să apeleze serviciul de urgență 112, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice aflate în concurs real, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul infracțiunii de lovire și alte violențe, s-a reținut că fapta inculpatului A. de a o trage de păr pe persoana vătămată reprezintă o acțiune directă de exercitare de violențe asupra corpului persoanei vătămate constituind elementul material al infracțiunii de loviri și alte violențe.

S-a arătat că urmarea imediată, în cazul variantei simple a infracțiunii de lovire și alte violențe prevăzute la alin. (1) al art. 193 C. pen., constă în producerea de suferințe fizice, fiind dovedită legătura de cauzalitate dintre actele de violență exercitate de inculpat și suferințele fizice produse persoanei vătămate.

Sub aspectul laturii subiective, în ceea ce privește infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșită împotriva persoanei vătămate, instanța a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

În ceea ce privește infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice s-a menționat că elementul material al infracțiunii constă în tulburarea liniștii și ordinii publice prin actele de violență exercitate de către inculpatul A. și actele de intimidare săvârșite asupra persoanei vătămate, constând în strigăte și în manevre efectuate cu autoturismul său. În acest sens, instanța a avut în vedere și cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9/2016 dată în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv faptul că pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 371 C. pen. este suficient ca violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității, săvârșite în public, să fie comise împotriva unei singure persoane.

De asemenea, instanța a constatat că pentru a fi în prezența acestei infracțiuni este necesar ca elementul material al infracțiunii să se comită în public. Instanța a reținut că fapta a fost comisă în public în sensul dispozițiilor art. 184 lit. a) C. pen., dat fiind faptul că inculpatul a exercitat violențe asupra persoanei vătămate pe Aleea x din București, într-un loc care prin natura sa este întotdeauna accesibil publicului.

În plus, instanța a reținut că pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzute de art. 371 C. pen. este necesar ca ordinea și liniștea publică să fie în concret tulburată. În prezenta cauză, instanța a reținut că ordinea și liniștea publică au fost efectiv tulburate prin acțiunea inculpatului, având în vedere că la incident au asistat mai multe persoane, care au fost deranjate de cele ce se petreceau, aspecte ce rezultă din faptul că unele au apelat serviciul 112 (3 persoane) și altele au dat declarații de martor în prezenta cauză (alte 2 persoane).

S-a apreciat că raportul de cauzalitate este dat de faptul că în urma acțiunii inculpatului de exercitare de violențe asupra persoanei vătămate în public, urmarea imediată a infracțiunii a fost produsă, respectiv ordinea și liniștea publică au fost tulburate.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestuia.

În ceea ce privește reținerea concursului de infracțiuni, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit cele 2 infracțiuni pentru care a fost cercetat în prezenta cauză, înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, astfel că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale reținerii concursului real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., fiind probată dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța a dispus condamnarea inculpatului A.

Referitor la individualizarea pedepselor, s-a arătat că infracțiunile imputate inculpatului sunt pedepsite de legiuitor cu limite de pedeapsă cuprinse, între 3 luni și 2 ani închisoare sau amenda, ce se încadrează, conform art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., între 120 și 240 zile-amendă.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește faptele săvârșite, instanța a reținut, față de împrejurările de comitere a faptelor, că acestea au fost săvârșite în același context. Inculpatul a dat dovadă de un comportament agresiv, premeditat, având în vedere scopul urmărit de a-l ajuta pe martorul F., al cărui avocat era, să-l ia pe minorul părților la locuința sa, fără consimțământul persoanei vătămate. Acesta a agresat-o pe persoana vătămată în prezența copilului său minor, în vârstă de 2 ani, în timp ce aceasta era agitată și foarte speriată, în scopul de a o determina să coboare din mașina sa, pentru a putea pleca cu martorul F. și minorul acesteia. Pe de altă parte, instanța va avea în vedere urmările concrete produse, respectiv persoanei vătămate nu i-au fost produse leziuni pentru a căror vindecare să aibă nevoie de zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a constatat că din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, incidentul în care a fost implicat fiind un eveniment izolat. Inculpatul este avocat, are studii superioare, nu a mai fost implicat anterior în astfel de evenimente. Pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, negând săvârșirea faptelor.

În raport cu cele menționate anterior privitoare la gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitate inculpatului, instanța a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu amenda penală, iar prin raportare la circumstanțele reale și personale ale inculpatului prezentate anterior, instanța a stabilit pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite câte un număr de 180 de zile-amendă.

S-a menționat că potrivit datelor rezultate din dosarul cauzei, inculpatul A. nu este căsătorit și este avocat, realizând venituri conform înscrisurilor atașate la dosar . Având în vedere situația materială a acestuia, precum și lipsa obligațiilor legale, instanța a apreciat că se impune stabilirea cuantumului unei zile amendă spre mediul special, reținând suma de 30 RON, corespunzătoare unei zile-amendă.

În raport cu cele menționate anterior privitoare la gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitate inculpatului, precum și cu situația materială a acestuia, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni săvârșite, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 RON, corespunzătoare a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 30 RON, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.

Față de modalitatea de săvârșire a faptelor, instanța a constatat că nu este necesară aplicarea pedepselor accesorii sau complementare.

În ceea ce privește latura civilă a procesului, instanța a constatat că s-a constituit parte civilă persoana vătămată B., cu suma de 2.500 euro, reprezentând daune morale, și pentru anume suferințele psihice provocate părții civile prin fapta inculpatului.

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) și (5) C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, această reparație urmând a se face conform dispozițiilor legii civile.

Dispozițiile art. 1349 C. civ. și cele ale art. 1357 - 1371 C. civ. reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. De asemenea, dispozițiile art. 1381 - 1395 prevăd regulile aplicabile în ceea ce privește repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

Potrivit prevederilor art. 1.357 C. civ., condițiile necesar a fi îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt: existența unei fapte ilicite, reprezentate de însăși fapta ce face obiectul acțiunii penale, a unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului acesteia, inclusiv sub forma celei mai ușoare culpe. În baza art. 1.381 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Referitor la prejudiciul moral, dispozițiile art. 1391 alin. (1) din C. civ. prevăd că, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

În ceea ce privește condițiile de fond ale răspunderii civile delictuale, existența faptelor ilicite reiese din analiza elementelor avute în vedere la rezolvarea laturii penale, inculpatul fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., faptă comisă cu intenție directă.

O condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale o constituie prejudiciul.

Instanța a reținut că acesta este reprezentat de consecințele dăunătoare suferite de către persoana vătămată, care nu au valoare economică și, prin urmare, nu pot fi evaluate pecuniar. El constă în dureri fizice sau psihice ale victimei și este urmarea, în principiu, a încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune: fizică, morală și socială, ca urmare a exercitării asupra persoanei vătămate de acte de agresiune fizică. În ceea ce privește proba acestui prejudiciu, este suficientă dovedirea faptei ilicite, urmând ca celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale să fie prezumate, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, dovada sa directă fiind practic imposibilă.

La determinarea cuantumului acestuia, conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, este necesar să fie avute în vedere caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care aceasta face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia sa, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit și nu îmbogățirea fără just temei.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Instanța a avut în vedere și faptul că sumele de bani cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victimă și nu să constituie o sancțiune suplimentară sub forma plății unei sume de bani excesive pentru inculpat pentru fapta ilicită care a stat la originea lor și pentru care acesta primește deja o condamnare. De asemenea, instanța a reținut și principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferințelor psihice ale victimei, suferințe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești, nu se pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei a părții civile.

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, instanța a constatat că părții civile B. i-a fost afectată integritatea fizică prin săvârșirea faptei penale de către inculpat. Valoarea lezată, integritatea fizică, este una dintre cele mai importante ale unei persoane nu doar prin consecințele fizice, dar mai ales prin cele psihice, astfel de fapte afectând negativ în timp capacitatea persoanei de a interacționa cu alte persoane. În speță, s-a reținut că, deși fapta inculpatului nu a produs leziuni fizice care să aibă nevoie de îngrijiri medicale, având în vedere contextul în care a fost săvârșită, i-a produs persoanei vătămate un puternic sentiment de teamă, fiindu-i afectate în mod semnificativ chiar activitățile zilnice, aceasta ieșind cu copilul în parc doar însoțită de alte persoane, conform declarațiilor martorei J.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale este disproporționată raportat la suferințele psihice suferite ca urmare a actelor de violență, acțiunea civilă privind repararea prejudiciului moral cauzat de inculpat părții civile prin săvârșirea infracțiunii fiind întemeiată, în parte, obligând inculpatul la plata sumei de 2.000 RON.

Împotriva Sentinței penale nr. 189/F din 16 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală au formulat apel inculpatul A. și partea civilă B.

Inculpatul A. a solicitat achitarea și încetarea procesului penal, având în vedere că nu există probe suficiente din care să rezulte că a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, iar în subsidiar, a solicitat amânarea aplicării sancțiunii amenzii penale.

În susținerea motivelor de apel a arătat că trebuie avută în vedere declarația martorului F., iar analiza conținutului declarației părții civile B. evocă lipsa de sinceritate a acesteia, în ceea ce privește acuzația ca aceasta ar fi fost tot timpul ținută imobilizată, aspect infirmat de martorii audiați și din transcrierea convorbirii înregistrate la Serviciul de Urgenta 112, precum și de susținerile părții civile că aceasta ar fi fost contactată de inculpat pentru a o despăgubi.

Inculpatul a apreciat că situația de fapt reținută de instanța de fond nu este corectă, contestând susținerile martorei C., vecină cu partea vătămată.

De asemenea, a arătat că instanța de fond a ignorat că declarațiile părții vătămate și ale martorei C. se contrazic, în timp ce declarația martorului F. susține nevinovăția inculpatului.

Inculpatul A. a apreciat că hotărârea primei instanțe nu cuprinde o examinare corectă a probelor care au condus la condamnarea la pedeapsa amenzii penale, nu cuprinde o examinare corectă a probelor, instanța de fond nu a analizat argumentele apărării și nu a făcut nicio referire concretă la elementele de fapt ce ar fi putut justifica concluzia referitoare la vinovăția reclamantului și caracterul public al faptelor reținute, limitându-se doar la anumite declarații ale unor martori.

În completarea motivelor de apel, inculpatul A. a considerat că judecătorul fondului a preluat aproape integral rechizitoriul și a interpretat trunchiat aspecte esențiale în probațiune, iar sentința instanței de fond nu se întemeiază pe probe clare fiind înlăturate probe care demonstrau contrariul acuzării.

A considerat a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului și nu a solicitat acordul cu privire la prestarea muncii neremunerate în măsura în care urma a fi găsit vinovat, iar la individualizarea pedepsei, nu s-a raportat la consecințele directe ale unei condamnări.

Partea civilă B. a formulat apel atât pe latura civilă, cât și pe latură penală apreciind că pedepsele aplicate inculpatului în raport de gravitatea faptelor sunt derizorii, iar suma ce a fost acordată cu titlu de despăgubiri morale este derizorie și nerezonabilă în raport cu prejudiciul suferit.

În faza apelului, în fața Înaltei Curți, cauza a avut următoarele termene:

Instanța a respins probele solicitate de inculpatul A. privind audierea martorului O., emiterea de adrese către Baroul București și către secția 15 Poliție, efectuarea unei anchete psiho-sociale la adresa de domiciliu a inculpatului, testarea la poligraf a apelantului inculpat A., a părții civile B. și a martorului F.,

La termenul din data de 26 octombrie 2020, martorul K. a declarat:

"Nu îmi mai aduc aminte, dar în ziua respectivă, am coborât din scara blocului împreună cu cumnatul meu și în față am văzut că era o femeie cu un copil în brațe și se certa cu un bărbat, care presupun că era soțul. Acesta încerca să o bage în mașină sau să îi ia copilul, nu mai știu exact.

Împreună cu cumnatul meu am intervenit și am solicitat bărbatului să o lase în pace pe doamna și din câte îmi amintesc am fost întrebat sau anunțat de un jandarm sau un polițist că ne va pune ca martori.

La interpelarea instanței arăt următoarele:

Pe cumnatul meu îl cheamă D.

Precizez că nu cunoșteam cele două persoane, respectiv femeia și bărbatul despre care am făcut vorbire mai sus.

Eu nu am observat atât timp cât am fost prezent ca bărbatul să lovească femeia.

Mai arăt că mașina în care bărbatul vroia să o urce pe femeie sau pe copil, era în mers în paralel cu trotuarul și era condusă de un alt bărbat. Acest bărbat este inculpatul A., pe care l-am văzut astăzi în sala de judecată. Nu îmi amintesc dacă inculpatul a coborât sau nu din mașină.

Menționez că nu am recunoscut-o pe femeia despre care am făcut vorbire, ca fiind prezentă în sala de judecată astăzi.

Întrebări adresate de apărătorul ales al inc. A.:

Î: L-ați văzut pe inculpat să o lovească sau să o agreseze în orice mod pe femeia despre care ați făcut vorbire?

R: Nu am văzut să o agreseze sau să o lovească.

Î: Ați fost prezent permanent între momentul din care ați ieșit din bloc și momentul în care a sosit poliția?

R: Din câte îmi amintesc, am stat acolo. După ce a venit poliția nu am observat ca inculpatul să aibă o atitudine agresivă, dar nu îmi aduc aminte perfect.

Din câte îmi amintesc a stat acolo, lângă mașină.

Î: Unde se afla doamna despre care ați făcut vorbire, la momentul sosirii poliției?

R: Din câte îmi amintesc, doamna stătea pe trotuar, având copilul în brațe, iar bărbatul se liniștise, era tot în apropierea mașinii.

La interpelarea instanței arăt următoarele:

Urmare a întrebărilor puse, pot afirma că într-adevăr persoana despre care am făcut vorbire că încerca să o introducă pe doamnă în mașină ori pe copil era soțul acesteia. Din toate discuțiile care au fost purtate cu acea ocazie, eu am înțeles că era vorba despre intenția soțului de a lua copilul doamnei, dar nu cunosc motivul.

Î: Puteți aprecia perioada de timp scursă între momentul în care ați ieșit din bloc și momentul când au sosit organele de poliție?

R: Nu sunt foarte sigur, dar mă gândesc că nu a durat mai mult de 10 - 15 minute.

Întrebări adresate de apărătorul ales al părții civile:

Î: Ați fost contactat de către inculpat înainte de a veni la acest proces?

R: Nu, niciodată. Doar aici l-am văzut în sala de judecată.

Î: Vă amintiți să fi avut vreo reacție de a interveni față de inculpat?

R: Nu, față de el nu, doar față de soțul doamnei am intervenit în sensul ca să o lase în pace. Nu îmi aduc aminte să fi coborât din bloc ca urmare a zarvei sau a țipetelor copilului ori pur și simplu întâmplător pentru un motiv personal. Când am coborât eu însoțit fiind de cumnatul meu, nu era lume strânsă la fața locului.

La întrebarea de clarificare formulată de către apărătorul părții civile, pentru a explica ce am înțeles prin afirmația că Domnul se liniștise arăt următoarele:

După cum am precizat, domnul încerca să introducă copilul sau doamna în mașină, care mergea paralel cu trotuarul și a existat o ceartă, o agresiune, după care, când am intervenit noi, acesta s-a liniștit.

Î: au fost și momente în care copilul sau femeia au fost băgați în mașină?

R: Da, din câte îmi amintesc, da, dar nu îmi amintesc unde anume, concret, în mașină.

Î: Ați văzut ca șoferul să fi lovit femeia?

R: Nu, asta nu am văzut.

Î: A existat vreun moment când soțul și copilul să fie în mașină și femeia să fie în afara mașinii?

R: Nu îmi mai amintesc.

Î: Vă amintiți ca șoferul să fi făcut manevre cu mașina de a intimida femeia rămasă în afara mașinii.

R: Din câte îmi amintesc șoferul mergea cu mașina pe lângă trotuar, în paralel cu doamna.

La interpelarea instanței de a explica care a fost motivul pentru care mașina nu a plecat atâta t