ÎCCJ, decizie (scj.ro #81729)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81729) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Repararea

prejudiciului cauzat unei persoane ca urmare a agresiunii suferite prin

fapta unui animal.  Criterii de evaluare a despăgubirilor solicitate.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Obligații. Răspundere civilă

delictuală.

Index

alfabetic :

prejudiciu

-

daune

Cod civil, art. 998, art.999

(Notă

: S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în

vigoare la data învestirii instanței)

Repararea prejudiciului

cauzat unei persoane ca urmare a agresiunii suferite prin

fapta unui animal,

trebuie să asigure celui vătămat o

acoperire integrală a daunelor suferite, restabilindu-se situația

anterioară faptei prejudiciabile. În cazul în care victima trebuie să

depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un

echivalent al acestui efort suplimentar la care a fost obligată prin fapta

culpabilă.

Deasemenea instanța trebuie să analizeze, cu referire la prejudiciul

de agrement și prejudiciul estetic, impactul asupra vieții sociale

și de familie a vitimei,

ambele

prejudicii caracterizându-se prin vătămări aduse

sănătății sau integrității corporale. Din punct

de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic  cât și prejudiciul de

agrement implică suferințe fizice și psihice.

Dacă în cazul prejudiciului de agrement

leziunile se repercutează asupra tuturor acțiunilor pe care le

presupune o viață normală, prejudiciul estetic

influențează în mod special anumite segmente ale vieții sociale.

Urmările negative ale prejudiciului estetic se resimt cu precădere în

plan familial și profesional, fără a pierde din vedere

împrejurarea că orice persoană suferă în urma

conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.

ICCJ,

Secția I civilă, decizia  nr. 1130 din 21 februarie 2012

Reclamanta B.G.

a chemat în judecată pe pârâții O.V., O.I., T.Ș., T.M. și

B.I., solicitând să fie obligați la plata sumei de 50.000 euro,

reprezentând repararea prejudiciului cauzat de câinele lor, rasa Pitbull.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în ziua de 01 iulie

2001, s-a deplasat la vecina sa B.I., pentru a solicita datele personale de

identificare ale ei și ale celorlalți proprietari, date ce îi erau

necesare în vederea alcătuirii unui tabel cu toți locuitorii

străzii.

Reclamanta

a susținut că a intrat în curte cu permisiunea părților, a

discutat cu ele, i-au dat datele necesare și când s-a îndreptat spre

ieșire, câinele lor din rasa Pitbull, pe care reclamanta nu-l văzuse

până atunci, fiind pe stradă, lăsat liber, fără

lesă și fără botniță, a intrat cu rapiditate în

curte și a atacat-o în dreptul porții. I-a sărit la gât și,

reclamanta aplecându-se instinctiv în față, a mușcat-o de ochiul

stâng, de obrazul stâng, de ureche și de buze. Aceasta s-a rezemat de

gard, dar câinele s-a repezit și a mușcat-o și de celălalt

obraz.

În

drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 999 și

art.1001 C.civ., precum și pe dispozițiile O.G. nr. 55 din 30 aprilie

2002.

La

termenul din 08 ianuarie 2010, reclamanta și-a precizat pretențiile,

solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata unei pensii de

întreținere lunare, la valoarea diferenței între salariul primit

anterior incidentului și pensia de invaliditate primită în prezent.

Prin

sentința civilă nr. 260 din 26 februarie 2010, Tribunalul

București, Secția a IV-a civilă a respins ca tardiv

formulată cererea completatoare formulate de reclamantă; a admis în

parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâții în solidar, la plata

sumei de 5.000 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua

plății, cu titlul de despăgubiri pentru repararea prejudiciului

cauzat prin fapta animalului aflat sub paza lor.

În

motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Cererea

completatoare, prin care s-a solicitat plata unei pensii lunare de

întreținere, precum și cea formulată la termenul din 19

februarie 2010 privind acordarea daunelor morale, au fost considerate ca fiind

tardiv formulate deoarece sunt capete noi de cerere care nu se circumscriu ipotezelor

prevăzute de dispozițiile art. 132 pct. 2 din C.proc.civ.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 999 C.civ.

care prevăd că omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat

prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența

sa, precum și art. 1001 C.civ. care arată că proprietarul unui

animal este responsabil de prejudiciul cauzat de animal.

Din

probele administrate, s-a reținut împrejurarea în care câinele

pârâților a atacat-o pe reclamantă, provocându-i leziuni pentru care

au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior operații

de reconstrucție facială.

La

stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere faptul

că la data când a avut loc evenimentul de prejudicii, fapta nu era încriminată

penal, dar pârâții aveau obligația de a ține câinele cu

botniță sau închis având cunoștință de faptul că

este un câine periculos.

Tribunalul

a considerat că, prin atitudinea sa, reclamanta a avut o culpă în

producerea incidentului, deoarece a intrat în curtea pârâților, deși

știa că aceștia au un câine agresiv – rasa Pitbull,

susținere pe care nu a putut-o răsturna prin proba cu interogatoriu

și proba testimonială ce i-a fost încuviințată.

Cu

toate acestea, pârâții erau obligați să ia toate măsurile necesare

pentru ca animalul aflat în paza lor, să nu producă nici unei

persoane, vreun prejudiciu, răspunderea acestora fiind solidară,

deoarece toți au fost de față când a avut loc incidentul și

toți au declarat că se consideră stăpânii câinelui.

Sub

aspectul îngrijirilor medicale, reclamanta nu a putut aduce dovezi din care

să rezulte cheltuielile

suportate de către

ea, motiv pentru care instanța nu a putut să le acorde.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel pârâții O.V. și O.I., prin

care au arătat că în mod greșit instanța de fond i-a

obligat la plata daunelor materiale către reclamantă, în solidar cu

proprietarul animalului, fără a indica temeiul răspunderii

acestora.

Față

de acest aspect, apelanții – pârâți au înțeles să invoce

excepția lipsei calității procesuale pasive a lor, având în

vedere că la data producerii incidentului, ei nu erau nici proprietarii

animalului și nici nu aveau paza juridică a acestuia.

Împotriva

aceleiași sentințe, a declarat apel și reclamanta B.G.,

arătând că instanța de fond a

interpretat greșit

probele administrate în cadrul cercetării judecătorești,

pronunțând o hotărâre netemeinică; judecătorul fondului nu

a luat în considerare probele care demonstrau starea de invaliditate a victimei

și a respins mai multe întrebări la interogatoriu care ar fi putut

face diferența între intenția directă, indirectă sau culpa

intimaților.

La data

de 20 mai 2010, pârâții T.Ș., T.M. și B.I. au formulat apel

împotriva aceleiași sentințe civile.

Prin

decizia nr. 708/A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, au fost respinse apelurile formulate de reclamantă și de

pârâții T.F., T.M. și B.I., ca nefondate. S-a admis apelul

pârâților O.I. și O.V., împotriva aceleiași sentințe

civile.

În

consecință, a fost schimbată în parte sentința, în sensul

că a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu

pârâții O.I. și O.V., ca fiind introdusă împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă și au fost

înlăturate dispozițiile privind obligarea acestora la plata de

despăgubirilor.  Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

C

urtea

de apel a considerat că acest caz se încadrează în categoria celor

privind încălcarea neintenționată a dreptului la integritate

fizică, domeniu în legătură cu care s-a statuat de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în recenta cauză Berü vs.

Turcia, 47304/07, hotărâre din 11 ianuarie 2011, în care se arată

că „nu este vorba de utilizarea unei forțe letale sau de o activitate

periculoasă, ci de o posibilă neglijență în aplicarea

măsurilor necesare pentru a preveni pericolul pe care îl reprezintă

câinii”.

În ceea

ce privește apelul declarat de pârâții O.I. și O.V., s-a

constatat că una dintre condițiile cerute  pentru ca o persoană

să fie parte în proces, este calitatea procesuală care contribuie la

desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a

persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Referitor

la acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul

cauzat de animale, s-a reținut faptul că, potrivit legislației

în vigoare analizate de doctrina juridică, responsabilitatea aparține

în principiu, persoanei care la momentul producerii prejudiciului, avea paza

juridică a animalului.

Astfel, potrivit

art.1001 C.civ. „proprietarul unui animal sau acela care se servește de

dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de

animal, sau că animalul se afla sub paza sa, sau că a scăpat”.

De asemenea, art.3 în

referire la art.11 din O.U.G. nr. 55/2002 (ultimul text normativ fiind declarat

neconstituțional de Curtea Constituțională prin decizia sa nr.

903/2010, sub alte aspecte decât cel referitor la stabilirea persoanei

căreia îi incumbă răspunderea juridică pentru prejudiciul

cauzat), confirmă regula instituită de Codul Civil în materie,

stipulând că proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor,

sunt responsabili, sintagma „deținătorii câinilor” vizând categoria

persoanelor cărora proprietarul le-a transmis folosința câinelui, în

considerarea faptului că paza juridică poate fi transmisă.

Paza juridică nu se

confundă cu paza materială cu care, uneori, poate coexista. Aceasta

din urmă presupune doar un contact material cu animalul, neacordând

dreptul paznicului, de a se folosi în propriul său interes, de animalul

încredințat. Este cazul

inter alia

, al îngrijitorului animalului,

al depozitarului animalului.

Distincția este

importantă, sub aspectul în discuție, al legitimării procesuale

pasive, având în vedere împrejurarea că doar paza juridică atrage

răspunderea civilă în condițiile art.1001 C.civ.

În ceea ce îi

privește pe pârâții T.F., T.M. și B.I., aserțiunea

reclamantei sub acest aspect, se coroborează pe deplin, cu

recunoașterea în mod expres, de către cei trei a împrejurării

că paza juridică a cățelului, le aparținea. Acest fapt

este confirmat și prin declarațiile date de T.F. și T.M. în

cadrul cercetărilor penale efectuate, aceștia folosind în referire la

familia lor, sintagma”câinele nostru”.

În ceea ce îi

privește pe pârâții O.I. și O.V., aserțiunea reclamantei nu

se coroborează cu alte probe

administrate, cu atât mai mult cu cât

însăși reclamanta a revenit asupra propriei sale aserțiuni,

ulterior pe

parcursul procesului.

În opinia instanței

de apel, toate probele administrate se coroborează perfect, ilustrând în

mod evident, concluzia că cei doi pârâți O. nu erau proprietarii

câinelui, neavând așadar, paza juridică a acestuia.

Pe de altă parte,

curtea de apel a constatat că niciuna dintre părți, nici

măcar reclamanta, nu a invocat împrejurarea că celor doi soți O.

le-ar fi fost transmisă folosința animalului, pentru a le putea

atribui calitatea de deținători în sensul tezei secunde a art. 1001

C.civ. sau al art.3 din O.U.G. nr.55/2002, fapt care, de asemenea, le-ar fi

atribuit calitate procesuală pasivă.

De asemenea,

împrejurarea că O.V. s-a aflat în curte, la momentul atacului, nu

echivalează cu

existența, în sarcina sa, a vreunei

obligații de control și supraveghere asupra cățelului, ea

nefiind nici proprietara sa și nefiindu-i transmisă nici

folosința, pentru a se putea aprecia că avea paza juridică a

cățelului.

Curtea

de apel a reținut că primul motiv de apel al pârâților O.I.

și O.V. este întemeiat, astfel încât se impune schimbarea sentinței

apelate sub acest aspect, constatându-se lipsa de calitate procesuală

pasivă a celor doi pârâți.

În ceea ce privește

apelurile declarate de reclamanta B.G. și de pârâții T.F. și M.

și B.I., instanța de apel le-a apreciat ca fiind nefondate.

Instanța de apel a

reținut că, în persoana pârâților T.F., M. și B.I.,

condițiile răspunderii civile delictuale au fost întrunite, în

condițiile în care paza juridică le aparținea, iar

cățelul a atacat și produs în mod efectiv, prejudiciul reclamantei.

Totodată, s-a apreciat că este neîntemeiată apărarea

pârâților, sub aspectul cauzei exoneratoare de răspundere a faptei

victimei înseși.

În consecință,

curtea a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile angajării

răspunderii civile a celor trei pârâți, neexistând vreo cauză

exoneratoare de răspundere civilă, în privința acestora.

S-a mai reținut

faptul că se poate imputa reclamantei o culpă ușoară în

producerea evenimentului, însă omisiunea sa de prevedere și

precauție nu poate fi în nici un caz, echivalată cu factorul decisiv

declanșator al atacului canin, pentru a putea fi astfel, circumstanțiată,

cauzei exoneratoare de răspundere civilă delictuală.

În

privința criticilor referitoare la întinderea despăgubirilor

cuvenite, instanța de apel, după o expunere, pe larg, a unor

considerente și principii din  jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului și a Libertăților sale Fundamentale, a

constatat, în primul rând, împrejurarea că actele medicale atestă

leziunile grave suferite de reclamantă, cu mențiuni ale unui handicap

definitiv la os sau, cel puțin, ale unei infirmități permanente,

precum și cu tulburări depresive persistente, determinate de

eveniment.

În al doilea

rând, aceste documente confirmă asistența medicală

acordată, spitalizarea repetată a reclamantei, determinată de

evenimentul nefericit produs, aspecte care presupun în mod incontestabil,

notoriu, efectuarea de cheltuieli materiale de către aceasta.

Raportat la

ansamblul circumstanțelor cauzei și în considerarea principiului

echității, curtea de apel a evaluat suma de 5.000 euro ca fiind un

cuantum corespunzător prejudiciului cauzat, aprecierea instanței de

fond fiind corectă sub acest aspect.

În fine, în

ceea ce privește criticile din cele două apeluri referitoare la

greșita neîncuviințare a unor întrebări din interogatoriul

administrat pârâților, respectiv a unor probe, de către instanța

fondului, curtea a constatat faptul că solicitarea reclamantei de

încuviințare a întrebărilor respinse din interogatoriul propus de

această parte, a fost neîntemeiată, fiind corect apreciată

astfel de către tribunal.

Împotriva

deciziei Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta B.G.

În drept,

cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și pct. 8 C.proc.civ.

Un prim

motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată cu

prinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, se

arată că, deși instanța de apel face o amplă trecere

în revistă a mai multor hotărâri ale Curții Europene a

Drepturilor Omului, nu folosește concluziile acestora.

De asemenea,

se mai arată că instanța de apel a luat în calcul, la stabilirea

cheltuielilor cu spitalizarea și tratamentul reclamantei, și

contribuția pârâților, în baza susținerilor acestora și a

confirmării acestor susțineri de către reclamantă, situație

total neadevărată, în opinia recurentei.

Totodată, recurenta mai susține că, în ceea ce îi privește

pe intimații O., instanța de apel a luat în

considerare lipsa

calității procesuale pasive a acestora, bazându-se pe

afirmațiile lui O.I. care a declarat că nu locuia în curtea

respectivă, iar câinele nu era al său, deși din acte

rezultă că soții O. locuiau efectiv la adresa din str. R.G., iar

animalul stătea în curtea acestora perioade lungi de timp.

Un al doilea

motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel, interpretând

greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul

vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenta

arată că instanța de apel, pe de o parte, a avut la

dispoziție numeroase acte medicale care

atestă starea sa de

sănătate, însă aceasta a dat un alt înțeles actelor

respective, iar pe de altă parte, a

interpretat greșit

unele probe.

În fine,

o ultimă critică vizează faptul că reclamantei i-au fost

aduse prejudicii materiale prin obligarea sa, de către instanța de

apel, la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care are o

pensie de 740 lei, iar cheltuielile necesare procurării medicamentelor

și hranei și achitării utilităților sunt mult mai

mari.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate,

Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, pentru considerentele ce

succed:

Repararea

prejudiciului trebuie să asigure celui vătămat o acoperire

integrală a daunelor suferite, restabilindu-se situația anterioară faptei

prejudiciabile (art. 998-999 C.civ.). În cazul în care victima trebuie să

depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un

echivalent al acestui efort suplimentar la care a fost obligată prin fapta

culpabilă. Numai astfel se restabilește situația existentă

înainte de săvârșirea faptei, fără a i se impune să

suporte, indiferent sub ce formă, consecințele unei fapte a cărei

victimă a fost.

Partea

vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare,

chiar și în situația în care, ulterior realizează aceleiași

venituri sau chiar mai mari, dacă se dovedește că, datorită

infirmității, este nevoită să facă un efort suplimentar,

care în final, duce la accelerarea uzurii fizice și la cheltuieli

suplimentare, de exemplu, pentru o medicație adecvată sau pentru a

apela la ajutorul altor persoane.

În

speță, cu privire la cuantumul despăgubirilor, din acțiune

rezultă că reclamanta a solicitat suma de 50.000 euro pentru

repararea prejudiciului cauzat ca urmare a agresiunii suferite prin fapta unui

câine din rasa Pitbull, iar pentru aprecierea lui, instanța trebuia

să stabilească prin probe certe activitățile

desfășurate de reclamantă anterior accidentului, în ce

măsură reclamanta mai poate sau nu presta aceleași

activități și ce venituri s-ar fi realizat prin acele

activități sau costul suportat de reclamantă prin plata altor

persoane care să presteze activitățile în locul ei, aspecte ce nu

rezultă din considerentele deciziei.

În ceea ce

privește daunele materiale privind intervențiile chirurgicale la care

urmează a fi supusă reclamanta, probatoriile sunt contradictorii,

instanța lipsind-o astfel de speranța remedierii prejudiciului

estetic.

De asemenea,

instanța nu a făcut referiri la natura despăgubirilor acordate,

în sensul de a menționa dacă este vorba despre daune materiale sau

daune morale, ci s-a limitat a arăta că ”evaluează suma de 5000

euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat”, deși

reclamanta a arătat că acestea (despăgubirile) decurg din

internarea în spital, traumele fizice și psihice, sechelele posttraumatice

care afectează negativ participarea la viața socială,

profesională și de familie, ceea ce exprimă atât prejudiciu

material, cât și moral.

Se impune,

totodată, a se completa probatoriul în ceea ce privește prejudiciul

de agrement și prejudiciul estetic și a se face o analiză a

impactului asupra vieții sociale și de familie a reclamantei.

Astfel, prejudiciul de agrement trebuie înțeles în

accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul

obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă

neplăceri în viața curentă nu este altul decât prejudiciul

fiziologic. Așadar, prejudiciul fiziologic se

află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în

sens larg. În același timp, victima

conștientizează starea în care se află, privațiunile

și restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această

percepție, diferită de la individ la individ, este expresia naturii

subiective a prejudiciului de agrement.

Prejudiciul estetic și prejudiciul de agrement se

întâlnesc într-un punct comun – ambele se subsumează categoriei mai largi

a prejudiciului corporal.

Sub aspect obiectiv, ambele prejudicii se caracterizează prin

vătămări aduse sănătății sau

integrității corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât

prejudiciul estetic, cât și prejudiciul de agrement implică

suferințe

fizice și

psihice.

Spre deosebire de prejudiciul de agrement, cel estetic se rezumă la acele

leziuni care înfrâng armonia fizică a persoanei. Numai

vătămările susceptibile să aducă atingere esteticii

individului justifică indemnizarea.

Cauza suferințelor psihice se analizează, de

asemenea, diferit în situația daunelor estetice. Dacă în cazul

prejudiciului de agrement, leziunile se repercutează asupra tuturor

acțiunilor pe care le presupune o viață normală,

prejudiciul estetic influențează în mod special anumite segmente ale

vieții sociale. Mutilările, cicatricele, desfigurările pot fi

factori de natură a provoca pierderea locului de muncă – dacă

aceasta este condiționată de un

aspect

fizic agreabil – sau chiar „condamnarea” la singurătate.

Urmările negative ale prejudiciului estetic se resimt cu precădere în

plan familial și profesional, fără a pierde din vedere

împrejurarea că orice persoană suferă în urma

conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.

Toate aceste aspecte, evidențiază faptul că

instanța de apel și-a fundamentat soluția pe un

material probator

incomplet și contradictoriu, ceea ce echivalează cu o

nesoluționare a cauzei pe fondul său.

Prin urmare, se impune completarea probatoriului și

stabilirea în mod concret în ce constau daunele acordate, din ce probe

rezultă existența lor și ce criterii au stat la baza

evaluării de către instanță a cuantumului

despăgubirilor acordate ca daune morale sau daune materiale.

Pentru evaluarea prejudiciului de agrement,

instanța de recurs constată necesar a se efectua o expertiză

de

către o comisie medico-legală, în a cărei alcătuire să

intre și specialiști în chirurgia plastică,

expertiză care să aibă în vedere

următoarele criterii: gravitatea mare a leziunilor, viața

părții vătămate fiind pusă în pericol urmare

imediată și nemijlocită a faptei animalului de talie mare

și de o agresivitate deosebită - rasa Pitbull; durata șederii în

spital; gravitatea și intensitatea mare a durerilor; sechelele tardive

constând în pierderea definitivă a funcționalității unui

organ (ochiul stâng) și cicatricile permanente la nivelul feței;

vârsta reclamantei; angoasele acesteia referitoare la starea actuală

și viitoare a sănătății sale și consecințele

pentru starea psihică a reclamantei, precum și caracterul durabil al

atingerii aduse, fiind previzibil că această atingere a

integrității corporale se va menține, cel puțin cu

aceeași gravitate, pe toată durata vieții reclamantei.

Trebuie avut în vedere și faptul că

reclamanta

a dovedit că leziunile traumatice suferite au necesitat și

necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de

întreținere și refacere a esteticii feței, pe o perioadă

nedeterminată

,

posibile doar cu ajutorul unor medici specialiști din afara

granițelor țării.

Pe de altă

parte, instanța de recurs reține că nu este admisibilă

reducerea despăgubirilor solicitate de reclamantă fără o

motivare temeinică, excepție făcând cazul în care

părțile se înțeleg asupra existenței și cuantumului

daunelor (principiul disponibilității ce guvernează

soluționarea acțiunii civile).

Se impune ca,

în rejudecare, instanța să facă o corectă reapreciere a

gradului de culpă al părților în producerea prejudiciului

și al cuantumului despăgubirilor materiale și morale și să

oblige pârâții proporțional cu gradul de culpă al fiecăruia.

Sub acest

aspect, este necesar a se reanaliza calitatea procesuală pasivă a

pârâților O.V. și O.I., având în vedere și înscrisurile depuse

în faza procesuală a recursului și eventual, administrarea de noi

probatorii sub aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza

juridică a animalului.

Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul declarat de reclamantă,

s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.