ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 824/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 824/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 824/2016

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Fondul

și hotărârea instanței de fond:

Prin sentința nr. 316

din 28 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții

A. și B. și a obligat pe pârâtul C.

la plata sumei de 100.000 euro daune morale, 9.900 lei cheltuieli de transport,

70 lei contravaloare tratament psihologic pentru minora D. și 620 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța

de fond a reținut în esență următoarele:

În ce

privește situația de fapt, s-a reținut că la data de 28

martie 2012, minora D., în vârstă de 4 ani, fiica reclamanților, în

timp ce se plimba împreună cu bona pe trotuarul din fața imobilului

proprietatea pârâtului din Ploiești, a fost mușcată de

față de câinele aflat în curtea acestuia, care a scos capul printre

barele gardului. În urma incidentului, minora a fost transportată la

spital cu ambulanța unde a primit primele îngrijiri iar a doua zi a fost

operată la un spital din București de un medic specialist în

chirurgie plastică și reparatorie. Apărările pârâtului în

sensul că minora a provocat câinele, că acesta nu avea posibilitatea

să scoată capul printre gard, că bona a fost avertizată

să țină copilul departe de gard, că minora nu a fost

transportată la spital cu ambulanța și că după

incident nu s-a produs nici o modificare la barele gardului au fost

înlăturate ca urmare a probelor administrate.

În drept,

instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1375, art.

1349 alin. (3), art. 1391, art. 1385 din N.C.C. care reglementează

răspunderea pentru fapta animalului și principiile de reparare a

prejudiciului material și moral adus victimei prin fapta animalului.

Instanța

de fond a reținut că reclamanții au dovedit un prejudiciu

material în cuantum de 9.900 lei reprezentând cheltuieli de transport pentru

aducerea minorei la București, pentru tratament medical, la care se

adaugă un prejudiciu de 70 lei contravaloare tratament psihologic pentru

minora D. În ce privește suma de 20.000 euro reprezentând costul unei

operații de chirurgie reparatorie ce trebuie făcută în interval

de 1-2 ani de la data producerii incidentului, tribunalul a reținut

că nu sunt criterii de determinare exactă a costurilor unei asemenea

operații, fiind vorba de un prejudiciu viitor ce urmează a fi

recuperat în măsura în care intervenția chirurgicală se va face.

Deși

reclamanții au solicitat daune morale în cuantum de 300.000 euro,

instanța de fond a apreciat, ținând seama de vârsta minorei, de

traumele fizice și psihice ocazionate de internare și operație,

de toate manevrele și tratamentele medicale la care a fost supusă, de

infirmitatea permanentă (buza minorei a fost afectată definitiv pe o

suprafață importantă) ce o împiedică să ducă o

viață normală specifică sexului și vârstei și de

principiile Curții Eurpene a Drepturilor Omului, că un cuantum de

100.000 euro daune morale este suficient și rezonabil pentru acoperirea

prejudiciului moral suferit de minoră.

Apelul

și hotărârea instanței de apel:

Împotriva

sentinței a declarat apel pârâtul.

Prin

Decizia nr.

1724

din 4 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat

pârâții la 3.000 euro daune morale, menținând restul

dispozițiilor cu privire al repararea prejudiciului material.

Instanța

de apel, după ce a administrat proba cu expertiză medico legală,

ținând seama de întregul material probator administrat în fond și în

apel, a respins argumentat apărările apelantului pârât privitoare la:

înlăturarea depoziției martorei E., arătând că

depoziția acesteia este infirmată de celelalte probe, respectiv de

actele medicale care confirmă că minora a fost mușcată de

buză și obraz, că s-a efectuat vaccinul antirabic în trei doze

fiind ulterior întrerupt ca urmare a prezentării unui act veterinar care

confirma că animalul era clinic sănătos; că

înlăturarea de către instanța de fond a depoziției martorei

F. nu poate fi privită ca un motiv de netemeinicie, judecătorul uzând

de dreptul suveran de apreciere a probelor și argumentând înlăturarea

acestei probe; că raportul de psihodiagnostic și evaluare

psihologică întocmit de G. a vizat evaluarea minorei deși se

menționează ca beneficiar al serviciilor numele mamei minorei,

întrucât minora nu putea sta ca parte în contract și că raportul nu

poate fi înlăturat cu motivarea că încalcă norme elementare din

domeniul evaluării psihologice, aceste chestiuni ținând de

răspunderea disciplinară a psihologilor. Curtea a reanalizat probele

și prin prisma noii expertize medico legale efectuate în apel, dând

totodată expertizei extrajudiciare în specialitatea medicină

veterinară depusă de apelantul pârât valoarea de înscris, evaluând-o

în ansamblul materialului probator administrat.

Totodată,

instanța de apel a găsit nefondat și cel de-al treilea motiv

invocat prin care s-a susținut că prima instanță a

făcut o greșită aplicare a legii privitoare la condițiile

răspunderii civile delictuale, prin prisma dispozițiilor art. 1352,

1375 și 1380 C. civ.

A

reținut că proprietarul animalului răspunde pentru prejudiciul

cauzat de fapta animalului independent de orice culpă, fiind vorba de o

răspundere obiectivă, fără vinovăție, potrivit art.

1375 C. civ. și că dispozițiile art. 1352 C. civ. privitoare la

înlăturarea răspunderii ca urmare a faptei victimei înseși nu

sunt aplicabile, fiind dispoziții cu caracter general în materia

răspunderii delictuale a căror aplicare este înlăturată de

dispozițiile cu caracter special ale art. 1380 C. civ., aplicabile în

materia răspunderii pentru fapta animalului. A apreciat că nu poate

fi înlăturată răspunderea apelantului pârât pentru fapta

animalului câtă vreme nu se poate reține că fapta animalului a

fost cauzată exclusiv de fapta victimei, a unui terț sau a unui caz

de forță majoră, cât timp minora se afla pe domeniul public ce

nu suporta vreo restricție referitoare la utilizarea lui iar probele

administrate nu susțin ipoteza potrivit căreia incidentul s-ar fi

datorat minorei, care ar fi determinat atacul animalului.

Instanța

de apel a înlăturat și susținerile potrivit cărora culpa ar

aparține exclusiv minorei, bonei și părinților minorei conform

art. 5 alin. (2) și art. 82 din Legea nr. 272/2004, art. 18 alin. (1) din Curții

Eurpene a Drepturilor Omului ori art. 483, 488 și 493 C. civ. cu motivarea

că probele administrate nu au demonstrat că fapta animalului s-ar

datora exclusiv atitudinii minorei, faptei unui terț sau cazului de

forță majoră.

Curtea

de apel a reținut însă fondat motivul patru de apel apreciind că

prima instanță a stabilit în mod greșit cuantumul daunelor

morale acordate minorei. A notat că în materia daunelor morale, dată

fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară

și literatura de specialitate au statuat că nu există criterii

precise pentru cuantificarea lor, ci că ele trebuie cuantificate în raport

de o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările

produse se exteriorizează, ce este supusă puterii de apreciere a

instanțelor de judecată. Deși cuantificarea echivalentului

prejudiciului moral include o doză de aproximare instanța trebuie

să aibă în vedere o serie de criterii printre care: consecințele

negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate

aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care a fost afectată

situația familială, profesională și socială. În acest

context, despăgubirile trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea

și cuantificarea acestora justă și echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului moral și real produs victimei„ în

așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire

fără just temei a celui îndreptățit să le

primească, dar nici să nu fie derizorii, despăgubirile trebuind

să se afle într-un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea

adusă, potrivit jurisprudenței Curții Eurpene a Drepturilor

Omului.

Aplicând

aceste criterii al speță, instanța de apel a reținut

că agresiunea câinelui nu s-a soldat cu pierderea vreunui simț sau

organ, nu a pus în pericol viața minorei, a produs un prejudiciu moderat

și un prejudiciu funcțio nazal minor, că până la

adolescență aspectul sechelar al leziunilor se va modifica

imprevizibil, necesitând evaluări periodice și că este dificil

de determinat în ce măsură tulburările de reactivitate

emoțională a minorei se datorează incidentului din data de 28

martie 2012 și în ce măsură se datorează modului

educațional hiperprotector, excesiv, aplicat de către

părinți. A mai reținut că sechelele posttraumatice la

nivelul ½ stânga a buzei superioare cu o denivelare a liniei de demarcație

dintre roșul buzei și piele nu este asimilabilă noțiunii de

prejudiciu estetic grav și permanent, că sechela ar putea beneficia

în viitor, dacă se confirmă de un chirurg estetician, de tratament de

chirurgie plastică și reparatorie. Reținând un prejudiciu

estetic moderat, instanța de apel a apreciat că o despăgubire în

cuantum de 3.000 euro este suficientă pentru repararea prejudiciului moral

al minorei.

Cât

privește daunele materiale, s-a apreciat că într-adevăr

cheltuielile au fost făcute de părinți și că aceasta

nu conduce la concluzia că minora nu ar fi îndreptățită

să le primească câtă vreme, potrivit art. 487 C. civ., raportat

la art. 47 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, părinții au

obligația de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea

fizică și psihică a copilului.

Recursurile:

Împotriva

deciziei au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâtul,

criticând-o ca nelegală.

Recurentul

pârât

C.,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la

1864 a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei

recurate în sensul respingerii cererii reclamanților de acordare a

daunelor morale, cu cheltuieli de judecată.

Invocă

faptul că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii dar

și că hotărârea instanței de apel este în parte nefondata

din perspectiva modului de soluționare a motivului 3 din cererea de apel.

Susține

că instanța de apel, soluționând motivul 3 din cererea de apel,

a reținut că în materia răspunderii civile delictuale pentru

prejudiciile cauzate de animale nu se aplică dispozițiile

exoneratoare de răspundere constând în fapta victimei înseși sau

fapta unui terț și că nu sunt incidente dispozițiile art. 5.

alin. (2) și art. 89 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, ale art. 18 alin.

(1) din Convenția cu privire la drepturile copilului și ale art. 483,

487, 488, 493 C. civ. întrucât acestea ar fi înlăturate de la aplicare de

dispozițiile cu caracter special, derogatoriu, ale art. 1380 C. civ.

Recurentul

susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.

1380 din N.C.C. și a făcut o greșită interpretare și

aplicare în cauza a dispozițiilor mai sus arătate, înlăturând în

mod nefondat răspunderea victimei înseși și a terților

(bona minorei și părinții acesteia) în producerea prejudiciilor

reclamate. Art. 1380 C. civ. instituie o cauză exoneratoare de

răspundere pentru persoana care are paza animalului, atunci când

prejudiciul a fost produs din culpa exclusivă a victimei sau a

terților. Or, art. 1375 N.C.C., cu privire la care art. 1380 N.C.C.

prevede clar că nu există obligație de reparare a prejudiciului,

atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a

unui terț, reglementează tocmai răspunderea pentru prejudiciile

cauzate de animale. Invocând jurisprudența și doctrina în materie,

recurentul pârât susține că a dovedit că eventualul prejudiciu a

fost cauzat de fapta exclusivă a victimei, de fapta bonei și de fapta

părinților victimei. Mai mult, trebuia observat că art. 1380 C.

civ. reglementează cazurile de exoneratoare de răspundere, iar nu

condițiile privind repararea prejudiciului, acestea din urma făcând

obiectul unei secțiuni separate a C. civ. Prin urmare, chiar și

dacă s-ar fi reținut o culpa a sa pentru producerea prejudiciului,

atâta timp cât și alte persoane au fost implicate în producerea

aceluiaș prejudiciu, repararea lui trebuia făcuta în solidar sau în sarcina

sa trebuia reținuta numai obligația de reparare în parte a

prejudiciului.

Recurentul

mai invocă faptul că instanța a aplicat greșit legea atunci

când a înlăturat de la aplicare prevederile Legii nr. 272/2004 privind

protecția și promovarea drepturilor copilului și pe cele ale art.

18 alin. (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului pe motiv

că dispozițiile art. 1380 C. civ. ar cuprinde dispoziții

derogatorii. Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că

dispozițiile art. 1380 C. civ. constituie norma specială

aplicabilă în cauză în timp ce dispozițiile Legii nr. 272/2004

și ale Convenției cu privire la drepturile copilului constituie norma

generală. Or, în materia protecției drepturilor copilului au

întâietate dispozițiile Legii nr. 272/2004, în acest sens fiind și

prevederile art. 146 din lege care stipulează că „Prevederile

prezentei legi se completează cu alte reglementari care se referă la

drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse în convențiile

și tratatele internaționale la care România este parte."

Recurenții

A. și B. invocă nelegalitatea deciziei susținând că

înțeleg să supună controlului de legalitate al instanței de

recurs decizia Curții de Apel Ploiești sub aspectul

încălcării art. 1385 din N.C.C. - care instituie principiul

reparării integrale a prejudiciului și greșitei aplicări a

legii precum și a jurisprudenței obligatorii a Curții Europene a

Drepturilor Omului, în ceea ce privește modul de cuantificare a daunelor

morale, critici ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. de la 1864.

Recurenții

reclamanți susțin că instanța de apel a aplicat greșit

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy

Miloslavsky contra Regatului Unit s.a.) - obligatorie conform art. 11 și art.

20 din Constituție, respectiv art. 4 din N.C.C. - jurisprudență

care a statuat că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un

raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în

vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea

și gravitatea atingerii aduse acestora.

Or, prin

greșita aplicare a legii, în speță a jurisprudenței

obligatorii a Curții Europene a Drepturilor Omului, în ce privește

modul de cuantificare a daunelor morale, instanța a încălcat

principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385

din N.C.C. Astfel, arată că prin decizia recurată, Curtea de

Apel Ploiești a neglijat - contrar practicii Curții Eurpene a

Drepturilor Omului - o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere în

analiza și dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul

de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea

atingerii aduse acestora.

Susține

că dovada suficientă a faptului lipsirii minorei de posibilitatea de

a duce o viața normală este chiar perioada ce a urmat producerii

incidentului, când fetița a fost nevoită să facă numeroase

investigații de specialitate și intervenții chirurgicale ceea ce

a presupus schimbarea priorităților întregii familii, din acel moment

atenția tuturor membrilor fiind canalizată exclusiv în scopul de a

recupera sănătatea fetiței și de a compensa, pe cât

posibil, faptul că nu se poate bucura de copilăria sa ca orice alt

copil. Pe de altă parte, procesul la care este supusă minora este

unul dureros, dificil și de durata, care nu s-a încheiat. La peste 3 ani

și jumătate de la data la care a avut loc incidentul, se poate

observa că toate eforturile făcute i-au adus fetiței doar o

ameliorare a prejudiciului estetic suferit, nicidecum o recuperare

integrală.

Mai mult, victimei

unui prejudiciu estetic îi sunt conferite premise reale pentru reluarea

cursului firesc al vieții numai în măsura în care aspectul fizic i-ar

putea fi redat în starea naturală inițială. Or, în situația

de față, acest lucru nu poate fi obținut, leziunile suferite

materializându-se în mutilarea permanentă a fetiței.

Plecând de la

aceste aspecte, Curtea de Apel Ploiești ar fi trebuit să aplice în

mod corect jurisprudența Curții Eurpene a Drepturilor Omului și

ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de lezare a valorilor sociale

ocrotite, respectiv ar fi trebuit să evalueze posibilitatea reala a

minorei de a desfășura o viața normală prin raportare la

următoarele împrejurări concrete: vătămarea capătă

o amploare aparte dat fiind faptul că afectează o persoana de sex

feminin și zona fetei; producerea acestui prejudiciu a intervenit la o

vârstă la care integrarea în colectivitate este condiționată

esențial de aspecte ce țin de aparență - în rândul copiilor

o simplă diferență devine ușor un motiv de excludere

și de acordare a unui tratament neadecvat sau discriminatoriu; izolarea

venita din exterior se suprapune peste starea psihică precara a

fetiței care plânge din orice, visează adesea un câine mare care o

urmărește, este speriată și anxioasă, fiindu-i astfel

reduse în mod considerabil șansele de a depăși trauma

psihică.

Sub aspectul

suferințelor fizice, dar și psihice, un copil la o vârstă atât

de fragedă resimte cu mult mai intens ceea ce i se întâmplă și

nu poate găsi în interiorul său puterea de a surmonta

dificultățile pe care le presupune a fi victima unui astfel de atac

al unui animal, iar toate acestea își vor lasă amprenta asupra

dezvoltării sale ca adult. Experiența nefericită poate conduce

la o maturizare prematură, fetița fiind nevoita să

conștientizeze importanța sănătății sale și

sa facă toate sacrificiile pe care le presupune, aspecte care, în mod

normal, nu sunt avute în vedere de copii la vârsta frageda de 4 ani, când au

senzația că nimic rău nu li se poate întâmpla. Nu în ultimul

rând, smulgerea unei bucăți de aproximativ 2 cm

2

din buza

superioară prin mușcătura unui câine constituie o imagine

vizuală de o intensitate terifiantă numai prin simplul fapt al

reprezentării însă, pentru victima unui astfel de incident va avea

implicații multiple, urmând a se confrunta cu un sentiment de teamă

greu de stăpânit ori de cate ori se va afla în prezența unui animal.

Recurenții

mai susțin că la stabilirea cuantumului daunelor morale, în mod

greșit instanța nu a avut în vedere faptul pierderii unei sarcini de

către mama minorei. Și din acest punct de vedere instanța de

apel a aplicat greșit criteriile impuse de jurisprudența Curții

Eurpene a Drepturilor Omului și nu a respectat, atunci când a reconsiderat

cuantumul daunelor morale, un raport rezonabil de proporționalitate cu

atingerea adusă. Astfel, în mod surprinzător, instanța de apel a

apreciat că nu există legătură de cauzalitate între

pierderea sarcinii mamei și prejudiciul moral suferit de către fetiță,

ca și când aceasta ar fi imună la dramele din sânul familiei sau

că pierderea unei sarcini este un fapt firesc, necauzator de

suferințe și, din acest punct de vedere, nu s-ar fi produs nicio

lezare a dreptului fetiței la o viață normală de familie.

Desigur că părinții încearcă să-și protejeze

copii însă, în astfel de situații, aceștia devin la rândul lor

vulnerabili și se lasă cuprinși de propria durere. Astfel

că, nu poate fi negat faptul că acest eveniment a condus nu numai la

imposibilitatea ca într-o astfel de perioadă fetița să mai

poată beneficia de sprijinul și atenția deosebită de care

avea nevoie, ci și la adâncirea stării de tristețe și

însingurare. În plus, este cunoscut faptul ca orice copil își va dori un

partener de joacă, mai ales când resimte intens sentimentul de excludere

din partea celorlalți prieteni, iar familia rămâne singurul refugiu.

Așadar, nu poate fi tăgăduit faptul că schimbarea

climatului familial constituie un factor important care accentuează

dezechilibrul emoțional al minorei.

În

continuare, instanța de apel arată că leziunile ocazionate au

fost catalogate în mod greșit ca nefiind o "infirmitate

permanentă", acest lucru presupunând pierderea unui organ sau a

funcției acestuia. Curtea a avut în vedere concluziile Raportului

medico-legal din 16 octombrie 2014 întocmit la peste 2 ani și 9 luni de la

data producerii incidentului, prin care s-a stabilit că minora

prezintă leziuni traumatice constând în plaga la nivelul buzei superioare

și filtrumului nazal, cu defect de părți moi de circa 1,25 cm

2

.

Instanța nu a luat în seama faptul că inițial plaga a avut o

dimensiune de aprox. 2 cm

2

și că după trecerea a

aproximativ 3 ani de la incident și parcurgerea unei intervenții

chirurgicale de microchirurgie estetică și reconstructivă

și a numeroase tratamente subsecvente plaga a ajuns la dimensiunea de cca.

1,25 cm. Or, tot instanța de apel a reținut concluziile raportului care

a concluzionat că leziunile traumatice suferite constituie un prejudiciu

estetic moderat, respectiv un prejudiciu funcțional nazo-labial minor.

Prin urmare, instanța

ar fi trebuit ca, în lumina prevederilor art. 1385 din N.C.C., care instituie

principiul reparării integrale a prejudiciului, să ia în considerare

la stabilirea cuantumului daunelor morale existenta celor două prejudicii

enumerate mai sus, respectiv: un prejudiciu estetic apreciat ca fiind moderat

și un prejudiciu funcțional, apreciat ca fiind minor și nu

să își raporteze soluția numai la faptul ca în speță

nu există o infirmitate permanentă. Existenta prejudiciului estetic

și a celui funcțional, care vor persista și pe viitor, este

semnalată chiar prin concluziile raportului medico-legal efectuat în

cauză, prin care se susține nu numai că aceste prejudicii

există, dar și ca aspectul seehelar al leziunilor se va modifica imprevizibil,

arătând totodată că acest fapt trebuie confirmat de către

un specialist chirurg plastician. Or, la fila 16, respectiv filele 112-113 din

dosarul de fond se regăsesc opiniile a 2 medici primari în chirurgie

plastică din cadrul Ambulatoriului Chirurgie Plastică a Spitalului de

Urgență Ploiești, respectiv din cadrul Spitalului Clinic de

Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" - Clinica de

Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri prin

care se recomanda tratament conservator, precum și tratament chirurgical

secundar, pentru prevenirea cicatricelor hipertrofice.

Instanța

de apel pare să fi avut în vedere exclusiv aspectul din prezent al

leziunilor, ignorând că pentru tratarea plăgii de aproximativ 2 cm

2

a fost necesară îndepărtarea chirurgicală a țesuturilor

devitalizate de pe această suprafață, că intervenția

chirurgicală a fost efectuată la cel mai înalt nivel posibil în

România și că a fost urmată de tratament de specialitate cu

tehnologie laser și o multitudine de alte tratamente subsecvente.

Desigur

că, din punct de vedere terminologic, leziunile suferite de minoră nu

se circumscriu noțiunii de "infirmitate permanentă".

Însă, nu aceasta catalogare a fost decisivă la momentul

soluționării cauzei în fond, ci a fost avut în vedere faptul că

minorei i-a fost cauzat un prejudiciu estetic și funcțional de ordin

permanent prin faptul soldării incidentului cu o cicatrice vizibilă

pe față. Prejudiciul estetic este unul actual și continuu, în

permanență și imprevizibilă evoluție, care nu va putea

fi recuperat integral oricâte intervenții chirurgicale ar fi făcute.

În concluzie,

chiar dacă prejudiciul estetic și cel funcțional suferit de

către minoră nu poate fi catalogat drept o "infirmitate

permanentă", conținutul acestuia nu poate fi minimizat și

drastic cenzurat prin raportare exclusiv la acest aspect. Se impunea ca

instanța, dincolo de orice verdict medical, să asigure o cât mai

fidelă reprezentare a gravității și întinderii

prejudiciului suferit. Or, instanța de apel nu a aplicat corect principiul

instituit de practica Curții Eurpene a Drepturilor Omului de asigurare a

unei proporționalități rezonabile între prejudiciul adus și

intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

Curtea

concluzionează că soluția instanței de fond, cu privire la

modul de cuantificare a daunelor morale, a fost fundamentată pe un

material probatoriu insuficient, concretizat în absenta probelor de

specialitate, în măsură să stabilească prejudiciul estetic

și funcțional real suferit de către minoră. Cu privire la

acest considerent, apreciem că neefectuarea unei expertize medico-legale

nu poate fi de natură a conduce în mod absolut la reținerea de

către instanța de fond a unor consecințe nereale ale

prejudiciului. Soluția dată de Tribunalul Prahova s-a întemeiat pe

înscrisuri medicale apte a constata natura leziunilor și starea lor în

urma unor examinări efectuate la un moment cât de cât apropiat producerii

incidentului. Or, în situația în care concluziile desprinse din acele

înscrisuri nu au fost contrazise de cele ale raportului de expertiză

medico-legală efectuat cu ocazia judecării cauzei în apel, apreciem

că instanța de fond a avut în vedere coordonatele reale ale

prejudiciului.

Mai mult, în

urma administrării acestei probe de specialitate în fata instanței de

apel a fost constatata starea leziunilor la aproximativ 3 ani

distanță de la producerea incidentului, în baza unor fotografii

judiciare făcute minorei la sfârșitul anului 2014. Este lesne de

înțeles că, după efectuarea unei intervenții chirurgicale,

urmată de tratament laser și de numeroase alte tratamente de

specialitate, amploarea inițială a prejudiciului nu mai poate fi

apreciată în mod corespunzător la nivelul anului 2015, de vreme ce

aspectul fizic al fetiței a fost ameliorat evident față de

momentul producerii mușcăturii. Faptul că prin concluziile raportului

medico-legal se stabilește că leziunile traumatice suferite

constituie un prejudiciu estetic moderat, respectiv un prejudiciu

funcțional nazo-labial minor, acest lucru nu însemnă că

celelalte constatări medicale sunt eronate sau că se exclud.

Or,

instanța de apel a reținut ca judecătorului îi revine atributul

de a examina fiecare probă în parte și de a proceda la coroborarea

întregului material probatoriu administrat în cauză, dat fiind faptul

că mijloacele de proba nu au o valoare prestabilită și nu sunt ierarhizate,

ci au aceeași putere probatorie. În concluzie, probatoriul administrat în

cursul judecării apelului nu este de natură a invalida

constatările medicale avute în vedere de instanța de fond, astfel

încât să fie cu totul înlăturate la momentul evaluării

dimensiunii prejudiciului.

Recurenții

invocă și jurisprudența instanțelor române care, în cauze

similare, la cuantificarea daunelor morale acordate au avut în vedere amploarea

traumelor suferite de victime.

Pentru toate

aceste motive, recurenții reclamanți solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, menținerea soluției instanței de

fond de acordare a unei compensații în cuantum de 100.000 euro, care

să permită minorei accesul la toate procedurile medicale necesare

de-a lungul timpului, pentru o recuperare optimă și care, în

egală măsură, să fie susceptibilă a repara prejudiciul

moral suferit.

Atât

reclamanții cât și pârâtul au depus întâmpinare.

Cât

privește criticile învocate de reclamanți prin recurul declarat,

Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1864, invocându-se în

esență aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor

art. 1385 din N.C.C., care instituie principiul

reparării integrale a prejudiciului

precum

și

principiul instituit de jurisprudența Curții Eurpene a

Drepturilor Omului, de asigurare a unei proporționalități

rezonabile între prejudiciul adus și intensitatea și gravitatea

atingerii valorilor sociale ocrotite, recursul urmând a fi analizat pe fond.

Recursul

pârâtului C., ce va fi analizat cu prioritate întrucât vizează

îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, este

nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurentul

pârât invocă faptul că hotărârea este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii și că hotărârea instanței de apel este în parte

nefondată din perspectiva modului de soluționare a motivului 3 de

apel referitor la aplicarea dispozițiilor legale din materia

răspunderii delictuale, toate criticile acestuia putând fi circumscrise motivului

de nelegalitate ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. de la 1864, deși acesta învocă și netemeinicia.

Recurentul

susține că instanța de apel, soluționând motivul 3 din

cererea de apel, a reținut că în materia răspunderii civile

delictuale pentru prejudiciile cauzate de animale nu se aplică

dispozițiile exoneratoare de răspundere constând în fapta victimei

înseși sau fapta unui terț (pag. 29 din hotărâre) și

că nu sunt incidente dispozițiile art. 5. alin. (2) și art. 89 alin.

(1) din Legea nr. 272/2004, ale art. 18 alin. (1) din Convenția cu privire

la drepturile copilului și ale art. 483, 487, 488, 493 C. civ. întrucât

acestea ar fi înlăturate de la aplicare de dispozițiile speciale, derogatorii,

ale art. 1380 C. civ.

Înalta Curte

apreciază că recurentul pârât face o interpretare eronată a

considerentelor instanței de apel. Instanța de apel a reținut,

în mod corect, ca o aplicație a principiului specialia generalibus

derogant, că

dispozițiile art. 1352 C. civ., invocate

de recurentul pârât, privitoare la înlăturarea răspunderii ca urmare

a faptei victimei înseși, nu sunt aplicabile, fiind dispoziții cu

caracter general în materia răspunderii delictuale a căror aplicare

este înlăturată de dispozițiile cu caracter special ale art. 1380

C. civ., aplicabile în materia răspunderii pentru fapta animalului. În

consecință, instanța de apel nu a reținut, cum susține

recurentul pârât, că

nu s-ar aplica dispozițiile exoneratoare

de răspundere constând în fapta victimei înseși sau fapta unui

terț ci doar că se aplică dispozițiile cu caracter special.

În ceea ce

privește incidența acestora la speță, instanța de apel

a reținut că nu poate fi exonerat de răspundere proprietarul

animalului, C., întrucât probele administrate nu au demonstrat culpa

exclusivă a victimei sau a altor persoane, respectiv a bonei sau

părinților minorei - victimă a faptei animalului. Or, lipsa

acestei condiții, a culpei exclusive a victimei sau a unui terț,

prevăzută de

art. 1380 din N.C.C., ce nu a putut fi

reținută din nici o probă administrată, a determinat

soluția de antrenare a răspunderii proprietarului animalului pentru

fapta acestuia.

Recurentul

ignoră cerința cuplei exclusive a victimei sau a unui terț,

pentru a opera înlăturarea răspunderii proprietarului pentru fapta

animalului, nefiind suficientă culpa concurentă a victimei sau unui

terț. Conform art. 1375 N.C.C., proprietarul animalului răspunde

independent de orice cuplă pentru prejudiciile produse de animal iar

răspunderea acestuia poate fi înlăturată numai dacă se

dovedește că reacția animalului a fost determinată prin

culpa exclusivă a victimei, a unui terț sau a unui caz de

forță majoră.

Instanțele de fond și

apel au apreciat că nu poate fi înlăturată răspunderea apelantului

pârât pentru fapta animalului cât timp nu se poate reține că fapta

animalului a fost cauzată exclusiv de fapta victimei, a unui terț sau

a unui caz de forță majoră. S-a reținut că minora se

afla pe domeniul public ce nu suporta vreo restricție referitoare la

utilizarea lui iar probele administrate nu susțin ipoteza potrivit

căreia incidentul s-ar fi datorat minorei care ar fi determinat atacul

animalului și în contextul în care doar ulterior incidentului proprietarul

animalului a montat o bară la gard astfel încât animalului să nu mai

poată scote capul printre bare și să muște persoanele care

trec pe trotuar. Instanța de recurs nu poate face o reapreciere a

probelor, fără a depăși regulile aplicabile în materia

recursului, cât timp se reține că situația de fapt în ce

privește cupla a fost pe deplin stabilită.

În aceste

condiții, instanța de apel a făcut o interpretare și

aplicare corectă a dispozițiilor art. 1380 N.C.C. care

într-adevăr reglementează cazurile de exoneratoare de

răspundere, dar și condițiile înlăturării

răspunderii delictuale pentru fapta animalului. În condițiile art. 1380

din N.C.C. nu se poate reține culpa concurentă a proprietarului

animalului cu culpa victimei sau a unei terțe persoane astfel încât

proprietarul animalului să poată fi obligat să repare numai o

parte din prejudiciu, așa cum pretinde recurentul pârât.

În ce

privește înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor Legii nr. 272/2004,

ale art. 18 alin. (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului

și ale art. 483, 487, 488, 493 C.civ privitoare la autoritatea

părintească și la atribuțiile părinților

față de copilul lor minor, Înalta Curte constată că acestea

nu devin aplicabile speței întrucât conțin o altă reglementare

decât cea aplicabilă împrejurărilor de fapt și anume

răspunderea civilă pentru fapta animalului. Nu este vorba de raportul

norma generală (dispozițiile mai sus evocate) /norma specială (art.

1380 N.C.C.) deoarece dispozițiile enunțate reglementează

chestiuni juridice distincte încât corect instanța de apel a

înlăturat aplicarea celor dintâi, fiind aplicabile dispozițiile din

materia răspunderii civile delictuale. În esență, recurentul

pârât susține că părinții nu și-au îndeplinit

obligația de ocrotire a minorului. Or, s-a reținut că minora

circula pe drumul public - pe trotuar, spațiu cu această

destinație, fără nici o restricție, însoțită de

bonă și că minora nu a determinat reacția animalului care

se afla în curte.

Față

de toate aceste considerente, recursul recurentului pârât apare ca nefondat

urmând a fi respins.

Recursul

recurenților reclamanți este fondat pentru cele ce se vor arăta

în continuare:

Criticile

recurenților reclamanți, care se circumscriu dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. de la 1864, vizează aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor

art. 1385 din N.C.C., care instituie

principiul reparării integrale a prejudiciului,

precum și nerespectarea

principiului instituit de

jurisprudența Curții Eurpene a Drepturilor Omului, obligatorie

dată fiind aplicabilitatea convențiilor internaționale la care

România este parte, de asigurare a unei proporționalități

rezonabile între prejudiciul adus și intensitatea și gravitatea

atingerii valorilor sociale ocrotite.

Prejudiciul

moral

a

fost definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice

atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul

personalității umane și care se manifestă prin

suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima.

Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea

fizică - mai ales în zone vizibile cum este zona feței - aduc

atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul

personalității umane - dreptul la sănătate, integritate

fizică și psihică (art. 58 N.C.C.) ca și componente ale

dreptului la viață apărat de Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate.

Caracterul

suferințelor trebuie privit în legătură cu

particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate,

suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea,

tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. În

stabilirea existentei unui prejudiciu trebuie luat în calcul caracterul și

importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a

victimei, ținând cont de

sexul și vârsta acesteia,

mediul social

din care victima face parte, educația, cultura, personalitatea și

psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul

social, etc.

Fiind vorba

de lezarea unor valori fără conținut economic și de

protejarea

unor

drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1

(dreptul la viață) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de art. 22 din

Constituție și art 58 C. civ.,

existența prejudiciului este

circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază

echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv

produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse.

Potrivit

jurisprudenței constante a Curții Eurpene a Drepturilor Omului

(cauza

Tolstoy Miloslavsky contra Regatului Unit și toate

cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor

prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, d

aunele

morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de

victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost

lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată

situația familială, profesională și socială. În

cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate

condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului,

astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără

justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul

general evocat de Curtea Eurpeană a Drepturilor Omului constă în

aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil

de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul

de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea

atingerii aduse acestora.

În

situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o

evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea

despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt,

apreciate în complexitatea lor.

In

speță, este vorba de un prejudiciu estetic (

rezultatul de

natură nepatrimonială concretizat în alterarea aspectului fizic al

persoanei, susceptibilă de a cauza suferințe)

dar și de un

prejudiciu psihic cauzat de spaima, frica, sperietura suferită de victima

copil de numai 4 ani ca urmare a agresiunii animalului și de durerea,

trauma și disconfortul creat de repetatele intervenții medicale

suferite până în prezent și care se vor efectua în viitor cu un mare

grad de certitudine, până la eliminarea sau cel puțin atenuarea

într-o măsură cât mai mare a prejudiciului estetic.

Instanța

de apel, în considerentele deciziei sale, deși teoretic a expus criteriile

generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenței

instanțelor naționale și jurisprudenței Curții Eurpene

a Drepturilor Omului, a argumentat acordarea daunelor morale doar din

perspectiva prejudiciului estetic astfel cum a fost constat prin documentele

medicale depuse la dosar - ca un prejudiciu estetic moderat și un

prejudiciu funcțional nazo-labial minor. Instanța a luat în

considerare la evaluarea prejudiciului doar e

lementul obiectiv

materializat in cicatricea produsă la nivelul feței care

modifică în mod negativ înfățișarea victimei, ignorând

prejudiciul cauzat de durerea fizică și psihică.

Întrucât omul

este o ființă sensibilă la stimuli dureroși, durerile

fizice sunt însoțite, de regulă, de suferințe psihice. Din punct

de vedere subiectiv, perceperea de către individ a desfigurării sau

cicatricelor și operațiunilor medicale impuse pentru remedierea

acestora sunt cauza suferințelor psihice. Victima

conștientizează durerea și leziunea fizică, precum și

consecințele acesteia - compasiunea sau dezgustul celor din jur,

eventualele modificări ale condițiilor obișnuite de viața,

ale statutului profesional, diminuarea posibilităților de afirmare

și manifestare în colectivitate. Durerile fizice și

intervențiile medicale pentru înlăturarea consecințelor lor

generează, de asemenea, suferințe psihice. Toate acestei

împrejurări au rezonanță negativă în plan psihic și afectiv.

În

literatura de specialitate se vorbește și de un prejudiciul juvenil, o

specie aparte de daune, care creează în favoarea victimei un drept special

la reparație, cunoscut sub denumirea de pretium iuventutis - o

persoană tânără, care se vede lipsită de posibilitatea de a

participa la activitățile specifice vârstei sale, ca exemplu un copil

lipsit de bucuria practicării jocurilor specifice vârstei și lipsirea

acestuia de compania colectivității care îl respinge.

Durerile

fizice și psihice constituie cele mai frecvente, mai obișnuite

și mai firești, dar în același timp și cele mai grave

dintre urmările negative ale atingerilor corporale. Ceea ce se

indemnizează este durerea fizică, adică experiența

senzorială dezagreabilă și suferințele psihice consecutive

unui traumatism, manifestate prin depresii, stări de angoasă,

tristețe, teamă. Îndemnizarea suferințelor fizice și

psihice este tratată sub apelativul pretium doloris. Orice fenomen fizic

dureros este perceput prin intermediul sistemului nervos, astfel că, în

mod obiectiv, durerea fizică este însoțită de suferințe

psihice. Prejudiciul constând în dureri fizice și psihice se

diferențiază de prejudiciul estetic, fiind mai cuprinzător.

În

ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul

legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod

concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării

integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter

estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor

daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

Ceea ce

trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar

despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să

aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat.

Neluând

în considerare toate aspectele prejudiciului astfel cum au fost invocate de

reprezentații legali ai minorei, victimă a agresiunii animalului,

instanța a încălcat jurisprudența constantă a Curții

Europene a Drepturilor Omului care a statuat că despăgubirile

acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un

raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în

vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și

gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al victimei,

încălcând totodată principiul reparării integrale a

prejudiciului instituit prin art. 1385 din N.C.C.

S-a învocat

ca și componentă a prejudiciului moral lipsirea minorei de

posibilitatea de a duce o viața normală, de a se bucura de

copilărie și de activitățile sale firești, atât în

perioada imediată producerii incidentului cât și ulterior, când

fetița a fost nevoită să facă numeroase investigații

de specialitate și intervenții chirurgicale, procesul medical dureros

și de durată la care este supusă minora, excluderea acesteia din

colectivitate la o vârstă la care integrarea în colectivitate este

condiționată esențial de aspecte ce țin de

aparență și de nivelul intelectual și psihic al copiilor,

trauma psihică actuală și eventuală dar foarte

probabilă pe care victima o conștientizează și o va

conștientiza odată cu trecerea timpului, ținând seama de sexul

și vârsta fragedă, starea psihică precară a fetiței

care plânge ușor, visează repetat agresiunea unui câine, este

speriată și anxioasă.

Instanța

de apel nu a ținut seama și de faptul că aspectul fizic actual poate

evolua în viitor, în funcție de circumstanțe necunoscute la acest

moment și că pentru eliminarea cicatricei, cu toate consecințele

sale fizice și psihice firești, procesul medical nu s-a încheiat. În

acest caz, elementul aleatoriu care afectează cuantumul prejudiciului nu

trebuie să constituie o piedica în repararea acestuia întrucât se poate

repara si prejudiciul viitor. Totodată, deși reține, potrivit

concluziilor expertizei medico legale, ca aspectul sechelar al leziunilor se va

modifica imprevizibil, instanța de apel nu ia în considerare prejudiciul

estetic viitor, opiniile celor 2 medici specialiști în chirurgie

plastică care recomandă tratament conservator, precum și

tratament chirurgical secundar, pentru prevenirea cicatricelor hipertrofice.

Recurenții

mai susțin că la stabilirea cuantumului daunelor morale,

instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere faptul pierderii

unei sarcini de către mama minorei. Instanța de apel a apreciat

că acest prejudiciu nu a făcut obiectul acțiunii și că

prin acțiune s-au solicitat daune morale numai pentru minoră, nu

și pentru mama acesteia. În acest context, instanța de apel a

făcut o apreciere eronată a limitelor învestirii. Instanța a

fost învestită cu o acțiune de reparare a prejudiciului moral suferit

de minora victimă a agresiunii animalului iar la stabilirea prejudiciului

s-a solicitat a se ține seama și de faptul ca minora a fost

lipsită de atenția și afecțiunea mamei care, pe fondul

suferinței create de starea fiicei sale de numai câțiva ani, a

pierdut o sarcină, cu consecința deteriorării și mai mult a

stării psihice a minorei victime a agresiunii animalului.

Față

de toate aceste considerente, instanța de apel nu a aplicat corect

principiul instituit de jurisprudența Curții Eurpene a Drepturilor

Omului de asigurare a unei proporționalități rezonabile între

prejudiciul suferit și intensitatea și gravitatea atingerii valorilor

sociale ocrotite și drept consecință nu a asigurat respectarea

principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385

din N.C.C.

Întrucât

instanța de apel nu a stabilit deplin toate aceste împrejurări de

fapt și nu a luat în considerare toate aceste împrejurări la

stabilirea prejudiciului moral, limitându-se în esență numai de

prejudiciul estetic, se impune, prin raportare la art. 312 alin. (3) teza

finala și art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cu ocazia

rejudecării, în limitele stabilite prin decizia de față, instanța

de apel, pe baza probelor deja administrate și eventual a probelor noi

propuse de părți și considerate necesare si utile

soluționării cauzei,

în acord cu jurisprudența națională

și jurisprudența Curții Eurpene a Drepturilor Omului,

care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce

privește proba prejudiciului moral, dat fiind caracterul subiectiv, intern

al prejudiciului moral

,

va proceda la

evaluarea prejudiciului moral suferit de victimă ținând seama la

stabilirea despăgubirii de principiile reparării integrale a

prejudiciului și caracterului rezonabil de proporționalitate între

prejudiciu și măsura valorilor lezate, pornind de la toate

împrejurările ce se vor stabili în acord cu cele expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva

Deciziei civile nr. 1724

din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă.

Admite

recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași

Decizii

nr. 1724 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă

.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 06 aprilie 2016.