ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 25 iunie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâții O.V., O.I., T.Ș.,

T.M. și B.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând

repararea prejudiciului cauzat reclamantei de câinele lor, rasa Pitbull, în

ziua de 01 iulie 2001.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în ziua de 01 iulie 2001, în jurul orelor

19,00, s-a deplasat la vecina sa B.I., domiciliată în str. Răduță Gheorghe,

pentru a solicita datele personale de identificare ale ei și ale celorlalți

proprietari, respectiv cele două fiice ale ei, O.V. și T.M., împreună cu soții

lor, date ce îi erau necesare în vederea alcătuirii unui tabel cu toți

locuitorii străzii.

Reclamanta s-a

deplasat la vecinii săi, constatând că poarta era larg deschisă, iar ei stăteau

cu toții în curte. B.I., O.V. și T.M. se aflau la 2 – 3 m de poartă, iar T.Ș.

se afla în stradă în fața porții, meșterind ceva la automobil.

Reclamanta a susținut

că s-a salutat cu T.Ș., a intrat în curte cu permisiunea părților, a discutat

cu ele, i-au dat datele necesare și când s-a îndreptat spre ieșire, câinele lor

din rasa Pitbull, pe care reclamanta nu-l văzuse până atunci, fiind pe stradă,

lăsat liber, fără lesă și fără botniță, a intrat cu rapiditate în curte și a

atacat-o în dreptul porții. I-a sărit la gât și, reclamanta aplecându-se

instinctiv în față, a mușcat-o de ochiul stâng, de obrazul stâng, de ureche și

de buze. Aceasta s-a rezemat de gard, dar câinele s-a repezit și a mușcat-o și

de celălalt obraz.

Reclamanta a mai

arătat că abia în acel moment a intervenit T.Ș. și a luat câinele de pe ea, dar

celelalte persoane nu au schițat nici un gest de oprire a câinelui și nu au

informat-o la intrarea în curtea lor, că acolo se află și câinele.

A mai menționat că

animalul respectiv este plimbat de la un domiciliu la altul, aflându-se și la

cealaltă locuință a soților T. din str. Cernăuți, precum și în str. Răduță

Gheorghe, unde era lăsat liber în curte.

Reclamanta a mai

susținut că s-a îndreptat țipând spre casa sa, orbită de durere și plină de

sânge, iar mama sa când a văzut-o, s-a speriat foarte tare, a făcut o criză de

inimă, necesitând îngrijiri medicale.

Reclamanta a arătat

că în acest timp, T.M. și B.I. au afișat o privire surâzătoare și o satisfacție

greu de ascuns.

La insistențele

reclamantei, T.Ș. a dus-o la Spitalul de Oftalmologie, unde directoarea

spitalului, dr. M.P., a fost îngrozită de felul în care aceasta arăta și și-a

exprimat revolta că a fost lăsat liber pe stradă, un câine ucigaș.

Ulterior, a fost

îndrumată către Spitalul de Urgență Floreasca, secția Chirurgie Plastică, dar

soții T. au abandonat-o la spitalul de oftalmologie unde i-a așteptat aproape o

oră.

A fost dusă de către

un necunoscut, căruia i s-a făcut milă de ea, la Spitalul de Urgență Floreasca

unde a fost operată de urgență, iar după operație, dusă la reanimare.

Menționează că O.V. și soții T. au plecat acasă și au lăsat-o singură la spital

și au revenit abia după ce cazul său a fost intens mediatizat.

După ieșirea din

spital au mai dus-o de două ori cu mașina la control, dar nu i-au mai oferit

nici un ajutor.

Reclamanta a mai

susținut că și înainte de 01 iulie 2001, i-a atenționat pe cei cinci stăpâni ai

câinelui, să nu-l mai lase liber pe stradă fără lesă și botniță, având loc

chiar și un incident în care a fost atacat câinele reclamantei de către câinele

pârâților în propria curte a acesteia.

S-a mai precizat că

de-a lungul timpului, între părți au existat conflicte legate de terenul din

spatele reclamantei care îi aparține și care era ocupat abuziv de către vecini.

Reclamanta a mai

pretins că la momentul incidentului când câinele atacator se afla pe stradă, în

realitate, pârâtele au chemat câinele pentru a o ataca.

Medicii i-au spus

reclamantei că tratamentele sunt costisitoare și cicatricele de pe față nu au

dispărut, fiind necesare operații estetice în străinătate estimate la valoarea

de minim 50.000 euro.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 999 și 1001 C. civ., precum și pe

dispozițiile O.G. nr. 55 din 30 aprilie 2002.

La termenul din 08

ianuarie 2010, reclamanta și-a precizat pretențiile, solicitând obligarea

pârâților, în solidar, la plata unei pensii de întreținere lunare, la valoarea

diferenței între salariul primit anterior incidentului și pensia de

invaliditate primită în prezent.

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 260 din 26 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins

ca tardiv formulată cererea completatoare formulate de reclamantă; a admis în

parte acțiunea reclamantei B.G. în contradictoriu cu pârâții O.V., O.I., T.Ș.,

T.M. și B.I.; a obligat pârâții în solidar, la plata sumei de 5.000 euro, în

echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de despăgubiri

pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta animalului (câinele) aflat sub

paza lor; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de

500 lei ron cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Cererea

completatoare, prin care s-a solicitat plata unei pensii lunare de întreținere,

precum și cea formulată la termenul din 19 februarie 2010 privind acordarea

daunelor morale, au fost considerate ca fiind tardiv formulate deoarece sunt

capete noi de cerere care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de

dispozițiile art. 132 pct. 2 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 999 din C. civ. care prevăd că

omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de

acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa, precum și art. 1001 C. civ.

care arată că proprietarul unui animal este responsabil de prejudiciul cauzat

de animal.

Din probele

administrate în cauză, s-a reținut cu certitudine împrejurarea în care câinele

pârâților a atacat-o pe reclamantă, provocându-i leziuni pentru care au fost

necesare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior operații de

reconstrucție facială.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere faptul că la data când a avut loc

evenimentul de prejudicii, fapta nu era încriminată penal, dar pârâții aveau

obligația de a ține câinele cu botniță sau închis având cunoștință de faptul că

este un câine periculos.

Tribunalul a

considerat că, prin atitudinea sa, reclamanta a avut o culpă în producerea

incidentului, deoarece a intrat în curtea pârâților, deși știa că aceștia au un

câine agresiv, rasa Pitbull, susținere pe care nu a putut-o răsturna prin proba

cu interogatoriu și proba testimonială ce i-a fost încuviințată.

Cu toate acestea,

pârâții erau obligați să ia toate măsurile necesare pentru ca animalul aflat în

paza lor, să nu producă nici unei persoane, vreun prejudiciu, răspunderea

acestora fiind solidară, deoarece toți au fost de față când a avut loc

incidentul și toți au declarat la proba cu interogatoriu și din modul cum a

fost formulată întâmpinarea, că se consideră stăpânii câinelui.

Sub aspectul

îngrijirilor medicale, reclamanta nu a putut aduce dovezi din care să rezulte

cheltuielile suportate de către ea, motiv pentru care instanța nu a putut să le

acorde.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a admis cererea reclamantei și

a obligat pârâții la plata taxei de timbru de 500 lei ron cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții O.V. și O.I., prin care au arătat că în mod

greșit instanța de fond i-a obligat la plata daunelor materiale către

reclamantă, în solidar cu proprietarul animalului, fără a indica temeiul

răspunderii acestora.

Față de acest aspect,

apelanții – pârâți au înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale

pasive a lor, având în vedere că la data producerii incidentului, ei nu erau

nici proprietarii animalului și nici nu aveau paza juridică a acestuia.

Împotriva aceleiași

sentințe, a declarat apel ți reclamanta B.G., arătând că, prin sentința prin

care i s-a admis doar în parte cererea principală și i s-a respins ca tardiv

formulată cererea completatoare, instanța de fond a interpretat greșit probele

administrate în cadrul cercetării judecătorești, pronunțând o hotărâre

netemeinică; judecătorul fondului nu a luat în considerare probele care

demonstrau starea de invaliditate a victimei și a respins mai multe întrebări

la interogatoriu care ar fi putut face diferența între intenția directă,

indirectă sau culpa intimaților.

La data de 20 mai

2010, pârâții T.Ș., T.M. și B.I. au formulat apel împotriva aceleiași sentințe

civile, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, iar pe fond, rejudecând

cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 708/

A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse apelurile formulate de

reclamanta B.G. ți de pârâții T.F., T.M. și B.I., ca nefondate.

S-a admis apelul

pârâților O.I. și O.V., împotriva aceleiași sentințe civile.

În consecință, a fost

schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâții O.I. și O.V., ca fiind introdusă împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă ți au fost înlăturate dispozițiile

privind obligarea acestora la plata de despăgubirilor și a cheltuielilor de

judecată către reclamantă.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a luat act că

pârâții O. nu au solicitat cheltuieli de judecată la fond.

Dată fiind culpa

procesuală a reclamantei în atragerea în judecată și a unor persoane fără

calitate procesuală pasivă, instant de apel a obligat-o pe aceasta, în temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., să plătească celor doi apelanți O.,

cheltuieli de judecată aferente apelului, reprezentând onorariu avocat ales

(1000 lei) și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (346,19 lei), în sumă

totală de 1.346,19 lei.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut în considerente următoarele:

Sub aspect

preliminar, curtea de apel a considerat că acest caz se încadrează în categoria

celor privind încălcarea neintenționată a dreptului la integritate fizică,

domeniu în legătură cu care s-a statuat de către C.E.D.O. în recenta cauză B.

vs. Turcia, hotărâre din 11 ianuarie 2011, în care se arată că „nu este vorba

de utilizarea unei forțe letale sau de o activitate periculoasă, ci de o posibilă

neglijență în aplicarea măsurilor necesare pentru a preveni pericolul pe care

îl reprezintă câinii”.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâții O.I. și O.V., s-a constatat, cu titlu preliminar, că

una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este

calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și

în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Referitor la acțiunea

în răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale, s-a

reținut faptul că, potrivit legislației în vigoare analizate de doctrina

juridică, responsabilitatea aparține în principiu, persoanei care la momentul

producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului.

Astfel, potrivit art.

1001 C. civ. „proprietarul unui animal sau acela care se servește de dânsul, în

cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că

animalul se afla sub paza sa, sau că a scăpat”.

De asemenea, art. 3

în referire la art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 (ultimul text normativ fiind

declarat neconstituțional de Curtea Constituțională prin decizia sa nr.

903/2010, sub alte aspecte decât cel referitor la stabilirea persoanei căreia

îi incumbă răspunderea juridică pentru prejudiciul cauzat), confirmă regula

instituită de Codul Civil în materie, stipulând că proprietarii sau deținătorii

temporari ai câinilor, sunt responsabili, sintagma „deținătorii câinilor”

vizând categoria persoanelor cărora proprietarul le-a transmis folosința

câinelui, în considerarea faptului că paza juridică poate fi transmisă.

Paza juridică nu se

confundă cu paza materială cu care, uneori, poate coexista. Aceasta din urmă

presupune doar un contact material cu animalul, neacordând dreptul paznicului,

de a se folosi în propriul său interes, de animalul încredințat. Este cazul

i.a., al îngrijitorului animalului, al depozitarului animalului.

Distincția este

importantă, sub aspectul în discuție, al legitimării procesuale pasive, având

în vedere împrejurarea că doar paza juridică atrage răspunderea civilă în

condițiile art. 1001 C. civ.

În ceea ce îi

privește pe pârâții T.F., T.M. și B.I., aserțiunea reclamantei sub acest

aspect, se coroborează pe deplin, cu recunoașterea în mod expres, de către cei

trei, prin concluziile de la dosar fond, dar și prin motivele de apel de la

dosar apel, a împrejurării că paza juridică a cățelului, le aparținea. Acest

fapt este confirmat de altfel, și prin declarațiile date de T.F. și T.M. în

cadrul cercetărilor penale efectuate, de la dosar fond, aceștia folosind în

referire la familia lor, sintagma”câinele nostru”.

În ceea ce îi

privește pe pârâții O.I. și O.V., aserțiunea reclamantei nu se coroborează cu

alte probe administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a

revenit asupra propriei sale aserțiuni, ulterior pe parcursul procesului.

În opinia instanței

de apel, toate probele administrate în cauză se coroborează perfect, ilustrând

în mod evident, concluzia că cei doi pârâți O. nu erau proprietarii câinelui,

neavând așadar, paza juridică a acestuia.

Pe de altă parte,

curtea de apel a constatat că niciuna dintre părți, nici măcar reclamanta, nu a

invocat împrejurarea că celor doi soți O. le-ar fi fost transmisă folosința

animalului, pentru a le putea atribui calitatea de deținători în sensul tezei

secunde a art. 1001 C. civ. sau al art. 3 din O.U.G. nr. 55/2002, fapt care, de

asemenea, le-ar fi atribuit calitate procesuală pasivă.

De asemenea,

împrejurarea că O.V. s-a aflat în curte, la momentul atacului, nu echivalează

cu existența, în sarcina sa, a vreunei obligații de control și supraveghere

asupra cățelului, ea nefiind nici proprietara sa și nefiindu-i transmisă nici

folosința, pentru a se putea aprecia că avea paza juridică a cățelului.

Curtea de apel a

reținut, astfel, că primul motiv de apel al pârâților O.I. și O.V. este

întemeiat, astfel încât se impune schimbarea sentinței apelate sub acest

aspect, constatându-se lipsa de calitate procesuală pasivă a celor doi pârâți.

În ceea ce privește

apelurile declarate de reclamanta B.G. și de pârâții T.F. și T.M. și B.I.,

instanța de apel le-a apreciat ca fiind nefondate.

Aplicând argumentele

cu caracter teoretic, expuse pe larg în considerentele deciziei, speței deduse

judecății, instanța de apel a reținut că, în persoana pârâților T.F., T.M. și

B.I., condițiile răspunderii civile delictuale au fost întrunite, în condițiile

în care paza juridică le aparținea, iar cățelul a atacat și produs în mod

efectiv, prejudiciul reclamantei.

Totodată, s-a

apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâților, sub aspectul cauzei

exoneratoare de răspundere a faptei victimei înseși.

În consecință, curtea

de apel a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii

civile a celor trei pârâți, neexistând vreo cauză exoneratoare de răspundere

civilă, în privința acestora.

S-a mai reținut

faptul că se poate imputa reclamantei o culpă ușoară în producerea

evenimentului, însă omisiunea sa de prevedere și precauție nu poate fi în nici

un caz, echivalată cu factorul decisiv declanșator al atacului canin, pentru a

putea fi astfel, circumstanțiată, cauzei exoneratoare de răspundere civilă

delictuală.

În privința

criticilor referitoare la întinderea despăgubirilor cuvenite, instanța de apel,

după o expunere, pe larg, a unor considerente ți principii din jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților sale Fundamentale, a

constatat, în primul rând, împrejurarea că actele medicale atestă leziunile

grave suferite de reclamantă, cu mențiuni ale unui handicap definitiv la os

sau, cel puțin, ale unei infirmități permanente, precum și cu tulburări

depresive persistente, determinate de eveniment.

În al doilea rând,

aceste documente confirmă asistența medicală acordată, spitalizarea repetată a

reclamantei, determinată de evenimentul nefericit produs, aspecte care presupun

în mod incontestabil, notoriu, efectuarea de cheltuieli materiale de către

aceasta.

Raportat la ansamblul

circumstanțelor cauzei și în considerarea principiului echității, curtea de

apel a evaluat suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător

prejudiciului cauzat, aprecierea instanței de fond fiind corectă sub acest

aspect.

În fine, în ceea ce

privește criticile din cele două apeluri referitoare la greșita neîncuviințări

a unor întrebări din interogatoriul administrat pârâților, respectiv a unor

probe, de către instanța fondului, curtea a constatat faptul că solicitarea

reclamantei de încuviințare a întrebărilor respinse din interogatoriul propus

de această parte, a fost neîntemeiată, fiind corect apreciată astfel de către

tribunal.

Împotriva deciziei

nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta

B.G., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate

a petitului formulat la fond.

În drept, cererea de

recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de

recurs vizează faptul că hotărârea atacată cu prinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Astfel, se arată că,

deși instanța de apel face o amplă trecere în revistă a mai multor hotărâri ale

Curții Europene a Drepturilor Omului, nu folosește concluziile acestora.

De asemenea, se mai

arată că instanța de apel a luat în calcul, la stabilirea cheltuielilor cu

spitalizarea și tratamentul reclamantei, și contribuția pârâților, în baza

susținerilor acestora și a confirmării acestor susțineri de către reclamantă,

situație total neadevărată, în opinia recurentei.

Totodată, recurenta

mai susține că, în ceea ce îi privește pe intimații O., instanța de apel a luat

în considerare lipsa calității procesuale pasive a acestora, bazându-se pe

afirmațiile lui O.I. care a declarat că nu locuia în curtea respectivă, iar

câinele nu era al său, deși din actele de la dosar rezultă că soții O. locuiau

efectiv la adresa din str. Răduță Gheorghe, iar animalul stătea în curtea

acestora perioade lungi de timp.

Un al doilea motiv de

recurs vizează faptul că instanța de apel, interpretând greșit actul dedus

judecății, a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenta arată că

instanța de apel, pe de o parte, a avut la dispoziție numeroase acte medicale

care atestă starea sa de sănătate, însă aceasta a dat un alt înțeles actelor respective,

iar pe de altă parte, a interpretat greșit unele probe.

Totodată, recurenta

apreciază că instanța de apel a folosit în mod greșit denumirea ”cățelul M.”,

acesta fiind în realitate un câine adult, de talie mare.

În fine, o ultimă

critică vizează faptul că reclamantei i-au fost aduse prejudicii materiale prin

obligarea sa, de către instanța de apel, la plata cheltuielilor de judecată, în

condițiile în care are o pensie de 740 lei, iar cheltuielile necesare

procurării medicamentelor și hranei și achitării utilităților sunt mult mai

mari.

Intimații-pârâți O.V.

și O.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului

sub aspectul criticilor privind calitatea lor procesuală pasivă.

De asemenea, a fost

formulată întâmpinare și de către intimații-pârâți T.Ș., T.M. și B.I., aceștia

solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței

de apel.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate,

Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru considerentele ce

succed:

Repararea

prejudiciului trebuie să asigure celui vătămat o acoperire integrala a daunelor

suferite, restabilindu-se situația anterioara faptei prejudiciabile (art.

998-999 C. civ.). În cazul în care victima trebuie sa depună un efort

suplimentar de munca, este necesar să primeasca un echivalent al acestui efort

suplimentar la care a fost obligată prin fapta culpabilă. Numai astfel se

restabilește situația existentă înainte de săvârșirea faptei, fără a i se

impune să suporte, indiferent sub ce formă, consecințele unei fapte a cărei

victimă a fost.

Partea vătămată are

dreptul la despăgubiri corespunzătoare, chiar și în situația în care, ulterior

realizează aceleiași venituri sau chiar mai mari, dacă se dovedește că,

datorită infirmității, este nevoită să facă un efort suplimentar, care în

final, duce la accelerarea uzurii fizice și la cheltuieli suplimentare, de

exemplu, pentru o medicație adecvată sau pentru a apela la ajutorul altor

persoane.

În speță, cu privire

la cuantumul despăgubirilor, din acțiune rezultă că reclamanta a solicitat suma

de 50.000 euro pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a agresiunii

suferite prin fapta unui câine din rasa Pitbull, iar pentru aprecierea lui,

instanța trebuia să stabilească prin probe certe activitățile desfășurate de

reclamantă anterior accidentului, în ce măsură reclamanta mai poate sau nu

presta aceleași activități și ce venituri s-ar fi realizat prin acele

activități sau costul suportat de reclamantă prin plata altor persoane care să

presteze activitățile în locul ei, aspecte ce nu rezultă din considerentele

deciziei.

În ceea ce privește

daunele materiale privind intervențiile chirurgicale la care urmează a fi

supusa reclamanta, probatoriile sunt contradictorii, instanța lipsind-o astfel

de speranța remedierii prejudiciului estetic.

De asemenea, instanța

nu a făcut referiri la natura despăgubirilor acordate, în sensul de a menționa

dacă este vorba despre daune materiale sau daune morale, ci s-a limitat a arăta

că ”evaluează suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului

cauzat”, deși reclamanta a arătat că acestea (despăgubirile) decurg din

internarea în spital, traumele fizice și psihice, sechelele posttraumatice care

afectează negativ participarea la viața socială, profesională și de familie,

ceea ce exprimă atât prejudiciu material, cât și moral.

Se impune, totodată,

a se completa probatoriul în ceea ce privește prejudiciul de agrement și

prejudiciul estetic și a se face o analiză a impactului asupra vieții sociale

și de familie a reclamantei.

Astfel, prejudiciul

de agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură.

Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri

în viața curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic. Așadar,

prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care

trebuie înțeles în sens larg. În același timp, victima conștientizează starea

în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acel prejudiciu i le

provoacă. Această percepție, diferită de la individ la individ, este expresia

naturii subiective a prejudiciului de agrement.

Prejudiciul estetic

și prejudiciul de agrement se întâlnesc într-un punct comun, ambele se

subsumează categoriei mai largi a prejudiciului corporal.

Sub aspect obiectiv,

ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau

integrității corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul

estetic, cât și prejudiciul de agrement implică suferințe fizice și psihice.

Spre deosebire de

prejudiciul de agrement, cel estetic se rezumă la acele leziuni care înfrâng

armonia fizică a persoanei. Numai vătămările susceptibile să aducă atingere

esteticii individului justifică indemnizarea.

Cauza suferințelor

psihice se analizează, de asemenea, diferit în situația daunelor estetice. Dacă

în cazul prejudiciului de agrement leziunile se repercutează asupra tuturor

acțiunilor pe care le presupune o viață normală, prejudiciul estetic

influențează în mod special anumite segmente ale vieții sociale. Mutilările,

cicatricele, desfigurările pot fi factori de natură a provoca pierderea locului

de muncă, dacă aceasta este condiționată de un aspect fizic agreabil, sau chiar

„condamnarea” la singurătate.

Urmările negative ale

prejudiciului estetic se resimt cu precădere în plan familial și profesional,

fără a pierde din vedere împrejurarea că orice persoană suferă în urma

conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.

Toate aceste aspecte,

evidențiază faptul că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe un material

probator incomplet și contradictoriu, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a

cauzei pe fondul său.

Prin urmare, se impune

completarea probatoriului și stabilirea în mod concret în ce constau daunele

acordate, din ce probe rezultă existența lor și ce criterii au stat la baza

evaluării de către instanță a cuantumului despăgubirilor acordate ca daune

morale sau daune materiale.

Pentru evaluarea

prejudiciului de agrement, instanța de recurs constată necesar a se efectua o

expertiză de catre o comisie medico-legală, în a cărei alcătuire să intre și

specialiști în chirurgia plastică, expertiză care să aibă în vedere următoarele

criterii: gravitatea mare a leziunilor, viața părții vătămate fiind pusă în

pericol urmare imediată și nemijlocită a faptei animalului de talie mare și de

o agresivitate deosebită, rasa Pitbull (și nu ”cățelul M.”, cum în mod repetat

se exprimă instanța de apel, fiind în eroare, probabil, cu privire la

caracteristicile unei asemenea rase); durata șederii în spital; gravitatea și

intensitatea mare a durerilor; sechelele tardive constând în pierderea

definitivă a funcționalității unui organ (ochiul stâng) și cicatricile

permanente la nivelul feței; vârsta reclamantei; angoasele acesteia referitoare

la starea actuală și viitoare a sănătății sale și consecințele pentru starea

psihică a reclamantei, precum și caracterul durabil al atingerii aduse, fiind

previzibil că această atingere a integrității corporale se va menține, cel

puțin cu aceeași gravitate, pe toată durata vieții reclamantei.

Trebuie avut în

vedere și faptul că reclamanta a dovedit că leziunile traumatice suferite au

necesitat și necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de

întreținere și refacere a esteticii feței, pe o perioadă nedeterminată,

posibile doar cu ajutorul unor medici specialiști din afara granițelor țării.

Pe de altă parte,

instanța de recurs reține că nu este admisibilă reducerea despăgubirilor

solicitate de reclamantă fără o motivare temeinică, excepție făcând cazul în

care părțile se înțeleg asupra existenței și cuantumului daunelor (principiul

disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile).

Se impune ca, în

rejudecare, instanța să facă o corectă reapreciere a gradului de culpă al

părților în producerea prejudiciului și al cuantumului despăgubirilor materiale

și morale și să oblige pârâții proporțional cu gradul de culpă al fiecăruia.

Sub acest aspect,

este necesar a se reanaliza calitatea procesuală pasivă a pârâților O.V. și

O.I., având în vedere și înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului și

eventual, administrarea de noi probatorii sub aspectul stabilirii cu

certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului.

Pentru considerentele

expuse, se va admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei

nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, se va casa decizia atacată și

se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.