ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâții O.V., O.I., T.Ș., T.M. și B.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând repararea prejudiciului cauzat reclamantei de câinele lor, rasa Pitbull, în ziua de 01 iulie 2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în ziua de 01 iulie 2001, în jurul orelor 19,00, s-a deplasat la vecina sa B.I., domiciliată în str. Răduță Gheorghe, pentru a solicita datele personale de identificare ale ei și ale celorlalți proprietari, respectiv cele două fiice ale ei, O.V.

și T.M., împreună cu soții lor, date ce îi erau necesare în vederea alcătuirii unui tabel cu toți locuitorii străzii. Reclamanta s-a deplasat la vecinii săi, constatând că poarta era larg deschisă, iar ei stăteau cu toții în curte. B.I., O.V. și T.M. se aflau la 2 – 3 m de poartă, iar T.Ș. se afla în stradă în fața porții, meșterind ceva la automobil. Reclamanta a susținut că s-a salutat cu T.Ș., a intrat în curte cu permisiunea părților, a discutat cu ele, i-au dat datele necesare și când s-a îndreptat spre ieșire, câinele lor din rasa Pitbull, pe care reclamanta nu-l văzuse până atunci, fiind pe stradă, lăsat liber, fără lesă și fără botniță, a intrat cu rapiditate în curte și a atacat-o în dreptul porții.

I-a sărit la gât și, reclamanta aplecându-se instinctiv în față, a mușcat-o de ochiul stâng, de obrazul stâng, de ureche și de buze. Aceasta s-a rezemat de gard, dar câinele s-a repezit și a mușcat-o și de celălalt obraz. Reclamanta a mai arătat că abia în acel moment a intervenit T.Ș. și a luat câinele de pe ea, dar celelalte persoane nu au schițat nici un gest de oprire a câinelui și nu au informat-o la intrarea în curtea lor, că acolo se află și câinele. A mai menționat că animalul respectiv este plimbat de la un domiciliu la altul, aflându-se și la cealaltă locuință a soților T. din str. Cernăuți, precum și în str. Răduță Gheorghe, unde era lăsat liber în curte. Reclamanta a mai susținut că s-a îndreptat țipând spre casa sa, orbită de durere și plină de sânge, iar mama sa când a văzut-o, s-a speriat foarte tare, a făcut o criză de inimă, necesitând îngrijiri medicale.

Reclamanta a arătat că în acest timp, T.M. și B.I. au afișat o privire surâzătoare și o satisfacție greu de ascuns. La insistențele reclamantei, T.Ș. a dus-o la Spitalul de Oftalmologie, unde directoarea spitalului, dr. M.P., a fost îngrozită de felul în care aceasta arăta și și-a exprimat revolta că a fost lăsat liber pe stradă, un câine ucigaș. Ulterior, a fost îndrumată către Spitalul de Urgență Floreasca, secția Chirurgie Plastică, dar soții T. au abandonat-o la spitalul de oftalmologie unde i-a așteptat aproape o oră. A fost dusă de către un necunoscut, căruia i s-a făcut milă de ea, la Spitalul de Urgență Floreasca unde a fost operată de urgență, iar după operație, dusă la reanimare. Menționează că O.V.

și soții T. au plecat acasă și au lăsat-o singură la spital și au revenit abia după ce cazul său a fost intens mediatizat. După ieșirea din spital au mai dus-o de două ori cu mașina la control, dar nu i-au mai oferit nici un ajutor. Reclamanta a mai susținut că și înainte de 01 iulie 2001, i-a atenționat pe cei cinci stăpâni ai câinelui, să nu-l mai lase liber pe stradă fără lesă și botniță, având loc chiar și un incident în care a fost atacat câinele reclamantei de către câinele pârâților în propria curte a acesteia. S-a mai precizat că de-a lungul timpului, între părți au existat conflicte legate de terenul din spatele reclamantei care îi aparține și care era ocupat abuziv de către vecini.

Reclamanta a mai pretins că la momentul incidentului când câinele atacator se afla pe stradă, în realitate, pârâtele au chemat câinele pentru a o ataca. Medicii i-au spus reclamantei că tratamentele sunt costisitoare și cicatricele de pe față nu au dispărut, fiind necesare operații estetice în străinătate estimate la valoarea de minim 50.000 euro. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 999 și 1001 C. civ., precum și pe dispozițiile O.G. nr. 55 din 30 aprilie 2002. La termenul din 08 ianuarie 2010, reclamanta și-a precizat pretențiile, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata unei pensii de întreținere lunare, la valoarea diferenței între salariul primit anterior incidentului și pensia de invaliditate primită în prezent.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 260 din 26 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca tardiv formulată cererea completatoare formulate de reclamantă; a admis în parte acțiunea reclamantei B.G. în contradictoriu cu pârâții O.V., O.I., T.Ș., T.M. și B.I.; a obligat pârâții în solidar, la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta animalului (câinele) aflat sub paza lor; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei ron cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele: Cererea completatoare, prin care s-a solicitat plata unei pensii lunare de întreținere, precum și cea formulată la termenul din 19 februarie 2010 privind acordarea daunelor morale, au fost considerate ca fiind tardiv formulate deoarece sunt capete noi de cerere care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de dispozițiile art. 132 pct. 2 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 999 din C. civ. care prevăd că omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa, precum și art. 1001 C. civ. care arată că proprietarul unui animal este responsabil de prejudiciul cauzat de animal.

Din probele administrate în cauză, s-a reținut cu certitudine împrejurarea în care câinele pârâților a atacat-o pe reclamantă, provocându-i leziuni pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior operații de reconstrucție facială. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere faptul că la data când a avut loc evenimentul de prejudicii, fapta nu era încriminată penal, dar pârâții aveau obligația de a ține câinele cu botniță sau închis având cunoștință de faptul că este un câine periculos. Tribunalul a considerat că, prin atitudinea sa, reclamanta a avut o culpă în producerea incidentului, deoarece a intrat în curtea pârâților, deși știa că aceștia au un câine agresiv, rasa Pitbull, susținere pe care nu a putut-o răsturna prin proba cu interogatoriu și proba testimonială ce i-a fost încuviințată.

Cu toate acestea, pârâții erau obligați să ia toate măsurile necesare pentru ca animalul aflat în paza lor, să nu producă nici unei persoane, vreun prejudiciu, răspunderea acestora fiind solidară, deoarece toți au fost de față când a avut loc incidentul și toți au declarat la proba cu interogatoriu și din modul cum a fost formulată întâmpinarea, că se consideră stăpânii câinelui. Sub aspectul îngrijirilor medicale, reclamanta nu a putut aduce dovezi din care să rezulte cheltuielile suportate de către ea, motiv pentru care instanța nu a putut să le acorde. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a admis cererea reclamantei și a obligat pârâții la plata taxei de timbru de 500 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții O.V. și O.I., prin care au arătat că în mod greșit instanța de fond i-a obligat la plata daunelor materiale către reclamantă, în solidar cu proprietarul animalului, fără a indica temeiul răspunderii acestora. Față de acest aspect, apelanții – pârâți au înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a lor, având în vedere că la data producerii incidentului, ei nu erau nici proprietarii animalului și nici nu aveau paza juridică a acestuia.

Împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel ți reclamanta B.G., arătând că, prin sentința prin care i s-a admis doar în parte cererea principală și i s-a respins ca tardiv formulată cererea completatoare, instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cadrul cercetării judecătorești, pronunțând o hotărâre netemeinică; judecătorul fondului nu a luat în considerare probele care demonstrau starea de invaliditate a victimei și a respins mai multe întrebări la interogatoriu care ar fi putut face diferența între intenția directă, indirectă sau culpa intimaților. La data de 20 mai 2010, pârâții T.Ș., T.M. și B.I. au formulat apel împotriva aceleiași sentințe civile, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, iar pe fond, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse apelurile formulate de reclamanta B.G. ți de pârâții T.F., T.M. și B.I., ca nefondate. S-a admis apelul pârâților O.I. și O.V., împotriva aceleiași sentințe civile. În consecință, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții O.I. și O.V., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă ți au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea acestora la plata de despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată către reclamantă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a luat act că pârâții O. nu au solicitat cheltuieli de judecată la fond. Dată fiind culpa procesuală a reclamantei în atragerea în judecată și a unor persoane fără calitate procesuală pasivă, instant de apel a obligat-o pe aceasta, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., să plătească celor doi apelanți O., cheltuieli de judecată aferente apelului, reprezentând onorariu avocat ales (1000 lei) și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (346,19 lei), în sumă totală de 1.346,19 lei. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în considerente următoarele: Sub aspect preliminar, curtea de apel a considerat că acest caz se încadrează în categoria celor privind încălcarea neintenționată a dreptului la integritate fizică, domeniu în legătură cu care s-a statuat de către C.E.D.O.

în recenta cauză B. vs. Turcia, hotărâre din 11 ianuarie 2011, în care se arată că „nu este vorba de utilizarea unei forțe letale sau de o activitate periculoasă, ci de o posibilă neglijență în aplicarea măsurilor necesare pentru a preveni pericolul pe care îl reprezintă câinii”. În ceea ce privește apelul declarat de pârâții O.I. și O.V., s-a constatat, cu titlu preliminar, că una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Referitor la acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale, s-a reținut faptul că, potrivit legislației în vigoare analizate de doctrina juridică, responsabilitatea aparține în principiu, persoanei care la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului.

Astfel, potrivit art. 1001 C. civ. „proprietarul unui animal sau acela care se servește de dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se afla sub paza sa, sau că a scăpat”. De asemenea, art. 3 în referire la art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 (ultimul text normativ fiind declarat neconstituțional de Curtea Constituțională prin decizia sa nr. 903/2010, sub alte aspecte decât cel referitor la stabilirea persoanei căreia îi incumbă răspunderea juridică pentru prejudiciul cauzat), confirmă regula instituită de Codul Civil în materie, stipulând că proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor, sunt responsabili, sintagma „deținătorii câinilor” vizând categoria persoanelor cărora proprietarul le-a transmis folosința câinelui, în considerarea faptului că paza juridică poate fi transmisă.

Paza juridică nu se confundă cu paza materială cu care, uneori, poate coexista. Aceasta din urmă presupune doar un contact material cu animalul, neacordând dreptul paznicului, de a se folosi în propriul său interes, de animalul încredințat. Este cazul i.a., al îngrijitorului animalului, al depozitarului animalului. Distincția este importantă, sub aspectul în discuție, al legitimării procesuale pasive, având în vedere împrejurarea că doar paza juridică atrage răspunderea civilă în condițiile art. 1001 C. civ. În ceea ce îi privește pe pârâții T.F., T.M. și B.I., aserțiunea reclamantei sub acest aspect, se coroborează pe deplin, cu recunoașterea în mod expres, de către cei trei, prin concluziile de la dosar fond, dar și prin motivele de apel de la dosar apel, a împrejurării că paza juridică a cățelului, le aparținea.

Acest fapt este confirmat de altfel, și prin declarațiile date de T.F. și T.M. în cadrul cercetărilor penale efectuate, de la dosar fond, aceștia folosind în referire la familia lor, sintagma”câinele nostru”. În ceea ce îi privește pe pârâții O.I. și O.V., aserțiunea reclamantei nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a revenit asupra propriei sale aserțiuni, ulterior pe parcursul procesului. În opinia instanței de apel, toate probele administrate în cauză se coroborează perfect, ilustrând în mod evident, concluzia că cei doi pârâți O. nu erau proprietarii câinelui, neavând așadar, paza juridică a acestuia. Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că niciuna dintre părți, nici măcar reclamanta, nu a invocat împrejurarea că celor doi soți O. le-ar fi fost transmisă folosința animalului, pentru a le putea atribui calitatea de deținători în sensul tezei secunde a art. 1001 C. civ.

sau al art. 3 din O.U.G. nr. 55/2002, fapt care, de asemenea, le-ar fi atribuit calitate procesuală pasivă. De asemenea, împrejurarea că O.V. s-a aflat în curte, la momentul atacului, nu echivalează cu existența, în sarcina sa, a vreunei obligații de control și supraveghere asupra cățelului, ea nefiind nici proprietara sa și nefiindu-i transmisă nici folosința, pentru a se putea aprecia că avea paza juridică a cățelului. Curtea de apel a reținut, astfel, că primul motiv de apel al pârâților O.I. și O.V. este întemeiat, astfel încât se impune schimbarea sentinței apelate sub acest aspect, constatându-se lipsa de calitate procesuală pasivă a celor doi pârâți. În ceea ce privește apelurile declarate de reclamanta B.G.

și de pârâții T.F. și T.M. și B.I., instanța de apel le-a apreciat ca fiind nefondate. Aplicând argumentele cu caracter teoretic, expuse pe larg în considerentele deciziei, speței deduse judecății, instanța de apel a reținut că, în persoana pârâților T.F., T.M. și B.I., condițiile răspunderii civile delictuale au fost întrunite, în condițiile în care paza juridică le aparținea, iar cățelul a atacat și produs în mod efectiv, prejudiciul reclamantei. Totodată, s-a apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâților, sub aspectul cauzei exoneratoare de răspundere a faptei victimei înseși. În consecință, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii civile a celor trei pârâți, neexistând vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă, în privința acestora.

S-a mai reținut faptul că se poate imputa reclamantei o culpă ușoară în producerea evenimentului, însă omisiunea sa de prevedere și precauție nu poate fi în nici un caz, echivalată cu factorul decisiv declanșator al atacului canin, pentru a putea fi astfel, circumstanțiată, cauzei exoneratoare de răspundere civilă delictuală. În privința criticilor referitoare la întinderea despăgubirilor cuvenite, instanța de apel, după o expunere, pe larg, a unor considerente ți principii din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților sale Fundamentale, a constatat, în primul rând, împrejurarea că actele medicale atestă leziunile grave suferite de reclamantă, cu mențiuni ale unui handicap definitiv la os sau, cel puțin, ale unei infirmități permanente, precum și cu tulburări depresive persistente, determinate de eveniment.

În al doilea rând, aceste documente confirmă asistența medicală acordată, spitalizarea repetată a reclamantei, determinată de evenimentul nefericit produs, aspecte care presupun în mod incontestabil, notoriu, efectuarea de cheltuieli materiale de către aceasta. Raportat la ansamblul circumstanțelor cauzei și în considerarea principiului echității, curtea de apel a evaluat suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat, aprecierea instanței de fond fiind corectă sub acest aspect. În fine, în ceea ce privește criticile din cele două apeluri referitoare la greșita neîncuviințări a unor întrebări din interogatoriul administrat pârâților, respectiv a unor probe, de către instanța fondului, curtea a constatat faptul că solicitarea reclamantei de încuviințare a întrebărilor respinse din interogatoriul propus de această parte, a fost neîntemeiată, fiind corect apreciată astfel de către tribunal.

Împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta B.G., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a petitului formulat la fond. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată cu prinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Astfel, se arată că, deși instanța de apel face o amplă trecere în revistă a mai multor hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, nu folosește concluziile acestora.

De asemenea, se mai arată că instanța de apel a luat în calcul, la stabilirea cheltuielilor cu spitalizarea și tratamentul reclamantei, și contribuția pârâților, în baza susținerilor acestora și a confirmării acestor susțineri de către reclamantă, situație total neadevărată, în opinia recurentei. Totodată, recurenta mai susține că, în ceea ce îi privește pe intimații O., instanța de apel a luat în considerare lipsa calității procesuale pasive a acestora, bazându-se pe afirmațiile lui O.I. care a declarat că nu locuia în curtea respectivă, iar câinele nu era al său, deși din actele de la dosar rezultă că soții O. locuiau efectiv la adresa din str. Răduță Gheorghe, iar animalul stătea în curtea acestora perioade lungi de timp.

Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Recurenta arată că instanța de apel, pe de o parte, a avut la dispoziție numeroase acte medicale care atestă starea sa de sănătate, însă aceasta a dat un alt înțeles actelor respective, iar pe de altă parte, a interpretat greșit unele probe. Totodată, recurenta apreciază că instanța de apel a folosit în mod greșit denumirea ”cățelul M.”, acesta fiind în realitate un câine adult, de talie mare. În fine, o ultimă critică vizează faptul că reclamantei i-au fost aduse prejudicii materiale prin obligarea sa, de către instanța de apel, la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care are o pensie de 740 lei, iar cheltuielile necesare procurării medicamentelor și hranei și achitării utilităților sunt mult mai mari.

Intimații-pârâți O.V. și O.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului sub aspectul criticilor privind calitatea lor procesuală pasivă. De asemenea, a fost formulată întâmpinare și de către intimații-pârâți T.Ș., T.M. și B.I., aceștia solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: Repararea prejudiciului trebuie să asigure celui vătămat o acoperire integrala a daunelor suferite, restabilindu-se situația anterioara faptei prejudiciabile (art. 998-999 C. civ.).

În cazul în care victima trebuie sa depună un efort suplimentar de munca, este necesar să primeasca un echivalent al acestui efort suplimentar la care a fost obligată prin fapta culpabilă. Numai astfel se restabilește situația existentă înainte de săvârșirea faptei, fără a i se impune să suporte, indiferent sub ce formă, consecințele unei fapte a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare, chiar și în situația în care, ulterior realizează aceleiași venituri sau chiar mai mari, dacă se dovedește că, datorită infirmității, este nevoită să facă un efort suplimentar, care în final, duce la accelerarea uzurii fizice și la cheltuieli suplimentare, de exemplu, pentru o medicație adecvată sau pentru a apela la ajutorul altor persoane.

În speță, cu privire la cuantumul despăgubirilor, din acțiune rezultă că reclamanta a solicitat suma de 50.000 euro pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a agresiunii suferite prin fapta unui câine din rasa Pitbull, iar pentru aprecierea lui, instanța trebuia să stabilească prin probe certe activitățile desfășurate de reclamantă anterior accidentului, în ce măsură reclamanta mai poate sau nu presta aceleași activități și ce venituri s-ar fi realizat prin acele activități sau costul suportat de reclamantă prin plata altor persoane care să presteze activitățile în locul ei, aspecte ce nu rezultă din considerentele deciziei. În ceea ce privește daunele materiale privind intervențiile chirurgicale la care urmează a fi supusa reclamanta, probatoriile sunt contradictorii, instanța lipsind-o astfel de speranța remedierii prejudiciului estetic.

De asemenea, instanța nu a făcut referiri la natura despăgubirilor acordate, în sensul de a menționa dacă este vorba despre daune materiale sau daune morale, ci s-a limitat a arăta că ”evaluează suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat”, deși reclamanta a arătat că acestea (despăgubirile) decurg din internarea în spital, traumele fizice și psihice, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea la viața socială, profesională și de familie, ceea ce exprimă atât prejudiciu material, cât și moral. Se impune, totodată, a se completa probatoriul în ceea ce privește prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic și a se face o analiză a impactului asupra vieții sociale și de familie a reclamantei.

Astfel, prejudiciul de agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic. Așadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg. În același timp, victima conștientizează starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această percepție, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement. Prejudiciul estetic și prejudiciul de agrement se întâlnesc într-un punct comun, ambele se subsumează categoriei mai largi a prejudiciului corporal.

Sub aspect obiectiv, ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau integrității corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât și prejudiciul de agrement implică suferințe fizice și psihice. Spre deosebire de prejudiciul de agrement, cel estetic se rezumă la acele leziuni care înfrâng armonia fizică a persoanei. Numai vătămările susceptibile să aducă atingere esteticii individului justifică indemnizarea. Cauza suferințelor psihice se analizează, de asemenea, diferit în situația daunelor estetice. Dacă în cazul prejudiciului de agrement leziunile se repercutează asupra tuturor acțiunilor pe care le presupune o viață normală, prejudiciul estetic influențează în mod special anumite segmente ale vieții sociale.

Mutilările, cicatricele, desfigurările pot fi factori de natură a provoca pierderea locului de muncă, dacă aceasta este condiționată de un aspect fizic agreabil, sau chiar „condamnarea” la singurătate. Urmările negative ale prejudiciului estetic se resimt cu precădere în plan familial și profesional, fără a pierde din vedere împrejurarea că orice persoană suferă în urma conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice. Toate aceste aspecte, evidențiază faptul că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe un material probator incomplet și contradictoriu, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a cauzei pe fondul său. Prin urmare, se impune completarea probatoriului și stabilirea în mod concret în ce constau daunele acordate, din ce probe rezultă existența lor și ce criterii au stat la baza evaluării de către instanță a cuantumului despăgubirilor acordate ca daune morale sau daune materiale.

Pentru evaluarea prejudiciului de agrement, instanța de recurs constată necesar a se efectua o expertiză de catre o comisie medico-legală, în a cărei alcătuire să intre și specialiști în chirurgia plastică, expertiză care să aibă în vedere următoarele criterii: gravitatea mare a leziunilor, viața părții vătămate fiind pusă în pericol urmare imediată și nemijlocită a faptei animalului de talie mare și de o agresivitate deosebită, rasa Pitbull (și nu ”cățelul M.”, cum în mod repetat se exprimă instanța de apel, fiind în eroare, probabil, cu privire la caracteristicile unei asemenea rase); durata șederii în spital; gravitatea și intensitatea mare a durerilor; sechelele tardive constând în pierderea definitivă a funcționalității unui organ (ochiul stâng) și cicatricile permanente la nivelul feței; vârsta reclamantei; angoasele acesteia referitoare la starea actuală și viitoare a sănătății sale și consecințele pentru starea psihică a reclamantei, precum și caracterul durabil al atingerii aduse, fiind previzibil că această atingere a integrității corporale se va menține, cel puțin cu aceeași gravitate, pe toată durata vieții reclamantei.

Trebuie avut în vedere și faptul că reclamanta a dovedit că leziunile traumatice suferite au necesitat și necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de întreținere și refacere a esteticii feței, pe o perioadă nedeterminată, posibile doar cu ajutorul unor medici specialiști din afara granițelor țării. Pe de altă parte, instanța de recurs reține că nu este admisibilă reducerea despăgubirilor solicitate de reclamantă fără o motivare temeinică, excepție făcând cazul în care părțile se înțeleg asupra existenței și cuantumului daunelor (principiul disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile). Se impune ca, în rejudecare, instanța să facă o corectă reapreciere a gradului de culpă al părților în producerea prejudiciului și al cuantumului despăgubirilor materiale și morale și să oblige pârâții proporțional cu gradul de culpă al fiecăruia.

Sub acest aspect, este necesar a se reanaliza calitatea procesuală pasivă a pârâților O.V. și O.I., având în vedere și înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului și eventual, administrarea de noi probatorii sub aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului. Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.