ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2283/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2283/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
sub nr. 89/44/2008 pe rolul Curții de Apel Galați, petenta SC O.V.I.G. SA
BUCUREȘTI a solicitat restituirea cauțiunii depuse în dosarul nr. 89/44/2008 al
Curții de Apel Galați.
În motivarea cererii a
susținut că, prin încheierea din 23 ianuarie 2008, s-a dispus suspendarea
provizorie a executării sentinței civile nr. 2707 din 17 decembrie 2007 a
Tribunalului Galați.
Prin decizia nr. 19 din 19
martie 2008, Curtea de Apel Galați a respins apelul.
Prin încheierea din 23
aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a
respins cererea de restituire a cauțiunii formulată de SC O.V.I.G. SA BUCUREȘTI
prin SC O.I.G. SA Galați ca nefondată.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța a reținut că, prin încheierea din 23 ianuarie 2008, s-a
dispus suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 2707 din 17 decembrie
2007 a Tribunalului Galați până la soluționarea cererii de suspendare a
executării de către instanța de apel.
Prin decizia nr. 19 din 19
martie 2008, Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat de petentă, ca
nefondat.
Prin decizia nr. 656 din 3
martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 6953/121/2007 al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul declarat de SC O.V.I.G.
SA BUCUREȘTI, s-a casat decizia nr. 19 din 19 martie 2008 a Curții de Apel
Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că în cauză nu
s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă asupra fondului cauzei și pe cale de
consecință nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 723
1
alin.
(3) C. proc. civ., pentru a putea dispune eliberarea cauțiunii.
Împotriva acestei încheieri
a declarat recurs SC O.V.I.G. SA BUCUREȘTI solicitând admiterea recursului,
desființarea încheierii atacate și pe cale de consecință restituirea cauțiunii
în cuantum de 295.000 lei consemnată conform recipiselor C.E.C. 1969882/1 și nr.
1968160/1 la data de 17 ianuarie 2008, respectiv la data de 21 ianuarie 2008.
În dezvoltarea motivelor de
recurs s-a susținut, în esență, că cererea de restituire a cauțiunii a fost
formulată după ce hotărârea a cărei suspendare s-a solicitat a rămas definitivă
și irevocabilă prin decizia nr. 656 din 3 martie 2009 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6963/121/2007, iar ca efect al
trimiterii cauzei spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție
la Curtea de Apel Galați, recurenta a fost obligată să reia procedura
suspendării și pe cale de consecință să mai achite o cauțiune în cuantum de 195.061
RON, încât este inadmisibil ca aceeași instanță și în același dosar să rețină
mai multe cauțiuni.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la
dosar prin prisma motivelor de recurs formulate de petentă, precum și conform art.
304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,
pentru argumentele care urmează a fi prezentate în cele ce urmează.
Potrivit art. 723
1
alin. (3) C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o dacă cel
îndreptățit la despăgubire nu a formulat o cerere corespunzătoare până la
împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre
irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei.
În prezenta cauză, așa cum
corect a reținut și Curtea de Apel Galați nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă
asupra fondului pricinii, prin decizia nr. 656 din 3 martie 2009, Înalta Curte
de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 19/2008 a Curții
de Apel Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanță .
Textul art. 723
1
alin.
(3) are caracter imperativ, termenul de 30 de zile curgând de la momentul
rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat fondul
cauzei.
Ca atare, în cauză subzistă
dreptul prezumtiv al părții adverse de a solicita plata despăgubirilor cuvenite
pentru prejudiciul produs prin suspendarea executării sentinței nr. 2707 din 17
decembrie 2007 a Tribunalului Galați.
Faptul că au fost achitate
două cauțiuni în același dosar nu este de natură a dispune restituirea
cauțiunii în cuantum de 295.500 lei ce a fost consemnată pentru suspendarea
executării sentinței nr. 2707 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Galați, față
de considerentele arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC O.V.I.G. SA BUCUREȘTI împotriva încheierii din 23 aprilie 2009
pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 octombrie 2009.