ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2688/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a- II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. xx/3/2016, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., F., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova Poliția Locală Ploiești, a solicitat obligarea acestora din urmă la acordarea fiecăruia dintre reclamanți a unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2013 - 2015, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2009, art. 40 alin. (2) lit. c) art. 253, art. 266 și urm. Din Codul muncii, O.G. nr. 137/2000, Directiva CEDO nr. 137/2000, Directiva CEDO nr. 200/JIC/78, Directiva CEDO 2000/43/CE, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 a I.C.C.J.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 642/03.02. a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova.

Argumentând soluția instanța a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Față de aceste prevederi a reținut instanța că Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal este competent să soluționeze prezenta cauză.

Învestit cu soluționarea cauzei Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competenta de soluționare a cauzei formulată de reclamant, în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în favoarea Tribunalului București.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalului Galați - SCAF și Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competenta soluționare a conflictului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că acțiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Lege sindicatelor nr. 62/2011, care prevede că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Reține instanța că, prin acest text de lege i se recunoaște în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că reclamant în cauză este însăși organizația sindicală și nu membrii săi în numele cărora a formulat acțiunea.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât acțiunea formulată nu este o acțiune în contencios administrativ propriu zisă ci un litigiu privind funcționarii publici fiind asimilat raportului de muncă, astfel că în ceea ce privește competența urmează a fi aplicate prevederile din Codul Muncii.

Prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 este stabilită doar instanța competentă din punct de vedere material.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflictele de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conchide instanța, reținând că în cauză competența stabilită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii este una teritorială exclusivă, prin aceasta asigurându-se o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor reclamanților. Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A. a acționat în calitate de reclamant, astfel că pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, urmează să se țină seama de sediul sindicatului și nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acțiunea.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" cu sediul ales pentru citarea și comunicarea actelor de procedura în București, Sector 1, prin reprezentant legal Președinte FF., în numele membrilor de sindicat din tabelul anexă, în baza art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62/2011, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova Poliția Locală Ploiești, a solicitat obligarea acestora din urmă la acordarea fiecăruia dintre reclamanți a unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2013 - 2015, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.

Acțiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevede că organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Prin acest text de lege i se recunoaște în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel încât, având în vedere și mandatele de reprezentare depuse la dosar Tribunal București, reclamantă în cauză este însăși organizația sindicală și nu membrii săi, în numele cărora a formulat acțiunea.

În privința competenței de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Art. 117 din același act normativ prevede în mod expres că dispozițiile acestei legi, se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Competența astfel reglementată este una teritorială exclusivă, menită să asigure o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor reclamanților.

Sindicatul a acționat în calitate de reclamant, iar pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit textului de lege sus-menționat, urmează a fi avut în vedere sediul sindicatului (din Municipiul București) și nu domiciliul membrilor săi, în numele cărora a formulat acțiunea.

Așadar, în concepția legiuitorului, salariații pot fi reprezentați de către sindicat, conform dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, care au preluat prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003, în care se statuează expres că, în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, așadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., F., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM