ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, Ministrul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, B.-Inspector General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, C.-Director General al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,
suspendarea Dispoziția Directorului General al DGPMB din 9 martie 2016 prin care reclamantul a fost destituit disciplinar din poliție;
suspendarea Dispoziției DGPMB din 19 aprilie 2016 (act subsecvent dispoziției de destituire disciplinară) prin care se constata încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului;
să se constate că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nepublicat (încorporând și eventuale ordine completatoare) nu este "lege" din perspectiva CEDO;
să se constate că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 (încorporând și eventuale ordine completatoare) nepublicat este inexistent juridic;
să se constate ca Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 (încorporând și eventuale ordine completatoare) nepublicat este lovit de nulitate;
anularea Ordinului ministrului M.A.I. nr. 23 din 2015 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România;
anularea Dispoziției Directorului General al DGPMB din 9 martie 2016 prin care reclamantul a fost destituit disciplinar din poliție;
anularea Dispoziției DGPMB din 19 aprilie 2016 prin care se constată încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului;
anularea Deciziei Inspectorului General al Politiei Romane din 15 aprilie 2016 prin care s-a respins recursul ierarhic al reclamantului la dispoziția de destituire disciplinară.
obligarea pârâților la reîncadrarea reclamantului în funcția din care a fost destituit precum și la plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public, inclusiv dreptul la norma de hrană și norma de echipament.
obligarea pârâților IGPR, DGPMB, B. și C. la plata către reclamant, în solidar, a unor daune morale de 40.000 RON pentru suferințele pricinuite prin actele și operațiunile care au condus la destituirea sa.
obligarea pârâților la publicarea hotărârii instanței într-un ziar central și pe paginile de internet oficiale ale MAI, IGPR și DGPMB, ca despăgubire nepatrimonială.
Prin Sentința civilă nr. 5589 din 11 octombrie 2016, Tribunalul București a disjuns capetele de cerere 3 - 6 și a format Dosarul nr. x/2016, a disjuns capetele 7 - 11 și a format Dosarul nr. x/2016 și a respins cererea de suspendare a dispoziției contestate.
În Dosarul nr. x/2016, prin Sentința civilă nr. 876 din 14 februarie 2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Tribunalul a reținut că reclamantul solicită anularea Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 și a Ordinului M.A.I. nr. 23/2015 privind exercitarea profesiei de psiholog, acte emise de un organ central al statului, astfel că, în raport cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin Sentința civilă nr. 2351 din 14 iunie 2017, Curtea de Apel București admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea a reținut că obiectul litigiului privește drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, fiind aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public în stabilirea competenței materiale, fără a se avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea, în baza art. 133 și 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că obiectul acțiunii, astfel cum a fost prezentat la pct. 1 al prezentei decizii, privește, în esență, măsura sancționării disciplinare a reclamantului prin Dispoziția pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București nr. 1862 din 9 martie 2016.
Reclamantul contestă o situație intervenită în privința raporturilor sale de serviciu cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Deci, împrejurarea că reclamantul, polițist-funcționar public cu statut special, a fost sancționat disciplinar constituie cauza prezentului litigiu, subsecvent și în legătură cu aceste aspecte, reclamantul înțelegând să critice și Ordinele nr. 600/2005 și nr. 23/2015.
De asemenea, sunt în competența aceleiași instanțe și celelalte cereri ale reclamantului, întrucât nu sunt cereri principale, iar, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".
Constatând că obiectul litigiului privește drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte reține că devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, conform cărora sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Astfel, competența materială se stabilește exclusiv în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 188/1999, completată și modificată, fără a se avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
PENTru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2017.
Procesat de GGC - MM