ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra
cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Hotărârea instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 202 din 16 martie 2009, Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții B.I. și G.D.A.
împotriva sentinței civile nr. 279 din 11 februarie 2008 pronunțată de
Tribunalului București, secția a III-a civilă. A schimbat în tot sentința în
sensul că a admis acțiunea reclamanților și i-a obligat pe pârâții D.D. și D.V.
să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în
București, Intrarea Nicolae Beldiceanu.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că,
fapt necontestat în cauză, reclamanții nu au apelat la niciuna dintre
procedurile speciale adoptate în scop de reparație - Legea nr. 112/1995 sau
Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, se pune problema comparării
titlurilor deținute de părți, reclamanții având titlul proprietarului originar,
iar pârâții titlul valid obținut în temeiul Legii nr. 112/1995.
Judecătorul fondului a procedat la aprecierea anumitor
criterii de preferabilitate, stabilind în final că stabilitatea circuitului
civil trebuie să primeze, acordând în acest fel imobilul pârâților.
Raționamentul este eronat. Reclamanții aveau, potrivit art.
21 alin. (4) din Constituția României, opțiunea iar nu obligația de a apela la
procedurile administrative speciale, respectiv Legea nr. 10/2001. Așa fiind,
reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile acestei legi
reparatorii, iar faptul nu poate fi reținut ca o culpă în sarcina acestora.
Apelând, pentru valorificarea dreptului lor de proprietate la dispozițiile
dreptului comun, reclamanții nu au făcut altceva decât sa-și exercite dreptul
constituțional de acces la justiție.
Reclamanții nu s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 10/2001
pentru că nu erau obligați să o facă, iar în prezent acest lucru nu mai este
posibil, fiind depășite termenele instituite în acest sens.
Recursul
2.1. Motive
Pârâții au declarat recurs, întemeiat în drept pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Acțiunea a fost introdusă în anul 2006, după apariția
Legii nr. 10/2001.
Autoarea intimaților reclamanți a depus notificare care
a fost soluționată în sensul că s-a dispus restituirea terenului în suprafață
de 96,55 mp mai puțin apartamentele vândute din imobilul situat în București,
Intrarea Nicolae Beldiceanu.
În acest context, cu atât mai mult reclamanții nu mai
puteau exercita acțiunea în revendicare potrivit dreptului comun, fiind
obligați să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Curtea de apel a încălcat Decizia nr. 33/2008 dată de Înalta
Curte de Casație și Justiție.
2.2. Analiza făcută de instanța de recurs
Recursul este întemeiat, pentru următoarele
considerente:
Instanța de apel și-a întemeiat soluția de admitere a
acțiunii în revendicare pe nesocotirea de către prima instanță a prevederilor art.
21 alin. final din Constituție.
Conform art. 21 alin. (4) din Constituție,
jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.
Instanța de apel a omis faptul că nu orice procedură
prealabilă sesizării instanței, instituită prin legi speciale, constituie o
„jurisdicție specială administrativă
”
.
Sintagma „jurisdicții speciale administrative” are în
vedere acele activități de soluționare a litigiilor care se desfășoară în fața
unui organ administrați jurisdicțional prin emiterea unui act
administrativ-jurisdicțional.
Or, soluționarea notificărilor de către persoana
juridică deținătoare sesizată, nu se face în cadrul unei proceduri de natura
celei enunțate, de vreme ce lipsesc elementele esențiale ale litigiului -
părțile.
În aceste condiții, prin soluția pe care a dat-o,
instanța de apel a extins în mod artificial sfera de aplicare a art. 21 alin. (4)
din Constituție, ceea ce face ca aspectele invocate de recurenți să întrunească
cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât în considerentele deciziei din apel s-a
motivat soluția de admitere a acțiunii în revendicare exclusiv pe greșita
aplicare de către prima instanță a prevederilor constituționale arătate, și față
de criticile formulate prin cererea de apel, Înalta Curte nu mai are a se
pronunța asupra legalității respingerii acțiunii în revendicare, prima instanță
pronunțând o hotărâre legală, cu respectarea Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secții unite.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va
fi admis și hotărârea va fi modificată în sensul reținut prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții D.D. și D.V. împotriva
deciziei nr. 202 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă și în consecință:
Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul
declarat de reclamanții B.I. și G.D.A. împotriva sentinței civile nr. 279 din
11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.