ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 202 din 16 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții B.I. și G.D.A. împotriva sentinței civile nr. 279 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă. A schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea reclamanților și i-a obligat pe pârâții D.D. și D.V. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Intrarea Nicolae Beldiceanu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, fapt necontestat în cauză, reclamanții nu au apelat la niciuna dintre procedurile speciale adoptate în scop de reparație - Legea nr. 112/1995 sau Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, se pune problema comparării titlurilor deținute de părți, reclamanții având titlul proprietarului originar, iar pârâții titlul valid obținut în temeiul Legii nr. 112/1995. Judecătorul fondului a procedat la aprecierea anumitor criterii de preferabilitate, stabilind în final că stabilitatea circuitului civil trebuie să primeze, acordând în acest fel imobilul pârâților. Raționamentul este eronat. Reclamanții aveau, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituția României, opțiunea iar nu obligația de a apela la procedurile administrative speciale, respectiv Legea nr. 10/2001. Așa fiind, reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile acestei legi reparatorii, iar faptul nu poate fi reținut ca o culpă în sarcina acestora.

Apelând, pentru valorificarea dreptului lor de proprietate la dispozițiile dreptului comun, reclamanții nu au făcut altceva decât sa-și exercite dreptul constituțional de acces la justiție. Reclamanții nu s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru că nu erau obligați să o facă, iar în prezent acest lucru nu mai este posibil, fiind depășite termenele instituite în acest sens. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâții au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte: Acțiunea a fost introdusă în anul 2006, după apariția Legii nr. 10/2001. Autoarea intimaților reclamanți a depus notificare care a fost soluționată în sensul că s-a dispus restituirea terenului în suprafață de 96,55 mp mai puțin apartamentele vândute din imobilul situat în București, Intrarea Nicolae Beldiceanu.

În acest context, cu atât mai mult reclamanții nu mai puteau exercita acțiunea în revendicare potrivit dreptului comun, fiind obligați să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Curtea de apel a încălcat Decizia nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. 2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Instanța de apel și-a întemeiat soluția de admitere a acțiunii în revendicare pe nesocotirea de către prima instanță a prevederilor art. 21 alin. final din Constituție. Conform art. 21 alin. (4) din Constituție, jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Instanța de apel a omis faptul că nu orice procedură prealabilă sesizării instanței, instituită prin legi speciale, constituie o „jurisdicție specială administrativă ” . Sintagma „jurisdicții speciale administrative” are în vedere acele activități de soluționare a litigiilor care se desfășoară în fața unui organ administrați jurisdicțional prin emiterea unui act administrativ-jurisdicțional. Or, soluționarea notificărilor de către persoana juridică deținătoare sesizată, nu se face în cadrul unei proceduri de natura celei enunțate, de vreme ce lipsesc elementele esențiale ale litigiului - părțile. În aceste condiții, prin soluția pe care a dat-o, instanța de apel a extins în mod artificial sfera de aplicare a art. 21 alin. (4) din Constituție, ceea ce face ca aspectele invocate de recurenți să întrunească cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Întrucât în considerentele deciziei din apel s-a motivat soluția de admitere a acțiunii în revendicare exclusiv pe greșita aplicare de către prima instanță a prevederilor constituționale arătate, și față de criticile formulate prin cererea de apel, Înalta Curte nu mai are a se pronunța asupra legalității respingerii acțiunii în revendicare, prima instanță pronunțând o hotărâre legală, cu respectarea Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea va fi modificată în sensul reținut prin dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții D.D. și D.V. împotriva deciziei nr. 202 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și în consecință: Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții B.I. și G.D.A. împotriva sentinței civile nr. 279 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.