ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2797/2017

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 08 august 2013, reclamanții Societatea A. SA Galați și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară anularea Deciziei A.S.F. nr. A/203 din 09 iulie 2013.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2856 din 14 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanții Societatea A. SA Galați și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Societatea A. SA Galați și B., solicitând admiterea căii de atac exercitate cu consecința modificării hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum așa fost formulată și precizată, și drept urmare anularea Deciziei A.S.F. nr. A/203 din 09 iulie 2013. În motivarea opțiunii lor procesuale recurentele au expus rezumativ argumentele reținute de prima instanță în motivarea hotărârii atacate și reiterează argumentele din cererea de chemare în judecată, susținând, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate aspectele prezentate în acțiune, ceea ce în opinia recurenților demonstrează că hotărârea atacată nu este motivată. Astfel, se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la faptul că decizia atacată încalcă prevederile Legii nr. 297/2004 și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 22 martie 2013, pronunțată în cauza C-248/2011. De asemenea, se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la argumentele referitoare la piața Rasdaq și nu a făcut nicio precizare referitor la faptul dacă această piață este reglementată și funcționează legal. Sub acest aspect, recurentele precizează că, dacă piața Rasdaq ar fi fost o piață legală, nu mai era nevoie de apariția Legii nr. 155/2014 care a dispus desființarea acestei piețe pe motiv că nu avea un cadru legal.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinare pârâta intimată Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepția nulității recursului promovat de reclamantă, lipsa de obiect a acțiunii, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. În acest context s-au apreciat criticile reclamanților neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind motivată, iar pe fond s-a susținut că acțiunile SC C. SA nu sunt tranzacționate pe segmentul de piață Rasdaq, criticile reclamanților sub acest aspect fiind irelevante. Se mai susține, așa cum rezultă din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție că piața Rasdaq este o piață reglementată încă de la înființare din 1996, funcționând în mod regulat ca o piață organizată și reglementată de C.N.V.M. În continuare se reiau apărările invocate în fața instanței de fond. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului de față, s-a apreciat că sunt neîntemeiate excepția nulității recursului și a lipsei de obiect a acțiunii, și s-a concluzionat că în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) C. proc. civ., a fost declarat în termen, motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Prin încheierea din 31 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins excepția nulității recursului și s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanții Societatea A. SA Galați și B. împotriva Sentinței nr. 2856 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 04 octombrie 2017. Excepția lipsei de obiect a acțiunii a fost apreciată drept o apărare de fond, decizându-se a fi analizată la momentul soluționări recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, sunt nefondate. Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți. Motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată Susținerile recurenților-reclamanți referitoare la faptul că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la faptul că decizia atacată încalcă prevederile Legii nr. 297/2004 și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 22 martie 2013, pronunțată în cauza C-248/2011, sunt neîntemeiate. Legalitatea actului administrativ atacat a fost analizată de instanța de fond din perspectiva conformității lui cu Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și cu Statutul CNVM adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată de Legea nr. 514/2002, acte normative în temeiul și pentru executarea cărora a fost emis, a competenței legale de adoptare a Deciziei A.S.F. nr. A/203 din 09 iulie 2013, precum și a motivării în fapt și în drept a acesteia. Urmare a analizei efectuate instanța de fond nu a regăsit vreun element factural sau de drept de natură a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură de la emitere actul administrativ contestat. Instanța de fond a analizat și efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 22 martie 2013, pronunțată în cauza C-248/2011, constatând că sunt fără relevanță în cauză, întrucât în procedura trimiterii preliminare Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârile pronunțate se dau rezolvări de principiu diferitelor chestiuni de drept unional și nu se dispune cu privire la aplicarea acestuia în cazurile individuale concrete. Pe de altă parte, s-a relevat că, prin hotărârea menționată, pronunțată în aplicarea art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a calificat piața Rasdaq ca piață reglementată, ci a stabilit că sarcina calificării ca atare a acesteia, pe baza criteriilor oferite prin această hotărâre, revine autorităților naționale. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Singura critică ce se circumscrie acestui motiv de nelegalitate este legată de caracterul pieței Rasdaq, considerându-se că dacă era reglementată această piață nu mai era necesară adoptarea Legii nr. 155/2014 care a dispus desființarea acestei piețe. Această chestiune ar reprezenta relevanță în cadrul analizei obligației de efectuare a ofertei publice de preluare a Societății C. SA Târgu Frumos, care n-ar exista în sarcina reclamanților recurenți, în condițiile în care acțiunile acestei societăți sunt tranzacționate pe o piață nereglementată. Însă, obligația de a derula oferta publică de preluare a SC C. Târgu Frumos, urmare a constatării că Societatea A. SA și domnul D. au acționat concentrat, a fost sancționată printr-un act administrativ distinct, respectiv prin Ordonanța nr. 27 din 29 ianuarie 2013, emisă de Comisia Națională a Valorilor Imobiliare, a cărei succesor în drepturi este pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Ordonanța nr. 27/2013 a făcut obiectul controlului de legalitate pe rolul instanțelor de contencios administrativ, care prin Sentința civilă nr. 1867 din 06 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2013, definitivă, urmare a anulării recursului prin Decizia nr. 129 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta Societatea A. SA. Așa fiind, nu se mai poate pune în discuție existența sau nu a obligației de a derula oferta publică de preluare a SC C. Târgu Frumos, această chestiune fiind tranșată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile mai sus menționate. Din această perspectivă, este irelevantă cauzei critica referitoare la lipsa caracterului reglementat al pieței Rasdaq, o constatare sau alta sub acest aspect, nefiind în măsură a mai avea vreo influență asupra obligației arătate, a cărei existență, așa cum s-a arătat, nu mai poate fi pusă în discuție. Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea de anulare a Deciziei nr. A/203 din 09 iulie 2013 emisă de ASF. Prin acest act administrativ reclamanta B., în calitate de acționar majoritar la Societatea A. SA, a fost sancționată cu amendă contravențională pentru nederularea în termenul legal a ofertei publice de preluare obligatorie a Societății C. SA Târgu Frumos, obligație impusă prin Ordonanța nr. 27 din 29 ianuarie 2013, emisă de Comisia Națională a Valorilor Imobiliare. Prin aceeași decizie, s-a impus Societatea A. SA ca împreună cu persoanele cu care acționează concentrat, să depună, spre realizarea silită a obligației de preluare obligatorie a SC C. SA Târgu Frumos, documentația referitoare la această îndatorire impusă. În legătură cu dispozițiile acestui act administrativ reclamanții nu au formulat critici de nelegalitate, menționând numai în cererea introductivă de instanță că, nu se impunea sancționarea administratorului de la Societatea A. SA până la momentul soluționării definitive a cererii de anulare a Ordonanței nr. 27 din 29 ianuarie 2013. Însă, această critică nu a mai fost reluată în recurs. În consecință, obligația de preluare publică obligatorie a SC C. SA Târgu Frumos, nu intră în conținutul Deciziei nr. A/203 din 09 iulie 2013 emisă de A.S.F., ci a unui act administrativ anterior, respectiv a Ordonanței nr. 27 din 29 ianuarie 2013, emisă de C.N.V.M., a cărui prezumție de legalitate nu a fost răsturnată. Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.