ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3696/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.08.20162017, reclamantele A. și A. România au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei privind soluționarea contestației nr. 1371/08.07.2016 și a deciziilor nr. 923/20.04.2016, nr. 924/20.04.2016 și nr. 925/20.04.2016, cu cheltuieli de judecată. 1.

Hotărârile pronunțate în cauză Prin încheierea pronunțată în data de 6 aprilie 2020, Curtea de Apel s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes a acțiunii și asupra excepției de nelegalitate a avizului nr. x/2013, invocate în cadrul acțiunii formulate de către reclamantele A. și A. România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în sesnul respingerii excepției lipsei de interes a acțiunii, invocată de către pârâtă, ca nefondată iar in ceea c e privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) și art. 2 din avizul A.S.F. nr. 54/02.12.2013, invocată de către reclamante, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin sentința civilă nr. 2133 din 7 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele A. și A. România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate. Reclamantele A. și A. România au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2133/07.06.2017 și a încheierii din data de 06.04.2017 pronunțate în cauză de Curtea de Apel București, secția a VIII -A contencios administrativ și fiscal, criticându-le pentru nelegalitate, sens în care, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecată instanței de fond. În motivarea recursului, recurentele au menționat, cu titlu preliminar, că prin sentințele civile nr. 1607/04.05.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și nr. 1725/11.05.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a admis cererile în anulare și excepțiile de nelegalitate a Avizului nr. 54 formulate de B., C. și C. și a dispus anularea Actelor și a Deciziei ASF. Încheierea criticată este nelegală, în opinia recurentelor, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 6 alin. (2) și (3), art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012 și art. 7 alin. (3), (4), (5) și (15), art. 8, art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, excepția de nelegalitate fiind astfel admisibilă întrucât, în accepțiunea normelor invocate, avizele emise de intimata ASF sunt acte individuale, mai ales pentru faptul că acestea nu sunt publicate în Monitorul Oficial și se emit la cererea persoanei interesate, în speță, Avizul nr. 54 fiind aplicabil unui număr determinat/determinabil de subiecți, respectiv fondurilor de investiții. Din rațiuni de rigoare, recurentele au prezentat succint și un sumar al argumentelor care conduceau la constatarea nelegalității art. 1 alin. (2) și (3) și art. 2 din același aviz, în esență, acestea rezumându-se la faptul că: prezumțiile de concertare instituite prin acest act administrativ sunt suplimentare celor exhaustiv reglementate de Legea nr. 297/2004; nu există vreun temei care să permită completarea unui act normativ printr-un act administrativ interpretativ; Avizul nr. 54 nu răspunde solicitării punctuale a Fondurilor de Investiții și nu respectă principiul predictibilității normei, standard al conduitei de legiferare care trebuie se aplice și autorităților publice atunci când acestea emit acte individuale. În ceea ce privește sentința pronunțată de instanța de fond, recurentele au menționat că aceasta este nelegală și parțial nemotivată, fiind dată cu ignorarea viciilor de formă ce afectau actele, prin raportare la art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 1246 alin. (1) C. civ. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reținute de prima instanță, de esența motivării, în fapt și în drept, a actelor ASF, nu este simpla indicare a unui text de lege care consacră o prezumție de concertare. Esențial pentru existența unei motivări corespunzătoare era existența unei corelări între elementele de fapt și cadrul legal efectiv incident care să justifice încadrarea tuturor și fiecăreia din entitățile incluse în pretinsul grup de acționari în prezumțiile de concertare invocate. În mod nelegal, au învederat recurentele, instanța de fond a ignorat argumentele prezentate la pct. 29-33 din acțiunea introductivă, prin care, în esență, s-a susținut că Avizul nr. 54 nu poate fi considerat temei al Actelor ASF, în contextul în care criticile reclamantelor aveau caracter autonom față de excepția de nelegalitate invocată. Maniera în care instanța a înlăturat parte din criticile aduse actului administrativ atacat (linie complementară și subsidiară de argumentație față de excepția de nelegalitate) se subsumează unei veritabile nemotivări a hotărârii, sancționată cu desființarea acesteia. Prin acțiunea introductivă, au menționat recurentele, s-a argumentat că nu este permisă extragerea unei noi prezumții din "cumulul" a doua sau mai multe prezumții. Sub un prim aspect, fiecare prezumție de concertare se referă la anumite situații premisă în care subiecții vizați s-ar regăsi. Însă, atât timp cât o altă persoană nu se încadrează în situația premisă vizată de o anumită prezumție de concertare, aceasta nu poate fi incidentă în ceea ce o privește. Sub un alt aspect, recurentele nu au contestat posibilitatea de a reține în sarcina unei persoane 2 sau mai multe prezumții de concertare. Critica formulată viza un aspect complet diferit, și anume se referea la împrejurarea că dispozițiile legale reglementează în mod expres și limitativ prezumțiile de acționare în mod concertat. A accepta că o "combinare" a două prezumții conduce la apariția, pe cale de deducție, a unei a treia prezumții, ignorat fiind caracterul de excepție al normelor în materie. Prin urmare, considerentul instanței nu răspunde argumentului recurentelor, fiind greșit, fapt care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la normele indicate. În altă ordine de idei, recurentele precizează că instanța de fond a aplicat interpretarea dată unei anumite situații de fapt, la o altă situație de fapt, pe care, în mod incorect, a apreciat-o ca fiind similară primei situații. Procedând în acest mod, instanța de fond a reținut o așa zisă "situație de fapt de referință", însă aceast "raționament" este greșit din două motive și anume, pe de o parte, concertarea trebuie analizată doar în funcție de situația de fapt concretă (și nu prin analogie cu o altă situație de fapt), iar pe de altă parte, nu există acea situație de fapt de referință reținută de instanța de fond. Este eronat și raționamentul primei instanțe, potrivit căruia, în materia acțiunii concertate nu poate fi exclusă aplicarea principiului tranzitivității, au mai învederat recurentele, întrucât aplicarea prin transfer a unei prezumții de concertare (stabilită în mod expres prin raportare la anumite situații) la altă situație, care nu se încadrează în prezumția de concertare relevantă, nu este permisă de lege. Prezumțiile de concertare sunt excepții și ca atare, sunt de strictă interpretare și aplicare. În ceea ce privește reținerea instanței de fond, referitoare la lipsa unei vătămări produsă recurentelor de lipsa unor elemente esențiale ale actelor ASF (calea de atac și termenul de contestare) și de depășirea sferei de emitere a deciziilor, acestea au arătat că actele intimatei-pârâte nu sunt acte de procedură. Față de această situație rezultă că la verificarea nulității acestora nu sunt incidente dispozițiile de drept procesual, ci cele de drept material. Prin urmare, prima instanță a analizat în mod greșit valabilitatea actelor ASF prin raportare la existența unei vătămări prevăzuta de normele de procedură, în loc să se raporteze la dispozițiile de drept material cu privire la nulitatea actelor administrative individuale. În fine, s-a precizat în cuprinsul recursului, deși instanța de fond a sesizat că Fondurile de Investiții sunt entități fără personalitate juridică, a considerat totuși, eronat, că legislația pieței de capital se raportează la aceste entități în mod similar celor cu personalitate juridică (spre exemplu, art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. d), luând în considerare premisa, profund greșită, că prezumțiile de concertare s-ar putea aplica prin analogie, în pofida faptului că incidența acestei prezumții presupune, ca actori, societăți comerciale, iar aplicarea prin analogie a prezumțiilor de concertare este nelegală prin raportare la caracterul de excepție al acestora, fiind de strică aplicare și interpretare. De asemenea, au mai învederat recurentele, în mod greșit a respins instanța de fond argumentele lor potrivit cărora B. nu este societate-mamă a societății de administrare a Fondurilor de Investiții și nici a Fondurilor de Investiții, reținând că în cauză s-ar aplica Prezumția de Concertare reglementată de art. 2 alin. (1) pct. 27 lit. d) din Legea nr. 297/200438, în condițiile în care, în realitate, cât timp B. nu este acționar direct al D. (societatea care administrează Fondurile de Investiții) sau al Fondurilor de Investiții, acesta nu ar putea numi/revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, exercitarea drepturilor sale de vot nefiind posibilă, iar acesta nu ar putea încheia un acord cu ceilalți asociați privind exercitarea majorității drepturilor de vot. Chiar termenii folosiți de legiuitor, respectiv drepturile "sale" de vot/acord cu "ceilalți asociați" conduc la concluzia că s-a avut în vedere o deținere directă, nu una indirectă. Modificând natura juridică a prezumțiilor de concertare, precizează recurentele, instanța de fond a reținut și că politica investițională în SIF Banat Crișana, a acestora și a B. în perioada anterioară emiterii Actelor ASF, nu reprezintă elemente de natură a face proba contrară prezumțiilor legale de acțiune concertată. O astfel de recalificare, în opinia recurentelor, nu este în concordanță cu legislația specifică a pieței de capital, care reglementează în mod expres că prezumțiile de acționare pot fi răsturnate prin proba contrară, pct. 23 al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 prevăzând în mod expres acest lucru. 1.

Apărările intimatei. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, autoritatea intimată a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La o simplă analiză a sentinței recurate, având în vedere motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 și ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare, intimata a menționat că aceasta este temeinică, cuprinde atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins pretențiile părților, nu conține motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, fapt pentru care se impune înlăturarea acest motiv de casare. Cu privire la cel de al doilea motiv de casare invocat de recurente, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a menționat că instanța de fond a interpretat în mod corect textele legale incidente în cauza de față și a făcut o aplicare corectă atât a normelor speciale incidente domeniului instrumentelor și investițiilor financiare cât și a normelor generale prevăzute în materie administrativă. Referitor la respingerea excepției de nelegalitate invocată în cauză cu privire la Avizul nr. x/02.12.2013, rațiunile care au stat la baza emiterii acestui act administrativ, precizează intimata, au avut în vedere situații care apar sau pot apărea în practică, nefăcând neapărat referire la o entitate anume. În conținutul actului nu se face referire la o entitate anume și/sau la o situație particulară. Astfel, în condițiile în care interpretarea respectivă reprezintă poziția oficială a autorității, explicând practic modul cum autoritatea aplică legea și normele reglementare în respectiva situație, aceasta este aplicabilă tuturor entităților care ar putea să se afle la un moment dat în situația respectivă. În plus, în condițiile în care la baza emiterii acestui răspuns oficial de către A.S.F. a stat o solicitare de aviz de interpretare, solicitare pentru care petentul a și achitat tariful aferent, respectivul răspuns oficial a îmbrăcat forma unui aviz (de interpretare), act care, conform dispozițiilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 (reținute în preambulul actului) face parte din categoria actelor administrative individuale. Caracterul Avizului x/2013, ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate, a fost pus în discuția părților de către instanța de fond, ambele părți susținând că actul în discuție este act administrativ individual. Așa cum rezultă expres și din preambulul Avizului nr. x/2013, acesta a avut în vedere solicitarea E. și Asociații, răspunzând astfel întrebărilor acestora. Tot din preambulul avizului rezultă că prin acesta A.S.F. formulează un răspuns oficial la chestiuni privind aplicarea legii și a normelor reglementare în vigoare. Prin actul administrativ în speță nu s-au instituit noi prezumții legale în ceea ce privește acțiunea concertată, acestea fiind cele determinate de lege, respectiv cele prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 23 - cu trimitere la pct. 22 din Legea nr. 297/2004. Din definiția prezumției de acțiune concertată prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 nu rezultă imposibilitatea de a uzita în cadrul analizei de concertare efectuată cu privire la un emitent, două sau mai multe dintre prezumțiile limitativ enumerate, dacă persoanele dintr-o categorie apar și în altă categorie de persoane care sunt prezumate a acționa în mod concertat în legătură cu respectivul emitent. O astfel de soluție se impune cu evidență, întrucât ar fi absurd ca o persoană care face parte dintr-o categorie de persoane legate printr-un acord exprimat sau tacit să înfăptuiască o politică comună fată de un emitent, să aibă în cadrul unui alt grup din care face parte și care acționează în mod concertat în legătură cu același emitent o abordare diferită fată de acesta. Așadar, în materia acțiunii concertate nu poate fi exclusă aplicarea principiului tranzitivității, în exemplul prezentat de recurente fiind posibil să se demonstreze că, dacă A este prezumat a acționa concertat cu B în baza unei prezumții, iar B este prezumat a acționa în mod concertat cu C în baza altei prezumții, atunci A acționează în mod concertat cu C. Mai mult decât atât, după înființarea ASF, aplicabile sunt dispozițiile cuprinse în art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 de înființare a acestei autorități, potrivit cărora "actele individuale ale A.S.F. sunt autorizațiile, atestatele, avizele și deciziile". De asemenea, trebuie menționat în acest context și faptul că potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012, dispozițiile acestui act normativ se completează cu legislația care reglementează activitatea autorităților care se desființează, după caz, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor acestuia, text de lege ce face inaplicabile dispozițiile art. 9 din Statutul CNVM invocate de recurente, prin simpla interpretare logică a tipologiei și a destinației actelor individuale enumerate în art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 (e.g. printr-un Aviz, Atestat sau Autorizație nu se pot dispune măsuri/obligații în sarcina entităților reglementate de autoritate). In ceea ce privește susținerile recurentelor referitoare la tranzacțiile cu acțiuni SIF1 derulate de către acestea în perioada 2013-2016, intimata a precizat că, în fapt, înscrisurile menționate reflectă tranzacțiile cu acțiuni SIF1 efectuate de recurente, cu evidențierea datelor la care acestea au fost realizate, însă adresa de înaintare prin care au fost depuse la dosarul cauzei nu cuprinde precizări cu privire la aspectele pe care tinde să le dovedească prin intermediul acestor informații. Pentru ipoteza în care recurentele ar intenționa să acrediteze concluzia inexistenței unei acțiuni concertate în legătură cu emitentul S.I.F. Banat-Crișana S.A., motivat de faptul că fiecare dintre entitățile reținute în grup a achiziționat acțiunile în cauză separat, la momente distincte și prin tranzacții diferite cantitativ și ca frecvență, pe parcursul unei perioade lungi de timp, s-a precizat că momentul dobândirii acțiunilor, volumul sau numărul tranzacțiilor nu reprezintă elemente de natură să răstoarne prezumția legală relativă de acțiune concertată, constatarea prezumțiilor de concertare având în vedere, în speță, momentul premergător desfășurării unei adunări generale a acționarilor, context în care s-a pus problema acțiunii concertate din perspectiva exercitării dreptului de vot. Art. 286 1 din Legea nr. 297/2004, care constituie temeiul măsurilor dispuse prin actele individuale atacate în cauza de față, instituie interdicția dobândirii cu orice titlu sau deținerii de către o persoană, singură ori împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat a mai mult de 5% din capitalul social al societăților de investiții financiare. De esența "acțiunii concertate" este existența unui acord expres sau tacit, intervenit între două sau mai multe persoane care au calitatea de acționar al unui emitent și având ca scop înfăptuirea unei politici comune în legătură cu acesta, astfel încât se poate aprecia că proba cu înscrisuri propusă de recurente nu este relevantă în raport cu elementele speței deduse judecății, acesteia lipsindu-i concludența. Așadar, existența unei acțiuni concertate între doi sau mai mulți acționari ai unui emitent trebuie să fie apreciată prin prisma incidenței prezumțiilor legale de concertare la momentul efectuării verificării modului în care sunt respectate dispozițiile legale menționate, în sensul determinării existenței legăturilor și calităților cerute de normele juridice care le instituie, iar nu în considerarea unor împrejurări extrinseci, ca cele prezentate de recurente. În acest context, în cadrul analizei care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, au fost luate în calcul deținerile membrilor grupului astfel cum erau acestea consemnate în evidențele Depozitarului Central la acel moment, istoricul dobândirii lor neavând relevanță în speță pentru determinarea relațiilor de acțiune concertată. 1.

Răspunsul la întâmpinare. Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentele au precizat că intimata nu furnizează niciun element pe baza căruia să combată efectiv criticile aduse hotărârii recurate, aceasta rezumându-se, în esență, să susțină formal și neargumentat, temeinica și legalitatea sentinței. Intimata nu a combătut argumentele recurentelor relativ la nelegala calificare a Avizului nr. 54 ca fiind act administrativ cu caracter normativ, în contextul în care, prin întâmpinare, precum și în fața instanței de fond, a recunoscut că avizul are natura juridică a unui act administrativ individual, iar în ceea ce privește nelegalitatea acestuia susținerile intimatei nu sunt de natură să demonstreze contrariul. În contextul naturii juridice a entităților recurente, dezlegată corect de prima instanță, în opinia acestora, conform căreia, în temeiul art. 2 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 297/2004, fondurile de investiții sunt organisme de plasament colectiv fără personalitate juridică, având natura unor societăți civile, rezultă că respectivele prezumții de concertare nu erau incidente, acestea trebuind a fi aplicate restrictiv, strict entităților la care se referă, în lipsa unei prevederi legale exprese care să facă referire la aplicarea acestora și în cazul entităților fără personalitate juridică. În fine, recurentele au mai precizat că referirile intimatei la dispozițiile Avizului nr. 54 ignoră împrejurarea că acesta nu poate constitui temei legal pentru motivarea deciziilor emise, deoarece, prin intermediul avizelor se oferă poziția oficială a autorității în priovința modului de aplicare/interpretare a legii și a normelor aferente la o ipoteză concretă, punctuală. În aceste condiții, motivarea în drept a actelor autorității intimate s-ar fi putut realiza numai prin raportare la norme legale și nu la interpretări oficiale ale acesteia referitoare la maniera de aplicare a unor norme legale. Nu în ultimul rând, recurentele au învederat că intimata nu a administrat nicio probă din care să rezulte presupusa acțiune concertată, în condițiile în care acestea au demonstrat că membrii presupusului grup de acționari au avut un comportament investițional diferit, împrejurare de natură să răstoarne prezumția relativă de acționare concertată reținută în sarcina Fondurilor de Investiții. II. Procedura derulată în recurs. Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă. Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. 1. Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed: Preliminar, se impun scurte considerații în privința naturii juridice a Avizului nr. 54 emis de intimată, cu privire la care recurentele reclamante au înțeles să ridice excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) și (3) și art. 2 din cuprinsul acesteia, având în vedere că recursul vizează și încheierea de ședință pronunțată de judecătorul fondului la data de 06.04.2017, prin care excepția a fost respinsă, ca inadmisibilă, pe considerentul greșit că acest act administrativ are caracter normativ și nu individual. Natura juridică a avizelor emise de intimată este prevăzută în termeni lipsiți de echivoc de prevederile art. 6 alin. (3) și art. 21 2 din O.U.G. nr. 93/2012, coroborate cu prevederile art. 7 alin. (4) și art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, potrivit cărora, avizele, autorizațiile, atestatele și deciziile emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sunt acte individuale. Așadar, însăși legea prevede natura juridică a avizelor astfel că interpretarea oferită de judecătorul fondului, conform căreia determinarea caracterului unui asemenea act administrativ se face prin raportare la criteriul gradului de întindere a efectelor juridice, nu constituie decât o alegațiune lipsită de suport legal, în contextul în care însăși intimata-pârâtă, în calitate de emitent al avizului, a precizat că acesta are, conform legii, natura juridică a unui act administrativ individual. Prin urmare, raportat la obiectul excepției de nelegalitate reglementat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dată fiind natura juridică a Avizului nr. x/02.12.2013 de act administrativ individual, excepția era admisibilă și se impunea a fi efectuat un examen de substanță a acesteia. Cu toate acestea însă, dat fiind faptul că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare, în cauza pendinte fiind invocată pentru a sprijini solicitarea recurentelor-reclamante de anulare a Deciziilor ASF nr. 923, 924 și 925, toate emise la data de 20.04.2016, precum și a Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamante, pentru considerente în continuare expuse instanța de recurs nu va proceda la analizarea pe fond a acesteia. Rațiuni de rigoare impun a se observa că deciziile atacate de reclamante prin intermediul acțiunii în anulare, care fac obiectul judecății în prezenta cauză, privesc mai mulți subiecți de drept care acționează pe piața de capital și anume grupul format din: F.; G..; H.; C.; C.; A. și A. Romania. Prin sentința civilă nr. 1607 din 4 mai 2017 pronunțată în dosar nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 1658/17.03.2018 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus admiterea acțiunii formulate de C. și C., în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și a dispus anularea în totalitate a Deciziilor ASF nr. 923, 924 și 925 din 20.04.2016 și Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016, aceleași cu actele administrative atacate prin acțiunea reclamantelor din litigiul pendinte. Efectele sentinței menționate se răsfrând și în prezenta cauză întrucât obiectul acțiunii în anulare promovate de reclamante nu mai este în ființă, respectiv nu mai produce efecte, dată fiind anularea anterioară, cu efect retroactiv, a actelor administrative contestate de reclamante. Deși nu este consacrată legislativ, fiind consacrată de pratica judiciară anterioară noului C. civ., însă menținându-și aplicabilitatea și justificându-se pe cale interpretativă din prevederile art. 194 lit. c) C. proc. civ., excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată se impune a fi abordată, aceasta fiind de altfel ridicată la termenul stabilit pentru judecarea recursului de către recurentele-reclamante, prin reprezentantul lor convențional. Deși, raportat la considerente teoretico-jurisprudențiale, se poate constata că, în speță, nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că între timp intimata-emitentă nu și-a revocat propriile acte administrative, nu se poate face abstracție despre intervenirea, ulterioară introducerii acțiunii în anulare, a unei alte împrejurări și anume, potrivit celor anterior expuse, a anulării retroactive a deciziilor contestate, în ansamblul lor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce determină practic inexistența lor, de fapt și de drept, în ordinea juridică, precum și lipsa oricăror efecte juridice care ar putea decurge din conținutul acestora. 1. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia. Pentru considerentele expuse, constatând că acțiunea introductivă formulată de reclamante a rămas fără obiect, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la admiterea recursului declarat atât împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2017, cât și împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, cu consecința casării acestora și urmare a rejudecării cauzei, admițând excepția, va respinge acțiunea în anulare, ca rămasă fără obiect.