ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secți a VIII a contencios administrativ și fiscal, cu nr. x/2016 reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 29.03.2016 prin care s-a stabilit aplicarea unei corecții financiare în valoare de 5500 RON fără TVA, și a Deciziei nr. 189/2016, cu numărul de înregistrare DGMIFN 3662, emisă la data de 01.06.2016 pentru soluționarea contestației formulată la nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.03.2016 și în subsidiar, reducerea corecției financiare aplicate pentru neregula săvârșită, de la 25% la 5%.
1.2. Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1256 din 7 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, a anulat Decizia nr. 189/2016 înregistrată la DGMIFN cu nr. 36.621/01.06.2016 și Nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.03.2016 emise de MFE-DGMIFN, privind Contractul de servicii nr. x/03.09.3014.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și, rejudecând cauza admiterea acțiunii promovate de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Decizia instanței de recurs
3.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.
Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Recurentul-pârât nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile sale nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menționat.
3.2. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Astfel, nu se poate considera că susținerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice în numele Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 1256 din 7 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.