ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5811/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Concurenței și a solicitat: suspendarea în parte a executării Deciziei nr. 55 din data de 03.11.2015, a prevederii referitoare la amendarea cu suma de 10822 RON, până la rămânerea definitivă a hotărârii, raportat la art. 15 din Legea cu nr. 554/2004; anularea în parte a Deciziei nr. 55 din data de 03.11.2015 emisă de autoritatea publică pârâtă, anularea prevederii referitoare la amendarea societății reclamante cu suma de 10.822 RON, cu consecința exonerării totale a societății reclamante de la plata amenzii, respectiv cu consecința exonerării totale de răspunderea angajată de către autoritatea publică pârâtă, modificării deciziei în sensul diminuării la minim a amenzii aplicate, de 0.5% din cifra de afaceri a anului precedent sancționării, în sensul aplicării unei amenzi în cuantum maxim de 7.332 RON.

Prin sentința civilă nr. 1499 din 6 mai 2016, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței. A anulat decizia nr. 55/03.11.2015 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței în ceea ce privește sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 10.822 RON și a exonerat reclamanta de la plata acestei amenzi. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei atacate.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că fapta săvârșită de reclamantă a constat în inserarea la art. 19 din contractul de distribuție nr. 3329 din 27.09.2004, încheiat cu furnizorul B., a unei clauze de menținere a prețului de revânzare, prin care S.C. A. S.R.L., în calitate de distribuitor, se angaja să revândă către terți produsele livrate de B., la prețul stabilit cu acesta din urmă. Potrivit art. 5 din același contract, durata contractului era de 1 an începând de la data semnării, respectiv de la 27.09.2004. Clauza contractuala de menținere a prețului de revânzare nu a fost înlăturată din contract până la 27.09.2005 și a produs efecte anticoncurențiale pe toată perioada contractului, astfel încât fapta a avut un caracter continuu.

Prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 61 alin. (2) teza a doua din Legea concurenței atunci când a apreciat că fapta săvârșită de S.C. A. S.R.L. nu are un caracter de continuitate sau repetabilitate, dar și când a apreciat că efectele clauzei anticoncurențiale nu au format obiectul investigației. Soluția pronunțată de instanța de fond se datorează confuziei referitoare la standardul probei unei înțelegeri anticoncurențiale prin obiect, precum cea din prezenta cauză. În cazul înțelegerilor anticoncurențiale prin obiect funcționează o prezumție legală de afectare a mediului concurențial normal, în temeiul căreia autoritatea de concurență, pentru a dovedi existența faptei, nu mai trebuia să probeze efectele anticoncurențiale concrete, produse de respectiva faptă, ci numai să dovedească existența acordului de voință între părțile la înțelegere, precum și obiectivul anticoncurențial al înțelegerii. Aceasta nu înseamnă că respectiva înțelegere nu a produs efecte anticoncurentiale, dimpotrivă, legiuitorul a prezumat că o încălcare gravă, precum cea de fixare a prețului, produce întotdeuna efecte anticoncurențiale.

In speță, nu se poate considera că fapta anticoncurențială s-a consumat la momentul încheierii contractului, întrucât clauza de menținere a prețului de revânzare a produs efecte pe toată perioada contractuală.

In acest sens, este relevantă și jurisprudența europeană, respectiv Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 19.5.1999, pronunțată în cauza T-175/95 - BASF Coatings AG vechiul Comisia Europeana, prin care, la pct. 156, s-a reținut că "Evaluarea de către Comisie a duratei încălcării nu este eronată, având în vedere faptul că această încălcare a fost reprezentata de încheierea de către părți a unui acord care conține o clauză ce urmărește un scop contrar articolului 85 alin. (1) din tratat. Chiar dacă Curtea nu a putut constata că o astfel de clauză a fost pusă în aplicare, simpla sa existență a fost capabilă sa creeze un efect "vizual si psihologic", care a contribuit la împărțirea pieței (Miller, punctul 7, Herlitz, punctul 40). Încălcarea care a început în 1982, când a fost încheiat acordul, nu a încetat, prin urmare, până când clauza anticoncurențială nu a fost efectiv eliminată din contract.". Așadar, chiar dacă înțelegerea anticoncurențială nu a fost pusă în aplicare pe toată perioada contractuală, instanța europeană a considerat că durata încălcării este reprezentată de durata contractuală, întrucât aceasta a produs efecte anticoncurențiale în toată această perioadă.

Și din jurisprudenta națională se desprinde o abordare identică. În cadrul Deciziei nr. 2888/5.6.2007 s-a menționat că "Înalta Curte constata, așa cum s-a mai arătat, ca este nefondata critica recurentei in sensul ca in perioada investigata nu a avut niciun contract de distribuție încheiat, ca intre aceasta societate si C. nu ar fi existat relații comerciale in perioada august-1.09.2004, când, de fapt, acestea sunt dovedite chiar prin existenta contractului. Pe de alta parte, instanța de control judiciar retine ca, deși perioada avuta in vedere de autoritatea de concurenta a fost martie 2000-1 septembrie 2004, recurenta a fost sancționată exclusiv pentru perioada cat a fost parte la un contract cu clauza anticoncurențială, respectiv august- septembrie 2004, așa cum rezulta si din individualizarea sancțiunii care i-a fost aplicată."

In speță, este incident și art. 62 alin. (4) teza a doua din Legea concurenței, întrucât termenul de prescripție inițial, ce a început sa curgă la 27.9.2005, a fost întrerupt in mod succesiv de acte procedurale de investigare a faptei, ale autorității de concurență.

Un prim act de întrerupere a cursului termenului de prescripție este reprezentat chiar de Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 87 din 14 martie 2008, prin care a fost declanșată investigația, data de la care curge un nou termen de 5 ani. În aplicarea prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea concurentei, chiar și actele de întrerupere a cursului prescripției, efectuate de autoritate numai față de furnizorul B., precum cererile de informații, produceau efecte și față de S.C. A. S.R.L., astfel de cereri de informații au fost transmise prin intermediul adreselor înregistrate sub nr. de ieșire: RG 830 din 4.6.2008; DIE 963 din 14.8.2009; DIE 1128 din 10.9.2009; RG 15982 din 24.11.2011; RG 4892 din 5.4.2012; RG nr. 8966 din 12.7.2012; RG-9853 din 30.7.2012; RG 10225 din 6.8.2012 si RG 207 din 10.1.2013.

Mai mult de atât, în cadrul investigației au fost adresate solicitări de informații chiar reclamantei S.C. A. S.R.L., prin adresele înregistrate sub nr. de ieșire x din 13.12.2010 și RG nr. 2614 din 28.2.2013, în care se făcea mențiunea explicită ca informațiile erau solicitate în scopul investigației declanșate prin Ordinul nr. 87/2008. De asemenea, Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 395 din 17 februarie 2011, prin care s-a dispus disjungerea investigației inițiale în opt investigații distincte, reprezintă tot un act procedural de instrumentare a investigației ce a întrerupt, la rândul său, cursul prescripției.

A mai arătat că reclamanta a concluzionat în mod greșit că decizia de constatare și sancționare a faptei s-ar fi luat de către autoritate după implinirea termenului de 10 ani de la epuizarea faptei, prevăzut de art. 62 alin. (4) teza a doua, respectiv după data de 27.09.2015. In realitate, Plenul, ca organ colegial deliberativ al Consiliului Concurenței, a constatat fapta săvârșită de reclamantă și a aplicat sancțiunea prevăzută de lege la data de 10 iulie 2015, aspect constatat de minuta deliberării încheiată în acea dată. In temeiul art. 49 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996. republicata, începând cu data deliberării Plenului curge un termen de 120 de zile numai pentru motivarea si comunicarea deciziei către părțile investigate, astfel încât data de 3 noiembrie 2015, înscrisă pe decizia contestată, ce se încadrează în acest termen de 120 de zile, reprezintă numai data la care decizia Plenului a fost motivată și redactată.

În acest sens, invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia ICCJ nr. 7240 din 12 noiembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a reținut că "Legislația aplicabilă în cauza în ceea ce privește individualizarea este cea de la data adoptării deciziei de către organul deliberativ - Plenul Consiliului Concurenței - 4.08.2010". (pag. 22, paragraf final din decizia menționată). ICCJ a reținut că efectele unei decizii de constatare și sancționare a unei fapte anticoncurențiale se produc încă de la data deliberării Plenului, din moment ce legea aplicabilă raportului juridic astfel născut este cea de la data deliberării, iar nu cea de la data redactării deciziei Consiliului Concurentei.

In concluzie, fapta săvârșită de reclamantă a fost investigată, constatată și sancționată de către Consiliul Concurenței în termenul de 10 ani prevăzut de art. 62 alin. (4) teza a doua, astfel încât nu a operat prescripția dreptului Consiliului Concurentei de a sancționa respectiva fapta.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că pretinsele fapte cu caracter anticoncurențial s-au petrecut în perioada 27.09.2004-27.09.2005, iar decizia de sancționare a fost emisă sub numărul 55, la data de 03.11.2015, la o distanță de mai bine de 10 ani de la data ultimului act de executare izvorât din contractul cu S.C. B. S.A. Recurentul afirmă că dreptului de a aplica sancțiunea nu s-ar fi prescris, pentru că momentul la care ar trebui să se raporteze este cel al deliberării, care a stat la baza ulterioarei emiteri a Deciziei nr. 55/03.11.2015, care s-a produs la 10.07.2015, și nu la data emiterii propriu-zise a acestei decizii. Raționamentul este eronat și contrar legii, întrucât se aplică prin analogie art. 395 alin. (1) și art. 401 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că este evident faptul că decizia nu a fost luată anterior împlinirii termenului de prescripție, ci la data de 03.11.2015, după împlinirea acestui termen special de prescripție.

Raportat la art. 63 alin. (1) lit. b), dreptul Consiliului de a aplica sancțiuni se prescrie în termen de 5 ani, termen care a expirat la data de 27.09.2010. Raportat de momentul începerii investigației, respectiv Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței cu nr. 395/17.02.2011, rezultă că era prescris chiar de la data la care investigația a debutat; dacă ar admite că acest termen de prescripție a fost întrerupt, se impun a fi aplicate dispozițiile art. 62 alin. (4) care stabilesc că, în cazul în care nu s-a aplicat nicio sancțiune și a trecut un termen egal cu dublul termenului de prescripție calculat de la data săvârșirii ultimului act pretins neconcurențial, dreptul este prescris.

Intimata a mai arătat că autoritatea de control nu a prezentat niciun fel de dovezi privitoare la momentul comunicării Ordinului de începere a investigației către B. sau către reclamantă, astfel încât să poată decela dacă, anterior începerii investigației privitoare la pretinsele fapte anticoncurențiale săvârșite, ar fi operat vreo întrerupere a termenului de prescripție. Totodată, raportat și la o eventuală întrerupere a termenului de prescripție, întrerupere ce trebuia dovedită potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, indiferent de numărul întreruperilor existente ale acestui termen de prescripție, dacă Consiliul Concurenței nu a emis o decizie de sancționare anterior împlinirii dublului termenului de prescripție, aceasta nu mai este în măsură să o facă, aplicarea sancțiunii fiind prescrisă.

Din interpretarea textelor art. 61 alin. (2) și art. 62 din Legea nr. 21/1996 rezultă concluzia că a fost sancționată la data de 03.11.2015, adică la mai bine de 10 ani de la ultimului act anticoncurențial (27.09.2005). În aceste condiții, dreptul Consiliului Concurenței de a o mai sancționa pentru faptele descrise în conținutul Deciziei cu nr. 55/03.11.2015, s-a prescris la data de 28.09.2015.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 55/03.11.2015 emisă de Consiliul Concurenței, s-a constatat încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect stabilirea prețului de revânzare en gros a produselor care au făcut obiectul contractului de distribuție încheiat cu B. S.A. în calitate de producător. S-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă contravențională în cuantum de 10.822 RON, reprezentând 0,738% din cifra de afaceri realizată în anul 2014.

Prin sentința recurată, instanța de fond a constatat nelegalitatea deciziei, ca urmare a faptului că dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni pentru fapta săvârșită de reclamantă era prescris, conform art. 62 alin. (4) raportat la art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996. Instanța de fond a avut în vedere faptul că prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni a început să curgă, astfel cum stipulează prevederile art. 61 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 21/1996, de la data săvârșirii încălcării, respectiv de la data încheierii contractului în cuprinsul căruia se regăsește clauza anticoncurențială, 27.09.2004, și s-a împlinit la data de 27.09.2014, anterior emiterii deciziei de sancționare. A apreciat că fapta pentru care reclamanta a fost sancționată nu are caracter de continuitate sau repetabilitate, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile tezei a 2 - a din textul legal menționat, întrucât reclamanta a fost sancționată pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale prin obiect, ceea ce înseamnă că fapta s-a consumat la data încheierii înțelegerii, s-a mai reținut că obiectul investigației Consiliului Concurenței l-au constituit clauzele contractelor de distribuție încheiate de întreprinderile investigate și nu efectele produse de acestea și, mai mult, în cazul reclamantei, înțelegerea nici nu a fost pusă în practică, ceea ce înseamnă că nu se poate reține un act/fapt anticoncurențial ulterior încheierii contractului.

Înalta Curte reține că fapta pentru care s-a constatat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 21/1996, art. 5 alin. (1) lit. a), a) constat în încheierea de către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin contractul de distribuție nr. 3329 din 27 septembrie 2004 încheiat cu furnizorul B., a unei înțelegeri calificate ca fiind anticoncurențială, având ca obiect stabilirea prețului de revânzare en gros a produselor care au făcut obiectul contractului de distribuție, prin menționarea unei clauze prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de distribuitor, se angaja să revândă către terți produsele livrate de B. la prețul stabilit cu aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în vigoare la data încheierii înțelegerii anticoncurențiale, "(1) Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale;".

Contractul a fost încheiat la 27.09.2004, durata contractului era de 1 an, începând de la data semnării, respectiv până la data de 27.09.2005.

Clauza în discuție, apreciată ca fiind înțelegere anticoncurențială, constituie o înțelegere anticoncurențială prin obiect, însă a produs efecte pe toată durata existenței sale în cadrul contractului încheiat între părți, și anume până la data de 27.09.2005, aceasta fiind data la care a încetat. Faptul că înțelegerea anticoncurențială nu ar fi fost pusă în aplicare pe toată perioada contractuală nu prezintă relevanță, efectele anticoncurențiale se produc în toată perioada pentru care contractul a fost încheiat, astfel că durata încălcării este reprezentată de durata contractuală.

Prescripția extinctivă, care constă în stingerea dreptului la acțiune în sens material ca urmare a neexercitării dreptului în termenul stabilit de lege, este o sancțiune juridică îndreptată împotriva pasivității titularului unui drept subiectiv sau al unei situații juridice.

Potrivit dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. (la data de 1.10.2011), aplicabil în cauză, prescripția extinctivă constă în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul de prescripție stabilit de lege, iar termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Regimul juridic al prescripției extinctive în reglementarea Decretului nr. 167/1958 este unul imperativ. Prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale este reglementată de dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996.

Legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele, este cea în vigoare la momentul la care a început să curgă.

La data de 27.09.2005, conform art. 58 din Legea concurenței nr. 21/1996 (anterior, la data de încheierii contractului, art. 62^1), "(1) Dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcările prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează:(...) b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte încălcări ale prevederilor prezentei legi. (2) Prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Concurenței începe să curgă de la data încetării practicii anticoncurențiale. În cazul încălcărilor legii, ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.".

Legiuitorul a stabilit, așadar, un termen de prescripție de 5 ani pentru aplicarea de sancțiuni contravenționale, termen care începe să curgă la data încetării practicii anticoncurențiale

Data de la care a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani, raportat la dispozițiile Legii nr. 21/1996, în forma în vigoare incidentă în cauză, este cel al încetării faptei pretinse ca fiind anticoncurențială, 27.09.2005; termenul de 5 ani, de la acea dată, urma să se împlinească, potrivit acelorași dispoziții, la data de 27.09.2010.

Întreruperea prescripției extinctive este o modificare a cursului prescripției, care constă în ștergerea prescripției începute înainte de ivirea unei cauze întreruptive, și presupune oprirea temporară a cursului prescripției pe durata cauzei care o justifică și începerea unei prescripții extinctive noi, durata inițială, scursă anterior survenirii întreruperii, neintrând în calculul termenului de prescripție. Nu se mai justifică producerea efectului prescripției extinctive în situația în care titularul dreptului subiectiv prescriptibil părăsește starea de pasivitate sau cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă abandonează atitudinea de împotrivire față de titularul dreptului.

Normele care reglementează prescripția sunt imperative, astfel încât durata termenului, calculul, condițiile de întrerupere și suspendare sunt strict reglementate prin normele legale.

În conformitate cu dispozițiile 59 (anterior art. 62^2) din Legea concurenței nr. 21/1996, forma în vigoare incidentă în cauză, "(1) Orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 58. Întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un agent economic sau o asociație de agenți economici care a participat la săvârșirea încălcării legii. (2) Acțiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenței și care întrerup cursul termenului de prescripție includ, în principal, următoarele: a) solicitări de informații, în scris; b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații; c) începerea procedurilor legale. (3) Întreruperea termenului de prescripție își produce efectele față de toți agenții economici sau asociațiile de agenți economici care au participat la săvârșirea încălcării legii. (4) În cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care Consiliul Concurenței a întreprins una dintre acțiunile menționate la alin. (2). Termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, în situația în care Consiliul Concurenței nu a impus nici una dintre sancțiunile prevăzute de prezenta lege.".

Potrivit Legii concurenței, cauzele care întrerup cursul prescripției sunt acțiunile întreprinse de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații (art. 59 alin. (1), cu titlu exemplificativ fiind menționate solicitări de informații, în scris, ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații, începerea procedurilor legale (art. 59 alin. (2).

În ceea ce privește efectul, întreruperea termenului de prescripție are efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un agent economic sau o asociație de agenți economici care a participat la săvârșirea încălcării legii, și își produce efectele față de toți agenții economici sau asociațiile de agenți economici care au participat la săvârșirea încălcării legii (art. 59 alin. (1) și (3) .

Este prevăzut, de asemenea, și un termen special de prescripție, în sensul că termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție (art. 59 alin. (4).

Raportat la aceste dispoziții legale, termenul de prescripție al dreptului de aplicare a sancțiunii s-a întrerupt, în cauză, prin emiterea de către Consiliul Concurenței a Ordinului de declanșare a investigației nr. 87/14.03.2008, iar întreruperea a produs efecte de la data comunicării de către Consiliul Concurenței către cel puțin un agent economic care a participat la săvârșirea încălcării legii, întreruperea producând efecte față de toți agenții economici sau asociațiile de agenți economici care au participat la săvârșirea încălcării legii, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripție cu aceeași durată.

Potrivit probatoriului administrat, prima comunicare referitoare la Ordinul de declanșare a investigației nr. 87/14.03.2008 a fost efectuată de Consiliul Concurenței către B. S.A., la data de 4.06.2008, dată la care, potrivit dispozițiilor anterior menționate, a produs efecte întreruperea termenului de prescripție față de toți agenții economici sau asociațiile de agenți economici care au participat la săvârșirea încălcării legii.

Ca atare, prescripția scursă înainte de acel moment a fost stinsă, iar de la data de 4.06.2008 a început să curgă un nou termen de prescripție, cu o durată similară, de 5 ani, potrivit art. 59 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, termen care s-a împlinit la data de 4.06.2013.

Susținerile recurentei privind faptul că termenul de prescripție inițial, care a început să curgă la 27.09.2005, a fost întrerupt în mod succesiv de actele de întrerupere a cursului prescripției efectuate către furnizorul B., precum cererile de informații, care au produs efecte și față de reclamanta S.C. A. S.R.L. (cereri de informații transmise către B. prin intermediul adreselor înregistrate sub nr. x din 4.6.2008; DIE 963 din 14.8.2009; DIE 1128 din 10.9.2009; RG 15982 din 24.11.2011; RG 4892 din 5.4.2012; RG 8966 din 12.7.2012; RG 9853 din 30.7.2012; RG 10225 din 6.8.2012 și RG 207 din 10.1.2013), solicitările de informații efectuate chiar către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin adresele inregistrate sub nr. de ieșire RG 9290 din 13.12.2010 și RG nr. 2614 din 28.2.2013, precum și de Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 395 din 17 februarie 2011, prin care s-a dispus disjungerea investigației inițiale în opt investigații distincte, sunt nefondate.

Cauzele de întrerupere a prescripției extinctive sunt legale, fiind stabilite exclusiv de lege, sunt limitative, de strictă interpretare și aplicare, și produc efecte de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Legea concurenței, care prevăd că întrerupe cursul termenelor de prescripție orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii, ordinul de declanșare a investigației este ultimul act al autorității de concurență care putea să conducă la întreruperea cursului prescripției,

Interpretarea alin. (2) al art. 59 cu privire la acțiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenței care întrerup cursul termenului de prescripție, enumerate cu titlu exemplificativ ca fiind solicitări de informații, ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații, începerea procedurilor legale, se realizează prin raportare la dispozițiile alin. (1), potrivit căruia întreruperea cursului termenului de prescripție se realizează prin orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații.

Pe cale de consecință, cauzele de întrerupere a prescripției extinctive fiind limitative, de strictă interpretare și aplicare, pentru întreruperea cursului termenului de prescripție era necesar ca acțiunile întreprinse de către Consiliul Concurenței să fie realizate în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații, așadar să fie prealabile declanșării unei investigații, nu și ulterioare acestui moment.

Raportat la aceste dispoziții legale, ultimul act care putea întrerupe cursul prescripției în cauză a fost Ordinul de declanșare a investigației emis de Consiliul Concurenței, acesta producând efecte față de toți agenții economici care au participat la săvârșirea încălcării legii investigată. Comunicările invocate de recurentul pârât (solicitările de informații, ordinul de disjungere a investigației) nu au mai condus în cauză la întreruperea termenului de prescripție.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, forma în vigoare incidentă în cauză, rezultă că termenul de prescripție extinctivă a dreptului Consiliului Concurenței de aplicare a sancțiunii a început să curgă la data de 27.09.2005, data încetării faptei pretinse ca fiind anticoncurențială, urmând a se împlini la data de 27.09.2010, însă s-a întrerupt prin emiterea de către Consiliul Concurenței a Ordinului de declanșare a investigației nr. 87/14.03.2008. Întreruperea termenului de prescripție a produs efecte la data primei comunicări referitoare la Ordinul nr. 87/14.03.2008, efectuată de Consiliul Concurenței la data de 4.06.2008 către B. S.A., dată la care a început să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani, care s-a împlinit la data de 4.06.2013.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție extinctivă a drepului Consiliului Concurenței de aplicare a sancțiunii s-a împlinit anterior atât emiterii Deciziei de sancționare nr. 87, la data de 3.11.2015, prin care s-a constatat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 21/1996 și s-a aplicat sancțiunea, cât și anterior datei de 10.07.2015, la care au avut loc deliberările și s-a încheiat minuta, împrejurare față de care nu mai prezintă relevanță analiza susținerilor contradictorii ale părților referitoare la data aplicării sancțiunii contravenționale, data emiterii deciziei sau data la care au avut loc deliberările.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ. cu privire la sentința recurată, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și a fost anulată decizia emisă de pârâtul Consiliul Concurenței în ceea ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, fiind constatat prescris dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni pentru fapta săvârșită de reclamantă.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentul pârât, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.