ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5438/2019

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2014, reclamantul A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții Camera de Comerț și Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, și Autoritatea de Nominare, să dispună anularea actului de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților care constituie Tribunalului Arbitral învestit cu soluționarea Dosarului arbitral nr. 115/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a răspunsului nr. x/30.10.2013 al Autorității de Nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, precum și suspendarea executării celor două acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 1390/06.05.2014, Curtea de Apel București a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Camera de Comerț și Industrie a României și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., calea de atac fiind soluționată prin decizia civilă nr. 62/22.01.2016, instanța de control judiciar - Înalta Curte de Casație și Justiție- dispunând admiterea recursului declarat de A., casarea sentinței recurate și trimirea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. de dosar x/2014 și, urmare a celor reținute în decizia de casare și a precizărilor formulate de către reclamant la 01.09.2016 (f. x), instanța a stabili că stau în judecată în calitate de pârâți Camera de Comerț și Industrie a României, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și Autoritatea de nominare din cadrul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 736 pronunțată în data de 06.03.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

" Respinge excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată.

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Autoritatea de nominare.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea de nominare ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, ca neîntemeiată.

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAȚIONAL de pe lângă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI și AUTORITATEA DE NOMINARE, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată azi, 06.03.2017, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 736 din data de 06.03.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurentul a menționat, în esență, că, un prim motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., vizează împrejurarea că sentința recurată nu este motivată ori cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce privește nemotivarea hotărârii, arată recurentul că instanța nu motivează respingerea capătului de cerere secund din acțiunea introductivă de instanță, prin care a solicitat și anularea Răspunsului nr. x/30.10.2013, ce a vizat refuzul de comunicare a criteriilor care au stat la baza actului de numire a arbitrilor.

Cu toate că prin prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat anularea a două acte administrative: Actul de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților precum și Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorității de nominare din cadrul Cruții de Arbitraj Comercial Internațional, absolut toate referirile din considerentele sentinței recurate, indiferent de excepțiile pe care le tratează, fac trimitere doar la Actul de desemnare/nominare.

Consideră recurentul că, din punct de vedere logico juridic, motivarea excepției de inadmisibilitate nu poate cuprinde și respingerea cererii de anulare a Răspunsului nr. x/30.10.2013, întrucât, în ceea ce privește acest act administrativ, instituția recuzării nu poate avea valoarea unei plângeri prealabile, ori a unui demers de cenzurare legală.

Instituția procedurală a recuzării nu are nici o incidență asupra Răspunsului nr. x/30.10.2013, întrucât, acesta exprimă în realitate o formă tipică de refuz de răspuns din partea autorităților administrative.

În ceea ce privește motivele contradictorii, susține recurentul că, instanța de fond admite nelegal excepția inadmisibilității, cu motivarea că Actul de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrative, întrucât ar exista o altă procedură și anume aceea a recuzării arbitrilor, conform art. 22, 23 din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Internațional.

Apreciază recurentul că motivarea admiterii excepției inadmisibilității este contradictorie cu motivarea respingerii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, filele x din sentință, unde instanța constată și argumentează temeinic în considerente motivele pentru care actele contestate pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Contradictorie este și aprecierea instanței de fond asupra pretinsei impartialități a arbitrilor (fila x ultimul paragraph din sentință), după ce, în prealabil, la filele x își însușește argumentația privind lipsa de imparțialitate a arbitrilor, din Decizia nr. 59/08.04.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

Un secund motiv de recurs vizează împrejurarea că, prin sentința recurată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, susține recurentul că, instanța de fond, prin admiterea excepțiilor inadmisibilității și a lipsei capacității de folosință a Autorității de Nominare, încalcă îndrumările obligatorii ale Deciziei nr. 62/22.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției, acestea fiind obligatorii, potrivit prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care a fost încălcat prin sentința recurată, aceste îndrumări obligatorii fiind în sensul judecării cauzei pe fond, în contradictoriu cu toate persoanele chemate în judecată, pentru tranșarea aspectelor în dispută (fila x paragraf 4 ultima frază din decizia de casare).

Apreciază recurentul că, în situația în care instanța de casare ar fi găsit incidentă excepția peremptorie, de ordine publică, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, nu ar mai fi tirmis cauza spre rejudecare, fixând cadrul procesual legal.

Odată ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a dispus rejudecarea, pe cale de consecință, instanța a apreciat implicit asupra admisibilității cererii introductive de instanță.

Solicită recurentul a se avea în vedere că Autoritatea de nominare continua să existe, dar sub o altă denumire, atribuțiile acesteia fiind în esență preluate, continuate de către Președintele Curții de Arbitraj, conform Noului Regulament de Organizare și Funcționare a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, invocând dispozițiile art. 11 alin. (2) și (3).

Esențial este faptul că actele emise de către această autoritate continua să producă efecte juridice, astfel încât nu se poate reține că, prin încetarea activității sale ori modificarea denumirii, să nu mai poată fi desființate asemenea acte.

În continuare, susține recurentul că cel mai important motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât sentința fondului a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Susține recurentul că excepția inadmisibilității este admisă prin aplicarea profund greșită a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că " Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

NU există o lege organică în care să se prevadă o altă procedură judiciară de anulare a Actului de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluționarea Dosarului arbitral nr. 115/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Invocă dispozițiile art. 73 din Constituția României, ce reglementează definitia legii organice, instanța de fond încălcând aceste norme, în condițiile în care nu există nici o lege organică adoptată de Parlamentul României, care să reglementeze cenzurarea printr-o procedură specială, a documentelor de natura celor ce fac obiectul prezentului dosar. Regulile de procedură arbitrală (articolele 22-23 invocate de instanța de fond) nu sunt adoptate de Parlament și oricum acestea nu conțin reglementarea unei procedure speciale de cenzurare a actelor administrativ-jurisdicționale, emise sub antetul Camerei de Comerț și Industrie a României.

În mod nelegal, susține recurentul, instanța de fond asimilează instituția recuzării cu procedura specială la care face referire articolul 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

O ultimă critică, încadrată de recurrent tot în ipoteza articolului 488 pct. 8 C. proc. civ., se referă la instituția recuzării.

Consideră recurentul că, în mod nelegal instanța fondului extrapolează prevederile art. 22 din Regulile de Procedură ale Curții de Arbitraj Internațional privind recuzarea, la situația de fapt dedusă judecății, în condițiile în care motivele de incompatibilitate/recuzare enumerate de către articolul 41 și 42 din C. proc. civ., la care fac trimitere Regulile de Procedură Arbitrală, stabilesc limitativ ipotezele în care se poate formula o asemenea cerere.

Toate motivele de incompatibilitate/recuzare sunt chestiuni care țin de persoana magistratului sau arbitrului în cauză, în vreme ce recurentul, în corespondența cu Autoritatea de nominare nu a abordat aspecte care țin de circumstanțele personale ale arbitrilor în cauză, ci a solicitat comunicarea criteriilor care au stat la baza desemnării/nominării arbitrilor.

Instituția recuzării nu privește obiectul prezentului litigiu, cu atât mai puțin, acesta nu privește Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorității de nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

Înseși instanța de fond își manifestă îndoiala, ezitarea cu privire la argumentele de admitere a excepției inadmisibilității, întrucât, desi constată că au fost invocate criterii obiective, abstracte, care nu privesc atitudinea subiectivă a arbitrilor în dosarul arbitral, reține eronat că procedura recuzării reprezenta demersal legal pentru anularea actelor contestate.

Nu în ultimul rând, subliniază recurentul că cererea sa, care a generat emiterea celor două acte administrative contestate, este introdusă pe cale administrativă la Autoritatea de nominare și nu este o cerere formulată în dosarul arbitral, chiar dacă are legătură cu acesta.

Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant au formulat întâmpinări intimatele - pârâte Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR sau Camera Națională) și Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, acestea solicitând respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate.

Prin întâmpinarea sa, intimata Camera de Comerț și Industrie a României reiterează următoarele excepții procesuale: excepția lipsei calității procesuale pasive a CCIR, prin raportare la dispozițiile art. 616 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal, prin raportare la natura actului atacat, respectiv actul de numire a Tribunalului Arbitral emis de Autoritatea de Nominare, excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la dispozițiile art. 619 alin. (3) C. proc. civ. și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Autoritatea de Nominare.

Pe fondul recursului, susține această intimată că, în mod corect instanța de fond a apreciat și reținut în considerentele sentinței civile că, de vreme ce părțile au convenit ca litigiul dintre ele să fie soluționat de tribunalul arbitral, sunt incidente Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Internațional în vigoare la data sesizării Curții, care, în cuprinsul articolului 22 și 23 reglementează instituția recuzării arbitrilor, nu însă și posibilitatea contestării actului de nominare.

Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat în conformitate cu dispozițiile legale incidente faptul că părțile în litigiu puteau uza de instituția recuzării în condițiile art. 22 și 23 din Regulile de Procedură Arbitrală coroborate cu art. 562 alin. (1) C. proc. civ., cale procedurală pe care reclamantul nu a utilizat-o.

Susține în continuare intimata că sentința arbitrală pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2013 poate fi atacată numai pe calea acțiunii în anulare pentru motivele prevăzute în art. 608 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții care la lit. c) fac referire la situația în care " tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală".

În consecință, actul atacat, respectiv răspunsul de la acel moment al Autorității de Nominare nu trebuie tratat ca un act distinct de dosarul arbitral, așa cum în mod eronat susține recurentul reclamant, ci acest act face parte din actele de procedură efectuate în dosarul arbitral. Dosarul a fost soluționat de către Tribunalul Arbitral prin Sentința Arbitrală nr. 122 din data de 19.11.2014, atacată pe calea acțiunii în anulate prevăzută de art. 608 C. proc. civ., pe rolul Curții de Apel București formându-se dosarul nr. x/2014 soluționat prin Hotărârea nr. 189 în data de 05.10.2015 definitivă prin Decizia nr. 1124/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere aceste aspect, precum și faptul că hotărârea arbitrală a fost anulată, consideră intimata că, este evident că reclamantul nu justifică un interes legitim în susținerea cererii de chemare în judecată, aceasta rămânând practic fără obiect.

Menționează intimată că nici celelalte susțineri ale recurentului, inclusiv cele referitoare la faptul că autoritatea de nominare există sub o altă denumire și cele ce fac trimitere la nerespectarea de către instanța de fond a îndrumărilor obligatorii ale Deciziei nr. 62/22.01.2016, sunt neîntemeiate și nu corespund realității.

La rândul său, intimata Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României reiterează excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ, excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la dispozițiile art. 619 alin. (3) C. proc. civ. și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Autoritatea de Nominare.

Pe fondul recursului, această autoritate solicită la rându-i respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței de fond, drept temeinică și legală.

În susținerea excepției necompetenței materiale a secției de contencios administrativ, se menționează de către intimată că aceasta nu este instanța competentă să judece pricina, dat fiind faptul că, în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional nefiind instituție publică, ci instituie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, activitatea sa fiind desfășurată conform prevederilor C. proc. civ., ale Regulamentului de organizare și funcționare și ale Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional, aceasta nefiind un organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale, nefiind persoana juridică de drept privat, care potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public,

Litigiul nu aparține domeniului contenciosului administrativ; nu există un temei legal care să impună autorității un termen de răspuns, prevederile Legii nr. 554/2004 nefiind aplicabile acesteia, iar netransmiterea unui răspuns, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu constituie un refuz nejustificat și, pe cale de consecință, nu poate fi asimilată actului administrative în lipsa statutului de autoritate publică.

În continuare, susținerile acestei intimate, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la art. 619 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Autoritatea de Nominare, inclusiv pe fondul litigiului, sunt în mare parte aceleași cu cele formulate de intimata Camera de Comerț și Industrie a României.

Menționează intimată că sentința arbitrală poate fi atacată numai prin acțiunea în anulare pentru motivele prevăzute în articolul 608 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții care la lit. c) fac referire la situația în care " tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală".

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Autoritatea de Nominare, se invocă dispozițiile art. 2 din Decizia nr. 6/10.04.2014 a Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, ce au abrogat prevederile art. 17 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României care reglementau instituția Autorității de Nominare, motiv pentru care acțiunea în contradictoriu cu Autoritatea de Nominare este îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinările intimatelor-pârâte, în cuprinsul căruia solicită, în esență, respingerea excepțiilor și a apărărilor formulate de cele două autorități.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și apărărilor formulate de intimate, constată incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, având în vedere următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, este întemeiat de recurentul - reclamant pe considerentul că instanța nu motivează respingerea capătului de cerere secund din acțiunea introductivă de instanță, ce are ca obiect anularea Răspunsului nr. x/30.10.2013 al Autorității de Nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, instituția recuzării neputând avea valoarea unei plângeri prealabile, ori a unui demers de cenzurare legală, aceasta neavând nici o incidență asupra acestui act, ce exprimă în realitate o formă tipică de refuz de răspuns din partea autorității administrative.

Analizând hotărârea recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera de Comerț și Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și Autoritate de Nominare, anularea următoarelor acte:

1) Actul de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluționarea Dosarulul arbitral nr. 115/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, respectiv

2) Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorității de nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

Instanța de fond, analizând excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României, prin întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual, a apreciat-o ca fiind întemeiată, respingând în integralitate acțiunea, ca inadmisibilă.

Apreciind ca fiind întemeiată apărarea pârâtei Camera de Comerț și Industrie a României, instanța de fond s-a limitat a reține că, deși în prezenta cauză se critică in abstracto (neinvocându-se o lipsă de imparțialitate a judecătului, raportată la litigiul dintre părți) absența unor criterii obiective de desemnare a arbitrilor, totuși, reclamantul tinde la acreditarea ideii că, întrucât la baza desemnării arbitrilor nu au stat criterii obiective, această carență se răsfrânge și asupra imparțialității lor, teză ce se încadrează în dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar părțile supuse arbitrajului au posibilitatea de a formula o cerere de recuzare în condițiile acestor texte legale.

Astfel, prima instanță, a concluzionat că reclamantul avea la dispoziție un mijloc prin care să poată fi supusă cenzurii instanței critica privind lipsa unor criterii obiective de desemnare a arbitrilor, în sensul articolului 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respingând în integralitate acțiunea, ca inadmisibilă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Motivarea este esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, este reală susținerea recurentului - reclamant, în sensul că instanța de fond nu a motivat respingerea capătului de cerere secund din acțiunea introductivă, prin care a solicitat anularea Răspunsului nr. x/30.10.2013, ce a vizat refuzul comunicării criteriilor ce au stat la baza actului de numire a arbitrilor, în considerentele hotărârii aceasta nefăcând nici o mențiune referitoare la acest petit al acțiunii, în condițiile în care, prin dispozitiv a respins în integralitate acțiunea, ca inadmisibilă.

Se constată astfel că instanța de fond, în considerentele hotărârii, s-a limitat a analiza, sub aspectul admisibilității, doar primul capăt de cerere, ce viza Actul de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților, care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluționarea Dosarului arbitral nr. 115/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, lăsând neanalizat petitul doi al cererii de chemare în judecată, ce viza Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorității de Nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, desi, instituția recuzării nu are nici o incidență asupra asupra acestuia, încadrat de recurentul - reclamant, în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Respingând în integralitate acțiunea, ca fiind inadmisibilă, era necesar ca judecătorul fondului să analizeze și cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, sub acest aspect, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

Astfel, din examinarea considerentelor sentinței recurate se constată că instanța de fond nu a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neanalizând un capăt de cerere.

În condițiile arătate, se constată că nemotivarea hotărârii sub aspectul invocat, echivalează cu necercetarea cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinței atacate.

De altfel, și motivarea soluției de admitere a excepției inadmisibilității (ce vizează în concret doar primul capăt de cerere) are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate; considerentele instanței fiind de fapt o însușire a apărărilor formulate de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României, în cadrul întâmpinării, în primul ciclu procesual.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele expuse de instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a petitului cererii de chemare în judecată, argumentelor și a motivelor expuse de părți, prin raportare la petitul cererii de chemare în judecată, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt și de drept "pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți ori prezentarea unor aspecte de ordin general nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, criticile formulate de recurent pe acest aspect fiind neîntemeiate.

Susține recurentul - reclamant că instanța de fond, prin admiterea excepțiilor inadmisibilității și a lipsei capacității de folosință a Autorității de Nominare, încalcă îndrumările obligatorii ale Deciziei nr. 62/22.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției, astfel cum sunt prevăzute de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., aceste îndrumări fiind în sensul judecării cauzei pe fond, în contradictoriu cu toate persoanele chemate în judecată.

Apreciază recurentul că, "în situația în care instanța de casare ar fi găsit incidentă excepția peremptorie, de ordine publică, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, nu ar mai fi trimis cauza spre rejudecare, fixând cadrul procesual " și odată ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a dispus rejudecarea… "onorata instanță a apreciat implicit asupra admisibilității cererii introductive la instanță".

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din această perspectivă, constată că cele susținute de recurent sunt doar simple supoziții, în condițiile în care instanța de control judiciar, în primul ciclu procesual, a verificat legalitatea hotărârii instanței de fond, doar din perspectiva capacității de drept administrativ a Curții de Arbitraj Comercial Internațional și a calității procesuale pasive a autorităților chemate în judecată de reclamant, acordând astfel legitimare procesuală pasivă tuturor entităților menționate de acesta în acțiune, raportat la soluția dată de aceasta, de respingere a acțiunii în contradictoriu doar cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Se constată că instanța de fond, contrar celor susținute de recurentul - reclamant, în cel de-al II-lea ciclu procesual, conformându-se întocmai dispozițiilor obligatorii din decizia de casare, prin care s-a stabilit cadrul procesual, a reluat judecata, în contradictoriu cu toate autoritățile chemate în judecată de către reclamant.

Înalta Curte reține astfel că instanța de control judiciar, în primul ciclu procesual nu a dat îndrumări în sensul menționat de recurentul - reclamant, respectiv " în sensul judecării cauzei pe fond" (ca și cum s-ar eluda excepțiie invocate în cauză), ci a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție, motiv pentru care, susținerile recurentului, din această perspectivă, sunt nefondate, ca de altfel și supoziția acestuia că, odată cu fixarea cadrului procesual, instanța de control judiciar " a apreciat implicit asupra inadmisibilității cererii introductive la instanță".

În consecință, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de recurentul - reclamant și întemeiate pe dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Apreciind însă ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte reține că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul - reclamant și subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând să fie avute în vedere de instanța de fond, cu ocazia rejudecării.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează ca, în raport de petitul acțiunii și de temeiul de drept invocat în susținerea acesteia, să procedeze la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant, inclusiv sub aspectul interesului procesual justificat de acesta în raport de fiecare capăt de cerere și al apărărilor formulate de pârâți, avându-se în vedere toate excepțiile invocate și probele administrate în cauză, pentru lămurirea situației de fapt.

Înalta Curte apreciază astfel că, în cauza de față, considerentele sentinței de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 736 din 06 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.