ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1.390 din 6.05.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Camera de Comerț și Industrie a României și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., având ca obiect anularea actului de desemnare/nominare a arbitrilor și supleanților care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluționarea Dosarului arbitral nr. x/2013 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional a României și a răspunsului din 30.10.2013 al Autorității de nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamantul, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că:

• sentința ignoră dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind motivată în drept;

• cu toate că se reține corect lipsa de personalitate juridică a Curții de Arbitraj, totuși instanța conchide eronat că aceasta poate avea calitate procesuală în cauză; din modul cum este reglementată activitatea Curții, rezultă că aceasta nu este autonomă față de Camera de Comerț și Industrie a României; conduita procesuală a celor două entități demonstrează că, în realitate, toate apărările sunt formulate de către Camera de Comerț și Industrie a României;

• cel puțin în privința capătului de cerere privind anularea răspunsului din 30.10.2013, Camera de Comerț și Industrie are calitate procesuală pasivă, fiind, conform antetului, emitentul actului atacat.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, reiterând toate excepțiile formulate la judecata în primă instanță, adică:

- lipsa calității sale procesuale pasive, care, de altfel, a fost admisă de curtea de apel;

- necompetența materială a secției de contencios administrativ prin raportare la natura actului atacat;

- inadmisibilitatea acțiunii, întrucât, conform art. 619 alin. (3) C. proc. civ., prin contract părțile au atribuit Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, competența de soluționare a cauzei.

Prin încheierea pronunțată la data de 23 octombrie 2015, în temeiul raportului întocmit de magistratul asistent și punctului de vedere exprimat de recurentul-reclamant, s-a admis în principiu recursul, dispunându-se soluționarea căii de atac conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele următoare.

Principiul disponibilității care guvernează, de regulă, orice proces civil (lato sensu), în coordonatele trasate prin art. 9 din C. proc. civ., are ca principală componentă dreptul reclamantului de a fixa cadrul procesual, inclusiv din perspectivă procesual pasivă.

În acțiunea introductivă având obiectul indicat la pct. 1, reclamantul a arătat că se judecă în contradictoriu cu Camera de Comerț și Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, Autoritatea de nominare.

Este real că din modul de indicare a "pârâtului", nu se poate decela cu claritate care este entitatea chemată în judecată, fiind justă observația judecătorului de la curtea de apel în sensul că în cauză se contestă acte emise de Autoritatea de Nominare din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și nu de către Camera de Comerț și Industrie a României.

De asemenea, este corectă și analiza capacității de drept administrativ a Curții de Arbitraj Comercial Internațional care, transpusă în plan procesual, conferă capacitate acesteia de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică, în sensul civil al noțiunii.

De altfel, chiar potrivit dreptului comun, din modul în care este conceput alin. (2) al art. 56 din C. proc. civ., rezultă că pot sta în judecată și "... alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii", extinzându-se sfera art. 41 alin. (2) din fostul C. proc. civ.

Înalta Curte se îndepărtează însă de curtea de apel în privința modului în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către Camera de Comerț și Industrie a României, din mai multe motive.

În primul rând, potrivit art. 11 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (forma în vigoare la momentul desemnării arbitrilor, publicată în M. Of. nr. 184/2013):

"Autoritatea de Nominare a arbitrilor/supraarbitrilor aparține unui membru al Plenului Curții de Arbitraj desemnat prin rezoluția Biroului de Conducere a Camerei Naționale pentru un mandat de 5 ani și care poate fi reînnoit", iar potrivit alin. (4):

"Autoritatea de nominare, cu consultarea președintelui Curții de Arbitraj alcătuiește Lista de arbitri și Lista de supraarbitri".

Necontestat, petiția formulată de A. a fost adresată lui B., în dubla calitate a acestuia de Autoritate de Nominare (el fiind cel care a desemnat arbitrii în dosarul nr. x/RIC/2013 al Curții de Arbitraj Internațional), cât și de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, fiind înregistrată în 22.10.2013 la Camera de Comerț și Industrie a României .

La rândul său, și răspunsul din 30.10.2013, atacat prin acțiunea introductivă arte ca emitent (potrivit antetului) Camera de Comerț Națională iar ca semnatar pe B.

În acest context, după cum bine arată recurentul în motivele căii de atac, nu i se poate reproșa că a chemat în judecată pe emitentul actului atacat, chiar dacă, potrivit atribuțiilor detaliate în regulament, răspunsul trebuia redactat sub antetul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În al doilea rând, Legea organică a contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin art. 161, permite instanței specializate să regleze cadrul procesual, inclusiv prin posibilitatea punerii în discuție, din oficiu, a necesității introducerii în cauză "a altor subiecte de drept", tocmai pentru a asigura persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim, un cadru judiciar complet pentru tranșarea aspectelor în dispută.

Or, în raport de cele expuse anterior, rezultă că ezitările recurentului-reclamant în a indica pârâtul sunt justificate, revenind instanței de contencios administrativ sarcina de a clarifica această componentă a acțiunii judiciare.

În acest demers trebuie valorificată voința părții, exprimată prin chiar acțiunea introductivă, în cauză având legitimare procesuală pasivă atât Camera de Comerț și Industrie a României, cât și Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în cadrul căreia funcționează Autoritatea de Nominare.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1.390 din 6 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2016.

Procesat de ED