ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1217/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 24 octombrie 2016, reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la restituirea taxei arbitrale în valoare de 1.075.174,67 RON.

Reclamanta a arătat că la sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public." și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", art. 2 alin. (1) lit. i) din actul normativ mai sus menționat prevede faptul că prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

A precizat că s-a achitat taxa arbitrală în valoare de 1.075.174,67 RON, astfel cum a dispus Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin Actul de înștiințare nr. 176/IB/24.09.2013, transmis Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de reclamantă în cererea înregistrată care a format obiectul dosarului nr. x/2013 împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L.

Totodată, a arătat că urmare a soluționării definitive a dosarului arbitral mai sus menționat, s-a stabilit necompetența Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel că pârâta avea obligația de a restitui taxa arbitrală achitată de CNAS, conform art. 5 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.

S-a menționat că CNAS a formulat o cerere în vederea restituirii taxei arbitrale, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x din 31.03.2016, precum și o revenire, respectiv adresa CNAS nr. x/10.06.2016, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x din 13.06.2016, însă pârâta a refuzat să dea curs acestor solicitări.

Prin sentința civilă nr. 654 din 28 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 908 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 240 A din 28 februarie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 908 din 22 iunie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În esență, instanța de apel a reținut că taxa arbitrală a fost stabilită conform art. 1 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate în baza Legii nr. 335/2007, de Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României la data de 06.03.2013, astfel încât tot aceste norme vor fi aplicabile și solicitării de restituire a taxelor plătite.

Potrivit art. 4 alin. (3) din aceste norme, în cazul în care instanța judecătorească anulează sentința arbitrală pentru necompetență, suma reprezentând onorariile arbitrilor se restituie numai în situația în care în cursul procedurii arbitrajului una din părți a invocat excepția necompetenței tribunalului arbitral, iar taxa de înregistrare și taxa administrativă nu se restituie.

În speță, reclamanta și-a precizat pretențiile, în sensul că solicită obligarea pârâtei la restituirea doar a sumei de 580.449,84 RON, reprezentând taxa administrativă și taxa de înregistrare, întrucât onorariul arbitrilor i-a fost restituit.

Prin urmare, s-a apreciat că tribunalul, în mod corect, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, în condițiile în care normele anterior citate, aplicabile în speță, prevăd expres faptul că taxa de înregistrare și taxa administrativă nu se restituie în ipoteza anulării sentinței arbitrale pentru necompetență.

Împotriva deciziei nr. 240 A din 28 februarie 2018 a Curții de Apel București, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, înregistrat la data de 26 aprilie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Conform prevederilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, ce a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 14 februarie 2019, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen la data de 6 iunie 2019 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părților, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a relevat faptul că decizia recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legislației specifice, respectiv a Legii nr. 335/2007 - Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, fără a avea în vedere că dreptul CNAS de a solicita restituirea taxelor s-a născut la momentul la care a fost pronunțată sentința arbitrală nr. 62 din 21 mai 2014, prin care s-a admis excepția nelegalei constituiri a tribunalului arbitral.

Recurenta-reclamantă CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREȘTI a susținut că soluția pronunțată de către instanța de apel este nelegală, întrucât este îndreptățită la recuperarea tuturor sumelor achitate, cu titlu de taxă arbitrală, inclusiv a celor reprezentând taxa de înregistrare dosar și taxa administrativă, conform prevederilor legale.

În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 5 alin. (3) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, potrivit cărora "În cazul în care instanța judecătorească anulează sentința arbitrală pentru necompetență, sumele reprezentând onorariile arbitrilor se restituie părților dacă, în cursul procedurii arbitrale, a fost invocată de către partea interesată excepția de necompetență".

Pe cale de consecință, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 240A din 28 februarie 2018 a Curții de Apel București, ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente.

În drept, s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL DE PE LÂNGĂ CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că sunt aplicabile Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate la 6 martie 2013, norme în vigoare la data depunerii cererii de arbitrare, respectiv 20.09.2013.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Dispozițiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Critica recurentei ce vizează aplicarea și interpretarea greșită a legislației specifice, respectiv a Normelor privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate în baza art. 30 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, de Colegiul de conducere al Camerei Naționale, la propunerea Colegiului Curții de Arbitraj Comercial Internațional, nu poate fi primită.

Instanța de apel a soluționat, în mod corect, conflictul de norme intervenite în timp, în cursul soluționării dosarului arbitral, acordând prevalență regulilor de procedură ale arbitrajului instituționalizat în vigoare la data sesizării acestuia.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar nu a aplicat în mod eronat prevederile legale incidente, ci, dimpotrivă, a făcut o corectă aplicare a acestora, în sensul că au fost avute în vedere Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate la 6 martie 2013 și în baza cărora s-a stabilit taxa arbitrală, norme care erau în vigoare la 20 septembrie 2013, data depunerii cererii de arbitrare.

Contrar celor susținute prin motivele de recurs, se reține că Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate la data de 5 iunie 2014 nu sunt incidente în speță, în condițiile în care art. 16 alin. (1) conține dispoziții tranzitorii, potrivit cărora "Cererile de arbitrare înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme rămân supuse taxelor în vigoare la data înregistrării lor".

Pe cale de consecință, dacă taxa arbitrală a fost stabilită potrivit normelor în vigoare la data depunerii cererii de arbitrare, aceleași norme sunt aplicabile și în cazul în care taxa arbitrală respectivă trebuie să fie restituită.

Or, art. 4 alin. (3) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, aprobate la data de 6 martie 2013 prevede în mod expres faptul că în cazul în care instanța judecătorească anulează sentința arbitrală pentru necompetență, suma reprezentând onorariile arbitrilor se restituie numai în situația în care în cursul procedurii arbitrajului una dintre părți a invocat excepția necompetenței tribunalului arbitral și că taxa de înregistrare și taxa administrativă nu se restituie.

Față de cele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 240A din 28 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.