ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1252/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Mehedinți, reclamanta A. S.R.L., sub nr. x/2012, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.627.275,28 RON, echivalentul în RON a sumei de 1.226.833,32 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în baza contractului nr. x/008-05.

Curtea de Arbitraj Mehedinți, prin sentința arbitrală nr. 1 din 8 aprilie 2013, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013.

Prin sentința arbitrală nr. 17 din 16 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2013, a fost constatată perimată acțiunea arbitrală.

La data de 14 noiembrie 2014, reclamanta, prin administratorul judiciar, a introdus aceeași cerere împotriva pârâtei, la Tribunalul Mehedinți.

Prin sentința civilă nr. 7/2015, Tribunalul Mehedinți a declinat competența în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României unde s-a format dosarul cu nr. x/2015.

Prin sentința arbitrală nr. 126 din 5 noiembrie 2015, pronunțată de această curte arbitrală, cererea a fost respinsă ca prescrisă, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, aceea de 14 noiembrie 2014.

La data de 11 august 2017, reclamanta a formulat o a treia cerere de chemare în judecată împotriva aceleiași pârâte, aceasta fiind înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Prin sentința arbitrală nr. 88 din 14 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, cu opinie majoritară, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă cererea de arbitrare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, petenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 88 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2017.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 46 F din 21 mai 2018, a respins acțiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței arbitrale nr. 88 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C..

Prin decizia nr. 553 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 46 F din 21 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reținându-se că, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 15 iunie 2020, contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în cadrul căreia a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință,anularea deciziei atacate.

Alăturat cererii formulate, contestatoarea a depus și cerere de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 506 (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 186 din același Cod, prin care arată că în cauză există motive temeinice care justifică împiedicarea contestatoarei de a exercita această cale de atac împotriva deciziei a cărei anulare se solicită.

În acest sens, contestatoarea invocă dispozițiile Capitolului V din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României - domeniul Justiției - art. 41, potrivit căruia, "prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată perioada de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza II din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. au alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile".

Tot în acest context, contestatoarea arată că D. - fostul manager și actualul administrator al S.C. A. S.R.L., persoana interesată în recuperarea sumelor de bani învestiți în lucrările executate pentru intimata B., s-a aflat în imposibilitate de a-și putea exercita dreptul la una din căile de atac extraordinare împotriva hotărârii Înaltei Curți, în perioada 15 mai 2020 până la 3 iunie 2020, întrucât a fost bolnav, fiind diagnosticat cu varicelă ceea ce a presupus izolarea acestuia la domiciliu, sub tratament, astfel cum atesta adeverința medicală eliberată de medicul de familie și atașată la dosarul cauzei.

Așadar, din data de 3 iunie 2020 până la data de 15 iunie 2020, data formulării contestației în anulare și a cererii de repunere în termenul de 15 zile, contestatoarea apreciază că au trecut 13 zile, așa încât repunerea în termen s-a făcut cu respectarea art. 506 (l) C. proc. civ., de la încetarea împiedicării.

În consecință, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a contestației în anulare, deoarece a fost promovată cu respectarea condițiilor de admisibilitate.

Pe fondul cauzei, contestatoarea arată că motivele de casare invocate în recursul declarat împotriva sentinței atacate și reținute de Înalta Curte în decizia atacată, vizau exclusiv inexistența autorității de lucru judecat, iar acest aspect trebuia în mod obligatoriu să constituie obiect de analiză, fiind determinant în soluționarea recursului, iar neanalizarea acestui aspect deschide calea prezentei contestații în anulare.

Prin întâmpinarea depusă, la 25 iunie 2020, intimata B. S.A. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a contestației în anulare și, pe cale de excepție, să se respingă contestația în anulare ca tardiv formulată, iar pe fond, să fie respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare.

Examinând cererea de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar alin. (2), prevede că, "în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".

Astfel, sancțiunea decăderii pentru exercitarea căii de atac cu depășirea termenului legal nu va fi aplicată dacă partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac în termenul legal.

Prin raportare la acest text de lege, Înalta Curte reține că prin cererea de repunere în termen contestatoarea a susținut, în esență, că administratorul S.C. A. S.R.L. a fost împiedicat să exercite calea extraordinară de atac a contestației în anulare în perioada 15 mai 2020 - 3 iunie 2020, întrucât a fost diagnosticat cu varicelă, fiind izolat la domiciliu, conform adeverinței medicale atașată la dosarul cauzei, totodată invocând și dispozițiile art. 41, Capitolului V din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României - domeniul Justiției.

Susținerea contestatoarei, în sensul că reprezentantul societății a fost în imposibilitate medicală de a exercita calea de atac a contestației în anulare, se constată că nu are relevanță, în raport cu prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen".

Așadar, susținerile contestatoarei privind incidența dispozițiilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020, se constată că nu pot fi primite, având în vedere prevederile art. 42 alin. (7), coroborate cu alin. (1) și (6) din Decretul nr. 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României, astfel că, termenul de depunere începea să curgă de la data de 15 mai 2020, aceasta fiind data încetării stării de urgență.

De altfel, "împrejurarea mai presus de voința părții" trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către recurentă, iar faptul că reprezentantul legal al societății în fața instanței, nu era deplasabil, raportat la dispozițiile art. 183 C. proc. civ., nu justifică admiterea cererii de repunere în termen.

Prin urmare, contestatoarea nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să exercite calea de atac în termenul legal, astfel cum impune art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare.

Examinând excepția tardivității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data comunicării hotărârii și un termen obiectiv de un an, socotit de la data când hotărârea ce se atacă a rămas definitivă.

În cauza de față, se constată că decizia nr. 553 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost comunicată contestatoarei la 13 aprilie 2020, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs, iar contestația în anulare a fost promovată la 15 iunie 2019, potrivit ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosar.

In principiu, termenul legal de 15 zile de la data comunicării, în care ar fi trebuit depusă contestația în anulare, ar fi început să curgă la data de 14 aprilie 2020 și s-ar fi împlinit la data de 28 aprilie 2020.

Însă, având în vedere că prin Decretul nr. 195/2020 s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României, în raport cu prevederile art. 42 alin. (7), coroborate cu alin. (1) și (6) din Decretul nr. 195/2020, termenul de depunere începea să curgă de la data de 15 mai 2020, aceasta fiind data încetării stării de urgență.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 C. proc. civ. a început să curgă la data 15 mai 2020, aceasta fiind data încetării stării de urgență și se împlinește la data de 30 mai 2020.

Fiind un termen stabilit pe zile, devin aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește".

Având în vedere că termenul de 15 zile a început să curgă la 15 mai 2020, data încetării stării de urgență, rezultă că acest termen s-ar fi împlinit la 30 mai 2020.

Dat fiind că această din urmă dată corespunde unei zile nelucrătoare (sâmbătă), rezultă că termenul s-a prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare care a urmat, respectiv 1 iunie 2020, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ.. Prin urmare, ultima zi în care contestatoarea putea formula contestația în anulare a fost la 1 iunie 2020.

În acest context, se constată că, în speță, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că formularea contestației în anulare la 15 iunie 2020, conform mențiunii de înregistrare a contestației de la dosarul nr. x/2020, s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

Or, nerespectarea termenului evocat a atras decăderea părții din dreptul de a exercita calea de retractare a contestației în anulare.

Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Cum în cauză, contestația în anulare a fost promovată cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte urmează să respingă cererea de repunere în termen, să admită excepția tardivității și să respingă ca tardiv formulată contestația în anulare promovată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare promovată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 553 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2020.