ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 din 30.08.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.385.962,29 RON, reprezentând contravaloare facturi emise în temeiul Acordului contractual nr. x din 17.12.2014, facturi primite și acceptate de pârâtă, solicitare precizată la data de 29 septembrie 2016, în sensul reducerii pretenției la suma de 1.233.505,29 RON, avându-se în vedere plata parțială efectuată de pârâtă; totodată, a cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1249/2016 din 12 octombrie 2016, a admis excepția de necompetență generală și a declinat cauza având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Față de împrejurarea că pârâta a achitat integral suma pretinsă anterior, respectiv 1.233.505,29 RON, la data de 23 noiembrie 2016, reclamanta a formulat o "precizare/completare acțiune", prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 49.174,33 RON, reprezentând costuri de finanțare aferente facturilor nr. x/15.06.2016, nr. y/27.06.2016, nr. z/16.08.2016, nr. w/05.09.2016 și nr. 21/13.10.2016, cerute pentru întârziere în efectuarea plății sumei inițiale.

De asemenea, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 2.172.632,58 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/16.08.2016, nr. y/05.09.2016 și nr. 21/13.10.2016, acceptate la plată.

Ca urmare a faptului că pârâta a efectuat plata sumelor respective, la data de 28 februarie 2017, reclamanta și-a micșorat pretențiile, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 858,59 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în dosarul nr. x/2016 pentru învestirea Tribunalului Mehedinți cu soluționarea acestuia, dosar care a fost declinat la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

Totodată, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 813 RON reprezentând taxa administrativă de înregistrare a prezentului dosar, a sumei de 17.500 RON (plus TVA în cuantum de 3.325 RON), în total 20.825 RON, cu titlu de onorariu de avocat, precum și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4.521,52 RON constând în taxa arbitrală.

Prin sentința arbitrală nr. 44 din 17 mai 2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, cu majoritate, s-a admis, în parte, acțiunea și a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 1.200 RON, cu titlu de onorariu de avocat, precum și suma de 241,18 RON, cu titlu de taxă arbitrală.

Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii arbitrale și obligării societății B. S.A. la plata următoarelor sume:

- suma de 17.500 RON + 3.325 TVA, în total 20.825 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea litigiului, respectiv onorariul de avocat conform facturii nr. x/18.01.2017 achitat de reclamantă, așa cum reiese din extrasul de cont C. depus la dosar;

- suma de 4.521,52 RON reprezentând taxa arbitrală;

- suma de 813 RON reprezentând taxa administrativă de înregistrare a dosarului arbitral;

Reclamanta a arătat că înțelege să conteste soluția tribunalului arbitral în ceea ce privește:

Prin sentința civilă nr. 240 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 44 din 17.05.2017, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., s-a anulat sentința arbitrală și, în fond, s-a admis cererea precizată, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 26.157,53 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, către reclamantă.

Deliberând asupra acțiunii în anulare, prin prisma motivelor invocate de către reclamantă și, avându-se în vedere actele dosarului, Curtea de apel București a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

S-a avut în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14, art. 15 și art. 22 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în vigoare până la data de 31.12.2017, tribunalul arbitral a fost constituit din trei arbitri și anume: d-nul D. pentru reclamanta S.C. A. S.R.L., d-nul E. pentru pârâta S.C. B. S.A. și supraarbitrul ales de cei doi arbitri - d-na F..

În cauză, sentința arbitrală a fost pronunțată cu majoritate, respectiv de d-nul arbitru E. și de d-na supraarbitru F..

Astfel cum reiese din minuta sentinței atacate, considerentele acesteia și din cele arătate în opinia separată, arbitrul reclamantei - d-nul D. - nu a participat la deliberare.

S-a reținut că la data la care s-a amânat pronunțarea în litigiul dintre părți (17 mai 2017) arbitrul reclamantei nu s-a prezentat la sediul Curții de Arbitraj și nici nu a invocat vreo imposibilitate de prezentare, astfel că ceilalți doi arbitri (d-nul E. și d-na F.) l-au contactat telefonic pe d-nul D., comunicându-i soluția la care, după deliberări, s-au oprit cei doi arbitri aflați la sediul Curții.

În ceea ce îl privește pe d-nul D., s-a reținut că din minuta sentinței și din opinia separată, a rezultat faptul că acesta a menționat că nu a participat efectiv la deliberare și la pronunțarea hotărârii.

De altfel, în dosar se poate observa faptul că pe minuta sentinței din 17 mai 2017 punctul de vedere al acestui arbitru este datat 22 mai 2017.

Curtea de Apel București a constatat că au fost încălcate Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, deoarece la deliberare nu au luat parte toți membri tribunalului arbitral.

Au fost evocate dispozițiile art. 64 alin. (1) din Reguli, potrivit cărora "De îndată ce tribunalul arbitral va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, închide dezbaterile trecând la deliberare și luarea hotărârii în ședință secretă, cu participarea tuturor membrilor săi", rezultând, așadar, că deliberarea trebuie să aibă loc în prezența și cu participarea tuturor celor trei membri ai tribunalului arbitral.

Aceasta deoarece în cazul completelor colegiale deliberarea este un proces decizional în cadrul căruia fiecare dintre membri (în speță arbitri) își prezintă punctul de vedere cu privire la situația de fapt, la temeiurile de drept incidente în cauză, la argumentele invocate de fiecare dintre părți în susținerea și, respectiv în combaterea acțiunii, precum și la soluția pe care consideră că trebuie pronunțată în cauză, astfel că este absolut necesar ca toți membrii să fie prezenți nemijlocit la deliberare.

S-a relevat faptul că necesitatea ca deliberarea să aibă loc între toți membrii tribunalului arbitral derivă și din alte prevederi ale Regulilor de procedură arbitrală.

Astfel, în cuprinsul art. 67 se arată că îndată după deliberare și stabilirea soluției, se întocmește dispozitivul sentinței, care se semnează de toți membrii tribunalului arbitral, iar dacă există opinie separată, ea se va menționa în dispozitiv și se va motiva separat.

Reiese, așadar, că atât timp cât minuta se redactează și se semnează imediat după deliberare, la ambele momente trebuie să fie prezenți toți arbitrii, și, mai mult, se poate concluziona că aceștia trebuie să fie prezenți fizic în aceeași locație, nefiind acceptate mijloace de comunicare la distanță, întrucât doar în situația în care sunt efectiv prezenți arbitrii pot proceda la semnarea de îndată a minutei.

Mai mult, art. 26 din Reguli - Sediul și locul arbitrajului - prevede că locul arbitrajului este la sediul Curții de Arbitraj, iar numai la solicitarea motivată a părților, care în cauză nu există, tribunalul arbitral poate încuviința ca ședințele de arbitrare să se desfășoare într-un alt loc.

Față de aceste dispoziții normative rezultă încă o dată că locul arbitrajului este la sediul Curții și că era necesar ca toți cei trei arbitri să se prezinte personal la data fixată pentru pronunțarea sentinței arbitrale, nefiind posibilă nici consultarea telefonică a unuia dintre arbitri și nici deliberarea în absența unuia dintre membrii tribunalului arbitral.

Ca urmare, constatându-se că la momentul deliberării în vederea pronunțării sentinței atacate nu au participat toți membrii tribunalului arbitral, Curtea a apreciat că au fost încălcate dispoziții imperative ale legii, respectiv dispozițiile de ordine publică procedurală aplicabile în arbitraj, evocate anterior, din care reiese obligativitatea ca, la deliberare, să participe toți arbitrii, criticile formulate de reclamantă cu privire la incidența cazului de anulare de la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, fiind astfel fondate.

Au fost găsite nefondate apărările intimatei, potrivit cărora criticile reclamantei ar viza doar temeinicia hotărârii arbitrale, iar nu și legalitatea acesteia.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, astfel cum s-a reținut anterior, criticile ce privesc aspectul că, la deliberarea și pronunțarea hotărârii, arbitrul reclamantei a lipsit, vizează chestiuni de ordin procedural, care se includ în ordinea publică din materia arbitrajului, în condițiile în care normele încălcate ocrotesc un interes public.

De asemenea, s-a arătat că nu este relevant nici faptul că reclamanta a formulat și cerere de completare/îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința arbitrală, întrucât chestiunea modului în care a avut loc deliberarea nu are legătură cu obiectul celor două cereri.

S-a mai reținut că sunt nefondate referirile pârâtei la dispozițiile art. 65 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală, deoarece acestea se referă la luarea hotărârii și la posibilitatea ca aceasta să fie adoptată cu opinia separată a unuia dintre membri, ceea ce nu are legătură cu deliberarea, care trebuie să se poarte între toți membrii tribunalului.

De altfel, din interpretarea atentă a art. 65 invocat de către pârâtă, se constată că și acest text din Regulile de procedură arbitrală pleacă de la aceeași premisă că deliberarea s-a purtat între toți cei trei arbitri, căci, prin reducerea la absurd, dacă s-ar aprecia (așa cum consideră pârâta) că acesta permite deliberarea doar de către doi arbitri, nu s-ar mai putea adopta hotărârea cu majoritate, ci doar cu unanimitate.

Pentru considerentele anterior expuse, s-a constatat că este incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. și, față de prevederile art. 613 alin. (3) lit. b) din același cod, Curtea a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală atacată.

Întrucât niciuna dintre părți nu a cerut expres trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, Curtea de Apel București a constatat că trebuie să se pronunțe pe fond.

În fond, deliberând asupra cererii precizate, Curtea a reținut următoarele:

Cât privește solicitarea reclamantei, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 17.500 RON plus TVA în cuantum de 3.325 RON (în total 20.825 RON), s-a apreciat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă.

Sub acest aspect, s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a achitat această sumă apărătorului său, cu titlu de onorariu avocațial, în baza contractului de asistență juridică încheiat la data de 26 august 2016, așadar, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul Mehedinți.

S-a mai reținut că, inițial, obiectul cererii de chemare în judecată avea o valoare foarte mare, respectiv 1.385.962,29 RON, sumă raportat la care un onorariu de avocat în cuantum de 17.500 RON fără TVA are un cuantum mai mult decât rezonabil, astfel încât nu este îndeplinită cerința disproporției vădite în raport cu valoarea la care face referire art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că această disproporție vădită nu există nici dacă se are în vedere complexitatea cauzei, din moment ce, la data încheierii contractului și convenirii onorariului, litigiul se anunța ca fiind unul complex și de durată, față de temeiurile de fapt și de drept invocate în susținerea cererii, precum și față de probatoriul solicitat a fi administrat de către reclamantă.

De asemenea, Curtea a reținut că reclamanta nu avea cum să anticipeze faptul că pârâta va achita mare parte din debitul inițial, respectiv suma de 123.305,29 RON, la 15 noiembrie 2016, după termenul de judecată din data de 5 octombrie 2016, acordat de către Tribunalul Mehedinți, iar această împrejurare nici nu atrage incidența art. 454 din C. proc. civ.

Cu privire la obligația pârâtei de a plăti onorariul de avocat în sumă de 20.825 RON s-a arătat că aceasta rezultă și din prevederile art. 595 din C. proc. civ.

Curtea a conchis în sensul că atâta timp cât, pe parcursul procesului pârâta a achitat sumele pretinse de reclamantă, recunoscând astfel pretențiile acesteia, rezultă că este partea care a pierdut litigiul și datorează reclamantei cheltuielile arbitrale făcute de aceasta.

Referitor la cererea reclamantei de acordare a sumei de 813 RON, reprezentând taxa administrativă de înregistrare a dosarului arbitral, s-a arătat că suma achitată de reclamantă cu acest titlu este, în realitate, de 811,01 RON .

S-a mai reținut că art. 42 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală prevede că taxa de înregistrare a dosarului arbitral face parte din cheltuielile arbitrale, cheltuieli care, potrivit art. 43, în lipsa înțelegerii dintre părți, se suportă de partea care a căzut în pretenții - în cazul de față pârâta, pentru motivele arătate mai sus - cu consecința că pârâta B. S.A. datorează reclamantei și suma de 811,01 RON.

Totodată, curtea de apel a apreciat că nu sunt relevante susținerile pârâtei, potrivit cărora nu datorează această sumă, deoarece art. 42 alin. (2) din Reguli stabilește că taxa de înregistrare nu se restituie în nicio împrejurare.

Aceste prevederi se referă, în realitate, la faptul că instituția care organizează arbitrajul (iar nu partea care cade în pretenții) nu poate fi obligată la restituirea taxei, câtă vreme taxa de înregistrare și taxa arbitrală remunerează serviciile prestate de Curtea de Arbitraj în organizarea și desfășurarea arbitrajului.

Prin urmare, atâta timp cât obligația de plată a cheltuielilor de judecată sau a cheltuielilor arbitrale derivă din răspunderea civilă delictuală a părții căzute în pretenții, care, prin conduita sa, l-a silit pe reclamant să declanșeze o procedură judiciară și, avându-se în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, apare firesc ca partea care "pierde" procesul să fie obligată la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată făcute de partea adversă, aceasta fiind, de altfel, și rațiunea pentru care a fost edictat art. 43 din Reguli.

Curtea a constatat că reclamanta solicită, în mod fondat, și suma de 4.521,52 RON, reprezentând taxa arbitrală (conform înscrisului de la dosarul tribunalului), temeiul obligării pârâtei la plata acesteia fiind tot art. 42 și art. 43 din Regulile de procedură arbitrală.

Față de cele arătate, în fond, Curtea a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 26.157,53 RON (20.825 RON + 811,01 RON + 4.521,52 RON), cu titlu de cheltuieli de arbitrare, către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 240 din 12 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., înregistrat la data de 9 martie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Recurenta-pârâtă a susținut, în primul rând, faptul că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 64, art. 65 și art. 67 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în vigoare până la 31 decembrie 2017.

În acest sens, a arătat că hotărârea arbitrală a fost luată, în mod legal, cu majoritate de voturi, cu respectarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, atâta timp cât d-nul D., arbitrul reclamantei, a fost consultat telefonic, ocazie cu care acesta a menționat faptul că nu este de acord cu soluția propusă de ceilalți doi arbitri și că va face opinie separată.

În opinia recurentei, a fost respectată pe deplin procedura deliberării în vederea pronunțării hotărârii arbitrale, în condițiile în care regulile de procedură arbitrală, speciale și derogatorii, nu interzic consultarea telefonică a arbitrului care lipsește de la dezbatere, participarea acestuia fiind asigurată și prin această modalitate.

A considerat că interpretarea dată articolului 64 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală de către Curtea de Apel București, în sensul că "deliberarea trebuie să aibă loc în prezența și cu participarea tuturor celor trei membri ai tribunalului arbitral" este una eronată, întrucât textul nu face nicio distincție între participarea fizică a arbitrilor la deliberare și pronunțarea hotărârii și cea prin mijloace de comunicare la distanță, în speță, pe cale telefonică.

De asemenea, recurenta a apreciat că art. 64 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală trebuie coroborat cu art. 67 alin. (2) din aceleași reguli, care stabilește că "dacă există opinie separată, ea se va menționa în dispozitiv și se va motiva separat".

Cum, în sentința arbitrală nr. 44 din 17.05.2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, se menționează opinia separată a arbitrului reclamantei, rezultă că hotărârea a fost luată, cu respectarea art. 65 alin. (1), care stabilește regula majorității de voturi pentru situația în care nu este întrunită unanimitatea.

S-a făcut trimitere și la art. 65 alin. (2), potrivit căruia "Arbitrul care a avut o altă părere își va redacta și va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină", ceea ce, în speță, s-a întâmplat.

Recurenta a precizat faptul că arbitrul reclamantei, cu ocazia consultării sale telefonice, nu a avut nicio obiecțiune cu privire la o posibilă încălcare a regulilor de procedură arbitrală relative la deliberarea și pronunțarea hotărârii, de vreme ce nu rezultă acest lucru din conținutul sentinței arbitrale împotriva căreia s-a formulat acțiune în anulare.

Totodată, recurenta a susținut că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 602 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că "În toate cazurile pronunțarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilită de convenția arbitrală sau, în lipsă, de tribunalul arbitral", apreciind că, în speță, modalitatea de contactare telefonică a arbitrului reclamantei, prin care i s-a comunicat soluția la care s-au oprit cei doi arbitri prezenți la sediul Curții, echivalează cu o modalitate stabilită de tribunalul arbitral în sensul acestor prevederi.

A menționat că sentința arbitrală a fost pronunțată cu respectarea prevederilor art. 602 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că a fost luată cu majoritate de voturi, iar arbitrul reclamantei a formulat opinie separată.

În continuare, recurenta-pârâtă a criticat sentința recurată din perspectiva faptului că au fost încălcate dispozițiile art. 595 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 42 și art. 43 din Regulile de procedură arbitrală în vigoare până la 31 decembrie 2017, precum și ale art. 4 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale în vigoare până la 31 decembrie 2017.

Sub acest aspect, s-a arătat că nu se justifică cuantumul onorariului de avocat acordat de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, față de durata desfășurării procedurii arbitrale și de complexitatea cauzei, în condițiile în care societatea B. S.A. s-a conformat pretențiilor formulate de către reclamantă în dosarul arbitral, achitând suma respectivă de bani.

Mai mult decât atât, a susținut că aprecierea asupra complexității cauzei și a unei eventuale disproporții vădite a onorariului de avocat reprezintă o chestiune legată strict de oportunitate sau de apreciere, și nu de nelegalitate pentru a putea fi circumscrisă analizei pe calea acțiunii în anulare.

Recurenta a evocat decizia nr. 90 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a statuat că acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Astfel, a arătat că acțiunea în anulare nu poate avea caracterul unei căi de atac ordinare, devolutive, ci are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, circumscrisă expres și limitativ motivelor de nelegalitate stabilite de către legiuitor.

Prin urmare, a apreciat că reducerea cheltuielilor arbitrale este un aspect exclusiv de oportunitate ce ține strict de aprecierea instanței arbitrale în funcție de împrejurările cauzei, iar controlul hotărârii arbitrale se poate face doar prin prisma legalității acesteia.

În alți termeni, recurenta-pârâtă a susținut faptul că instanța de judecată nu se poate substitui instanței arbitrale în aprecierea duratei și complexității procedurii arbitrale și, implicit, în acordarea cheltuielilor arbitrale ce țin de aceste aspecte.

De asemenea, a considerat că acordarea taxei administrative de înregistrare a dosarului arbitral contravine dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală în vigoare până la data de 31 decembrie 2017, care stipulează că "Taxa de înregistrare nu se restituie în nicio împrejurare", prin această formulare înțelegându-se inclusiv situația în care acțiunea arbitrală este admisă în tot sau în parte.

De asemenea, a arătat că acest aspect este susținut și de art. 4 alin. (1) din aceleași norme, din interpretarea căruia rezultă că taxa administrativă este exclusă de la acordarea ca și cheltuială arbitrală.

În ceea ce privește acordarea taxei arbitrale, recurenta a apreciat că aceasta s-a făcut cu încălcarea art. 43 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, care prevăd că în lipsa unei înțelegeri între părți, "cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a căzut în pretenții, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate. Dacă cererea de arbitrare este admisă în parte cheltuiala reprezentând taxa arbitrală va fi acordată prin raportare la pretențiile admise. Tribunalul arbitral va acorda celelalte cheltuieli în măsura în care va aprecia că sunt justificate, în funcție de împrejurările cauzei".

Or, în condițiile în care acțiunea arbitrală a fost admisă în parte, sunt pe deplin aplicabile prevederile anterior menționate, acordarea în parte a cheltuielilor fiind aplicată prin raportare la soluția ce este dată prin sentința arbitrală.

În fine, recurenta-pârâtă a susținut că tribunalul arbitral beneficiază de putere de apreciere în ceea ce privește reducerea cheltuielilor, astfel încât poate să dispună reducerea acestora în funcție de împrejurările cauzei (complexitatea cauzei, proporționalitatea și rezonabilitatea cheltuielilor prin raportare la durata, complexitatea și dificultatea cauzei etc.).

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată convențional de G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că sentința civilă nr. 240/12.12.2017 a Curții de Apel București este temeinică și legală.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2020 s-a admis, în principiu, recursul și, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac extraordinare, în reformare, cu citarea părților, la 19 martie 2020.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată din 19 martie 2020 la data de 11 iunie 2020, cu citarea părților, avându-se în vedere Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O primă critică vizează faptul că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 64, art. 65 și art. 67 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în vigoare până la 31 decembrie 2017.

În concret, s-a susținut că procedura deliberării în vederea pronunțării hotărârii arbitrale a fost respectată pe deplin, în condițiile în care regulile de procedură arbitrală, speciale și derogatorii, nu interzic consultarea telefonică a arbitrului care lipsește de la dezbatere, participarea acestuia fiind asigurată și prin această modalitate.

Recurenta a apreciat că modalitatea de contactare telefonică a arbitrului reclamantei, prin care i s-a comunicat soluția la care s-au oprit cei doi arbitri prezenți la sediul Curții, echivalează cu o modalitate stabilită de tribunalul arbitral în sensul prevederilor art. 602 C. proc. civ., care au fost nesocotite.

Înalta Curte a constatat că nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte, caracterul nefondat al acestora rezultând chiar din prevederile art. 64 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, care reglementează foarte clar faptul că tribunalul arbitral, după închiderea dezbaterilor, trece la deliberare în ședință secretă, cu participarea tuturor membrilor săi.

Recurenta a susținut, fără temei, că ar fi permis să se asigure participarea la deliberări a unuia dintre arbitri și în altă modalitate, respectiv prin consultare telefonică.

Dacă s-ar accepta ideea acreditată de recurentă, potrivit căreia Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României nu interzic, în mod expres, consultarea telefonică a arbitrului care lipsește de la deliberare ar însemna să fie încălcate prevederile art. 67 din aceleași reguli, care stabilesc că după deliberare și stabilirea soluției, se întocmește, de îndată, dispozitivul sentinței, care se semnează de toți membrii tribunalului arbitral.

Or, numai în situația în care arbitrii sunt prezenți fizic la deliberare pot să semneze de îndată minuta, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.

Art. 65 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a cărui interpretare sau aplicare greșită o pretinde recurenta, nu are nicio legătură cu deliberarea arbitrilor, ci se referă la luarea hotărârii în situația în care tribunalul arbitral este compus din 3 arbitri, în sensul că hotărârea se ia, dacă nu se întrunește unanimitatea, cu majoritate de voturi.

Prin urmare, atâta timp cât este obligatoriu ca deliberarea în vederea pronunțării hotărârii arbitrale să aibă loc cu participarea tuturor membrilor tribunalului arbitral, instanța de judecată învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, a reținut, în mod corect, că au fost încălcate dispoziții de ordine publică procedurală aplicabile în arbitraj și, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., a dispus anularea sentinței arbitrale nr. 44 din 17 mai 2017.

Cum niciuna dintre părți nu a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, în mod legal, Curtea de Apel Bucureși s-a pronunțat pe fondul cauzei, soluționând cererea reclamantei astfel cum a fost precizată.

Va fi înlăturată și critica ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 595 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 42 și art. 43 din Regulile de procedură arbitrală în vigoare până la 31 decembrie 2017, precum și ale art. 4 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale în vigoare până la 31 decembrie 2017.

Referitor la taxa arbitrală, Înalta Curte a reținut că art. 43 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală nu reglementează situația în care pârâtul achită debitul până la fixarea primului termen de judecată.

Totodată, a constatat că Regulile de procedură arbitrală nu conțin norme care să rezolve situația din speță, respectiv cine și în ce cuantum trebuie să suporte cheltuielile de arbitrare.

În acest context, devin aplicabile dispozițiile de drept comun din C. proc. civ., care reglementează cheltuielile de judecată (art. 451-455), întrucât sunt compatibile cu arbitrajul și au aceeași natură ca și cheltuielile arbitrale, avându-se în vedere că reprezintă sumele suportate pentru desfășurarea procesului judiciar sau arbitral.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală a celei care cade în pretenții.

În speță, culpa procesuală îi aparține pârâtei B. S.A., deoarece nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligațiile față de reclamantă, astfel încât aceasta din urmă a fost nevoită să inițieze prezentul litigiu și să achite, în prealabil, onorariul avocațial în sumă de 20.825 RON, conform contractului de asistență juridică încheiat la data de 26 august 2016.

Faptul că pârâta B. S.A. a recunoscut, ulterior sesizării Tribunalului Mehedinți, pretențiile reclamantei și a achitat suma de bani solicitată nu poate duce la concluzia că pârâta este exonerată de plata cheltuielilor arbitrale.

Este neîntemeiată și susținerea, conform căreia acordarea taxei administrative de înregistrare a dosarului arbitral contravine dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, care stipulează că "Taxa de înregistrare nu se restituie în nicio împrejurare".

În primul rând, se reține că nu este vorba despre o restituire a taxei respective de către instituția care organizează arbitrajul.

Taxa administrativă face parte din cheltuielile arbitrale la care este îndreptățită partea care a câștigat procesul, astfel încât Curtea de Apel București a dispus, în mod legal, obligarea pârâtei la plata acesteia.

Este total greșită aprecierea recurentei, în sensul că din interpretarea art. 42 alin. (2), enunțat anterior, ar rezulta că taxa administrativă este exclusă de la acordarea ca și cheltuială arbitrală.

Înalta Curte a constatat că nu poate fi primită nici critica ce vizează acordarea integrală a onorariului de avocat, recurenta susținând faptul că nu se justifică cuantumul de 20.825 RON, față de durata desfășurării procedurii arbitrale și complexitatea cauzei.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu s-a substituit instanței arbitrale în aprecierea duratei și complexității procedurii arbitrale și, implicit, în acordarea cheltuielilor arbitrale ce țin de aceste aspecte, atâta timp cât a admis acțiunea în anulare pentru incidența motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. și s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. instituie facultatea instanței de a proceda la reducerea, chiar și din oficiu a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporțional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, însă aceasta reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanțelor de fond.

Or, prin intermediul motivelor de casare nu se poate invoca decât neconformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile.

Pe cale de consecință, acest motiv de recurs al recurentei-pârâte, prin care se critică modalitatea în care s-a pronunțat Curtea de Apel București cu privire la fondul litigiului dintre părți, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, va fi înlăturat, deoarece nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod.

De altfel, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05.03.2020 s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 240 din 12 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2020.