ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2019

Ședința publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare adresată Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, înregistrată la 21 decembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.A.) a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și a solicitat obligarea pârâtei la refacerea/repunerea pe poziție și repararea sistemului de conducte proprietatea reclamantei dezafectat de pârâtă, inclusiv a stâlpilor și riglelor aferente și a estacadei tehnice și de utilități proprietatea reclamantei și a estacadei proprii ce au format obiect material al Convenției părților autentificată sub nr. x/11.06.2001; obligarea pârâtei la executarea tuturor lucrărilor de construire, reparații și întreținere asumate prin Convenția părților autentificată sub nr. x/11.06.2001 și neexecutate până la data cererii de arbitrare; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale.

La 4 aprilie 2017, la solicitarea Tribunalului arbitral, reclamanta-pârâtă a precizat că a învestit Tribunalul arbitral cu următoarele pretenții: obligarea pârâtei-reconveniente la refacerea/repunerea pe poziție și repararea sistemului de conducte proprietatea subscrisei dezafectat de aceasta, inclusiv a stâlpilor și riglelor aferente proprietatea sa și care au format - inițial - obiect material al Convenției autentificate sub nr. x/11.06.2001 și, ulterior rezilierii, a contractului de închiriere intervenit între părți; obligarea pârâtei-reconveniente la executarea tuturor lucrărilor de construire, reparații și întreținere asumate prin Convenția autentificată sub nr. x/11.06.2001 și/sau la care pârâta este obligată în calitate de Locatar; obligarea pârâtei-reconveniente la predarea în starea în care au fost primite în anul 2001 a bunurilor ce au format obiect inițial al Convenției autentificate sub nr. x/2001, bunuri niciodată reintrate în posesia reclamantei-pârâte după rezilierea Convenției. Pretenția se referă la: canivoul de conducte descris în Anexa 3 la Convenție, canivou asupra căruia inițial a fost constituit un drept de uzufruct, iar după rezilierea Convenției a fost închiriat pârâtei-reconveniente; cele 3 conducte descrise în anexa 4A la convenția părților din anul 2001 (respectiv Dn 300 amoniac, Dn 80 Azot și Dn 150 amoniac), cei 88 de stâlpi și 12 de rigle proprietatea sa; cele 2 turnuri de apă și cota parte de Z2 din construcția anexă, descrise în Anexa 4C la convenția perfectată în anul 2001.

Prin sentința arbitrală nr. 95 din 23 noiembrie 2017 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost respinsă excepția prescripției extinctive invocată de pârâta - reclamantă cu privire la cererea principală; au fost respinse ca neîntemeiate capătul 1 al cererii de arbitrare și capătul 2 al cererii de arbitrare; a fost admis în parte, capătul 3 al cererii de arbitrare și, în consecință, a fost obligată pârâta-reclamantă la predarea în starea în care se află la data pronunțării prezentei hotărâri a bunurilor ce au format obiectul inițial al Convenției autentificate sub nr. x/2001, bunuri niciodată reintrate în posesia reclamantei-pârâte după rezilierea Convenției. Pretenția se referă la: canivoul de conducte descris în Anexa 3 la Convenție, canivou asupra căruia inițial a fost constituit un drept de uzufruct, iar după rezilierea Convenției a fost închiriat pârâtei-reconveniente; cele 3 conducte descrise în anexa 4A la convenția părților din anul 2001 (respectiv Dn 300 amoniac, Dn 80 Azot și Dn 150 amoniac), cei 88 de stâlpi și 72 de rigle proprietatea reclamantei-pârâte; cele 2 turnuri de apă și cota parte de 1/2 din construcția anexă, descrise în Anexa 4C la convenția perfectată în anul 2001. A fost admisă, în parte, excepția prescripției extinctive invocată de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvențională și, în consecință, a fost admis capătul 1 al cererii reconvenționale și, în consecință, s-a constatat încetarea tuturor drepturilor de servitute ale reclamantei-pârâte pentru cele două trasee de conducte: traseul de utilități și traseul tehnologic; a fost respins ca prescris capătul 2 al cererii reconvenționale; a fost respins ca neîntemeiat capătul 3 al cererii reconvenționale. În ceea ce privește cheltuielile de arbitrare s-a menționat că acestea rămân în sarcina fiecăreia dintre părți.

A. S.R.L., reclamantă-pârâtă în acțiunea arbitrală, a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 95 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 și a tuturor încheierilor pronunțate de tribunalul arbitral în cauză.

Acțiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub număr de dosar x/2018

Prin sentința civilă nr. 68/F din 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 95 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 68/F din 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 7 decembrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs este formulat împotriva sentinței civile nr. 68/F din 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Dispozițiile art. 613 alin. (4) coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) din noul C. proc. civ., în sensul că:

"(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 27 C. proc. civ.:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Raportat la faptul că acțiunea arbitrală a fost înregistrată la 21 decembrie 2015 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la momentul înregistrării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, împotriva sentinței civile nr. 68/F din 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, nefiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 68/F din 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 68/F din 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2019.