ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2137/2024

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, în contradictoriu cu pârâta A., a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 16/26.11.2019, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea acesteia și menținerea cauzei spre rejudecare, pronunțând o hotărâre de respingere în tot a pretențiilor reclamate prin capetele de cerere 1.3, 1.2, II. l și III.1 din acțiunea arbitrală, în sensul respingerii pretențiilor reclamantei în sumă de 21.233.848,80 RON, cu titlu de debit principal rezultat din admiterea în parte a pretențiilor din petitele 1.1 și 1.2, a sumei de 366.553,26 RON, cu titlu de daune moratorii solicitate prin capătul de cerere III. 1 și a dobânzilor contractuale solicitate prin capătul de cerere II.1, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/06.01.2020, reclamanta A. a formulat acțiune în anulare prin care a solicitat:

I. anularea parțială a încheierii din data de 16.09.2019 cu privire la soluția dată excepției de decădere invocată de către reclamantă;

II. anularea parțială a sentinței arbitrale nr. 16/26.11.2019 cu privire soluția dată capetelor de cerere 1.1 si 11.1 și, pe fond:

a) Obligarea pârâtei la plata restului de preț conform facturilor, reprezentat de costurile aferente timpului de staționare și costuri aferente extinderii de timp în valoare de 55.293.806,10 RON, inclusiv TVA.

b) Obligarea pârâtei la dobânzi contractuale, calculată conform Sub-clauzei 14.8 până la și incluzând data de 02.06.2019, pentru neîndeplinirea de către Beneficiar a obligației de plata a restului de preț de 55.289.806,10 RON, conform facturilor emise, în valoare de 13.200.849,00 RON, și în continuare dobânda contractuală până la data plații efective.

III. anularea parțială a sentinței arbitrale nr. 16/26.11.2019 cu privire soluția dată capetelor de cerere I.3 și II.3 și pe fond:

a) Obligarea pârâtei la plata restului de preț în cuantum de 20.368.001,52 RON, reprezentând diferența dintre prețul unitar de 30.680,22 RON și cel de 902,44 RON plătit de către pârâta, pentru 684 elemente de beton demontate de sub nivelul apei în anii 2013 și 2015;

b) Obligarea pârâtei la dobânzi contractuale, calculate conform Sub-clauzei 14.8, în raport de scadența facturii x/05.11.2015, și în continuare până la data plații efective;

IV. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale calculate corespunzător admiterii în parte a cererii de arbitraj;

V. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acțiunii în anulare.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/02.05.2019, reclamantul B. a chemat în judecată pârâții A. și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, solicitând instanței:

I. Desființarea următoarelor măsuri dispuse de tribunalul arbitral:

II. Modificarea măsurilor în sensul acordării în integralitate a onorariului de expert, în cuantum de 30.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Pârâta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca: inadmisibilă, exercitată de o persoană fără calitate procesuală activă, prematură, tardiv formulată, și nefondată.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța de judecată ar aprecia că acțiunea în anulare este întemeiată și va anula încheierea arbitrală, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, conform disp. art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat următoarele: admiterea excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, în conformitate cu prevederile art. 610 C. proc. civ. și, în consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Constanța; admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare, întrucât încheierea din 04.02.2019 nu poate fi atacată separat cu acțiune în anulare, conform prevederilor art. 594 alin. (1) C. proc. civ., admiterea excepției prematurității acțiunii în anulare; respingerea acțiunii în anulare, pe fond, ca fiind neîntemeiată; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 697/29.10.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și a declinat cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel Constanța.

La termenul de judecată din data de 15.07.2020, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2020 la dosarul nr. x/2019, acesta fiind primul dosar înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, urmând ca ele să fie soluționate împreună având în vedere că cererile au același obiect, respectiv acțiune în anulare, precum și că vizează aceeași hotărâre arbitrală.

La același termen, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Î.C.C.J. în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentința civilă nr. 4/2020 din 12 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, acțiunile în anulare ce fac obiectul dosarului nr. x/2019 și al dosarului conex nr. x/2020; a respins, ca nefondate, excepția inadmisibilității, cea a prematurității și cea a tardivității formulării acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului conex nr. x/2019, și a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare ce face obiectul dosarului conex nr. x/2019; în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și al art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamanta din dosarul nr. x/2019, Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, la plata către pârâta din acest dosar, A.,a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial redus), respectiv, a obligat reclamanta din dosarul conex nr. x/2020, A., la plata către pârâta din acest dosar, Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial redus); în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată stabilite în paragraful precedent și, în temeiul art. 453 alin. (1) Cod procedură, a dispus obligarea reclamantului din dosarul conex nr. x/2019, B., la plata către pârâta A. a sumei de 1.705 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța, pârâta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța și expertul judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 1138 din 12.05.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul curții de apel.

Prin decizia civilă nr. 9 din 16 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți au fost respinse ca nefondate acțiunile în anulare formulate de Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța împotriva sentinței arbitrale nr. 16/26.11.2019 pronunțată în dosar x/2017 al Curții de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, de Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța împotriva încheierii din data de 16.09.2019 și împotriva sentinței arbitrale nr 16/26.11.2019 și acțiunea în anulare formulată de domnul expert B. împotriva încheierii din data de 04.02.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța Constanța în dosar x/2017.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs principal Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța și B., iar Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța a formulat recurs incident.

Motivele invocate de Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că sentința recurată conține motive contradictorii. În acest sens, arată că prin sentința atacată, instanța a reținut pe de o parte, că între părți a fost încheiat un contract de tip FIDIC Cartea Roșie, implementat în legislația națională prin H.G. nr. 1405/2010, care potrivit Ghidului de utilizare cuprinde o valoare de contract acceptată în sumă fixă, iar pe de altă parte, că părțile nu au încheiat un contract cu valoare prestabilită, cu preț determinat, ci un contract cu preț determinabil. Totodată, arată recurenta că transpunerea motivelor de respingere a acțiunii în anulare s-a realizat într-un mod lipsit de coerență, iar argumentele ce au condus către soluția dispusă sunt în contradicție, atât unele față de celelalate, cât și în raport cu ceea ce s-a solicitat prin acțiunea în anulare.

Sub un alt aspect, recurenta susține că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta reia din considerentele sentinței arbitrale și arată că în conținutul acestora nu se regăsește niciun silogism juridic prin intermediul căruia să se explice modalitatea în care, în cursul unui contract de achiziție publică este permisă extinderea obiectului contractului sau a duratei acestuia, fără a fi încălcate cerințele documentației de atribuire și nici cum este posibilă o ajustare a prețului fără parcurgerea unei proceduri de achiziție nouă sau a uneia de negociere directă. Recurenta arată că sub aspectul motivului de recurs privind încălcarea normelor de drept material de către prima instanță, similar cu motivele de nelegalitate ale sentinței arbitrale întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, cauza fiind soluționată cu nesocotirea prevederilor art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006.

În continuare recurenta redă istoricul contractual al părților și concluzionează că în raport de clauzele contractuale și dispozițiile legale aplicabile, rezultă că majorarea prețului pe calea acțiunii în despăgubiri, după terminarea lucrărilor, nu este generată de o modificare legislativă sau de o ajustare permisă prin contractual părților, ceea ce făcea ca pretenția dedusă judecății să nu poată fi primită.

Totodată, recurenta redă situația de fapt, cu trimitere la contract, acte adiționale, procedura de atribuire, caiet de sarcini, concluzionând că pentru a fi îndreptățită la plata daunelor-interese, recurenta-pârâtă era ținută să facă dovada prejudiciului efectiv suferit, dovadă pe care nu a facut-o și pe care atât Tribunalul arbitral, cât și instanța au ignorat-o, apreciindu-se cu încălcarea dispozițiilor art. 97 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006, că daunele interese contractuale pot fi calculate prin raportare la evaluările inginerului, iar nu pe baza probatoriului administrat, din care a rezultat că pârâta nu deține niciun fel de înregistrări contabile care să probeze întinderea pagubei efectiv suferite.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța a depus recurs incident și întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, excepția nulității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025 instanța supremă a respins excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii.

Motivele invocate de B. prin cererea de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurentul susține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit recurentului, maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluției face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. În opinia autorului recursului, instanței de fond nu i-au fost clare motivele anulării raportului de expertiză și nu a dat dovadă de interes în aflarea adevărului, motiv pentru care motivarea este ambiguă și inconsistentă.

Sub un alt aspect, recurentul susține că sentința atacată conține motive contradictorii. În acest sens arată că, în speță, pe de o parte, admite că motivarea tribunalului arbitral nu cuprinde raționamentul propriu al arbitrilor, ci doar o expunere pe larg a susținerilor pârâtei în practicaua sentinței arbitrale, iar pe de altă parte consideră că expunerea susținerilor pârâtei ar reprezenta motivarea sentinței arbitrale. Totodată susține că argumentele curții de apel sunt străine de motivarea tribunalului arbitral.

O ultimă critică vizează încălcarea prevederilor art. 332 și art. 338 C. proc. civ.. Recurentul reia criticile din acțiunea în anulare cu privire la motivarea încheirii tribunalului arbitral de înlocuire a expertului și de anulare a raportului de expertiză.

Recurentul a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de B., excepția nulității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025 instanța supremă a respins excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii.

Motivele invocate de Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța prin cererea de recurs incident sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 9, art. 22 alin. (6) și art. 20 C. proc. civ.. Potrivit recurentei, prin omisiunea de cercetare a motivului de anulare care viza modul de soluționare de către tribunalul arbitral a capetelor I.3 și III.2 din cererea de arbitrare, au fost încălcate principiile disponibilității și rolului judecătorului în aflarea adevărului. Astfel, arată recurentul, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece din conținutul hotărârii lipsesc motivele de fapt și de drept pentru care instanța a respins în totalitate acțiunea în anulare, în contextul în care nu a motivat soluția de respingere raportat la motivul de anulare redat la pag. 38 din acțiunea în anulare, care viza modificarea de către tribunalul arbitral a prețului pentru lucrările efectuate sub nivelul apei, deși acest preț fusese stabilit prin contract.

Printr-o altă critică, recurenta arată că deși a susținut nelegalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. privind dreptul subiectiv al recurentei-reclamante de a invoca anularea hotărârilor inginerului ca apărare de fond, curtea de apel a respins motivele de anulare referitoare la capetele I.1 și II.1 reținând că nu există nicio încălcare a ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii. Or, prin modul în care instanța de fond a dezlegat aspectele legate de învestirea tribunalului arbitral cu anularea/revizuirea hotărârilor inginerului prin care au fost stabilite costuri pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, au fost încălcate dispozițiile art. 8, art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11, art. 13, art. 14, art. 20, art. 22 alin. (4), art. 32, art. 209 alin. (4) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, conchide recurenta.

În continuare, autoarea recursului reia argumentele susținute prin acțiunea în anulare și arată că tribunalul arbitral nu a făcut nicio calificare cu privire la natura juridică a solicitării recurentei-reclamante de anulare a hotărârilor inginerului, respectiv dacă reprezintă apărări de fond sau pretenții proprii. Astfel, arată recurenta, atât tribunalul arbitral, cât și curtea de apel au reținut că în conformitate cu declarația Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime", anularea hotărârilor inginerului reprezintă o apărare de fond și au considerat aplicabilă subclauza 20.6, dar, sentințele nu cuprind niciun silogism juridic din care să rezulte analiza acestora relativă la faptul că solicitarea de anulare reprezintă de fapt o pretenție proprie a recurentei-reclamante. Totodată autoarea recursului face trimitere la argumentele instanței arbitrale reținute sub acest spect și arată că o consecință a acestei nelegalități a fost că A. nu a putut să administreze nicio probă sau să formuleze vreo apărare cu privire la hotărârile inginerului a căror anulare a fost solicitată de către Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime", direct prin concluziile scrise.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv: dacă în conformitate cu dispozițiile art. 594 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sintagma "potrivit art. 585" se referă și la constatarea anumitor împrejurări de fapt?; dacă în conformitate cu dispozițiile art. 594 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., măsurile privind anularea raportului de expertiză și repartizării onorariului expertului al cărui raport a fost anulat către expertul nou desemnat constituie măsuri asiguratorii sau provizorii?; dacă în interpretarea dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., încheierea prin care instanța de judecată sau tribunalul arbitral se pronunță asupra anulării raportului de expertiză și asupra onorariului expertului are caracterul unei hotărâri interlocutorii? Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, este de menționat că, deși verificarea condițiilor de admisibilitate este un atribut al completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cererea de sesizare - ca act procedural - nu a fost lăsată de legiuitor doar la dispoziția părților, ci a fost instituită obligația completului învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță de a argumenta concret punctul de vedere al completului prin care să argumenteze necesitatea mecanismului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Legiuitorul, în cuprinsul art. 519 C. proc. civ., a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se impun a fi întrunite cumulativ, respectiv:

a) existența unei cauze aflată în curs de judecată, în ultimă instanță;

b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

c) ivirea unei chestiuni de drept a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea unui recurs aflat în curs de judecată urmează să pronunțe o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Următoarea condiție impusă de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură nu este îndeplinită.

Art. 519 C. proc. civ. nu definește noțiunea de "chestiune de drept", însă în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale.

În același timp problema de drept trebuie să fie una reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci, dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare, atunci când este susceptibilă de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

În cauză, se reține că solicitarea de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu îndeplinește, din punct de vedere al naturii și caracterului veritabil al chestiunii de drept, rigorile art. 519 C. proc. civ., în înțelesul dat acestora conform jurisprudenței în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, astfel că rămâne atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Nefiind îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept care să întrunească exigențele prevăzute de lege, Înalta Curte urmează a respinge cererea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulată de către recurentul B..

Cu privire la excepția nulității recursurilor principale, instanța supremă o va respinge având în vedere că prin memoriile de recurs au fost formulate motive de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la recursul principal declarat de Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată conține motive contradictorii.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Înalta Curte reține neîntemeiate aceste critici.

Prin acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., reclamanta a susținut că tribunalul arbitral a admis în parte cererea acesteia obligând pârâta la plata unor daune interese contractuale încălcând și excluzând în mod explicit dispozițiile legale din materia atribuirii contractelor de achiziție publică.

Instanța supremă constată că motivarea primei instanțe întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sub acest aspect, în condițiile în care aceasta a argumentat în mod clar și concis că în mod întemeiat tribunalul arbitral a arătat că valoarea de contract acceptată nu trebuie confundată cu prețul contractului, acesta din urmă putând fi determinat doar după execuția efectivă a cantităților de lucrări și măsurarea lor de către inginer. Totodată, a reținut curtea de apel că în cauză nu este un contract cu valoare prestabilită, cu preț determinat, ci un contract cu preț determinabil, în acest sens fiind multe clauze ale contractului încheiat între părți prin care se reglementează mecanismul de determinare a prețului contractului.

Prin urmare, contrar criticilor formulate de către recurenta-reclamantă, considerentele expuse de către curtea de apel în soluționarea acestui motiv de anulare nu sunt contradictorii, aceasta argumentându-și în mod coerent raționamentul prin constatarea că dispozițiile art. 97 din Hotărârea de Guvern 925/2006 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, iar invocarea acestor prevederi de către reclamantă este făcută ca urmare a confuziei realizate între prețul contractului și valoarea de contract acceptată.

Prin memoriul de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006.

Nici aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicțional cu o pronunțată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicțional asimilat hotărârilor judecătorești. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acțiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acțiunea în anulare, termenul, instanța competentă, modul de judecată și regimul hotărârii pronunțate asupra acțiunii în anulare.

Instanța de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanțiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunțată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii.

Pe calea acțiunii în anulare se poate cerceta respectarea condițiilor de formă ale arbitrajului, existenta unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul sa fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părților, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.

Recurenta s-a prevalat de prevederile art. 2 alin. (2), art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), art. 97 din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006, apreciind că tribunalul arbitral a soluționat cauza cu încălcarea și excluderea dispozițiilor legale din materia atribuirii contractelor de achiziție publică și susținând că instanța fond a respins în mod nelegal motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Se observă că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 reglementează atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, iar Hotărârea de Guvern nr. 925/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006.

Or, Înalta Curte constată că în cauză, curtea de apel a reținut că normele din materia achizițiilor publice pretins încălcate nu sunt aplicabile prezentului litigiu, având în vedere că prețul din contractul părților nu a fost unul determinat, ci unul determinabil, sens în care în mod corect a statuat că invocarea temeiurilor din materia achizițiilor publice privind ajustarea și modificarea prețului contractului nu reprezintă critici pertinente ale hotărârii arbitrale din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

De altfel, instanța supremă reține că recurenta a criticat și prin acțiunea în anulare încălcarea de către tribunalul arbitral a acelorași prevederi legale, critici care și-au găsit o rezolvare prin sentința recurată.

Totodată, Înalta Curte reține că trimiterile recurentei la situația de fapt și criticile aduse hotărârii arbitrale nu pot fi primite. Se constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

Netemeinicia hotărârii arbitrale excede orice control din partea instanței competente a soluționa acțiunea în anulare. Înalta Curte subliniază că interpretarea obligațiilor contractuale dintre părți, făcută de instanța arbitrală, indiferent de pertinența ei, nu poate reprezenta o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii; în același sens, în stabilirea situației de fapt și a temeiniciei, instanța arbitrală nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce privește interpretarea materialului probator.

Cu privire la recursul principal declarat de B.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., crticând maniera succintă în care a fost motivată. Totodată, recurentul a susținut, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 că sentința conține motive contradictorii.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că va analiza aceste critici împreună, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătorești stabilesc, în privința considerentelor, că acestea conțin pe lângă arătarea obiectului cererii și susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Se reține, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei). Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În cauză, instanța supremă constată că motivarea curții de apel întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care aceasta a analizat încheierea din data de 04.02.2019, prin prisma motivul de anulare întemeiat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Instanța supremă reține că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desființată dacă nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.

Or, din considerentele sentinței recurate reiese că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere susținerile părții, arătând că nu se verifică în cazul de față motivul de anulare prevăzut de art. 608 lit. g) C. proc. civ., deoarece încheierea tribunalului arbitral cu privire la măsura anulării raportului de expertiză și retragerii onorariului de expert cuprinde elementele de fapt și de drept care au determinat luarea acestei măsuri, fiind îndeplinite cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte constată neîntemeiate susținerile recurentului potrivit cu care sentința recurată este contradictorie.

Contrar susținerilor recurentului, din considerentele sentinței rezultă în mod clar și concis raționamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că măsura anulării raportului de expertiză a fost determinată de existența unui dubiu rezonabil asupra obiectivității realizării acestuia pornind de la aspectele semnalate de pârâtă și concluziile părților asupra acestor împrejurări.

Prin urmare, considerentele prin care curtea de apel a reținut că încheierea cuprinde pe larg susținerile pârâtei, arătând că tribunalul arbitral a consemnat în motivarea acesteia pe scurt "că există îndoieli rezonabile cu privire la maniera obiectivă de a proceda în efectuarea raportului de expertiză de către expertul desemnat, inclusiv aspectele legate de inițierea documentului", nu sunt contradictorii cu motivele prin care s-a constatat că instanța arbitrală nu a mai reluat în sentință aspectele relevate de către pârâtă sub acest aspect.

Așa fiind, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, curtea de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile prin care se susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. art. 332 și art. 338 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, fiind invocate formal, recurentul nu arată în concret cu ce a greșit curtea de apel și de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate, ci reia, sub o altă formă, criticile din acțiunea în anulare cu privire la motivarea încheierii tribunalului arbitral de înlocuire a expertului și de anulare a raportului de expertiza, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel.

De altfel, instanța supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

Referiror la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă constată că acesta a fost indicat în mod formal, fără să fie evocate critici de nelegalitate subsumate acestuia.

Cu privire la recursul incident declarat de Societatea A. Olanda - prin A. Rotterdam - Sucursala Constanța

Motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare și deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situația de fapt, probele administrate și aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.

Înalta Curte reține că prin cererea de recurs autoarea căii de atac susține că instanța de fond a omis să analizeze motivul de anulare care viza modul de soluționare de către tribunalul arbitral a capetelor I.3 și III.2 din cererea de arbitrare, sentința fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 9, art. 20, art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., potrivit acesteia.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că aceste critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentința curții de apel referitor la soluția dată cu privire la motivul de anulare întemeiat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate.

Instanța supremă constată că motivarea instanței de fond întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. sub acest aspect, în condițiile în care aceasta a analizat sentința arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că la fila x din sentința recurată se regăsesc motivele pentru care instanța de fond a reținut că argumentele pârâtei de la filele x ale cererii în anulare, reprezintă solicitările acesteia pe fondul cauzei, solicitări care ar fi putut fi analizate de către instanță numai în măsura în care ar fi fost găsite întemeiate motivele de anulare a hotărârii arbitrale.

Concluzionând, în cauză, acțiunea în anulare formulată de pârâtă a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte și a celor stabilite de lege. Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub același aspect, criticile privind încălcarea principiului disponibilității și rolului activ al judecătorului, subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu vor fi însușite de Înalta Curte de Casației și Justiție.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public, iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Totodată, potrivit art. 22 alin. (6) "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Deși recurenta arată că prin omisiunea de cercetare a motivului de anulare care viza modul de soluționare a capetelor I.3 și II.2 de către tribunalul arbitral, Curtea de apel a încălcat principiile procesuale precitate anterior, criticile recurentei vizează nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond sub acest aspect.

Așadar, instanța supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

În ceea ce privește referirile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 8, art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11, art. 13, art. 14, art. 20, art. 22 alin. (4), art. 32, art. 209 alin. (4) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, criticând în esență modul modul în care instanța de fond a dezlegat aspectele legate de învestirea tribunalului arbitral cu anularea/revizuirea hotărârilor inginerului prin care au fost stabilite costuri pentru neexecutarea obligațiilor contractuale nu justifică incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normei de drept procesual, întrucât aduc în discuție aspecte care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv.

În realitate, prin memoriul de recurs se reiau sub o altă formă, susținerile din acțiunea în anulare prin care s-a criticat nelegalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) Cod rocedură civilă, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel și nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinței atacate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și va respinge ca nefondate recursurile principale declarate de recurenții-reclamanți Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța și B. și recursul incident declarat de recurenta A. prin A. Rotterdam-Sucursala Constanța împotriva sentinței civile nr. 9/LP din 16 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulată de către recurentul B..

Respinge excepția nulității recursurilor principale.

Respinge ca nefondate recursurile principale declarate de recurenții-reclamanți Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța și B. și recursul incident declarat de recurenta A. prin A. Rotterdam-Sucursala Constanța împotriva sentinței civile nr. 9/LP din 16 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.