ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2421/2020

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș la 20 ianuarie 2018, sub nr. l/A/2018, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. să debranșeze de la conducta de canalizare ce face obiectul convenției autentificate sub nr. x din 31 ianuarie 2005 la BNP D. construcțiile situate pe terenul acesteia și care nu au primit dreptul de a se racorda la conducta ce face obiectul convenției, iar în caz de refuz, să fie autorizați reclamanții să execute această lucrare, pe cheltuiala societății pârâte; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1527 și art. 1528 C. civ.

În ședința din 2 iulie 2018, reclamanții, prin avocat, au depus cerere de modificare/completare a cererii inițiale, în sensul că reclamanți în cauză sunt cei menționați în preambulul cererii de modificare a cererii ințiale, respectiv A., B., E., F., G. și H..

Prin hotărârea nr. 4/6.11.2018, tribunalul arbitral a admis acțiunea arbitrală, modificată și completată, formulată de reclamanții A. și B., E., F., G., H. și a obligat pârâta S.C C. S.R.L. să debranșeze de la conducta de canalizare ce face obiectul convenției autentificate sub nr. x/31 ianuarie 2005 la BNP D. construcțiile situate pe terenul pârâtei și care nu au primit dreptul de a se racorda la conducta ce face obiectul convenției, potrivit raportului de expertiză I., iar în caz de refuz, reclamanții au fost autorizați să execute această lucrare, pe cheltuiala societății pârâte. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de arbitraj, în sumă de 4398,5 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 14 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, S.C. C. S.R.L. prin administrator J., a solicitat admiterea acțiunii în anulare, desființarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, iar, pe fond, respingerea acțiunii înregistrată la data de 20.01.2018 de reclamanții A. și B.; cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 lit. a) și f) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 138/F-COM din 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare, astfel cum a fost precizată și modificată, formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L.

Împotriva sentinței primei instanțe, la 30 decembrie 2019, S.C. C. S.R.L a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței recurate, reținerea cauzei spre judecare, cu consecința admiterii acțiunii în anulare și, pe cale de consecință, respingerea cererii arbitrale formulată de intimații-reclamanți ca fiind netemeinică.

În motivare, după o prezentare a istoricului cauzei, recurenta a susținut, în esență, că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material raportat la dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. care prevăd că "dacă litigiul este în stare de judecată curtea de apel se va pronunța în fond în limitele convenției arbitrale".

Recurenta menționează că Tribunalul Arbitral a administrat proba cu înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate construcții industriale, din care a reieșit existența liniei de canalizare în diametru de 200 mm ce traversează proprietatea recurentei, la care sunt racordate construcțiile. Proprietatea acestora este prevăzută cu guri de vizitare, planșele foto efectuate în gurile de vizitare evidențiind că nu sunt depuneri de reziduuri menajere sau alte deșeuri, totodată reliefându-se existența fosei septice cu separator, iar la punctul de branșare reieșind că aceasta se face în conducta proprietate a intimaților-reclamanți, conducta cu diametrul de 220 mm, ceea ce exclude eventualitatea înfundării acesteia întrucât capacitatea conductei ce îi aparține este mai mică decât capacitatea de preluare a celeilalte conducte.

Recurenta critică faptul că, în considerentele sentinței recurate, se face o examinare a litigiului, fără a se intra în vreun fel în cercetarea fondului, instanța motivând că acțiunea în anulare nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., fiind, astfel, omise dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, solicită ca, în recurs, să se analizeze înscrisurile depuse în probațiune, care evidențiază o stare de fapt a sistemului de canalizare a recurentei, situație de fapt existentă încă din martie 2013, dată de la care recurenta a executat un racord de canalizare a apelor menajere și alimentării cu apă curentă la rețeaua de canalizare în sistemul orășenesc, pe conducta DN 300 mm, în căminul de vizitare existent pe colector, având H=130 m, conform Planului de Situație evidențiat în Borderoul de înscrisuri depus.

Precizează recurenta că, în instanța de fond, aceste înscrisuri nu au fost primite ca probă, ci, în dezbaterile pe fond, s-a pus în discuție neîncadrarea acțiunii în anulare în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele prezentate mai sus, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului, desființarea sentinței recurate, urmând a reține cauza spre judecare în baza înscrisurilor depuse, care, în opinia recurentei, evidențiază fără echivoc că, din martie 2018, este racordată la conducta de canalizare a orașului astfel că, în prezent, vechiul branșament la conducta de canalizare a intimaților, conform convenției, este folosit într-o proporție scăzută pentru apele pluviale, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii în anulare și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate la tribunalul arbitral de intimații-reclamanți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Acesta a fost comunicat intimaților la 20 ianuarie 2020.

La 4 februarie 2020, intimații-reclamanți A., B., E., F., G. și H. au depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ce privește excepția inadmisibilității recursului, intimații-reclamanți arată că, deși a fost indicat ca temei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta nu a indicat o normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greșit și nici nu este posibilă identificarea unei norme de drept material în raport de care să fie posibilă încadrarea recursului în acest motiv de casare sau în oricare alt motiv din cele prevăzute de art. 488, câtă vreme pârâta nu face altceva decât să readucă în discuție starea de fapt și probele administrate. Cu privire la proba cu înscrisuri, intimații susțin că nu a fost arătată care este utilitatea administrării acestei probe în recurs, dată fiind starea în care se află litigiul în prezent.

Pe fondul cauzei, intimații-reclamanți arată, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică, întrucât argumentele pârâtei nu s-au încadrat în cazurile prevăzute de art. 608 C. proc. civ.. De asemenea, nu se poate reține că hotărârea încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, nu au fost invocate dispozițiile imperative ale legii care ar fi fost încălcate de tribunalul arbitral.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 14 februarie 2020, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Niciuna din părți nu și-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere față de raportul comunicat în cauză.

Prin rezoluția din 16 iulie 2020, a fost stabilit termen la 24 noiembrie 2020, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată de intimați, prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, urmează a fi avut în vedere faptul că, deși intimații au invocat excepția inadmisibilității recursului, argumentele aduse în susținerea excepției conduc la concluzia potrivit căreia, în realitate, aceștia au invocat excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării acestuia în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, analizând excepția nulității recursului, astfel cum a fost recalificată de instanța supremă, se reține că, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că autorul recursului trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se cuvine amintit faptul că, deși recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul acesteia a invocat nesocotirea de către instanță a dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.. Având în vedere că textul de lege invocat reprezintă o normă de procedură, critica formulată cu referire la acest articol din C. proc. civ. corespunde în mod formal motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile pct. 5 al art. 488 alin. (1) din Cod, și nu celui indicat de recurentă.

Cu toate acestea, din analiza cererii de recurs, instanța supremă constată că motivul de casare a fost invocat formal, dovadă fiind faptul că dispozițiile pretins încălcate privesc exclusiv situația în care instanța urma a se pronunța în sensul admiterii acțiunii în anulare, și nu în sens contrar, așa cum, de altfel, a hotărât prin sentința recurată ce face obiectul prezentului litigiu, fiind, așadar, scoasă din context acea parte din art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. redată de recurentă, în sensul că "….dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale".

Așadar, având în vedere că instanța de fond a respins acțiunea în anulare formulată de recurenta din litigiul pendinte pe considerentul neîncadrării în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., criticile acesteia trebuiau să vizeze exclusiv aceste considerente cu referire la articolul invocat de instanță, și nu articolul 613 alin. (3) lit. b) din Cod care viza ipoteza contrară, respectiv cea în care era admisă acțiunea în anulare și care, implicit, presupunea validarea cel puțin a unui motiv din cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. a)-i) din Cod.

În altă ordine de idei, criticile privind neadministrarea în cadrul acțiunii în anulare a înscrisurilor depuse în probațiune, care evidențiază o anumită stare de fapt a sistemului de canalizare al recurentei-pârâte, vizează aspecte factuale ale cauzei, incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, în care trebuie dezvoltate exclusiv critici de nelegalitate a sentinței atacate, și nu de netemeinicie.

De altfel, din chiar formularea solicitării de admitere a recursului și respingerea pe fond a pretențiilor reclamanților, se desprinde ideea că recurenta-pârâtă urmărește restabilirea situației de fapt prin readministrarea probatoriului efectuat în fața tribunalului arbitral, solicitare efectuată, de altfel, și în fața primei instanțe.

Având în vedere că, în calea extraordinară de atac a recursului, controlul judiciar este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține că, pe lângă invocarea formală a dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ. și scoaterea din context a unui pasaj din acel articol care viza o conduită a instanței în situația în care ar fi fost admisă acțiunea în anulare, și nu în situația unei soluții de respingere a acesteia, așa cum a fost în cazul de față, recurenta a antamat exclusiv aspecte factuale ale cauzei care nu constituie critici de nelegalitate.

În acest sens, relevant este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care impun aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți A., B., E., F., G. și H., prin întâmpinare și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 138/F-COM din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți A., B., E., F., G. și H., prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 138/F-COM din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2020.