ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 februarie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. P.F.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea sentinței arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 și a sentinței arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. P.F.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 și a sentinței arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta B..

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut, în esență, că prin acțiunea în anulare reclamantul a susținut o ipoteză diferită de cea reglementată de art. 608 lit. f) C. proc. civ., respectiv faptul că instanța arbitrală nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. În legătură cu acest aspect s-a reținut că, în situația în care instanța arbitrală nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, partea are la îndemână instituția lămuririi, completării și îndreptării hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 604 C. proc. civ.. Totodată, s-a stabilit că acest motiv invocat de reclamant prin acțiunea în anulare nu poate fi apreciat ca fondat doar pe considerentul că prin sentința arbitrală nr. 127 din 5 noiembrie 2015, instanța arbitrală a respins cererea de completare a sentinței arbitrale nr. 82 din 9 iulie 2015.

De asemenea, a fost înlăturat și motivul întemeiat pe dispozițiile art. 608 lit. g) C. proc. civ., întrucât în cuprinsul celor două hotărâri arbitrale sunt menționate motivele de fapt și de drept, data și locul pronunțării acestora.

Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., prima instanță a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a precizat care sunt normele de ordine publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii pretins încălcate.

Totodată, s-a reținut că nici aspectele legate de probatoriul încuviințat și administrat nu pot constitui temei pentru admiterea acțiunii în anulare raportat la motivele invocate prin acțiunea în anulare.

De asemenea, prima instanță a statuat că nu va analiza motivul întemeiat pe dispozițiile art. 608 lit. c) raport la art. 619 alin. (2) teza I C. proc. civ., invocat prin notele scrise depuse la 11 mai 2016, întrucât a fost formulat cu depășirea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 611 C. proc. civ.

La 2 februarie 2017, recurentul-reclamant A. P.F.A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Criticile formulate vizează nelegalitatea sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat, în linii generale, că sentința recurată conține o motivare superficială, întrucât instanța care a pronunțat-o s-a rezumat la a copia considerentele hotărârilor arbitrale atacate, fără a răspunde motivelor invocate prin acțiunea în anulare.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că sentința atacată este nelegală, întrucât prima instanță a indicat în mod eronat instituțiile juridice ale lămuririi și îndreptării hotărâri arbitrale în privința pronunțării soluției asupra capetelor de cerere rămase nesoluționate în fața instanței arbitrale.

Intimata-pârâtă B. nu a depus întâmpinare la recursul declarat în cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Raportul asupra admisibilității în principiu a fost comunicat părților, iar acestea au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, instanța a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (3) și (4) din Noul C. proc. civ., invocată de recurent și a suspendat judecata recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 28 martie 2019, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, după repunerea cauzei pe rol, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 191 din 21 iunie 2016, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. P.F.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 și a sentinței arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta B..

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în forma în vigoare la data începerii procesului, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt supuse recursului, fiind definitive.

Este de menționat că, deși prin modificarea art. 613 alin. (4) C. proc. civ. prin Legea nr. 17/2017 s-a prevăzut că "Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului.", dispozițiile astfel modificate nu sunt incidente în cauză în raport de prevederile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

În speță, se constată că, procesul pendinte a început la data de 5 februarie 2016 prin cererea formulată de reclamantul A. P.F.A. și că, prin sentința civilă nr. 191 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. P.F.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 82 din 09 iulie 2015 și a sentinței arbitrale nr. 127 din 5 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta B., astfel că, în raport cu dispozițiile legale anterior evocate, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, sentința ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. P.F.A. împotriva sentinței civile nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. P.F.A. împotriva sentinței civile nr. 191 din 21 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2019.