Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2009

HOTĂRÂRE
13.05.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 218/LC din 15 mai 2008 Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea reclamantei SC A.C. SRL Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, județul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta B.R.D., sucursala Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, județul Satu Mare, pentru anulare incident de plată. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: În data de 4 decembrie 2007 s-a depus la sediul pârâtei fila CEC emisă de reclamantă în favoarea SC W. SRL Satu Mare. În data de 11 decembrie 2007 pârâta a refuzat la plată fila CEC în sumă de 6.008,55 lei întrucât lipsea semnătura, element obligatoriu potrivit pct. 27 din Normele cadru nr. 7/1994 ale B.N.R.

Prevederile legale invocate relevă mențiunile pe care trebuie să le cuprindă cec-ul, inclusiv semnătura. În temeiul art. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra cec-ului, cecul cuprinde: - denumirea de cec trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu; - ordinul necondiționat de a plăti o anumită sumă; - numele celui care trebuie să plătească (tras); - arătarea locului unde plata trebuie făcută; - arătarea datei și a locului emiterii; - semnătura celui care emite cecul (trăgătorul). În cazul în speță, întrucât lipsea semnătura, mențiune obligatorie conform prevederilor legale invocate mai sus, pârâta a solicitat înscrierea incidentului de plată produs, obligație ce îi revenea potrivit art. 3 alin. (1) din Regulamentul B.N.R.

nr. 1/2001, sesizând și organele de poliție, iar ca urmare a sesizării a fost înregistrată cauza penală nr. 6587/P/2008, așa cum rezultă din adresa din 2008 a I.P.J. Satu Mare. Prima instanță a constatat că pârâta a respectat dispozițiile legale, neputându-i-se imputa modalitatea în care a acționat. Dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R. privind organizarea și funcționarea la B.N.R. a C.I.P. prevăd că un cec emis căruia îi lipsește o mențiune obligatorie se înscrie automat în F.N.P.R. Ba mai mult, așa cum rezultă din probatoriul administrat, și necontestat de către reclamantă, pârâta crezând că este o omisiune neintenționată, a solicitat prezența administratorului reclamantei pentru semnarea cecului, însă acesta a refuzat invocând neînțelegeri cu SC W. SRL vis-avis de serviciul prestat, reține prima instanță.

Cele reținute contrazic susținerile reclamantei potrivit cărora aceasta nu a emis fila CEC, sau această filă ar fi rămas din eroare la societatea SC W. SRL. Constatând că motivele invocate de reclamantă sunt lipsite de suport și neîntemeiate, prima instanță, conform dispozițiilor legale invocate mai sus, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a formulat apel reclamanta SC A.C. SRL solicitând schimbarea ei în totalitate în sensul admiterii cererii sale prin care a solicitat anularea incidentului de plată înscris în centrala incidentelor de plată. După ce în prima parte a motivelor de apel reiterează starea de fapt, cu privire la modul de emitere a filei CEC în discuție, în continuare apelanta susține că Banca B.R.D., sucursala Satu Mare în mod greșit a dispus înscrierea sa în C.I.P.

încălcând astfel dispozițiile Regulamentului nr. 1/2001, în speță art. 16. Arată astfel că nesemnarea și nerecunoașterea filei CEC echivalează cu nerecunoașterea emiterii instrumentului de plată și cum, deși avea disponibil în cont la data prezentării filei CEC, a fost totuși înscrisă în C.I.P. Consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică deoarece au fost greșit interpretate dispozițiile art. 6 din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001, ce sunt imperative și care prevăd că în cazul speței nu trebuie înscris incidentul în C.I.P. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata B.R.D. G.S.G., sucursala Satu Mare, solicită respingerea ca nefondat a apelului și menținerea sentinței atacate.

Susține că a acționat în mod legal în respectarea dispozițiilor art. 27 și urm. din Normele Cadru nr. 7/1994 ale B.N.R. precum și ale art. 2 lit. c) din Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R. Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 84/2008 – A/C din 9 septembrie 2008, a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum corect a reținut instanța de fond, una dintre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină cecul – potrivit art. 1 din legea cecului – este semnătura emitentului, respectiv a trăgătorului. Potrivit art. 2 lit. c)1 din Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R., în lipsa acestei mențiuni obligatorii apare incidentul de plată major.

În speță, așa cum a reținut și prima instanță, cecului emis de apelantă îi lipsea semnătura, astfel că banca intimată a procedat la înregistrarea incidentului în C.I.P. potrivit dispozițiilor art. 27 din Regulamentul bancar. Art. 16 din Regulamentul nr. 1/2001 invocat de apelantă în sprijinul său nu este aplicabil speței, el reglementând altă situație, respectiv aceea când banca trasă nu deține informații certe privind emitentul instrumentului și respectiv atunci când emitentul nu are cont deschis la bancă sau când semnătura nu corespunde cu specimenul și plătitorul nu recunoaște emiterea instrumentului. Nerecunoașterea emiterii instrumentului, potrivit acestui text de lege, este condiționată de lipsa contului bancar ori necorespunderea semnăturii cu specimenul aflat în bancă.

În speță, așa cum arătam, nu ne aflăm în situația inexistenței contului în bancă din partea emitentului instrumentului și nici în situația necorespunderii semnăturii de pe instrument cu cea a specimenului de la bancă ci în situația inexistenței semnăturii, respectiv a unei mențiuni obligatorii a cecului ce atrage incidentul de plată major. Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs reclamanta SC A.C. SRL, solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului schimbarea sentinței și pe cale de consecință admiterea acțiunii. Recurenta - reclamantă a solicitat, repunerea în termenul de recurs, susținând că decizia nu i-a fost comunicată în condițiile legale, prevăzute de art. 87 alin. (2) C. proc.

civ. Din examinarea lucrărilor cauzei, sub aspectul introducerii recursului în termenul legal și al cererii de repunere în termen, Înalta Curte, urmează a reține: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel. Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată mai presus de voința ei. Cum decizia atacată, a fost comunicată recurentei la 25 septembrie 2008, iar cererea de recurs a fost introdusă la 9 decembrie 2008 și cum recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în condițiile prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., urmează a se respinge cererea de repunere în termen, și a se respinge recursul ca tardiv introdus.

D E C I D E Respinge cererea de repunere în termen. Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 84/2008-A/C din 9 septembrie 2008 pronunțată de Curte de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 mai 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3304/2008
va acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta SC A.I. SA București a formulat recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale întrucât trebuiau aplicate dispozițiile privind incidentel
ÎCCJ 2011-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Secției a VI-a comercială a Tribunalului București, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu c
ÎCCJ 2009-11-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1199/2010
noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul declarat de apelanta B.T. SA, sucursala Lipscani, București, a schimbat în tot sentința comercială atacată în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată. Pentr
ÎCCJ 2010-02-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2010
a fost stinsă în conformitate cu art. 1092 și art. 1095 C. civ. Autoarea recursului a mai susținut că în relația dintre tras și trăgător, trasul a ignorat cu rea-credință poziția comercială corectă a trăgătorului de a aduce la cunoștința ac
ÎCCJ 2008-04-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2008
al persoanelor cu risc (F.N.P.R.) a incidentului de plată produs cu fila CEC menționată precum și radierea societății reclamante din Centrala incidentelor de plăți și încetarea interdicției bancare. Menține în rest sentința atacată. Resping
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă