Decizia nr. 2292/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 08.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat ca instanța să oblige pârâtul la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii CEDO din data de 21.06.2016, însă pârâtul a refuzat să facă demersuri în acest sens, arătând că și cu alte hotărâri CEDO, pârâtul a procedat la fel. A mai solicitat, de asemenea, ca instanța să oblige pârâtul să facă toate demersurile legale necesare pentru a traduce toate hotărârile CEDO, pronunțate împotriva României și pentru a le publica în monitorul oficial, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 5000 euro, echivalent în RON la cursul zilei de la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 393 din data de 11.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. contra pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect obligație de a face și pretenții, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal; fără cheltuieli de judecată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la data de 17.07.2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 264 din 3 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a fost obligat pârâtul să efectueze demersurile necesare privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii CEDO pronunțate în cauza Faur împotriva României, fiind respinsă în rest acțiunea formulată, ca neîntemeiată. Totodată a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 24,80 RON reprezentând cheltuielile pentru produse alimentare achiziționate de reclamant pentru înlocuirea mesei pierdute ca urmare a prezentării la termenul de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 264 din 3 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul menținerii soluției de respingere ca neîntemeiată a acțiunii privind obligarea pârâtului la publicarea în Monitorul Oficial al României a tuturor hotărârilor CEDO împotriva României prin care a fost constată o încălcare a art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale și de a plăti daune morale în cuantum de 5000 EUR și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, și, în consecință, și cheltuielile de judecată. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a cuprins în motivele pentru care nu a reținut/înlăturat aspectul definitoriu pentru soluționarea cauzei potrivit căruia hotărârile pronunțate de CEDO se publică în Monitorul Oficial al României, în vederea exercitării căii de atac a revizuirii în conformitate cu prevederile C. proc. civ. sau ale C. proc. pen., în contextul în care hotărârea pronunțată de CEDO în cauza Faur împotriva României, prin care s-a constatat încălcarea art. 3 din Convenție sub aspectul condițiilor materiale de detenție, cu privire la acest aspect enunțând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., respectiv art. 465 alin. (1) C. proc. pen. A mai arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 94/1999, procedura publicării gratuite în Monitorul Oficial al României a unei decizii sau a unei hotărâri, care poate implica traducerea gratuită de către Ministerul Afacerilor Externe prin Institutul European din România, poate fi demarată de către Agentul Guvernamental pentru CEDO numai pentru exercitarea căii de atac a revizuirii hotărârilor judecătorești în cauzele în care s-au pronunțat instanțele judecătorești române, hotărâri al căror fond a fost examinat ulterior de CEDO, care a constatat încălcări ale drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului din Convenție. Astfel, având în vedere că în cauză reclamantul s-a adresat direct CEDO pentru condițiile materiale de detenție din Penitenciarul Timișoara din perioada 2001-2011, acesta nefăcând dovada existenței vreunei cauze pe care ar fi înregistrat-o inițial pe rolul instanțelor judecătorești române, în care să se fi pronunțat o hotărâre cu privire la condițiile de detenție reclamate, hotărâre care apoi să fie revizuită ca urmare a vreunei încălcări constatată de CEDO, nu sunt îndeplinite condiții pentru ca recurentul prin Agentul Guvernamental pentru CEDO să poată fi obligată să publice în Monitorul Oficial hotărârea în discuție. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că prim instanță a dat o interpretare proprie greșită aplicării normelor de drept material. Astfel, judecătorul fondului a interpretat trunchiat dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 94/1999, respectiv textul de lege fără sintagma în vederea exercitării căii de atac a revizuirii în conformitate cu prevederile C. proc. civ. sau ale C. proc. pen., tocmai pentru faptul că nu exista o hotărâre pronunțată de instanțele judecătorerști române, care să poată fi supusă revizuirii, astfel cum s-a susținut anterior.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului formulat de acesta, apreciind că soluția instanței de fond cu privire la plata despăgubirilor solicitate este temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de drept și de fapt relevante Instanța de contencios adminstrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat obligarea pârâtului să efectueze demersurile necesare privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii CEDO pronunțate în cauza Faur împotriva României, pentru a traduce toate hotărârile CEDO, pronunțate împotriva României și pentru a le publica în monitorul oficial, precum și obligarea la plata daunelor morale în favoarea reclamantului, în cuantum de 5000 euro, echivalent în RON la cursul zilei de la data plății efective. Recurentul-pârât a înțeles să critice sentința instanței de fond privind soluția de obligare a acestuia să efectueze demersurile necesare privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii CEDO pronunțate în cauza Faur împotriva României prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cauză fiind însă incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod. Astfel, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în totalitate în concordanță cu opinia recurentului-pârât neputând fi interpretată drept nemotivare a hotărârii care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit art. 11 din Ordonanța nr. 94 din 30 august 1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă: "(1) Agentul guvernamental poate solicita Camerei Deputaților publicarea gratuită în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor și hotărârilor Curții, pronunțate în cauzele în care statul român are calitatea de pârât. (2) Reclamantul într-o cauză în care Curtea a pronunțat o hotărâre prin care a constatat încălcarea de către România a unui articol din Convenție poate solicita publicarea gratuită a hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în vederea exercitării căii de atac a revizuirii în conformitate cu prevederile C. proc. civ. sau ale C. proc. pen.. Cererea se formulează în scris și se depune la registratura Ministerului Afacerilor Externe. Hotărârea se publică în termen de 3 luni de la data înregistrării cererii." Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că scopul reglementării alin. (2) al art. 11 cu privire la publicarea gratuită în Monitorul Oficial al României a unei hotărâri pronunțate de CEDO, la solicitarea reclamantului, este acela de exercitare a căii de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată de instanța națională, în conformitate cu prevederile C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 10 ori ale C. proc. pen., art. 465 alin. (1). Acest aspect este confirmat și de modificarea, prin O.U.G. nr. 48/2008, a art. 11 din O.G. nr. 94/1999, care în forma anterioară prevedea că "Deciziile și hotărârile Curții, pronunțate în cauzele în care statul român are calitatea de pârât, se publică gratuit în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 3 luni de la data soluționării definitive a cauzei", modificare care a fost justificată de creșterea numărului de cauze comunicate Guvernului de către CEDO, precum și de cheltuielile nejustificate de la bugetul de stat pe care le presupune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a tuturor hotărârilor și deciziilor pronunțate de CEDO în cauze repetitive. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunțatea supra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă". Înalta Curte constată că pentru a se reține incidența acestui motiv de revizuire, este necesar ca în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită să fi fost constatată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, această încălcare să își aibă cauza în hotărârea judecătorească supusă revizuirii, iar consecințele încălcării să continue să se producă, exercitarea acestei căi de atac reprezentând garanția înlăturării acestor consecințe. Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 11 din Ordonanța nr. 94 din 30 august 1999 prevăd obligația publicării hotărârii pronunțate de CEDO prin care a constatat încălcarea de către România a unui articol din Convenție, la cererea reclamantului, fără a analiza îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de acest text de lege. Instanța de control judiciar reține că prin hotărârea pronunțată de CEDO, la data de 21 iunie 2016, în cauza Faur împotriva României, s-a constatat încălcarea art. 3 din Convenție sub aspectul condițiilor materiale de detenție din perioada 2001-2011, ca urmare a unei cereri adresată direct Curții de către intimatul-reclamant A., acesta neînvestind anterior vreo instanță de judecată națională cu vreo cerere, iar hotărârea prin care ar fi fost soluționată acea cerere, după epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de legislația națională să fie criticată de către reclamant în fața Curții Europene a Drepturilor Omului pentru încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât să fie incident în cauză art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 94/30.08.1999, recurentul-reclamant având însă posibilitatea folosirii procedurii reglementate de alin. (1) al art. 11 din același act normativ, în sensul de a se adresa Agentului Guvernamental care, după analizarea cererii sale, poate solicita Camerei Deputaților publicarea gratuită în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii pronunțată de CEDO în cauza în care acesta a avut calitatea de reclamant, iar Statul Român, calitatea de pârât. În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cu privire la soluția de obligare a pârâtului să efectueze demersurile necesare privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii CEDO pronunțate în cauza Faur împotriva României, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 264 din 3 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și va menține dispoziția privind soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile.