ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Timișoara la 23 iulie 2020, sub nr. x/2020, și ulterior declinată, spre soluționare, la Tribunalul Arad, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Penitenciarul Arad, Penitenciarul Craiova și Ministerul Afacerilor de Externe - Departamentul Guvernamental CEDO, pentru încălcarea Hotărârii CEDO nr. 56333/2015 (A. împotriva României), sentința penală nr. 3885/2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2016 și încheierea nr. 961 din 27 septembrie 2016, pronunțată de judecătorul de supraveghere în dosarul nr. x/2016; încălcarea dispozițiilor judecătorului delegat de la Penitenciarul Craiova în ceea ce privește daunele morale acordate acestuia și nepublicarea în Monitorul Oficial, solicitând să i se returneze toate despăgubirile cerute, cu dobânda legală la zi, respectiv 8 euro/zi din 2012 până în prezent. A susținut că nu a fost respectată nici sentința penală nr. 3885/2016 prin care a cerut daune morale și fizice în valoare de 2 milioane RON vechi și 200.000 RON pentru tratament stomatologic.

Prin sentința nr. 18 din 9 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Arad, Penitenciarul Craiova și Ministerul Afacerilor de Externe - Departamentul Guvernamental CEDO.

Prin decizia nr. 144 din 14 septembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins excepția de nulitate invocată de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad. A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Externe - Departamentul Guvernamental CEDO, Penitenciarul Arad și Penitenciarul Craiova și intimatul-chemat în garanție Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva deciziei nr. 18 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că au fost încălcate hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 56333/2015, sentința penală nr. 3885/2016 a Judecătoriei Craiova și încheierea nr. 961/2016, pronunțată de judecătorul de supraveghere în dosarul nr. x/2016

Referitor la daunele morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, a arătat că cererile nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, motiv pentru care a pretins să i se achite toate despăgubirile cerute și dobânda la zi, respectiv 8 euro/zi, din 2012 până în prezent.

A susținut că, deși a solicitat daune morale și materiale pentru vătămarea sănătății sale și a arătat că a fost supus la tratamente inumane și degradante în perioada de detenție.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Penitenciarul Craiova a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin concluziile scrise, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a solicitat admiterea excepției nulității recursului, pentru același motiv.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate de intimatul-pârât Penitenciarul Craiova, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată.

Totodată, dispozițiile art. 487 din același act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin cererea de recurs, recurentul a invocat, în esență, încălcarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 56333/2015, a sentinței penale nr. 3885/2016 a Judecătoriei Craiova și a încheierii nr. 961/2016, pronunțate de judecătorul de supraveghere în dosarul nr. x/2016, precizând că solicită acordarea despăgubirilor morale și materiale și a dobânzii aferente vătămării sănătății sale și a faptului că a fost supus la tratamente inumane și degradante în perioada de detenție.

Aceste motive de recurs nu se constituie însă în critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât nu se referă la modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt dedusă judecății, în controlul de legalitate și temeinicie al sentinței, exercitat de instanța de apel, ci chestiuni care au fost menționate în cererea de chemare în judecată, reluate în cererea de apel și reiterate în cererea de recurs.

În raport de aceste motive invocate, Înalta Curte reține că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici referitoare la greșita aplicare a legii de către instanța de apel, iar nu aspecte de fapt care au fost deduse judecății prin cererea de chemare în judecată și în legătură cu care s-a confirmat hotărârea primei instanțe cu privire la netemeinicia acesteia.

Recurentul a nesocotit, astfel, reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Fiind în eroare asupra funcției căii extraordinare de atac a recursului, respectiv cea de a asigura, exclusiv, controlul de legalitate al hotărârii pronunțate în apel, recurentul a dedus judecății, în recurs, aspecte ce nu pot fi încadrate în dispozițiile legale mai sus menționate, întrucât nu reprezintă critici concrete ale hotărârii atacate, ci expuneri ale unor nemulțumiri privitoare la nerespectarea unor hotărâri judecătorești pronunțate de alte instanțe.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că modalitatea în care recurentul a înțeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care permit încadrarea, din oficiu, într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (3) din același act normativ.

În concluzie, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 144 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 144 din 14 septembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 402 C. proc. civ.