ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1161/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2018 la data de 21.11.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de domnul B. Ministrul Afacerilor Externe și domnul C. Ministrul Finanțelor Publice, executarea hotărârii CEDO din 17.03.2015, pronunțată în dosar nr. x/13.

Prin sentința civilă nr. 35/2019 din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Externe.

- A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Externe.

- A respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu pârâtul Ministrul Afacerilor Externe, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- A respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu pârâtul Statul Român prin Ministrul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, recurenta-reclamantă, după prezentarea istoricului cauzei, a susținut că a efectuat numeroase demersuri în vederea obținerii executării hotărârii CEDO, însă pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a emite ordinul de plată conform art. 1 și art. 10 din O.G. nr. 94/1999.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât pârâți Ministrul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluția din 30 iunie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 14 ianaurie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților Statul Român reprezentat de Ministrul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Externe la punerea în executare a acestei hotărâri CEDO și plata sumei de 1.100 EUR stabilită cu titlu de prejudiciu moral, invocând prevederile art. 1 și 10 din O.G. nr. 94/1999.

Din actele aflate la dosar rezultă că prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 17 martie 2015, pronunțată în cauza Vlad și alții împotriva României, în dosarul nr. x, s-a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la punerea în executare cu întârziere a unei hotărâri interne favorabile reclamantei, iar Statul român a fost obligat să-i plătească reclamantei A. suma de 1.100 EUR pentru acoperirea prejudiciului moral suferit.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că în cauză că nu poate fi reținut refuzul Statului de punere în executare a hotărârii CEDO, întrucât echivalentul în RON al sumei de 1.100 EUR, respectiv 4906,11 RON, a fost consemnat pe numele reclamantei la o sucursală D., la data de 9 iunie 2015 conform O.P. nr. x, deci în termenul de 3 luni de la data comunicării hotărârii Curții.

Consemnarea sumei de bani la dispoziția reclamantei a fost consecința faptului că reclamanta nu a indicat un cont bancar pentru ca suma să fie virată în cont, nefăcând nicio dovadă că i-ar fi comunicat pârâtului în timp util deschiderea unui cont bancar.

Totodată, se constată că la dosarul instanței de fond se află adresa nr. Ll/887/20.01.2017 prin care, Direcția Agentul Guvernamental din cadrul M.A.E. a transmis originalul recipisei nr. x/1 privind suma de 4.906,11 RON, consemnată la D. pe numele și la dispoziția recurentei-reclamante la data de 10 iunie 2015, această transmitere datorându-se necomunicării de către reclamantă a unei adrese în acest scop.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 35/2019 din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.