ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3905/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 20.10.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Prim Ministrul României și Ministerul Finanțelor Publice Prin Ministru a solicitat suspendarea efectelor Deciziei Prim-Ministrului nr. 333/15.09.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 844 din 15.09.2020, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1212 din 17.11.2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și s-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții PRIM MINISTRUL ROMÂNIEI ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei Prim Ministrului nr. 333/15.09.2020.

În opinia recurentei, este vorba de o motivare insuficientă a hotărârii recurate ce echivalează cu o veritabilă nemotivare, context în care, este cert că normele procesuale imperative au fost violate, și astfel, cazul de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 devine incident, sancțiunea nulității fiind singura ce poate înlatura prejudiciul grav procesual produs ca urmare a nemotivării și dedus din imposibilitatea părții de a cunoaște rațiunea instanței, ce a condus la adoptarea soluției, și astfel, a o putea critica în calea de atac, cum de altfel, nici instanța de control, nu poate exercita un veritabil examen, cât timp, nu se cunoaște raționamentul juridic (complet) după care prima instanță a pronunțat hotărârea recurată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că este evident că raționamentul primei instanțe se bazează pe încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 162/2017. Astfel în ceea ce privește aplicarea prevederilor acestei legi, instanța de fond a preluat în fapt sustinereile și argumentele pârâtelor, ignorând în totalitate pe cele ale reclamantei, fără ca aceasta să ofere vreo motivare în acest sens. Astfel, prima instanța retine în mod eronat în materia desemnării președintelui ASPAAS, doar incidența prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 162/2017, de altfel singura prevedere din acest act normativ, invocat ca temei de drept actul administrativ contestat - Decizia Prim-ministrului nr. 333/2020. în realitate, coroborând prevederile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 162/2017 cu cele ale art. 32 alin. (3) din Directiva 2006/43/EC așa cum a fost modificată și completată prin Directiva 2014/56/UE, se deduce ca președintele autorității este desemnat în baza unei evaluări a independenței acestuia față de profesie (nepractician) și a competențelor necesare (cunoștințe în domenii relevante pentru auditul statutar) în urma unei proceduri transparente și independente.

De asemenea în mod eronat prima instanță a retinut că în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 162/2017 nu se regăsesc mențiuni privind modalitatea de eliberare din funcție". Articolul 80 alin. (2) din Legea nr. 162/2017 face referire la modul în care președintele ASPAAS poate fi revocat, respectiv "neoprobarea raportului anual de activitate conduce la revocarea președintelui ASPAAS". Practic prevederile art. 80, alin. (2) confirmă ipoteza susținută de către reclamanta, dar ignorată nemotivat de prima instanță, conform căreia eliberarea din funcție se poate realiza doar în raport cu evaluarea activității desfășurate ca președinte ASPAAS, iar în puterea simetriei jurjdjce. similar desemenării, doar în urma unei proceduri transparente și independente. Or, precizează recurenta că, în aceste condiții aplicarea principiului simetriei, asa cum a fost reținut de prima instanță, este consecința aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 162/2017 în sensul restrângerii nejustificate a aplicării acestora doar la prevederile art. 77 alin. (1), interpretând greșit norma corespunzătoare situației de fapt, ignorând aplicarea celorlalte prevederi incidente în speța eliberării din funcție a președintelui ASPAAS. Practic limitarea exigentelor eliberării din funcție a președintelui ASPAAS doar la un simplu act politic, chiar și la propunerea ministrului de finanțe este nelegală.

În continuare recurenta consideră că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă cu exces de putere în înțelesul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin exercitarea dreptului de apreciere al autorității prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, de vreme ce măsura a fost luată fără nici un fel de motivare.

Astfel, simpla trimitere făcută în cuprinsul actului la "propunerea Ministrului Finanțelor Publice" nu poate reprezenta o motivare, în sensul exigentelor impuse de normele dreptului material, aceasta raportat atât la elementele concrete ale spetei cât și, la scopul urmărit de legiuitor prin impunerea obligației de motivare. Sub acest aspect, de notat, faptul că, pretinsa "propunere" (care ar reprezenta o motivare) nu doar că nu a fost publicată eventual în Monitorul Oficial, pentru a satisface condiția transparenței, dar, nici nu a fost comunicat părții vizate pentru ca eventual aceasta să poată contesta în termen decizia, prin raportare la "motivele" acesteia. Simpla depunere a "propunerii" în faza de judecată, nefiind în măsură să acopere prejudiciul deja produs (prin punerea părții în imposibilitate de a cunoaște motivele și, astfel a le critica, prejudiciul fiind deja produs.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, prima instanță nu a realizat un examen efectiv al argumentelor privind "paguba iminentă" ci, a speculat unele împrejurări ce sunt inapte a reprezenta o motivare, în sensul exigentelor legale, ce ar fi presupus un examen concret, efectiv, al fiecărui motiv.

Astfel, recurenta a invocat atât un interes privat cât și un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unei autorități publice sau a unui serviciu public administrativ, condiția pagubei iminente, fiind îndeplinită.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepțiilor invocate de intmații-pârâți prin întâmpinările formulate în cauză.

În ceea ce privește excepția nulității și inadmisibilității recursului, instanța urmează să le respingă, întrucât deși recurenta arată că s-a atacat încheierea din data de 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX a contencios administrativ și fiscal, în cuprinsul căii de atac se face referire la considerentele sentinței nr. 1212 din 17.11.2020.

În ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului, instanța urmează a o respinge, întrucât, în raport de data comunicării sentinței recurate - 23.11.2020 și data declarării recursului – 2.12.2020, recursul a fost exercitat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, întrucât după cum se poate observa din analiza sentinței civile nr. 1212/17.11.2020, judecătorul fondului a prezentat în amănunt, raționamentul logico-juridic care, prin raportare la situația de fapt și de drept constatate, au determinat respingerea cererii de suspendare a Deciziei Prim-ministrului României nr. 333/15.09.2020 ca nefondată pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se observă că instanța de fond a expus în detaliu, în considerentele hotărârii, situația de fapt analizată, pe care a încadrat-o în drept, a enumerat argumentele părților față de care și-a expus punctul de vedere și a prezentat raționamentul logico-juridic pe care și-a fundamentat decizia.

Contrar opiniei recurentei-reclamante, motivarea sentinței este în deplină concordanță cu probele și actele din dosarul cauzei, iar faptul că judecătorul a interpretat dispozițiile legale aplicabile speței într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de normele procesuale.

În esență, în realizarea verificării sumare permisă de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a observat că, în procedura de emitere a Deciziei Prim-ministrului României nr. 333/15.09.2020, a fost aplicat principiul simetriei/paralelismului, Ministrul Finanțelor propunând Prim-ministrului României înlocuirea recurentei-reclamante cu o altă persoană indicată în cuprinsul adresei nr. x din 10.09.2020, act care a determinat și a fundamentat emiterea actului administrativ individual.

În legătură cu adresa nr. x din 10.09.2020, instanța de fond a reținut corect că, în cuprinsul acesteia, sunt invocate și motivele care au determinat propunerea adresată Prim-ministrului, respectiv existența unor disfuncționalități între C.A.F.R. și A.S.P.A.A.S.", însă, a stabilit judicios că aspectele care privesc temeinicia motivelor invocate în cuprinsul adresei în discuție depășesc limitele verificărilor permise instanței în cadrul prezentei proceduri acestea urmând a fi valorificate în cadrul acțiunii formulate pentru anularea actului administrativ".

În raport de conținutul deciziei, instanța corect a reținut că trimiterea realizată în cuprinsul acesteia la existența propunerii formulate de ministrul finanțelor, coroborată cu dispozițiile Legii 162/2017, sunt de natură a infirma teoria existenței unei vădite nelegalități a actului administrativ în discuție.

De asemenea, instanța a reținut corect că, nici aspectul privind încălcarea principiului transparenței și a principiului proporționalității nu sunt de natură a determina concluzia existenței unei nelegalități aparente a actului administrativ, încălcarea acestor principii și consecințele produse în privința reclamantului urmând a fi analizate în cazul acțiunii privind anularea actului administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța reține că nu este îndeplinită în cauză.

Din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute.

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la pierderea locului de muncă cu consecința restrângerii semnificative a veniturilor și implicit imposibilitatea derulării procedurilor medicale programate nu pot contura îndeplinirea condiției pagubei.

În ceea ce privește perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public instanța reține în primul rând că aspectul referitor la perturbarea gravă a funcționării unui serviciu public administrativ constituie un aspect care poate fi invocat numai de autoritățile publice care se regăsesc într-o astfel de situație ca urmare a efectelor produse de un act administrativ nu și de persoanele fizice.

Prin urmare, raportat la specificul și particularitățile acestei categorii de litigii, determinat de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, este evident că în analiza pe fond a cererii de suspendare judecătorul fondului a avut în vedere toate criticile recurentei-reclamante și argumentele celorlalte părți referitoare la împrejurările de fapt și motivele de drept care au determinat emiterea de către intimatul-pârât a Deciziei Prim-ministrului României nr. 333/15.09.2020, fiind esențial să se observe că instanța este îndreptățită să grupeze argumentele părților pentru a le răspunde în cuprinsul unor considerente comune.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, a inadmisibilității și a tardivității.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței 1212 din 17.11.2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.