ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a in data de 01.04.2020 si completata in data de 22.05.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Prim-ministrul României, solicitând: anularea art. 2 din Decizia Prim-Ministrului nr. 22/14.01.2020, anularea Deciziei Prim-Ministrului nr. 192/30.03.2020 și executarea provizorie a hotărârii.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 239 din 3 martie 2021, a luat act de renunțarea reclamantului A., la judecarea cererii de executare provizorie a hotărârii, în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministrul României, a respins excepția inadmisibilității cererii de executare provizorie a hotărârii, ca rămasă fără obiect, a respins excepția rămânerii fără obiect, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de interes in privința capătului de cerere având ca obiect anularea art. 2 din Decizia nr. 22/14.01.2020, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea art. 2 din Decizia nr. 22/14.01.2020, ca lipsit de interes, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 192/30.03.2020, ca neîntemeiat.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru nemotivare, pe cale de excepție, respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând cu prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată. Verificând data la care a fost formulat recursul, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 12.03.2021, iar recursul a fost înregistrat la data de 16.04.2021, prin mail, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." Recurentul nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ. Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca atare.