ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2020

Constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a B. nr. x/04.05.2011 și a oricăror acte subsecvente acesteia;

Constatarea nulității absolute a Contractului de cesiune nr. x din data de 04.05.2011 încheiat între reclamantă și pârâtul E. și a oricăror acte subsecvente acestuia;

Constatarea nulității absolute a Contractului de cesiune nr. x din data de 04.05.2011 încheiat între pârâții E. și F. și a oricăror acte subsecvente acestuia;

Constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.03.2012 încheiat între B. S.R.L. și pârâtul C. și a oricărui act subsecvent acestuia, de înstrăinare sau de grevare;

Repunerea părților în situația anterioară perfectării celor patru acte cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute prin: - Dispunerea rectificării mențiunilor existente la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu privire la capitalul social al B. S.R.L. și transmiterea către această instituție a hotărârii pronunțate în vederea operării înregistrărilor în acest sens; - Obligarea pârâților C. și D. să predea către B. S.R.L. posesia și folosința terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.03.2012; Obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 192 și urm. din C. proc. civ. și toate dispozițiile legale indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că nu are cunoștință de alte acte subsecvente ale înscrisurilor a căror nulitate absolută a solicitat să fie constată, respectiv ale Hotărârii Adunării Generale a B. nr. x/04.05.2011, Contractului de cesiune nr. x din data de 04.05.2011, Contractului de cesiune nr. x din data de 04.05.2011 și Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.03.2012. Prin sentința civilă nr. 3941 din 9 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și B. S.R.L. și s-a luat act că pârâții C. și D. și-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A. S.R.L.. Prin decizia nr. 773 din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3941/09.10.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și B. S.R.L.. Constată nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale B. S.R.L. nr. 1/04.05.2011. Constată nulitatea absolută a contractului de cesiune nr. x/04.05.2011 încheiat între reclamanta A. S.R.L. și pârâtul E.. Constată nulitatea absolută a contractului de cesiune nr. x/04.05.2011 încheiat între pârâții E. și F.. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/14.03.2012 încheiat de pârâta B. S.R.L. cu pârâtul C., căsătorit cu pârâta D.. Repune părțile în situația anterioară perfectării celor patru acte juridice lovite de nulitate absolută în sensul că: - dispune efectuarea rectificării mențiunilor existente la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu privire la structura capitalului social al B. SRL - obligă pe pârâții C. și D. să predea pârâtei B. S.R.L. posesia și folosința tuturor celor 31 de loturi de teren situate în intravilanul comunei Snagov, județ Ilfov, tarlaua x, parcela x, 286/2, ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/14.03.2012. Conform art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 26/1990, dispune ca, la data rămânerii definitive, prezenta hotărâre să fie menționată în registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a și comunicată către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Obligă pârâții C., D., E., F. și B. S.R.L., în solidar, la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumelor de 5.500 Euro în echivalent RON la cursul BNR Euro - leu din data plății și 150 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță. Menține din sentința apelată dispoziția referitoare la faptul că pârâții C. și D. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Obligă intimații-pârâți C., D., E., F. și B. S.R.L., în solidar, la plata către apelanta - reclamantă A. S.R.L. a sumei de 1.250 Euro în echivalent RON la cursul BNR Euro - Leu din data plății reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Ia act că intimații-pârâți C. și D. și-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată. Împotriva acestei decizii, pârâți C. și D. au declarat recurs. Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei și, pe cale de consecință, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Societății B. S.R.L. nr. x/04.05.2011, recurenții susțin că, în mod temeinic prima instanță a reținut că în conținutul procurii rezultă în mod clar că reclamanta și-a exprimat consimțământul deplin privind înstrăinarea părților sociale și încheierea contractului de cesiune aferent, nefiind impusă nicio condiție de preț ori vreo rezervă în acest sens, nefiind stipulată o obligație a mandatarului de a-1 informa pe mandant asupra stadiului evoluției tranzacției, fiind vorba de o împuternicire cu puteri depline. Nu se impune, prin procură, obligația mandatarilor de a lucra împreună, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cei doi mandatari aveau împuternicirea de a realiza obiectul mandatului. Mai mult, mandatarii erau chiar dezlegați să își substituie orice terță persoană "pe care o consideră de cuviință pentru îndeplinirea în bune condiții a mandatului". Față de limitele și puterile conferite prin mandat, nu se poate susține că a existat o viciere a consimțământului reclamantei cu privire la exprimarea votului în Adunarea Generală deoarece reprezentarea la Adunarea Generală se subscria obligației asumate de mandatar de a desfășura toate formalitățile". Expresia de voință a reclamantei, respectiv exprimarea consimțământului neechivoc a acesteia de a cesiona părțile sociale deținute rezultă în mod indubitabil din conținutul procurii. Nu se poate reține din conținutul procurii că E. ar fi avut mandat doar pentru identificarea potențialilor cesionari, din cuprinsul procurii nerezultând acest lucru. Cu privire la Contractul de cesiune nr. x prin care E. a cesionat către el însuși partea socială pe care reclamanta o deținea în cadrul B., recurenții susțin că, așa cum au arătat, forma și conținutul mandatului nu excludeau posibilitatea ca însuși mandatarul să fie cesionar. După cum în mod temeinic a reținut prima instanță de judecată, nu există o prevedere în cuprinsul procurii care să excludă posibilitatea ca însuși mandatarul să dobândească calitatea de cesionar. Astfel, din procură rezultă că apelanta și-a exprimat consimțământul deplin privind cesionarea părților sociale și încheierea contractului de cesiune, nefiind impusă vreo condiție de preț ori vreo rezervă în acest sens, nefiind stipulată vreo obligație a mandatarului de a-1 informa pe mandant asupra stadiului evoluției tranzacției, fiind vorba de o împuternicire cu puteri depline. Cu privire la Contractul de cesiune nr. x prin care E. a cesionat către F. partea socială pe care A.. o deținea în cadrul B.. Astfel, momentul la care s-a încheiat Contractul de cesiune de creanță nr. x este ulterior celui în care reclamanta a înstrăinat partea socială care îi aparținea. Așadar, votul acestui asociat nu era necesar pentru ca asociatul E. să cesioneze părțile sociale pe carele deținea. De altfel, nu există un motiv veritabil pentru a se solicita nulitatea absoluta a acestui contract cât timp interesul evident al apelantei era acela de a înstrăina părțile de interes din capitalul social, prin urmare nu există un interes în acest capăt de cerere. Totodată, se reiterează faptul că și cu privire la acest capăt de cerere este vorba de o nulitate relativă, Cu privire la contractul de vânzare autentificat sub nr. x/14.03.2012 prin care pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra unor imobile prin cumpărare de la B.. Astfel, se remarcă faptul că motivul de nulitate absolută care se invocă cu privire la acest act juridic constă, în fapt, în neplata prețului de către cumpărători, subsemnații. Împrejurarea că reclamanta a creditat B. dă dreptul acesteia să formuleze o acțiune în pretenții, în condițiile dreptului comun. De altfel, după cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a încercat numeroase demersuri pentru a obține restituirea sumelor împrumutate. Nu au fost invocate motive care să ducă la nulitatea absolută a contractului de vânzare. Nu se poate reține existența unei cauze ilicite, deoarece nu se poate identifica o cauză prohibită de legi și o contrarietate față de bunele moravuri sau de ordinea publică. În cauză este vorba de un interes de ordine privată, anume interesul reclamantei de a-și recupera de la B. sumele cu care societatea a fost creditată. De altfel chiar reclamanta arată că această cauză ilicită constă în atingerea gravă adusă "dreptului de proprietate asupra părților sociale în cadrul B. prin acțiunile săvârșite de pârâți". Dreptul de proprietate asupra, părților sociale nu are o legătură, în speța de față, cu contractul de vânzare încheiat de subsemnații, fiind vorba de raporturi juridice distincte cu reglementări diferite. Nu se poate reține, însă, că s-a încălcat o normă de drept de ordine publică, astfel încât să se rețină incidența dispozițiilor art. 968 C. civ. Cu privire la nulitatea absolută a actelor, caracterul ilicit al cauzei si atitudinea procesuală, se arată că actele juridice încheiate nu intră în sfera ilicitului, fiind vorba de acte de drept civil acte de dispoziție și nu se identifică în concret în ce constă cauza ilicită. În cauză ar putea fi invocate cel mult cauze de nulitatea relativă, față de care apelanta nu a mai fost in termen să le invoce. Cu privire la achitarea prețului vânzării, se susține, fără a intra în chestiuni de fond cu privire la netemeinicia motivului de nulitate absolută, că societatea reclamantă nu a solicitat constatarea nulității absolute ori anularea contractului de vânzare cumpărare pentru neachitarea prețului vânzării. Față de aceasta situație, se poate constata ca instanța nu a fost învestită cu soluționarea acestui aspect și anume să se constate că prețul vânzării nu a fost plătit, cu consecințele juridice aferente. In acest context, chiar si analiza dovezilor de plata (documentele pretins false) apare ca fiind în afara aspectelor care trebuiau dovedite, față de petitul cererii. In acest sens nici dovada resurselor financiare personale nu era utilă, împrejurare față de care se apreciază că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă, 14 februarie 2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în principal, admiterea excepției netimbrării recursului și anularea acestuia ca netimbrat; anularea recursului ca urmare a faptului că motivele de recurs indicate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și să mențină ca legală și temeinică decizia atacată și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost atașată taxa judiciară de timbru, astfel că prin adresele emise la data de 16 ianuarie 2020, recurenții au fost înștiințați de obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 9.550 RON. Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 7 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 12 mai 2020, intimata-reclamantă depunând punct de vedere asupra acestuia. La termenul din 2 iulie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată de reclamanta A. S.R.L. prin întâmpinare și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor argumente: Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …". Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". De asemenea, conform art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege". Totodată, din interpretarea art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 reiese că, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță recurentul nu își îndeplinește obligația de plată a taxei judiciare de timbru, cererea de recurs va fi anulată integral. În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenții nu s-au conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 9.550 RON, astfel cum li s-a pus în vedere prin adresele aflate la dosar recurs. Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 773 din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimații-pârâți E., B. S.R.L. și F..