ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2012/2019

HOTĂRÂRE

07.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2012/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 14.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%, rezultând V.R.S. de 484,18 RON, astfel: începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la 30 noiembrie 2015, la plata diferențelor de drepturi salaríale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,154 RON și venitul efectiv plătit și, începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la zi, dar și pentru viitor, la diferențele de drepturi salaríale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,169 RON și venitul efectiv plătit, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 13/2008, decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Legea nr. 293/2015, Legea nr. 71/2015, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 6 alin. (4), art. 2517, 2526 și art. 1535 din C. civ., precum și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele statuate prin decizia nr. 21/2015 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și raționamentul dezvoltat prin decizia nr. 11/2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de "salariu avut", aplicabil mutatis mutandis., art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, DECIZIA Nr. 23 din 26 septembrie 2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, art. 1.531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii.

Pârâtul Ministerul Justiției la data de 18.03.2019 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cererii, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 14.05.2019, Tribunalul Dâmbovița a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamanții B., F. și G., asistenți judiciari cărora le-a expirat mandatele, și formarea unui nou dosar cu nr. x/2019

Prin sentința civilă nr. 813 din 14 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect "litigiu de muncă - drepturi bănești", promovată de reclamanții B., F. și G. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că reclamanții B., F. și G. au avut calitatea de asistenți judiciari care și-au desfășurat activitatea la Tribunalul Vâlcea, fiindu-le expirate mandatele de asistent judiciar la data sesizării Tribunalului Dâmbovița cu cererea de chemare în judecată (11.02.2019 data plicului de expediere a acțiunii și a actelor atașate), și, în consecință, nu se află în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

Astfel, din dispozițiile acestui text de lege, reiese că doar atunci când partea reclamantă își desfășoară activitatea efectiv la o instanță ce ar fi competentă în soluționarea cererii sale, există obligația sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, având în vedere că reclamanții nu mai au în prezent calitatea de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Vâlcea astfel: B. - 02.09.2008-02.09.2018, F. 01.07.2008-01.07.2018 și G. - 05.08.2013-05.08.2018.

S-a mai arătat că nu se poate reține competența nici în considerarea interpretării date prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 16 mai 2016 (Complet RIL) având în vedere că prin aceasta s-a reținut că prevederile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. au în vedere parchetele de pe lângă acele instanțe judecătorești, indicate de textele de lege menționate, la care lucrează efectiv reclamanții.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut, totodată, faptul că în cauză locul de muncă al reclamanților a fost Tribunalul Vâlcea în perioadele solicitate și, în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010 și art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, competența teritorială fiind exclusivă, se impune admiterea excepției de necompetență teritorială și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pe rolul Tribunalului Vâlcea dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019.

La primul termen de judecată, din data de 16 septembrie 2019, Tribunalul, în raport de calitatea reclamantei B. (calitatea de grefier studii superioare la Tribunalul Vâlcea) a dispus disjungerea cauzei cu privire la această reclamantă și formarea unui dosar separat, cu aceeași dată - 16 septembrie 2019.

Dosarul nou format în urma disjungerii a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, iar instanța, din oficiu, la primul termen de judecată, din data de 16 septembrie 2019, prin raportare la calitatea reclamantei B. (calitatea de grefier studii superioare la Tribunalul Vâlcea) din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială a prezentei instanțe și a reținut cauza spre soluționare în raport de această excepție.

Prin sentința civilă nr. 1050/2019 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Vîlcea, secția I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17 septembrie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița privind pe reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea; a constatat ivit conflictul de competență; în baza art. 134 C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că, potrivit adeverinței Deciziei nr. 137/31.08.2018, depusă de reclamantă la dosar, aceasta, la momentul sesizării instanței - dată în raport de care se verifică competența - își desfășura activitatea în cadrul Tribunalului Vâlcea, având calitatea de grefier cu studii superioare. În materia conflictelor de muncă, regula în funcție de care este stabilită competența este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform căreia competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliului sau locul de muncă reclamantul. De la această regulă este instituită și o excepție, prin art. 127 C. proc. civ., în sensul că, în cazul în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenta instanței la care își desfășoară activitatea, competența teritorială revine oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Sub aspectul competenței, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. își găsesc aplicarea în prezenta cauză, în condițiile în care reclamanta, deși nu mai avea calitatea de asistent judiciar, la momentul formulării cererii de chemare în judecat, avea calitatea de grefier la Tribunalul Vâlcea, calitate prevăzută de textul de lege menționat.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, reținând că reclamanta, sesizând cu cererea de chemare în judecată Tribunalul Dâmbovița, instanță aflată în circumscripția curții de apel învecinată instanței unde își desfășoară activitatea în calitate de grefier, Tribunalul a constatat că soluționarea cauzei este de competența teritorială a Tribunalului Dâmbovița, instanță în raport de care a fost manifestată opțiunea reclamantei atât înainte de prima declinare, cât și cu prilejul soluționării cererii de Tribunalul Vâlcea, raportat la care se invocă excepția de necompetență teritorială.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 127 C. proc. civ.: (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către reclamanta B. ce are calitatea de grefier cu studii superioare în cadrul Tribunalului Vâlcea.

În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 din C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamantei, incidența acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acesteia de grefier ce-și desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Vâlcea.

Art. 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței. Prin acest text legal sunt nominalizați, fără nicio distincție, subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanțelor la care aceștia funcționează, instanțe judecătorești ori parchete, instanțe/parchete civile ori militare.

Având în vedere calitatea de grefier a reclamantei, sesizarea Tribunalului Dâmbovița de către aceasta s-a făcut cu respectarea art. 127 C. proc. civ.

De vreme ce Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Vâlcea, rezultă că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Față de considerentele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4), Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.