ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2019

HOTĂRÂRE

22.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 04.02.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% - începând cu 01.04.2008 și 4,5% - începând cu 01.10.2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/20087 începând cu 9.04.2015), respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. " 293/2015) începând cu L 12.2015; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâtei Tribunalului Constanța la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legala, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, precum și obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.

Prin sentința civilă nr. 622 din 9 aprilie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data promovării acțiunii) permit sesizarea uneia din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care judecătorii sau grefierii își desfășoară activitatea.

În condițiile în care Curtea de Apel Ploiești nu se învecinează Curții de Apel Constanța, instanța sesizată de reclamanți - Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, ca instanță judecătorească, de același grad, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, având în vedere și distanța la care se află această instanță față de domiciliul procesual indicat de reclamanți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, la 24 aprilie 2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 727/F din 29 mai 2019, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Instanța a reținut că prin acțiunea promovată, reclamanții solicită acordarea unor drepturi salariale într-un cuantum mai mare decât cel aflat în plată. Prin urmare, este vorba despre un conflict individual de muncă, competența de soluționare a cauzei aparținând tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliile sau locul de muncă reclamanții.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că ar fi necesar ca prezenta acțiune să fie de competența instanței la care reclamanții își desfășoară activitatea (Judecătoria Hârșova) sau a unei instanțe inferioare acesteia. În cauza de față, competența de soluționare aparține unei instanțe superioare în grad celei la care reclamanții își desfășoară activitatea, respectiv Tribunalul Constanța având în vedere dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Prin urmare, în cazul reclamanților care își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Hârșova, iar acțiunea este de competența instanței superioare celei la care funcționează, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 06 iunie 2019.

Prin sentința civilă nr. 1962 din 14 august 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, necompetența sa teritorială rezultă din calitatea de parte a pârâtului Tribunalul Constanța, devenind incidente dispozițiile alin. (2)

al art. 127 C. proc. civ. și nu din calitatea reclamanților de grefieri la Judecătoria Hârșova, astfel încât aceștia nu puteau sesiza Tribunalul Constanța ca instanță competentă teritorial.

Prin urmare, Tribunalul Constanța a apreciat că nu este competent teritorial să soluționeze cauza, motiv pentru care a declinat-o în favoarea Tribunalului Ialomița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 septembrie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că, urmare a declinărilor succesive, ultima instanță învestită - Tribunalul Constanța - și-a declinat competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente -Tribunalul Ialomița-, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Hârșova, iar pârâții chemați în judecată sunt Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța.

Având în vedere că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt aplicabile atât în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, cât și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, rezultă că atunci când instanța competentă, potrivit legii, are calitatea de parte în proces devine incident unul dintre cazurile de competență teritorială facultativă.

Astfel, în raport de prevederile art. 127 alin. (1), raportat la alin. (2)

și 3 C. proc. civ., calitatea de pârât a Tribunalului Constanța exclude competența de soluționare a cauzei de către această instanță.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel București, în circumscripția căreia se află Tribunalul Ialomița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Constanța, în circumscripția căreia se află Tribunalul Constanța, rezultă că Tribunalul Ialomița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2)

și 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.