ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 359/2020

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

- stabilirea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,154 RON, reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4%, începând cu 1 aprilie 2008 și 4,5%, începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008, începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1 decembrie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legala, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016, decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, O.U.G. nr. 99/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, art. 1535 din C. civ., art. 166 din Codul Muncii.

În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, iar soluționarea litigiului este de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. S-a constatat că, în speță, competența de soluționare aparține unei instanțe superioare în grad celei la care reclamantul își desfășoară activitatea, respectiv Tribunalul Constanța având în vedere dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011. Prin urmare, s-a subliniat că în cazul reclamantului care își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Constanța, iar acțiunea este de competența instanței superioare celei la care funcționează, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. s-a constatat conflictul negativ de competență, iar potrivit art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale, prevederile legale incidente sunt cele ale art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ. care prevăd că "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

S-a subliniat că aceste dispoziții legale, introduse la data de 21 decembrie 2018 prin Legea nr. 310/2018, erau în vigoare la data sesizării Tribunalului Ialomița, respectiv 27 iunie 2019.

Condiția-premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. este aceea ca atât judecătorul - după caz, reclamant sau pârât - să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în prima instanță, cât și ca o instanță de judecată să aibă calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În aceste condiții, s-a reținut că în prezenta cauză reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, iar pârâți sunt trei dintre instanțele aflate pe raza Curții de Apel Constanța, inclusiv instanța la care funcționează acesta, motiv pentru care s-a dispus declinarea dosarului în favoarea Tribunalului Ialomița.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect recunoașterea și plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecății un conflict de muncă, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Judecătoria Constanța la plata drepturilor salariale.

Se reține că reclamantul A. are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, astfel cum rezultă din adeverința nr. x/13.06.2019 eliberată de Curtea de Apel Constanța aflată la dosarul Tribunalului Ialomița.

În speță, competența materială revine în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 266, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

În conformitatea cu dispozițiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, incidente în cauză raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 27 iunie 2019, Înalta Curte constată că aceste prevederi reglementează un caz de competență facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că reclamantul putea sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârâți a Judecătoriei Constanța, Tribunalului Constanța, respectiv a Curții de Apel Constanța.

Reclamantul a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Ialomița, secția Civilă în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamantului să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestuia să îi fie afectată valabilitatea opțiunii.

Reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, instanță aflată în raza teritorială a Tribunalului Constanța, pârât în cauză alături de Curtea de Apel Constanța.

În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că Tribunalul Ialomița, secția Civilă este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2020.