ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1036/2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2018 la data de 4 decembrie 2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună stabilirea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON, începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 1 decembrie 2015.

Reclamanții au solicitat și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuie să beneficieze, respectiv obligarea pârâtului Tribunalul Constanța la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care reclamanții sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și la care urmează a fi adăugată dobânda legală calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune.

Prin Sentința civilă nr. 422/12.03.2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2018, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, reținându-se incidența art. 127 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se soluționează de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cum reclamanții au locul de muncă în municipiul Constanța, județul Constanța, având calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Constanța, instanța a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., competentă fiind una dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, ori Curtea de Apel Ploiești nu se învecinează cu Curtea de Apel Constanța.

Ca atare, în baza art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Tribunalului Galați, aflat în circumscripția Curții de Apel Galați, care se învecinează cu Curtea de apel Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 18 aprilie 2019, iar la termenul de judecată din data de 24 iunie 2019, instanța a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG., cu motivarea că aceștia nu ocupă funcția de grefier.

Totodată, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale în dosarul nou format în urma disjungerii, înregistrat sub numărul x/2019.

Prin Sentința civilă nr. 1128 din 18 octombrie 2019, Tribunalul Galați, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, făcându-se trimitere la dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. și la Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant sau pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

S-a arătat că textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și, de asemenea, când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Instanța a precizat că în cea dintâi situație, incidentă în prezenta cauză, potrivit legii, reclamantul va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

S-a reținut că, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror ori grefier la parchetul care funcționează pe lângă această instanță.

Aceste norme nu se aplică prin analogie și altor categorii de personal auxiliar de specialitate ori personal conex din cadrul instanțelor și Parchetelor care nu îndeplinesc funcția de grefier.

Tribunalul constată că niciunul dintre reclamanții din prezenta cauză nu se încadrează - prin prisma funcțiilor pe care le îndeplinesc - în situația reglementată de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., pentru a se putea declina competența în favoarea unei alte instanțe (Tribunal) din raza unei alte Curți de Apel, deoarece reclamanții din cauză ocupă posturi de agent procedural, respectiv specialist IT și șofer.

În aceste condiții, Tribunalul Galați a constatat că nu este competent teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, în temeiul art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 26 noiembrie 2019, în cauză fiind pronunțată Sentința civilă nr. 395 la data de 2 martie 2020, prin care s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, invocată din oficiu, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut, în esență, că acțiunea dedusă judecății inițial la Tribunalul Dâmbovița a fost promovată anterior introducerii alin. (21) al art. 127 din C. proc. civ. prin art. I pct. 14 din Legea nr. 310/2018.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 131 din C. proc. civ., a arătat că, prin instituirea în sarcina judecătorului a obligației de a verifica și de a stabili la primul termen de judecată dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina, se creează premisele respectării normelor aplicabile în această materie.

A menționat faptul că, prin Decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

A precizat că, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

A făcut referire la considerentele Deciziei nr. 290/2018, precizând că rațiunea art. 127 din C. proc. civ. este tocmai de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, iar calitatea de angajați ai instituției pârâte i-a determinat pe reclamanți să se adreseze altei instanțe decât cea care ar fi fost în mod normal competentă teritorial în baza dreptului comun.

A considerat că instanța este ținută să respecte caracterul obligatoriu al deciziei mai sus menționate, în sensul că nu se poate bloca accesul reclamanților la norma care prevede posibilitatea sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pârâtă.

S-a făcut trimitere la cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 290/2018, care a statuat că:

"există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât instanța din care face parte cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte în proces" și că; "noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 mai 2020, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Galați și Tribunalul Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență, prin emiterea regulatorului de competență.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că în cauză, instanțele au fost sesizate cu soluționarea unui conflict individual de muncă.

Conform dispozițiilor art. 1 lit. p) pct. i) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă:

"conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu".

Cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, se apreciază că instanța de judecată a fost învestită cu un conflict de muncă.

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Galați și Tribunalul Constanța a fost generat de interpretarea și aplicarea în speță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018.

În raport cu data formulării cererii de chemare în judecată, 4 decembrie 2018, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care prevede:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Cu toate acestea, având în vedere faptul că reclamanții dețin calitatea de agent procedural, respectiv specialist IT și șofer, desfășurându-și activitatea la Tribunalul Constanța (instanță de pe raza Curții de Apel Constanța), ce deține calitatea de pârâtă în speță, se apreciază că în cauză este incident și textul art. 127 din C. proc. civ., dispoziție cu caracter imperativ care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduc noțiunea de competență facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care "judecătorul" are calitatea de reclamant.

Textul legal menționat reglementează o normă specială de competență, care se referă la o categorie specială de cereri și care se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, la Parchetul de pe lângă aceeași instanță.

Totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 290 din data de 26 aprilie 2018 a constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., arătând că acest text încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituție și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea". Curtea a statuat că, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, iar noțiunea de "judecată" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care acesta vizează și instanța de judecată, astfel încât, competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitate de reclamant sau pârât, după caz.

Astfel, deși reclamanții nu dețin calitatea de judecător, asistent judiciar, grefier sau procuror, aceștia sunt angajați în funcțiile de agent procedural, respectiv specialist IT și șofer în cadrul Tribunalului Constanța, instanță ce deține calitatea de pârât în speță și care este deopotrivă, instanța competentă să soluționeze fondul cererii.

Calitatea de pârâtă o deține și Curtea de Apel Constanța, instanță căreia i-ar reveni competența de soluționare a unei eventuale căi de atac promovate în cauză.

În considerarea forței general obligatorii a deciziilor Curții Constituționale, începând cu data publicării acestora, se constată că interpretarea dată de instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 290 din data de 26 aprilie 2018, asupra noțiunii de "instanță la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se impune cu caracter obligatoriu și în speța de față.

Înalta Curte constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora, reclamanților din prezenta cauză le revine obligația de a introduce cererea la o instanță de același grad, din raza unei curți de apel învecinate celei în care se situează instanța competentă să soluționeze cauza.

Atât Tribunalul Constanța, cât și Curtea de Apel Constanța cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte pârâtă în proces, astfel că, în mod corect a procedat Tribunalul Constanța, pronunțând Sentința civilă nr. 395 la data de 2 martie 2020, prin care a admis excepția privind necompetența teritorială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Galați, instanță de același grad cu cea competentă să soluționeze fondul cauzei, dar situată în circumscripția Curții de Apel Galați (învecinată cu Curtea de Apel Constanța, în a cărei circumscripție se află instanța competentă să soluționeze fondul cauzei).

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse și cu principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2020.

GGC - NN