ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2020

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2018, la data de 24.04.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., S., V., W., X., Y., Z., AA., BB. și CC. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Bacău, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Afacerilor Externe, să se dispună obligarea pârâților la reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv în cuantum de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat în sensul plății diferențelor drepturilor salariale dintre veniturile cuvenite reclamanților și veniturile efectiv încasate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective la care se va adăuga valoarea dobânzii legale calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, până la data plății efective.

Prin sentința nr. 1622/09.10.2018 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2018, sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 14.12.2018, după punerea în discuția părților, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 9636/20.12.2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale raportate la valoarea de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015; a respins capătul cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale raportate la valoarea de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015, ca rămas fără obiect; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu reclamanții care nu au desfășurat activitate în cadrul instituției; a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii de către reclamanții care nu au desfășurat activitate în cadrul instituției, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., S., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele rezultate în urma recalculării acestora prin raportate la valoarea de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu perioadele în care fiecare reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul instituțiilor pârâte, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății; a obligat pârâții la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele rezultate în urma recalculării acestora prin raportate la valoarea de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu perioadele în care fiecare reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul instituțiilor pârâte, dobânda legală urmând a fi calculată de la data scadenței lunare a drepturilor salariale, până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel motivate apelanții-pârâți Ministerul Justiției, Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Afacerilor Externe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin decizia nr. 2163 din data de 15.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de apelantul Ministerul Justiției și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținându-se că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

În raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 din C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea unei curți de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 15.11.2019.

Prin decizia civilă nr. 3129 din 11.12.2019, Curtea a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

S-a avut în vedere că excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată de judecător numai în fața primei instanțe, nu și în apel, că, în situația în care în cauză are calitatea de parte și Curtea de Apel București, instanță competentă material și teritorial să soluționeze apelurile, aceasta avea posibilitatea de a formula cerere de strămutare în baza art. 142 alin. (1) din C. proc. civ., că, în cauza pendinte, au fost declarate apeluri împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul București și că, potrivit art. 96 pct. 2 din C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 304/2004, curțile de apel judecă ca instanțe de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele din circumscripția lor teritorială astfel cum a fost stabilită prin Legea nr. 304/2004 și că apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul București, cum este cazul de față, este de competența Curții de Apel București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel București, secția a VII -a privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din cele expuse anterior, cauza a fost soluționată, pe fond, de completul specializat pentru cauzele de minori din cadrul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2018, a reținut că este competent să soluționeze acest litigiu.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Efectul acestor dispoziții constă în faptul că excepția necompetenței, în acest caz teritorială, nu mai poate fi invocată direct în calea de atac, de instanța învestită cu soluționarea acesteia.

În aceste condiții, se apreciază că, referitor la instanța de control judiciar competentă să soluționeze calea de atac a apelului, sunt aplicabile regulile generale cuprinse în C. proc. civ., potrivit cărora calea de atac se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea, în materia respectivă, în speță secția a VII-a privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a privind conflicte de muncă și asigurări sociale, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.