ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 18 ianuarie 2019, reclamantele A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul București, au solicitat solicitat:

- reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015;

- obligarea pârâților la plata fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 872/22.05.2019 Tribunalul Dâmbovița, secția Civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din cap. VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017.

2.2. Prin sentința civilă nr. 424 din data de 9 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A., B. și C. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul București, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, complet specializat litigii de muncă.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecatii cauzei.

A fost inaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamanții nu au formulat plângere împotriva ordinelor de salarizare emise de Ministerul Justiției, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 ori dispozițiile similare din Legea nr. 284/2010.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de reclamanți prin care s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul București la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON și la obligarea pârâților la plata fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru stabilirea indemnizației de încadrare și al celorlalte drepturi salariale aferente prevăzute de lege și plata unor diferențe salariale (iar nu o acțiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Cum în speță, față de calitatea de judecători a reclamantelor și calitatea de pârât a Tribunalului București, sunt incidente și dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2

1

) din C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, se constată că în mod riguros acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Dâmbovița.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat in litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., A. și B. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul București, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat in litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.