ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5935/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 15.04.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovita, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calculul corect al indemnizației de încadrare și al celorlalte drepturi salariale aferente, la plata diferențelor salariale, în cuantum de 572 RON brut lunar, începând cu data de 01.01.2019 și în continuare, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare și a indexărilor cu indicele de inflație, începând cu data scadenței lunare a fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2720 din 10 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. și pe pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că salarizarea personalului bugetar, deci inclusiv a personalului din justiție, este reglementată, începând cu data de 01.07.2017, prin Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 stabilește o competența materială exclusivă în favoarea Curții de Apel București pentru soluționarea contestațiilor formulate de personalul nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale de către ordonatorul de credite.

2.2. Prin sentința civilă nr. 425 din 10 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamant.

A fost declinată în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița Constată conflict negativ de competență.

În baza art. 134 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei și înaintarea dosarului la ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că în cauză nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale și vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competența secției de contencios administrativ și fiscal a instanței, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dimpotrivă, prin acțiune se solicită sancționarea plății parțiale a salariului avut și cuvenit pentru munca prestată astfel că devin aplicabile în aceste condiții prevederile privind jurisdicția muncii, cuprinse în art. 269 din Codul muncii și art. 208 din Legea nr. 62/2011 raportate la cele ale art. 36 alin. (3) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de reclamanți prin care s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița la stabilirea încadrării salariale în raport de art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018, art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, art. 10 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 și a prevederilor pct. 2 și 3, Cap 1, lit. a) din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru stabilirea indemnizației de încadrare și al celorlalte drepturi salariale aferente prevăzute de lege și plata unor diferențe salariale (iar nu o acțiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Cum în speță, față de calitatea de judecător a reclamantului și calitatea de pârât a Tribunalului Dambovița, sunt incidente și dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2

1

) din C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, se constată că în mod riguros acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Argeș.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.